logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Ministrul Culturii, la deschiderea Gaudeamus: Creșterea TVA la carte - pe lista mea de priorități, când situația o va permite

Imagine din galeria Agerpres

Ministrul Culturii, Andras Demeter, a afirmat, miercuri, că pe lista sa de priorități se află problema implicațiilor creșterii TVA la carte, pe care va încerca să o rezolve ''în momentul în care situația o va permite''.

''Creșterea TVA la carte este pe lista mea de priorități, în momentul în care situația o va permite. Pe aceeași listă de priorități este și starea bibliotecilor, pornind de la Fondul de carte care nu mai poate fi îmbogățit cum ar trebui și până la spațiile pentru a căror întreținere și transformare în atracție, resursele s-au împuținat chiar până la dispariție. Cunoaștem cu toții provocările rețelelor și atracția, după unii fatală, a noilor medii. Dar trebuie să observăm și faptul că noua agoră nu mai este doar vorbită, are o importantă componentă scrisă și deci și citită. Vedem și cum tradiția subtitrării filmelor versus dublării acestora, încetățenită la noi de la începuturile industriei audiovizuale, este reconfirmată de simbioza contemporană a narațiunii prin sunet și imagine, cu cea a transcrierii sau completării sale scrise. Ori asta contribuie și ea, printr-un exercițiu natural, nu doar la facilitarea însușirii limbilor străine și la deschiderea către acele culturi, ci și la dezvoltarea abilităților de citire și de scriere'', a spus Andras Demeter, la deschiderea oficială a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România, desfășurată la standul Radio România din incinta târgului.

Potrivit ministrului, ''lista de probleme este imensă, după cum lungă este și lista soluțiilor și a persoanelor cu care ele pot fi implementate, și fiecare problemă, soluție sau persoană este ca o pagină dintr-o carte, o pagină separată, nu are impact și poate că nici valoare în sine''.

''Dar când pui paginile împreună și se leagă cartea, povestea capătă sens. La fel și cu noi, doar puși împreună, doar lucrând între coperțile unui demers comun, cu bună credință, putem rezolva lucruri și putem conferi sensurile necesare. Așa că, la deschiderea copertei Târgului Gaudeamus, nu pot decât să trag o singură concluzie: acest târg devine o bună ocazie pentru a scrie împreună paginile cărții, care să lege o poveste reușită, reală și de impact pentru copiii și nepoții noștri'', a punctat Andras Demeter.

El a amintit și rezultatele ultimului Barometru de consum cultural, lansat acum o săptămână, care ''poate trezi la realitate, totuși, pe iubitorii de metafore''.

''Aceste date, printre altele, ne spun că 42% dintre respondenți afirmă că educația culturală a determinat performanțe crescute la școală. Am început cu copiii, pentru că ei fac primul pas în lumea culturii prin cărți, începând cu manuale, literatură pentru copii și mai ales basme, povești, povestiri, prin care începem de foarte devreme a cultiva dragostea pentru citit. 67% dintre participanți nu au mers la nicio activitate culturală în 2024, dar nu pentru că n-ar fi vrut, ci pentru că n-au avut posibilitatea sau nu a existat o ofertă potrivită, sau pur și simplu aceasta nu a fost la îndemână. Pentru ei, deocamdată, cartea este cea care poate salva ceva. 10% dintre adulți au mers măcar o dată pe an la un târg de carte. E bine? E prea puțin? Nu trebuie să răspundem acum. Trebuie doar să ne gândim la această cifră'', a spus Andras Demeter.

Ministrul Culturii a menționat, însă, că ''an de an, piața de carte din România a crescut''.

''Aproape că sună greu de crezut, pentru că noi începem discuțiile despre cultură și viața culturală plângându-ne. Și da, sunt și date care, aparent, se contrazic, cum ar fi că încă suntem pe un loc codaș la citit în Europa, dar totuși s-au vândut mai multe cărți. O să-i las aici pe specialiști, pe sociologi, să analizeze și să ne comunice mai multe cifre, pentru că misiunea Ministerului Culturii este desenarea unui cadru legislativ și inițierea, susținerea de politici culturale coerente'', a adăugat Andras Demeter.

El i-a felicitat pe organizatorii ''celui mai longeviv târg de carte din România''.

''Admirația mea colegială pentru munca celor de la Radio România. Îmi întăriți gândul că media poate netezi drumul prin regatul cărții și prin oferta artistică complementară activității radiofonice, că între aceste două jumătăți de sferă nu există competiție, ci o completare perfectă, care desăvârșește mintea și sufletul. În final, vă și ne doresc tuturor redescoperirea bucuriei lecturii'', a arătat ministrul.

***

Cea de-a 32-a ediție a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România s-a deschis miercuri în Pavilionul B2 al Complexului Expozițional Romexpo, invitând la un adevărat regal literar propus de peste 180 de participanți, care vor oferi cititorilor peste 600 de evenimente editoriale.

