Croitoru (INCFC): Încercăm să coagulăm puncte de vedere corecte, pentru a formula un statut al Culturii
Directorul general al Institutului Național pentru Cercetare și Formare Culturală (INCFC), conf. univ. dr. Carmen Croitoru, a afirmat, miercuri, că preocuparea instituției pe care o conduce o reprezintă 'coagularea' unor puncte de vedere pentru elaborarea unui 'statut' al Culturii.
'Încercăm să coagulăm puncte de vedere corecte, pentru a formula un statut pentru Cultură, care este greșit încadrat în serviciile publice guvernate de administrația publică. Cultura este, peste tot în lume, un domeniu cu puternică influență socială, cu puternică influență educativă, cu puternic aport creativ. Creativitatea naște valoare și pe care toate statele o folosesc corespunzător, activând toate palierele culturii. Numai noi, în România, ne uităm la patru categorii de instituții când zicem cultură. Nu luăm în calcul audio-vizualul, nu luăm în calcul arhivele, nu luăm în calcul patrimoniul imaterial. Sunt în continuare în subordine la Ministerul Economiei toate meșteșugurile și toate modalitățile de a crea lucruri. Artele vizuale n-au niciun fel de reglementare. Este strigător la cer. Avem artiști extraordinari și n-avem niciun fel de modalitate de a-i pune în valoare, pentru că nu avem definițiile corecte', a declarat Croitoru pentru AGERPRES.
Carmen Croitoru a participat, miercuri, la Conferința Națională a Managerilor Culturali, organizată de INCFC sub egida Ministerului Culturii, desfășurată la Teatrul Național.
Pe de altă parte, a argumentat directorul INCFC, statisticile noastre sunt catastrofale pentru că avem definiții legale proaste și niciun institut de statistică din lume nu adună date dacă nu știe ce.
'Când îi spui instituția, titulatura, trebuie să dai o definiție. Nu trebuie să spui cum e organizată și câți oameni trebuie să plătească. Trebuie să-i spui ce e activitatea respectivă. Ei bine, noi avem niște raportări statistice care ne situează pe ultimele locuri, pentru că definițiile sunt neclare, pentru că nu luăm în calcul toate sectoarele culturale și creative și ne uităm la câteva feluri de instituții și ne tăvălim că costă mult. Le-am luat pe cele care nu-și pot acoperi costurile de producție. Dacă se face o complementaritate între zona culturii private, din care fac mulți parte, și cele foarte puține, câte au mai rămas instituțiile publice, o să avem o imagine mult mai bună. Asta deoarece cultura publică are infrastructură de pus la bătaie, are specialiști care pot lucra și cultura privată are idei și posibilitatea de a se mișca. Nu trebuie decât să le ajutăm să facă împreună parteneriatul ăsta. Și să ne uităm la toată cultura pe orizontală, nu așa cum ne uităm acum, ca pe vremea comuniștilor, că noi am păstrat sistemul comunist. Cu cultura sovietică aveam în grijă patru tipuri de instituții', a argumentat Carmen Croitoru.
Potrivit directorului INCFC, odată rezolvate aceste probleme, 'bugetele vor fi consecința unor mișcări inteligente'.
'Pentru că una este să dimensionezi și să gândești logic costurile și veniturile în funcție de un peisaj mult mai mare, în care te poți ajuta cu partenerul privat dintr-o anumită zonă. Gândiți-vă, dau un exemplu, ce parteneriat extraordinar ar putea fi între audio-vizual și artele spectacolului. Ei, deocamdată, plimbă bani publici unii de la alții și viceversa. Orice concert vrei să înregistrezi trebuie să plătești nu știu câte contracte pe drept de autor unor oameni care au deja contracte în sistemul public. Și orice altceva vrei să faci din partea cealaltă, privatul se uită cu dispreț și zice: 'Păi, ce câștig? Trebuie să câștig'. Or, cultura privată nu trebuie numai să câștige, iar cultura publică nu trebuie numai să cheltuie', a subliniat ea.
Întrebată dacă autoritățile vor îmbrățișa ideea profesioniștilor din Cultură, Carmen Croitoru a spus: 'Întâi și întâi trebuie să ne punem noi de acord. Oamenii de cultură din ambele domenii - și public, și privat - trebuie să se pună de acord. Și să meargă la Parlament să pună pe masă legea Culturii, obiectiv'.
Directorul INCFC a atras atenția că România este singura țară din Europa care nu are o relație între mărimea comunității și accesul la cultură.
