Bihor: Expoziția 'Diplomația culturală și cultura păcii prin educație', la Muzeul Țării Crișurilor
Expoziția intitulată 'Diplomația culturală și cultura păcii prin educație', care reunește volume rare, ediții speciale, obiecte simbolice și dedicații olografe pe care fostul președinte Emil Constantinescu le-a primit de la șefi de stat, lideri religioși și personalități internaționale, poate fi vizitată până pe 10 ianuarie 2026, gratuit, în sala de conferințe a Muzeului Țării Crișurilor din Oradea.
Potrivit unui comunicat transmis joi de instituția muzeală, colecția reflectă trei decenii de dialog intercultural, academic și diplomatic, oferind publicului ocazia de a descoperi o arhivă culturală excepțională, rar accesibilă.
Între exponate sunt cărți primite de la Papa Ioan Paul al II-lea, președinții SUA Bill Clinton și Jimmy Carter, premierul britanic Tony Blair, cancelarul german Helmut Kohl, președinții Franței Valery Giscard d'Estaing și Jacques Chirac, regina Marii Britanii Elisabeta a II-a sau regele Norvegiei Harald al V-lea.
Cu ocazia inaugurării expoziției, profesorul Emil Constantinescu a susținut miercuri, la Oradea, conferința 'Diplomația culturală. Puterea cărții', o discuție amplă despre rolul culturii, al educației și al cărții în construcția dialogului dintre națiuni, se precizează în comunicatul transmis de Muzeul Țării Crișurilor, gazda și organizatorul evenimentului.

Sursa foto: Muzeul Țării Crișurilor
Conferința a fost prefațată de managerul instituției muzeale, prof. univ. dr. Gabriel Moisa, care i-a mulțumit invitatului, Emil Constantinescu, președintele Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului, pentru disponibilitatea de a veni la Oradea și a făcut o trecere în revistă a parcursului excepțional al acestuia.
În prelegerea sa, profesorul Emil Constantinescu a rememorat momente decisive din experiența sa diplomatică, evocând modul în care spiritualitatea, cultura și cartea rămân mijloace esențiale de apropiere între oameni și popoare.
Președintele Constantinescu a vorbit pe larg despre dialogul interreligios și despre vizita istorică a Papei Ioan Paul al II-lea în România, în anul 1999, 'cea mai importantă întâlnire religioasă organizată vreodată în România', în cadrul căreia România a fost prezentată pentru prima dată în discursul catolic ca 'grădina Maicii Domnului'.
'După ce Papa a aterizat, a sărutat pământul românesc. Transformarea mulțimii a fost atât de puternică, încât au tăcut și ziarele care pregătiseră atacuri. (...) Sunt momente astrale în care partea curată din oameni iese la suprafață și dă o speranță pentru viitor', a afirmat Constantinescu, citat în comunicat.

Sursa foto: Muzeul Țării Crișurilor
Emil Constantinescu a adus în discuție și relația sa cu președintele SUA, Bill Clinton, mandatele lor suprapunându-se. Cei doi au fost legați printr-o prietenie de lungă durată și o colaborare politică materializată prin lansarea Parteneriatului Strategic România-SUA. Parteneriatul a început în 1994 și a marcat o etapă importantă în relațiile bilaterale, în același timp cimentând legătura personală dintre cei doi președinți. Bill Clinton a evocat public această colaborare, a amintit vizita pe care a făcut-o la București în 1997 și a subliniat importanța parteneriatului chiar și după ani de la încheierea mandatelor lor.
Invitatul a vorbit în continuare despre puterea cărților, pasiunea pentru lectură putând contribui la o lume mai bună. A amintit faptul că înainte de revoluție cartea a reprezentat fundamentul rezistenței culturale, iar după 1989, când toată lumea a avut acces la carte, lucrurile au început să se schimbe în bine. 'Cărțile au puterea de a schimba atât viața celor care le citesc, cât și pe cea a celor care le scriu', a afirmat oaspetele.
