Bihor: Concert special al Corului Național de Cameră 'Madrigal - Marin Constantin', la Oradea, de Ziua orașului
Peste o mie de orădeni au răsplătit cu aplauze, vineri seară, Concertul extraordinar al Corului Național de Cameră 'Madrigal - Marin Constantin', dirijat de Anna Ungureanu și susținut în aer liber, în Piața Unirii, cu ocazia Oradea FestiFall 2025, care marchează Ziua orașului (12 octombrie).
'Pentru prima oară, noi astăzi am prezentat un concert cu titlul 'Jocuri', special pregătit pentru Ziua orașului Oradea. În cadrul acestui program, am avut mai multe Jocuri, atât cele interpretate de Denis Maxim cu excelență, și ați văzut și un videoclip filmat în Kazahstan, cât și jocuri folclorice, jocuri de dragoste, de căutare a inimilor și a sensurilor filosofice chiar. Oradea este primul oraș care a ascultat în această combinație repertoriul românesc denumit 'Jocuri', în formatul prezentat în această seară. Îl vom mai prezenta doar la anul, pentru că acum ne pregătim pentru un turneu în Spania, cu mai multe programe religioase', a declarat, pentru AGERPRES, dirijoarea Anna Ungureanu.

Programul a cuprins mai multe piese de inspirație folclorică precum 'Fluierașe și buciume', 'Sârba pe scaun', 'Veselie', o Suită de cântece vechi din Bihor, 'Mocirița' și mai multe Jocuri.
'Suntem foarte, foarte bucuroși și ne simțim ca acasă pentru că de fiecare dată când revenim în Oradea ne găsim prietenii extraordinari, începând cu corurile de copii, profesorii, dirijorii cu care lucrăm îndeaproape, dar și oameni dragi de la Primărie, de la Episcopie, din toate sferele sociale, care sunt astăzi aici, ne-au vizitat înainte să intrăm pe scenă și ne-au dat toată dragostea și căldura sufletelor lor', a menționat Anna Ungureanu.

Dirijoarea Corului Madrigal a dorit să transmită un gând și celor mai puțin familiarizați cu muzica pentru cor.
'Cred că astăzi, în publicul acesta extraordinar și numeros, au fost și oameni care nu au mai ascultat poate cor în viața lor, dar care au aflat că sensibilitatea umană se poate transmite prin glasul uman, prin cântec și ne-au fost alături și au apreciat într-o formă destul de intimă acest gen de spectacol, de artă. Le dorim tuturor să vină alături de coruri, de concerte clasice, pentru că este o oportunitate minunată să se descopere pe ei înșiși', a spus Anna Ungureanu.

Organizarea acestui concert în aer liber, cu intrare gratuită, a prilejuit participarea unui public larg, cu diverse așteptări și gusturi muzicale. Una dintre gazdele orădene care a susținut buna organizare a concertului este directoarea Liceului greco-catolic, profesoara de muzică Antonia Nica, fondatoarea corului de cameră Fiat Lux.

'Corul Madrigal la Oradea putem spune deja că este o tradiție, în sensul că publicul de aici știe să-i aștepte și se pare că și în această seară au dovedit - chiar dacă am avut parte de un concert în aer liber - că știe să se poarte, să iubească și să aprecieze așa cum trebuie cântul coral. Madrigalul la Oradea, expus într-o piață publică, să zic așa, a putut ajunge la sufletul fiecărui orădean, indiferent de pregătirea lui muzicală. Poate că și cei mai puțin pregătiți au avut șansa să se apropie de arta corală prin această expunere neobișnuită și cu totul deosebită în mijlocul comunității', a declarat, pentru AGERPRES, prof. Antonia Nica.

Dirijoarea Anna Ungureanu a lansat, și de la Oradea, invitații la cele două concerte de Crăciun: Christmas mood și Crăciunul florilor, două programe total diferite, ce vor fi interpretate în toată țara, începând din 3 decembrie, la Cluj, apoi Sibiu sau Târgu Mureș. 'Suntem tare mândri că acest program se derulează de peste 11 ani', a mărturisit Anna Ungureanu.