'Noi nu avem un raport în care trebuie să spunem, cum spune Franța, 'la atâta populație trebuie să ai cel puțin un centru cultural'. Cel puțin. Sau o bibliotecă. Are un normativ la Legea bibliotecii și nu se respectă de când a apărut legea. Problema României este că legea nu se respectă. Autoritățile o fac și după aia nu o respectă. Despre ce peisaj vorbim?', a mai spus Croitoru.
În opinia acesteia, perioada marcată de austeritate pe care o traversează România trebuie privită ca 'o ocazie'.
'Orice constrângere este o ocazie. O transformăm într-o oportunitate. Această constrângere gravă de a tăia oameni, posturi, instituții, bani va trebui să ne trezească și să ne punem problema dacă rețeaua asta de instituții publice, că mai avem vreo 450 cu totul în România, își face cu adevărat treaba. Dacă acolo sunt profesioniști care transmit mesaje corecte și respectă funcțiile Culturii, că nici asta nu avem precizat în România, care sunt funcțiile Culturii. Și atunci, să vedem dacă nu, cumva, trebuie să facem noi o alegere. Și pe urmă vine o reformă', a evidențiat directorul INCFC, Carmen Croitoru.
Aflat în subordinea Ministerului Culturii, Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală are ca obiective studierea, cercetarea și furnizarea de date statistice pentru domeniul culturii, precum și formarea continuă a celor care aleg o carieră în sectorul ocupațional cultură.
Conferința Națională a Managerilor Culturali reprezintă, din 2014, cea mai importantă platformă națională de consultare, dialog și schimburi de bune practici pentru manageri din instituțiile publice de cultură, specialiști în management și antreprenoriat cultural, reprezentanți ai mediului academic și ai autorităților centrale și locale. AGERPRES/(A - redactor: Daniel Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ICR: Prima ediție a unui festival dedicat lui Dinu Lipatti, în perioada 10 - 12 octombrie, la Tokyo
Prima ediție a Festivalului de Muzică 'Dinu Lipatti - Tokyo', o inițiativă a Institutului Cultural Român (ICR) în memoria legendarului pianist și compozitor român apreciat în Japonia, se va desfășura, în perioada 10-12 octombrie, la Centrul Cultural Min-On din Tokyo. Această primă ediție a festivalului &ic
Gabriel Coveșeanu (Cove) a câștigat concursul pentru postul de manager al Teatrului Ion Creangă
Gabriel Coveșeanu a câștigat concursul pentru postul de manager al Teatrului Ion Creangă, reiese din anunțul publicat, joi, pe site-ul Primăriei Capitalei. Acesta este primul candidat care câștigă concursul pentru funcția de director, după ce administrația locală a lansat o serie de proceduri pentru a stabili managerii celor 15 tea
Filmul 'O vară de nimic' regia Alina Manolache - premieră oficială pe 16 octombrie, la Cinema Elvire Popesco
Filmul 'O vară de nimic', cel de-al doilea lungmetraj semnat de regizoarea Alina Manolache, va avea premiera oficială pe 16 octombrie, la Cinema Elvire Popesco, de la ora 20:30. Potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES, proiecția va fi urmată de o sesiune Q&A cu echipa filmului. Pornind de la un proiect de film care nu se conc
AnulBrâncuși/Patrimoniul viu al Gorjului, curatoriat într-o expoziție imersivă și un mural de 80 de metri pătrați la Madrid
Un mural de 80 de metri pătrați, inspirat de o ie gorjenească cu altiță, și o expoziție imersivă dedicată patrimoniului cultural imaterial al Gorjului vor aduce la Madrid și Arganda del Rey universul cultural în care s-a format Constantin Brâncuși. Proiectul cultural 'Gorjul. Constantin înainte de Brâncuși' este
Iași: Racla cu moaștele Sfintei Parascheva, scoasă în procesiune și depusă în Curtea Mitropolitană spre închinare
Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost scoasă, marți dimineața, din Catedrala Mitropolitană și așezată într-un baldachin special amenajat în Curtea Mitropolitană, pentru ca pelerinii sosiți la Iași să se poată închina. În jurul orei 06:00, în Catedrala Mitropolitană a fost citit Acatistul Sfintei Par
Spectacolul 'Regele Lear' deschide Festivalul Internațional de Teatru pentru Copii '100, 1.000, 1.000.000 de povești'
Spectacolul 'Regele Lear' adaptare de Eliza Păuna, după W. Shakespeare și Andy Stanton, cu regia semnată de Ramona Iacob, deschide cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru Copii '100, 1.000, 1.000.000 de povești', la Sala Mare a Teatrului 'Ion Creangă'. Potrivit organizatorilor, ediția din 2026
PF Daniel: În familie și comunitate - să ne ascultăm cu răbdare; muzica - o experiență vie a acestei conlucrări
În familie și în comunitate, avem nevoie să ne ascultăm cu răbdare, să respectăm talentul sau contribuția fiecăruia și să căutăm binele comun, iar muzica ne oferă o experiență vie a acestei conlucrări în armonie, a afirmat, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în mesajul la concertul extraordinar 'Trei Tenori Ieșeni și Priet
Iași: Expoziția 'Giotto la Iași', vernisată în prezența ministrului Culturii și ambasadorului Italiei
Expoziția 'Giotto la Iași', care aduce pentru prima dată în România una dintre cele mai importante opere ale marelui artist, Popliticul, a fost vernisată, miercuri seara, la Palatul Culturii din Iași, în prezența ministrului Culturii, Demeter Andras, și a ambasadorului Italiei în România, Laura Aghilarre.