''Un adevărat regal literar și numeroase surprize îi așteaptă în această săptămână pe cei care vor trece pragul Pavilionului B2 Romexpo: peste 180 de participanți, printre care figurează toate editurile prestigioase din România, agenții de difuzare de carte românească și străină, edituri universitare și instituții de învățământ superior, distribuitori de muzică și o gamă foarte bogată și variată de jocuri educative'', precizează Radio România.

De asemenea, peste 600 de evenimente editoriale se vor desfășura atât în cele șase spații amenajate în incintă, cât și la standurile participanților, reunind lansări și prezentări de carte, proiecte editoriale, dezbateri, întâlniri cu scriitori și sesiuni de autografe.

Ca și la edițiile precedente, unul dintre spațiile de evenimente amenajate în incinta târgului, denumit ''Ion Creangă'', va fi dedicat preponderent celor mai tineri vizitatori.

Programul integral al evenimentelor este disponibil pe website-ul www.gaudeamus.ro.

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România se va desfășura, până duminică, 7 decembrie, publicul având acces gratuit, între orele 10:00 - 20:00.

Evenimentul este organizat de Societatea Română de Radiodifuziune, ediția București 2025 a târgului încheind și în acest an, conform tradiției, seria de evenimente expoziționale dedicate cărții și educației organizate de postul public de radiodifuziune în Craiova, Cluj-Napoca, Oradea, Buzău, Brașov, Sibiu și Iași.

Gaudeamus este un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii. AGERPRES/(A, AS - redactor: Daniel Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea) 

Afisari: 1466

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Cultura - Media 07-11-2026 16:08

Sezonul Cultural România - Italia 2026 s-a încheiat; medalii 'George Enescu' pentru personalități italiene

Sezonul Cultural România - Italia 2026 s-a încheiat pe 5 noiembrie, printr-o gală găzduită de Ambasada României în Italia, prilej cu care ambasadorul Gabriela Dancău a înmânat, în numele ministrului Culturii din România, medaliile culturale 'George Enescu' unor personalități italiene care au susținut programul.

Culte 07-11-2026 14:25

Ziua Bibliei/ Reduceri de 50% la diferite ediții ale Sfintei Scripturi - disponibile la Tipografia Cărților Bisericești

Tipografia Cărților Bisericești va oferi, în perioada 11 - 15 noiembrie, cu prilejul Zilei Bibliei, reduceri de 50% la mai multe ediții ale Sfintei Scripturi și ale Noului Testament. Campania cuprinde mai multe formate și variante de prezentare a Bibliei, între care ediții cu coperți flexibile, precum și exemplare cu coperți albe s

Cultura - Media 07-11-2026 11:00

INTERVIU/Regizorul Radu Jude: 'Jurnalul unei cameriste' e un film care s-a născut diferit de alte proiecte

Regizorul Radu Jude dezvăluie, într-un interviu acordat Agenției Naționale de Presă AGERPRES, cum a luat naștere filmul 'Jurnalul unei cameriste', primul său lungmetraj vorbit preponderent în limba franceză și realizat majoritar în afara României. ''E un film care s-a născut diferit de alte proiecte ale

Cultura - Media 06-11-2026 19:29

Ministerul Culturii: Emil Pantelimon a fost numit în funcția de subsecretar de stat

Managerul cultural Emil Pantelimon a fost numit în funcția de subsecretar de stat, a anunțat, vineri, Ministerul Culturii. 'Începând de astăzi, la propunerea Ministrei Ioana Ciocan, Emil Pantelimon se alătură echipei Ministerului Culturii, în funcția de Subsecretar de Stat', se arată într-o postare pe pagina de Facebook a

Cultura - Media 06-11-2026 18:39

Vaslui: Expoziția AGERPRES 'Nadia. Perfecțiunea are o poveste', vernisată în deschiderea Galei Excelenței în Educație.

Expoziția AGERPRES 'Nadia. Perfecțiunea are o poveste', a fost vernisată, vineri, La Centrul Cultural Județean Vaslui, în deschiderea Galei Excelenței în Educație. Primarul municipiului Vaslui a afirmat că a ținut în mod deosebit ca această expoziție să fie prezentată publicului vasluian pentru a marca și la nivel local performanța ob

Cultura - Media 06-11-2026 16:59

Brăila: Clădirile publice din anii '60-'80, redescoperite prin tururi ghidate în cadrul Zilelor MuzA

Clădirile publice construite în Brăila în anii '60-'80, printre care Cinema Central, Casa Tineretului și Sala Polivalentă, vor fi în centrul unor tururi ghidate și dezbateri despre valoarea patrimoniului arhitectural și posibilitățile de valorificare a acestuia, organizate pe 14 și 15 noiembrie, în cadrul evenimentului 'Zilele MuzA la Brăi

