Mureș: Prâsnelele de chimir de pe Valea Mureșului Superior, logo-ul conferinței naționale despre colecții și colecționari
Prâsnelele de chimir, care împodobeau în trecut portul popular bărbătesc din zona Călimanilor, aflate în colecția Secției de Etnografie și Artă Populară din Târgu Mureș, reprezentând cea mai valoroasă și mai numeroasă colecție de acest gen din țară, au fost alese drept logo al Conferinței Naționale 'Colecții și colecționari - resurse valoroase ale patrimoniului cultural', găzduită de Muzeul Județean Mureș.
'Prâsnelele sunt cumva cartea de onoare, mândria muzeului nostru, a Secției de Etnografie, pentru că avem o colecție impresionantă de prâsnele de chimir - acele discuri de aramă decorate cu tot felul de motive solare speciale, motive foarte vechi, pe care le purtau bărbații din zona Călimanilor la chimir la portul de sărbătoare. Avem cea mai bogată de astfel colecție de prâsnele din țară. Prâsnelele au dispărut din portul de sărbătoare, dar la momentul în care s-a constituit colecția de etnografie a Muzeului Județean Mureș, pe vremea lui Aurel Filimon, în anii 1920, atunci ele încă se mai purtau în costumul de sărbătoare din zona respectivă. Avem într-adevăr o pondere importantă în colecția muzeului din obiecte provenite din astfel de colecții private. Și colecția lui Aurel Filimon a fost inițial o colecție privată, e la a fost angajat ca un fel de custode la viitorul muzeu, care încă nu exista - Muzeul Etnografie și Arheologie se numea la început. A reușit să culeagă tot felul de piese din zona Mureșului interbelic, cum arăta atunci județul Mureș, între care și aceste prâsnele, dar și ceramica în suluri de lut, porturi de femei din zona respectivă, cum e cămașa cu ciupag și catrința cu trup vânăt, ceramică și diverse piese din lemn', a declarat, vineri, pentru AGERPRES, muzeograful Laura Pop, de la Secția de Etnografie și Artă Populară a Muzeului Județean Mureș, unul dintre organizatorii conferinței.

Grație lui Aurel Filomon, în colecția Secției de Etnografie și Artă Populară din Târgu Mureș se află aproape 400 de prâsnele sau discuri solare, cruci de chimir și inele de mire, toate fiind podoabe ale portului popular bărbătesc din zona Călimanilor.
'Foarte multe piese valoroase ale colecției noastre provin din colecția lui Aurel Filimon. Pe lângă piesele pe care le-a strâns pentru muzeu, el a avut și o colecție privată pe care am reușit după aceea să achiziționăm de la fiica dânsului, Veronica Filimon, care a păstrat o mare parte din colecția domnului Aurel Filimon', a spus Laura Pop.

Cele aproape 400 de piese din colecția de la Târgu Mureș au valoare de patrimoniu, sunt tezaurizate și constituie unele dintre cele mai importante achiziții ale lui Aurel Filimon (1891-1946), fondatorul primului Muzeu din Târgu Mureș, începând cu anul 1920, cel care a reușit deschiderea în acest oraș a unei expoziții permanente, începând cu 22 aprilie 1934.
Primele fotografii ale portului popular bărbătesc din zona Călimanilor cu prâsnele, cruci de chimir și inel de mire, păstrate de Muzeul de Etnografie din Târgu Mureș îl înfățișează chiar pe Aurel Filimon, îmbrăcat în portul care a obținut Locul I la Expoziția-Târg de la București, organizată de Liga Națională a Femeilor Române, în anul 1937.