Iași: Racla cu moaștele Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria, adusă la Mitropolia Moldovei și Bucovinei
Racla cu moaștele Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria a fost adusă miercuri seara la Mitropolia Moldovei și Bucovinei, unde urmează să fie depusă spre închinarea credincioșilor veniți în pelerinaj de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva. Delegația de la Mănăstirea Sihărstria, județul Neamț, a fost întâmpinată de PS Nichifor
AnulBrâncuși/Covasna: Vizitatorii expoziției 'Brâncuși și marii artiști ai epocii sale' pot câștiga o litografie Salvador Dali
Iedera se prelinge în culorile ruginii ale toamnei peste clădirea Centrului de Cultură Arcuș din Sfântu Gheorghe care va găzdui, peste câteva zile, expoziția 'Brâncuși și marii artiști ai epocii sale'. Lucrările au
ARCUB: Expoziție privind evoluția vestimentară în Capitală, de la mijlocul secolului al XIX-lea până în anii '40
O expoziție despre evoluția vestimentară și transformările sociale și culturale ale Capitalei, de la mijlocul secolului al XIX-lea până în anii '40, va fi vernisată, joi, la ARCUB - Hanul Gabroveni. Potrivit unui comunicat al ARCUB transmis miercuri AGERPRES, curatoriată de Iulia Gorneanu, expoziția 'Îmbrăcând T
Iași: Pregătirile pentru hramul Sfintei Cuvioase Parascheva au început cu împodobirea cu flori a baldachinului
Pregătirile pentru sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, care anul acesta se celebrează în perioada 8-15 octombrie, au început cu împodobirea cu flori a baldachinului din Curtea Mitropolitană, unde va fi așezată racla. Baldachinul în care joi dimineața va fi depusă spre închinare racla cu moaștele Sfintei Cuvio
Adina Hulubaș (cercetător științific): De ce Sfânta Cuvioasă Parascheva este 'Sfânta Vineri' în tradiția populară
În tradiția românească, Sfânta Cuvioasă Parascheva înseamnă mai mult decât figura religioasă, ea fiind și o poveste despre tradiții păstrate din generație în generație, a declarat, pentru AGERPRES, Adina Hulubaș, cercetător științific la Institutul de Filologie Română 'Alexandru Philippide', Academia Română, Fil
Covasna: 'Un tramvai numit dorință', în regia lui Andrei Șerban, în premieră la Teatrul 'Andrei Mureșanu'
Piesa 'Un tramvai numit dorință' de Tennessee Williams, una dintre operele emblematice ale dramaturgiei americane, va fi prezentată în premieră, la sfârșitul acestei săptămâni, de trupa Teatrului 'Andrei Mureșanu' din Sfântu Gheorghe, într-un spectacol semnat de reputatul regizor Andrei Șerban, a anunțat conducerea instit
Mureș: Sighișoara celebrează 'El Día de la Cultura' alături de Ambasada Cubei
Municipiul Sighișoara, în parteneriat cu Ambasada Republicii Cuba în România, va găzdui vineri, 16 octombrie, evenimentul cultural 'El Día de la Cultura' (Ziua Culturii Cubaneze), menit să aducă muzica, arta și tradițiile din această țară direct în rândul comunității locale și al turiștilor. Manifes











