logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Timiș: S-a lansat primul volum al enciclopediei Banatului, despre mileniul de la Glad până la imperiul austro-ungar

Image

Primul volum al trilogiei 'Encyclopaedia Bannatica', semnat de medicul timișorean Adrian Bădescu, a fost lansat în a doua parte a săptămânii trecute, această primă parte cuprinzând istoria mileniului de la voievodul Glad, care stăpânea teritoriul de azi al Banatului în prima jumătate a secolului X, până la anul 1867, când provincia a devenit parte a regatului Ungariei, în cadrul monarhiei dualiste hasburgice.

Cele zece secole de istorie, inovație, spiritualitate și identitate culturală a regiunii se concentrează în jurul a 110 personalități bănățene, portretizate în acest prim volum al trilogiei, ale cărei următoare două volume, aflate în pregătire, vor ajunge cu tematica până în zilele noastre.

Foto: (c) Otilia Halunga/AGERPRES

Otilia Hedeșan, profesor de Civilizație românească la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) și coordonatoare a Centrului de studii RHeA (Research Center for Heritage and Cultural Anthropology), a declarat, pentru AGERPRES, că deși avem enciclopedii ale României, ale personalităților din diverse domenii sau chiar dicționare ale literaturii din Banat, a lipsit până acum o astfel de enciclopedie a provinciei.

'Cred că una dintre cele mai importante contribuții ale acestei enciclopedii este întrețeserea atâtor tipuri separate de enciclopedii, dar și o discuție despre ce poate însemna să fii bănățean. (...). Cred că sunt prea puțin cunoscute majoritatea personalităților Banatului. În cazul unora dintre personalități, există o recunoaștere oficială, dar care nu este dublată de o cunoaștere a importanței, a activității persoanei respective. Dacă eu caut pe Google Victor Vlad Delamarina, o să-mi apară o stradă sau o localitate cu acest nume, școli sau concursuri care poartă acest nume, dar nimic mai mult despre viața lui, care sunt contribuțiile sale la istoria noastră culturală. Avem în Timișoara licee care se numesc Loga, Lenau, Bartok, Dositei Obradovici - vorbim despre personalități care au dat direcție, în timpurile lor, care au marcat pași culturali extrem de importanți înainte. Dar câte lucruri am putea spune despre fiecare dintre aceștia? Ce aduce nou această enciclopedie identității Banatului? În primul rând, ideea de deschideri multiple. Este o carte în care sunt puși împreună scriitori de limbi diferite, artiști, oameni de știință, ingineri, militari, persoane care au fost implicate în activitatea politică dintr-o perioadă sau alta. Această multilateralitate este una dintre contribuțiile proiectului', a explicat, pentru AGERPRES, Otilia Hedeșan.

Cu toate că a muncit mai bine de șapte ani la elaborarea lucrării, cu cercetări în diverse instituții, biblioteci și arhive din fostul Banat istoric și nu numai, autorul primei părți a enciclopediei, medicul Adrian Bădescu, spune că avea această istorie 'în subconștient', pornind de la poveștile transmise de bunicii și străbunicii săi.

Foto: (c) Otilia Halunga/AGERPRES

'Toate aceste personalități au avut un rol și au pus o amprentă asupra Banatului; de la compozitori, precum un Iosif Ivanovici, cu 'Valurile Dunării' sau Ion Vidu, în zona spirituală, avem trei sfinți ale căror nume sunt legate de Banat, precum Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș, Sfântul Teodor (sârb) și catolicul Gerard de Cenad, care au contribuit la creștinarea Banatului și la educarea copiilor, pentru că au făcut și școli. Sunt episcopi, precum Lonovici, care au deschis primele facultăți de pe teritoriul României de astăzi. Dr. Dumitru Bagdasar a efectuat primele intervenții neurochirurgicale, în condiții improvizate, precare, în Spitalul din Jimbolia (1929-1931), vorbim despre Andrei Mocioni și Vicențiu Babeș, fondatori ai Academiei Române, Nicolaus Lenau, revendicat nu doar de români, ci și de Austria în mod special, fiind considerat cel mai mare poet romantic austriac. Doamnele sunt mai puțin prezente în acest prim volum, dar vin puternic în volumul II (1867 - 1919)', a declarat, pentru AGERPRES, Adrian Bădescu.

Ilustrația volumului a fost asigurată de artistul vizual Sorin Bijan, care a creat, în cărbune, cele 110 portrete, unele, inexistente, după descrieri din cărți cu povești, stampe, timbre.

Pentru el, acceptarea proiectului a fost ca o călătorie spirituală, aproape inițiatică.