Conferința a avut loc în cadrul Colocviilor Muzeului Țării Crișurilor, fiind organizată de Muzeul Țării Crișurilor Oradea - Complex Muzeal, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor, Primăria Municipiului Oradea și Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării a Universității din Oradea. AGERPRES/(A - redactor: Eugenia Pașca, editor: George Onea, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Teleorman: Volumul 'Versuri pentru prichindei', lansat la Biblioteca Județeană cu ocazia Zilelor Municipiului Alexandria
Volumul 'Versuri pentru prichindei', semnat de Elena Mărunțelu și publicat în 2025 la Editura Coresi, a fost lansat marți la Biblioteca Județeană 'Marin Preda' Teleorman, în cadrul programului dedicat 'Zilelor Municipiului Alexandria'. 'Pentru câteva ore, poezia i-a invitat pe cei prezenți să se întoarcă &ici
Mureș: Festivalul 'Sighișoara Medievală', circa 25.000 de vizitatori și încasări de aproape 120.000 lei pentru municipalitate
Cea de-a XXXI-a ediție a Festivalului 'Sighișoara Medievală', care s-a desfășurat la sfârșitul lunii iulie, a înregistrat circa 25.000 de vizitatori și încasări directe de aproape 120.000 de lei pentru municipalitate, se arată în informarea trimisă Consiliului Local de către primarul Ioan-Iulian Sîrbu. 'Cea de-a XXXI-a
170 de ani de la nașterea academicianului Ioan Bianu/50 de copii din satul Făget - în vizită la Academia Română
Cincizeci de copii din satul Făget din comuna Valea Lungă, județul Alba, vor vizita miercuri Academia Română, evenimentul fiind organizat în contextul împlinirii a 170 de ani de la nașterea lui Ioan Bianu, ctitorul Bibliotecii Academiei. Potrivit Academiei Române, copiii vor fi primiți de președintele Academiei Române, Marius Andr
Maramureș: Fostă clădire a închisorii comuniste Sighet, transformată în spațiu cultural-educațional
Centrul multifuncțional al Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței din municipiul Sighetu Marmației va avea în componență spații educaționale și dedicate vieții culturale și va fi pus la dispoziția publicului, a informat, marți, instituția. 'Clădirea, construită la începutul secolului al XX-lea pentru a găzdui clubul de lectură a
REPORTAJ/Tulcea: Artiști din toată țara transformă piatra în povești la Delta Art Camp
Sculptori din diferite zone ale țării participă, începând din această săptămână, la proiectul cultural Delta Art Camp, inițiat de Primăria municipiului Tulcea, eveniment care se va încheia la finele săptămânii viitoare și care include și ateliere de pictură pentru copii și tineri. La tabăra de sculptură din cadrul proiectului part
Programul Național Cantus Mundi organizează audiții la secția Percuție pentru copii și adolescenți
Programul Național Cantus Mundi organizează audiții pentru Atelierele de Percuție Cantus Mundi, coordonate de Zoli Toth și Bogdan Pop, pentru copiii și adolescenții de peste 10 ani, potrivit unui comunicat transmis, marți, AGERPRES. Înscrierile pentru audiții se primesc online până la 5 septembrie, prin completarea formularului onl
Prahova: Jazz on the Rooftop - concerte pe acoperișul Primăriei Ploiești și expoziții de artă
Cea de-a VIII-a ediție a evenimentului Jazz on the Rooftop va avea loc între 28 și 30 august și va include șase proiecte muzicale, cu artiști din România și din străinătate, precum și expoziții dedicate istoriei jazzului și artelor vizuale, toate reunite într-unul dintre spațiile care au devenit deja parte din identitatea festivalului - acoperișul P
Nemulțumiri privind legea salarizării; Federația CulturMedia începe strângerea de semnături pentru greva generală
Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă CulturMedia a anunțat luni că începe, în regim de urgență, consultarea membrilor și strângerea semnăturilor necesare pentru declanșarea grevei generale. 'Decizia este un răspuns direct la actuala formă a proiectului legii salarizării. În loc să corecteze inechi
CNA: Aviz favorabil pentru campania 'Vocea mâinilor contează'
Consiliul Național al Audiovizualului a dat aviz favorabil, luni, pentru campania 'Vocea mâinilor contează', propusă de Fundația CODA, care urmează să se desfășoare pe tot parcursul lunii septembrie. Reprezentanta fundației Lena Dermengiu a precizat că această campanie vizează conștientizarea modului de comunicare a persoanelor s
Festivalul de folclor 'Mamaia' - de miercuri până vineri, în Piațeta Perla
A XXV-a ediție a Festivalului Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc 'Mamaia' va avea loc, de miercuri până vineri, în Piațeta Perla din stațiunea de la malul Mării Negre. Potrivit unui comunicat al TVR, transmis luni AGERPRES, prima seară a festivalului se desfășoară sub genericul 'Cântec
Sălaj: Noaptea Muzeelor la Sate, marcată printr-o 'Șezătoare la Dealul Țarinei' organizată la Casa 'Iuliu Maniu'
'Șezătoare la Dealul Țarinei', un eveniment dedicat tradițiilor și poveștilor satului de altădată, ce își propune să creeze un spațiu de întâlnire între generații, în care amintirile celor care au cunoscut lumea rurală de odinioară să poată fi transmise celor mai tineri, este organizat, sâmbătă, 29 august, la Casa Memorială 'Iu
Poeți și artiști din întreaga lume - la a XVI-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie București
Cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie București (FIPB), proiect care reunește poeți și artiști din întreaga lume într-un program amplu dedicat poeziei, dialogului intercultural și puterii cuvântului, va avea loc în Capitală, în perioada 14 - 20 septembrie, informează un comunicat transmis, luni, AGERPRES.
Orchestra Filarmonicii 'George Enescu' concertează, miercuri, la Festivalul Ravello din Italia
Orchestra Filarmonicii 'George Enescu' concertează, miercuri, la Festivalul Ravello din Italia, pe Terasa Belvedere de la Villa Rufolo, sub bagheta noului său dirijor principal, Robert Trevino. Potrivit unui comunicat transmis, luni, AGERPRES, programul va cuprinde 'Rapsodia română nr. 1, op. 11' de George Enescu și '
Bihor: Expoziția ''Gustav Klimt și Künstler-Compagnie la Peleș'', la Casa Darvas-La Roche din Oradea
Expoziția ''Gustav Klimt și Kunstler-Compagnie la Peleș'', dedicată lucrărilor realizate de Gustav Klimt, fratele său Ernst Klimt și Franz Matsch la Castelul Peleș, va fi deschisă între 2 și 30 septembrie la Casa Darvas-La Roche din Oradea. Potrivit unui comunicat al Oradea Heritage, vernisajul va avea loc pe 2 septembrie
Timiș: ''Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX-XX'', o nouă expoziție pregătită la Muzeul Național al Banatului
Muzeul Național al Banatului (MNB) din Timișoara pregătește o nouă expoziție intitulată ''Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX-XX'', un titlu inspirat de romanul scriitorului austriac Stefan Zweig, a declarat, pentru AGERPRES, muzeograful Marius Cornea, inițiatorul proiectului. Parte a Trilogiei ''Albume de fami