Oradea Festifall 2025 marchează, în perioada 10 - 12 octombrie, zilele orașului, printr-un program bogat, cu concerte, video mapping, spectacole stradale, show-uri de drone și numeroase activități pentru toate vârstele, în diverse spații și piețe centrale din oraș. Organizatori sunt Asociația pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune (Visit Oradea), cu sprijinul Primăriei Municipiului Oradea. AGERPRES/(A - redactor: Eugenia Pașca, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Andreea Preda)
Foto: (c) Eugenia Pașca/AGERPRES
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Brașov: Expoziție interactivă despre istoria Filarmonicii la aniversarea a 148 de ani
O expoziție interactivă care propune, prin sunet, imagine și tehnologie, o incursiune în istoria Filarmonicii Brașov, marcând 148 de ani de la înființarea acesteia, va fi deschisă publicului pe 22 septembrie, a anunțat, miercuri, conducerea instituției. Intitulată 'Simfonia Timpului - Povestea Filarmonicii Brașov', ex
'Triunghiul Muzeelor' - sâmbătă și duminică, pe șoseaua Kiseleff; promenadă cu ateliere, vânătoare de comori, proiecții de film
'Triunghiul Muzeelor' - Geologic, 'Antipa' și Muzeul Țăranului - îi așteaptă pe vizitatori sâmbătă și duminică, pe șoseaua Kiseleff, la o promenadă cu ateliere de olărit, gravură sau muzică, tururi ghidate, vânătoare de comori pentru cei mici și cei mari, dar și cu proiecții de film în aer liber. Proiect
Cluj: 12 finaliști și concerte speciale cu COMA, Vlad Dobrescu, Jazzbois și JEMMA, la Jazz in the Park Competition
Jazz in the Park Competition, organizat în perioada 18-20 septembrie, la Cluj, va avea 12 finaliști, precum și concerte speciale cu COMA, Vlad Dobrescu, Jazzbois și JEMMA, iar intrarea este gratuită. 'Jazz in the Park Competition revine între 18 și 20 septembrie în Parcul Central, cu trei zile de muzică, 12 trupe finalist
Iași: Ofertă generoasă la a șasea ediție a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România
Cea de-a șasea ediție a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România se desfășoară, în perioada 16 - 20 septembrie, pe Pietonalul Ștefan cel Mare din Iași. La ediția din acest an participă peste 30 de edituri care prezintă publicului cele mai recente apariții editoriale, dar și jocuri, materiale educaționale și muzică.
Cluj: Arta se întâlnește cu neuroștiința la FITT 2026, în perioada 17-20 septembrie
Festivalul Internațional de Teatru Transilvania (FITT) îi așteaptă pe doritori cu patru zile de teatru și muzică, manifestare în care arta se va întâlni cu neuroștiința, evenimentul urmând să aibă loc în perioada 17-20 septembrie. Festivalul, care reunește artiști din șapte țări și publicul într-o cele
Iași: Peste o mie de invitați din 20 de țări, în 25 de spații neconvenționale, la FITPTI
Ediția din acest an a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr (FITPTI), care va avea loc între 1 și 8 octombrie, va fi precedată de două zile de Prolog, programate pe 20 și 27 septembrie, a anunțat organizatorul evenimentului, teatrologul Oltița Cîntec. Potrivit acesteia, cea de-a XIX-a ediție a FITPTI are
Zilele Bucureștiului, sărbătorite de Biblioteca Metropolitană, în perioada 18 - 22 septembrie
Evenimente culturale dedicate Zilelor Bucureștiului vor fi organizate, în perioada 18 - 22 septembrie, de Biblioteca Metropolitană București atât la Sediul Central 'Mihail Sadoveanu', cât și în filialele BMB și în mai multe puncte emblematice ale Capitalei. Potrivit unui comunicat BMB transmis, miercuri, A
Ministerul Culturii anunță noua componență a Comisiei de Film
Ministerul Culturii a anunțat miercuri noua componență a Comisiei de Film, structură responsabilă cu analiza și soluționarea proiectelor depuse în cadrul schemei de ajutor de stat pentru sprijinirea producției de opere audiovizuale. Potrivit unui comunicat al Ministerului Culturii, noua comisie are experiență în domenii relevante p
BIBLIOTECA AZI/ Vaslui: 'BiblioHub', o șansă pentru revigorarea bibliotecilor și un moment de reflecție pentru autorități
Proiectul 'BiblioHub', cu o valoare totală de 3,5 milioane de lei, finanțat prin PNRR și încheiat în iunie 2026, a însemnat modernizarea și digitalizarea a 29 de biblioteci publice din județul Vaslui. Astfel, în ultimii trei ani, au fost renovate și dotate cu echipamente IT sediile unor instituții din rețeaua ju
Teatrul Nottara deschide noua stagiune cu spectacolul 'La doi pași de Mullingar'
Noua stagiune a Teatrului Nottara debutează miercuri cu spectacolul 'La doi pași de Mullingar' de John Patrick Shanley, în regia lui Cristi Juncu, programată de la ora 19:30, la Sala George Constantin. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES, noua stagiune programează, la începutul lunii octombrie, două
Concert de muzici tradiționale, la Muzeul Național al Țăranului Român
Un concert de muzici tradiționale susținut de Taraful Pițigoi din Târgu Cărbunești și Grupul Iza din Maramureș va avea loc la Studioul Horia Bernea de la Muzeul Național al Țăranului Român, miercuri, de la ora 19:00. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES, concertul este organizat în cadrul proiectului &
Protest în Piața Victoriei/ CNA transmite radiodifuzorilor să facă distincția clară între fapte și opinii
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a făcut un apel, marți, către furnizorii de servicii media audiovizuale să relateze evenimentele 'cu rigoare, acuratețe și echilibru, cu distincția clară între fapte și opinii și cu verificarea informațiilor înainte de difuzare', în contextul protestului din Piața Victoriei.
Președintele Academiei: Elie Carafoli - membru al vastei familii de aromâni cu o contribuție uriașă la dezvoltarea României moderne
Președintele Academiei Române, Marius Andruh, a elogiat, marți, figura savantului Elie Carafoli, subliniind că cercetătorul face parte din vasta familie de aromâni cu o contribuție uriașă la dezvoltarea României moderne. 'Carafoli ilustrează o familie vastă de aromâni care au făcut cultura și tehnica în țara n
Timiș: Expoziția 'Picasso en visite' aduce în Capitala Europeană a Culturii 2023 un fascinant spectacol vizual (GALERIE FOTO)
Un eveniment unicat pentru simezele galeriilor din țara noastră - expoziția 'Picasso en visite' a adus, pentru prima dată în România, 69 de lucrări din patrimoniul Muzeului Picasso, Antibes, care pot fi vizitate începând de joi, 17 septembrie, până în 17 ianuarie 2027, la noul Centrul de Artă Art Encounters din Timișoara.
Galați: Pompierii și lucrătorii SMURD, sărbătoriți la Catedrala Arhiepiscopală; Arhiepiscopul Casian a oficiat slujba de Te-Deum
Pompierii și lucrătorii SMURD din Galați au fost sărbătoriți, marți, la Catedrala Arhiepiscopală, cu prilejul pomenirii Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș, ocrotitorul spiritual al pompierilor români, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Casian, oficiind o slujbă de Te-Deum, informează Arhiepiscopia Dunării de Jos. La eveniment au parti