Cel mai dificil a fost primul personaj, Glad, pentru că au lipsit cu desăvârșire imagini originale sau monede bătute cu chipul său.

'A fost ca un urcuș spre Everest și se pare că am ajuns, dacă cele 325 de personalități (câte cuprinde întreaga trilogie, n.r.) au fost desenate în doi ani. A fost o mare provocare, mai ales în cazul figurilor din primele secole. M-am folosit de experiența mea de portretist, au fost momente în care a trebuit să-mi folosesc intuiția, imaginația, chiar să improvizez. Nu a fost ușor, dar am stat de vorbă cu fiecare dintre personalități - ca și cum ar fi trecut, pe rând, în cei doi ani, pe un scaun imaginar, înaintea mea (...) Cel mai greu de convins să-mi dezvăluie chipul a fost chiar primul, Glad, pentru că imaginile au lipsit. Era un desen imaginat de cineva pentru o copertă istorică și recunosc că a fost cel mai dificil. A trebuit să îl fac în mai multe reprize și abia din a treia încercare am reușit să conturez un Glad care mie îmi pare că se potrivește cu ce știm despre Glad și perioada aceea', a detaliat Sorin Bijan.

'Encyclopaedia Bannatica' constituie nu doar un instrument de cercetare, ci și un act de recuperare a memoriei colective, o restituire necesară a moștenirii spirituale și culturale a Banatului, potrivit lui Adrian Bădescu. AGERPRES / (A - redactor: Otilia Halunga, editor: Marius Frățilă, editor online: Ada Vîlceanu)

Afisari: 2219

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Cultura - Media 08-10-2026 05:10

Spectacolul 'Regele Lear' deschide Festivalul Internațional de Teatru pentru Copii '100, 1.000, 1.000.000 de povești'

Spectacolul 'Regele Lear' adaptare de Eliza Păuna, după W. Shakespeare și Andy Stanton, cu regia semnată de Ramona Iacob, deschide cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru Copii '100, 1.000, 1.000.000 de povești', la Sala Mare a Teatrului 'Ion Creangă'. Potrivit organizatorilor, ediția din 2026

Culte 07-10-2026 22:30

PF Daniel: În familie și comunitate - să ne ascultăm cu răbdare; muzica - o experiență vie a acestei conlucrări

În familie și în comunitate, avem nevoie să ne ascultăm cu răbdare, să respectăm talentul sau contribuția fiecăruia și să căutăm binele comun, iar muzica ne oferă o experiență vie a acestei conlucrări în armonie, a afirmat, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în mesajul la concertul extraordinar 'Trei Tenori Ieșeni și Priet

Cultura - Media 07-10-2026 22:23

Iași: Expoziția 'Giotto la Iași', vernisată în prezența ministrului Culturii și ambasadorului Italiei

Expoziția 'Giotto la Iași', care aduce pentru prima dată în România una dintre cele mai importante opere ale marelui artist, Popliticul, a fost vernisată, miercuri seara, la Palatul Culturii din Iași, în prezența ministrului Culturii, Demeter Andras, și a ambasadorului Italiei în România, Laura Aghilarre.

Culte 07-10-2026 20:35

Iași: Racla cu moaștele Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria, adusă la Mitropolia Moldovei și Bucovinei

Racla cu moaștele Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria a fost adusă miercuri seara la Mitropolia Moldovei și Bucovinei, unde urmează să fie depusă spre închinarea credincioșilor veniți în pelerinaj de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva. Delegația de la Mănăstirea Sihărstria, județul Neamț, a fost întâmpinată de PS Nichifor

Cultura - Media 07-10-2026 18:03

AnulBrâncuși/Covasna: Vizitatorii expoziției 'Brâncuși și marii artiști ai epocii sale' pot câștiga o litografie Salvador Dali

Iedera se prelinge în culorile ruginii ale toamnei peste clădirea Centrului de Cultură Arcuș din Sfântu Gheorghe care va găzdui, peste câteva zile, expoziția 'Brâncuși și marii artiști ai epocii sale'. Lucrările au

Cultura - Media 07-10-2026 17:08

ARCUB: Expoziție privind evoluția vestimentară în Capitală, de la mijlocul secolului al XIX-lea până în anii '40

O expoziție despre evoluția vestimentară și transformările sociale și culturale ale Capitalei, de la mijlocul secolului al XIX-lea până în anii '40, va fi vernisată, joi, la ARCUB - Hanul Gabroveni. Potrivit unui comunicat al ARCUB transmis miercuri AGERPRES, curatoriată de Iulia Gorneanu, expoziția 'Îmbrăcând T