Cultura - Media 06-11-2026 16:48

Spectacol inspirat de universul brâncușian, la ARCUB; vor interpreta Teodora Brody, Grigore Leșe și Norbert Kael

ARCUB va găzdui pe 20 noiembrie un eveniment muzical inspirat de universul marelui sculptor Constantin Brâncuși. Spectacolul 'Întâlniri cu Oameni-Păsări - esențe de zbor', programat de la ora 19:00, reunește trei personalități muzicale distincte: solista Teodora Brody, muzicianul Grigore Leșe și pianistul maghiar Norbert Kael, se arat

Cultura - Media 06-11-2026 16:18

Program dedicat relațiilor diplomatice dintre Spania și România - săptămâna viitoare, la Institutul Cervantes

Un program dedicat împlinirii a 145 de ani de relații diplomatice dintre Spania și România, care reunește o expoziție de fotografie și conferințe despre portul roman Noviodunum, lansări de carte, lecturi de poezie și un dialog despre legendara finală Steaua - Barcelona din 1986, va avea loc, pe 10 și 11 noiembrie, la Institutul Cervantes din București.

Cultura - Media 06-11-2026 16:07

Galați: A fost dezvelit bustul episcopului Melchisedec Ștefănescu, fondatorul Eparhiei Dunării de Jos

Bustul episcopului Melchisedec Ștefănescu, fondatorul Eparhiei Dunării de Jos, a fost dezvelit vineri, în cadrul unor manifestări științifice și omagiale organizate de Arhiepiscopia Dunării de Jos și Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galați. Potrivit unui comunicat de presă transmis de Arhiepiscopia Dunării de Jos, manifestările s-au desfășurat

Cultura - Media 06-11-2026 15:35

Porțile a III-a și a IV-a ale Cetății Alba Carolina, restaurate

Primăria Alba Iulia a recepționat, vineri, lucrările de restaurare a Porților a III-a și a IV-a ale Cetății Alba Carolina, finanțate prin Timbrul Monumentelor Istorice, program gestionat de Institutul Național al Patrimoniului. După ce în 2025 au fost restaurate Poarta I și Poarta a II-a, tot prin același proiect, în valoare totală de aproape 10 mi

Cultura - Media 06-11-2026 15:13

Ministrul Culturii, întâlnire cu ministrul delegat pentru Digitalizare; proiectul #eMonumente - pe agenda discuțiilor

Ministrul Culturii, Ioana Ciocan, a avut o întâlnire cu ministrul delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială, Bogdan Dumitru, pe agenda întâlnirii figurând, printre altele, proiectul #eMonumente, în cadrul căruia vor fi inventariate peste 20.000 de monumente iar 2.000 dintre acestea vor fi și scanate 3D. 'Am

Cultura - Media 06-11-2026 13:26

Art Safari New Museum prezintă capodopere și valori ale patrimoniului național în expoziția 'Război și pace'

Un număr de 200 de lucrări din colecțiile Muzeului Național de Istorie a României, Muzeului Național de Artă al României, Bibliotecii Academiei Române, Muzeului Național Brukenthal și altor muzee, precum și din colecții private se regăsesc în expoziția 'Război și pace' din Pavilionul Istoric al Art Safari New Museum.

Cultura - Media 06-11-2026 12:24

'Fantoma de la Operă' revine anul viitor pe scena Operei bucureșene; biletele - puse în vânzare

Opera Națională București anunță că a pus în vânzare biletele pentru primele cinci reprezentații din cele 15 ale musicalului 'Fantoma de la Operă' de Andrew Lloyd Webber, programate în luna septembrie a anului 2027. Biletele pot fi procurate de pe http://tickets.ope

Cultura - Media 06-11-2026 12:18

Vaslui: Lucrări realizate de copii și adolescenți la ateliere de olărit, prezentate în cadrul expoziției 'Magia lutului'

Zeci de lucrări realizate de copii și adolescenți în cadrul unor ateliere de olărit desfășurate în ultimele patru luni în județul Vaslui au fost prezentate, vineri, în cadrul Expoziției 'Magia lutului'. Atelierele fac parte dintr-un proiect finanțat de Consiliul Județean și derulat de Asociația pentru Dezvoltare

Culte 06-11-2026 10:10

Hramul de toamnă al Mănăstirii Radu Vodă, cu patru zile de pelerinaj, la sărbătoarea Sfântului Nectarie de la Eghina

Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie, ocrotitorul Mănăstirii Radu Vodă din București, hramul de toamnă al lăcașului de cult, se desfășoară de vineri până luni. Raclele cu moaștele Sfântului Ierarh Nectarie și ale Sfântului Efrem cel Nou vor fi scoase în procesiune vineri, de la ora 17:30, înainte de Taina S