Botoșani: Academicianul Ion Pop a primit Premiul Național pentru excelență în cultură
Academicianul Ion Pop - poet, critic și istoric literar -, a primit, marți, Premiul Național pentru excelență în cultură, acordat în cadrul Galei Premiilor Culturii Naționale, organizată, la Botoșani, de Centrul Național de Studii Mihai Eminescu - Memorialul Ipotești.
Distincția i-a fost acordată de către președintele Consiliului Județean, Valeriu Iftime, în prezența ministrului Culturii, Andras Istvan Demeter, a președintelui Institutului Cultural Român, Liviu Sebastian Jicman, dar și a numeroși oameni de cultură printre care și fostul ministru de Externe, Emil Hurezeanu.
'Poezia mea, dacă îndrăznesc să fac o mărturisire de acest gen, este o poezie de om melancolic, un om care are simțul relativității, al trecerii timpului, al precarității condiției noastre umane și acest lucru mi-a rămas fără la sfârșit și ultima perioadă de poezie a accentuat aceste lucruri, sigur din cauze biografice, pe care nu le mai evoc aici. În ceea ce privește critica literară, ea s-a întâlnit cu poezia și a fost un avantaj acest lucru, pentru că, citind foarte multă poezie, din istoria literaturii române din toate epocile, mai ales din secolul XX, sigur că am învățat câte ceva de acolo și am învățat să refuz convenționalismul sau să descopăr repede convenționalitatea politică, limbajul artificial', a afirmat Ion Pop, acum în vârstă de 84 de ani.
Laudatio pentru laureatul Premiului Național pentru excelență în cultură a fost susținut de profesorul universitar Bogdan Crețu de la Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' din Iași.
'Ion Pop e nu un redutabil critic și istoric literar, cred că este - o spun ca să păstrez protocolul - poate cel mai mare critic de poezie. Nimic nu i-a scăpat din poezia română modernă', a afirmat Crețu. AGERPRES/ (A- redactor: Cristian Lupașcu, editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
CNA: România TV - două amenzi în valoare de 110.000 de lei
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a sancționat, miercuri, postul România TV cu două amenzi, de 100.000 de lei și, respectiv, 10.000 de lei, și a dat două somații publice pentru posturile B1 TV și România TV. Potrivit unui comunicat al Serviciului Comunicare și Relații Publice al CNA transmis, miercuri, AGERPRES, Consiliul Național al Audi
Coiful de la Ciumești - exponatul lunii mai la Muzeul Național de Istorie a României
Exponatul lunii mai la Muzeul Național de Istorie a României este coiful de la Ciumești, prezentat în cadrul unei micro-expoziții disponibile în sala Lapidarium, informează organizatorii într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES. Obiectul de patrimoniu, realizat din fier, este decorat cu o pasăre de pradă cu aripile larg deschise,
Anul Brâncuși/Iași: Lucrarea lui Constantin Brâncuși, 'Cap de copil' - expusă la Palatul Culturii
Una dintre cele mai valoroase creații ale marelui artist Constantin Brâncuși, 'Cap de copil', va fi prezentată pentru prima oară la Iași și poate fi admirată la Palatul Culturii, alături de alte două obiecte personale ale sculptorului. Lucrarea face parte din tezaurul național și va fi expusă la Muzeul de Artă, în perioada
Bihor: 'Heritage in Design' - trei zile dedicate arhitecturii, patrimoniului și meșteșugurilor tradiționale, la Muzeul Țării Crișurilor
Muzeul Țării Crișurilor din Oradea va găzdui, între 8 și 10 mai, evenimentul cultural 'Heritage in Design', o platformă de dialog despre patrimoniu, arhitectură și design contemporan, cu prezentări, ateliere, concursuri pentru studenți și o zonă expozițională dedicată materialelor naturale și meșteșugurilor tradiționale. 'Ace
Arad: 'Legendele cerului' fabricate la Brașov, atracția unei expoziții de machete la muzeu
Machete originale de avioane sau elicoptere, care au fost produse la Brașov de-a lungul deceniilor, sunt expuse la Complexul Muzeal Arad, începând de miercuri și până la finalul lunii iunie, devenind imediat atracția principală pentru tineri. Mai multe grupuri de elevi au vizitat expoziția '55 de ani de aviație brașoveană