Culte 07-10-2026 13:10

Iași: Pregătirile pentru hramul Sfintei Cuvioase Parascheva au început cu împodobirea cu flori a baldachinului

Pregătirile pentru sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, care anul acesta se celebrează în perioada 8-15 octombrie, au început cu împodobirea cu flori a baldachinului din Curtea Mitropolitană, unde va fi așezată racla. Baldachinul în care joi dimineața va fi depusă spre închinare racla cu moaștele Sfintei Cuvio

Culte 07-10-2026 12:47

Adina Hulubaș (cercetător științific): De ce Sfânta Cuvioasă Parascheva este 'Sfânta Vineri' în tradiția populară

În tradiția românească, Sfânta Cuvioasă Parascheva înseamnă mai mult decât figura religioasă, ea fiind și o poveste despre tradiții păstrate din generație în generație, a declarat, pentru AGERPRES, Adina Hulubaș, cercetător științific la Institutul de Filologie Română 'Alexandru Philippide', Academia Română, Fil

Cultura - Media 07-10-2026 12:37

Covasna: 'Un tramvai numit dorință', în regia lui Andrei Șerban, în premieră la Teatrul 'Andrei Mureșanu'

Piesa 'Un tramvai numit dorință' de Tennessee Williams, una dintre operele emblematice ale dramaturgiei americane, va fi prezentată în premieră, la sfârșitul acestei săptămâni, de trupa Teatrului 'Andrei Mureșanu' din Sfântu Gheorghe, într-un spectacol semnat de reputatul regizor Andrei Șerban, a anunțat conducerea instit

Cultura - Media 07-10-2026 12:29

Mureș: Sighișoara celebrează 'El Día de la Cultura' alături de Ambasada Cubei

Municipiul Sighișoara, în parteneriat cu Ambasada Republicii Cuba în România, va găzdui vineri, 16 octombrie, evenimentul cultural 'El Día de la Cultura' (Ziua Culturii Cubaneze), menit să aducă muzica, arta și tradițiile din această țară direct în rândul comunității locale și al turiștilor. Manifes

Cultura - Media 07-10-2026 12:16

Primăria Capitalei anunță concursuri pentru posturile de manageri la trei teatre

Primăria Municipiului București (PMB) anunță concursuri pentru posturile de manageri la Teatrul Metropolis, Teatrul Evreiesc de Stat și Teatrul Dramaturgilor Români. Termenul limită pentru depunerea documentelor este 30 octombrie, informează PMB, miercuri, pe pagina sa de Facebook.

Cultura - Media 07-10-2026 11:29

Bucharest Photofest: Peste 200 de artiști și 50 de evenimente în 10 spații din Capitală, în perioada 9 - 18 octombrie

Cea de-a XI-a ediție a festivalului internațional Bucharest Photofest aduce în perioada 9 - 18 octombrie, sub tema 'Witness', peste 200 de artiști și 50 de evenimente în 10 spații din Capitală, informează organizatorii într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES. Tema ediției, 'Witness', pornește de la o co

Cultura - Media 07-10-2026 11:09

Constanța: Cazino Music Festival - abonamente cu 40% reducere pentru concertele din ultimele șapte weekenduri

Organizatorii Cazino Music Festival anunță introducerea abonamentelor pentru ultimele șapte weekenduri ale ediției 2026 a festivalului de muzică clasică care se desfășoară la Constanța, publicul putând beneficia astfel de o reducere cu 40% pentru concertele din perioada 10 octombrie-22 noiembrie.

Cultura - Media 07-10-2026 10:46

RECTIFICARE Spectacolul 'Amadeus' în regia lui Vlad Cristache - premieră la Teatrul Nottara, pe 11 octombrie

În știrea cu titlul ''Spectacolul 'Amadeus' în regia lui Vlad Cristache - premieră la Teatrul Nottara, pe 11 octombrie'', difuzată miercuri, la ora 10:46, pe fluxurile București și Cultură - Media, în lead se va citi corect ora 18:30, în loc de 19:00, potrivit unei rectificări transmise de organizatori.

Cultura - Media 07-10-2026 10:34

Buzău: S-a redeschis șantierul arheologic al 'Prințesei' cu craniul alungit; cercetări cu radiocarbon și analize antropologice

Muzeul Județean Buzău a reluat cercetările arheologice în situl de la Gherăseni-Grindul Cremenea, cunoscut datorită descoperirii unei diademe datate în secolul al V-lea d. Hr., element de decor purtat pe cap de 'Prințesa' cu craniul alungit. Potrivit Muzeului Județean Buzău, primele cercetări sistematice au fost desfășurate