AnulBrâncuși/ Gorj: Comuna Peștișani, promovată la Paris de Ziua Europei
Comuna Peștișani va fi promovată pe 9 mai, la Paris, de Ziua Europei, printr-un stand care reunește o serie de inițiative culturale și comunitare ce pun accent pe dialog intercultural, identitate locală și solidaritate europeană. Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de Asociația Discover Peștișani, evenimentul atrage anual pest
Peste 100 de trupe la Rockstadt Extreme Fest
Peste 100 de trupe, printre care The Prodigy, Sabaton, Marilyn Manson, Lamb of God, Godsmack, Helloween, Accept, In Flames, Arch Enemy, vor fi prezente la Rockstadt Extreme Fest. Potrivit site-ului evenimentului, noua ediție a festivalului va avea loc în perioada 27 - 31 iulie într-un nou spațiu de 70.000 de metri pătrați în
Gorj: A fost efectuată expertiza băncii parte a Ansamblului 'Calea Eroilor'; bucata desprinsă, repusă săptămâna viitoare
Specialiști restauratori în piatră și componente artistice au efectuat expertiza în cazul băncii parte a Ansamblului Monumental 'Calea Eroilor' din care s-a dislocat, în luna februarie, o bucată de piatră. Viceprimarul municipiului Târgu Jiu, Adrian Tudor, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că, dacă v
BIBLIOTECA AZI/Harghita: Bibliotecile comunale - locuri care adună oamenii sau care așteaptă să revină la viață
În satele din județul Harghita, bibliotecile spun povești diferite: unele pulsează de viață și sunt centre de cultură pentru comunități, iar altele stau în tăcere de ani de zile și așteaptă să-și redeschidă ușile pentru cititori. Potrivit datelor Bibliotecii Județene 'Kájoni János' din Miercurea-Ciuc, în
Argeș: Graffiti Artfest revine la Pitești, între 8 și 10 mai
A doua ediție a evenimentului Graffiti Artfest, dedicat promovării expresiei artistice urbane și creativității în spațiul public, va avea loc la Pitești, între 8 și 10 mai. Potrivit unei informări de presă transmise miercuri de Primăria Pitești, evenimentul se va desfășura, în intervalul orar 10:00-18:00, în Piața Primă
Buzău: Concursul de muzică populară dedicat marelui artist 'Benone Sinulescu', programat în perioada 19-21 iunie
Centrul Cultural și Educațional 'Alexandru Marghiloman' (CCAM) va organiza, în perioada 19-21 iunie, Concursul Național de Muzică Populară 'Benone Sinulescu', un eveniment dedicat promovării tradițiilor și muzicii folclorice, cu accent pe descoperirea de noi talente, un omagiu adus marelui artist român. Ediția din a
Proiecții în 13 orașe în cadrul Festivalului Filmului European, aflat la ediția cu numărul 30
Festivalul Filmului European, aflat la ediția cu numărul 30, cea mai extinsă de până acum, aduce proiecții în 13 orașe din țară, în care Ziua Europei este sărbătorită cu 'cinema fără margini'. La edițiile din Botoșani, Iași și Brăila au avut loc deja 20 de proiecții, care au înregistrat 1.100 de spectatori.
Vâlcea: Sute de credincioși la proclamarea canonizării Sfintei Cuvioase Matrona de la Hurezi
Mănăstirea Hurezi, obiectiv aflat în patrimoniu UNESCO, a prăznuit marți, în prezența a sute de credincioși și prelați din țară și din străinătate, pe fosta stareță Matrona, care a fost trecută de către Biserica Ortodoxă Română în rândul sfinților în urmă cu un an.
Alba: Premiul Național pentru Poezie 'Lucian Blaga' Opera Omnia - decernat în 9 mai, la Lancrăm
Șapte scriitori sunt nominalizați la cea de-a X-a ediție a Premiului Național pentru Poezie 'Lucian Blaga' Opera Omnia, care va fi decernat sâmbătă, la Casa Memorială 'Lucian Blaga' din Lancrăm. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, marți, AGERPRES, juriul acestei ediții a decernării Premiului Național pentru Poezie 'Lu
Proiecții în 13 orașe în cadrul Festivalului Filmului European, aflat la ediția cu numărul 30
Festivalul Filmului European, aflat la ediția cu numărul 30, cea mai extinsă de până acum, aduce proiecții în 13 orașe din țară, în care Ziua Europei este sărbătorită cu 'cinema fără margini'. La edițiile din Botoșani, Iași și Brăila au avut loc deja 20 de proiecții, care au înregistrat 1.100 de spectatori. Vor fi