Conferința Națională 'Colecții și colecționari - resurse valoroase ale patrimoniului cultural' este organizată de Muzeul Județean Mureș, prin Secția de Etnografie și Artă Populară, scopul acesteia fiind analizarea modului în care pot fi valorificate muzeal și turistic colecțiile private. AGERPRES/(A - redactor: Dorina Matiș, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dolj: Picturi murale vechi de 100 de ani, descoperite în timpul restaurării Școlii 'Cornetti' din Craiova
Picturi murale vechi de aproximativ 100 de ani au fost descoperite în timpul lucrărilor de reabilitare a clădirii Școlii Populare de Artă 'Cornetti' din Craiova, monument istoric care urmează să fie transformat într-un muzeu dedicat oamenilor de știință din oraș, a anunțat președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.
Managerul cultural al Muzeului Geologic Național: De șapte luni nu ne-am primit salariile
Managerul cultural al Muzeului Geologic Național, Ramona Bălășcuță, a afirmat miercuri că angajații instituției nu și-au mai primit salariile de șapte luni, accentuând că ceea ce se primește 'strict pentru zona de cercetare' este insuficient pentru a asigura mentenanța, întreținerea, funcționalitatea și pentru salariile personalului unui muzeu naț
Spectacolul 'Marile speranțe', în premieră la Teatrul Excelsior, pe 30 septembrie și 1 octombrie
Seria premierelor din noua stagiune a Teatrului Excelsior este deschisă cu spectacolul 'Marile speranțe' după romanul omonim al lui Charles Dickens, în regia lui Andrei Huțuleac. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, miercuri, AGERPRES, premiera oficială este programată pe 30 septembrie și 1 octombrie, de la ora 19
Prahova: Istoria României - promovată prin creații ale elevilor în cadrul Concursului Național "Vreau să povestesc"
Istoria României va fi promovată prin creații originale ale elevilor în cadrul Concursului Național de Scurte Povestiri cu temă istorică intitulat "Vreau să povestesc'', ajuns la ediția a VI-a. Muzeograful Monica Cîrstea din cadru Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova a declarat, miercuri, pentru AGE
Vila Samurcaș, monument istoric din incinta MNȚR, va fi restaurată în următorii trei ani
Vila Samurcaș, monument istoric aflat în incinta Muzeului Național al Țăranului Român, va fi restaurată în următorii trei ani prin proiecte derulate de Ministerul Culturii prin programul 'Temelii Culturale', a anunțat, miercuri, directorul Unității de Management a Proiectului (UMP) din cadrul Ministerului Culturii, Bogdan Ștefan Trîmba
Brașov: Expoziție interactivă despre istoria Filarmonicii la aniversarea a 148 de ani
O expoziție interactivă care propune, prin sunet, imagine și tehnologie, o incursiune în istoria Filarmonicii Brașov, marcând 148 de ani de la înființarea acesteia, va fi deschisă publicului pe 22 septembrie, a anunțat, miercuri, conducerea instituției. Intitulată 'Simfonia Timpului - Povestea Filarmonicii Brașov', ex
'Triunghiul Muzeelor' - sâmbătă și duminică, pe șoseaua Kiseleff; promenadă cu ateliere, vânătoare de comori, proiecții de film
'Triunghiul Muzeelor' - Geologic, 'Antipa' și Muzeul Țăranului - îi așteaptă pe vizitatori sâmbătă și duminică, pe șoseaua Kiseleff, la o promenadă cu ateliere de olărit, gravură sau muzică, tururi ghidate, vânătoare de comori pentru cei mici și cei mari, dar și cu proiecții de film în aer liber. Proiect
Cluj: 12 finaliști și concerte speciale cu COMA, Vlad Dobrescu, Jazzbois și JEMMA, la Jazz in the Park Competition
Jazz in the Park Competition, organizat în perioada 18-20 septembrie, la Cluj, va avea 12 finaliști, precum și concerte speciale cu COMA, Vlad Dobrescu, Jazzbois și JEMMA, iar intrarea este gratuită. 'Jazz in the Park Competition revine între 18 și 20 septembrie în Parcul Central, cu trei zile de muzică, 12 trupe finalist
Iași: Ofertă generoasă la a șasea ediție a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România
Cea de-a șasea ediție a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România se desfășoară, în perioada 16 - 20 septembrie, pe Pietonalul Ștefan cel Mare din Iași. La ediția din acest an participă peste 30 de edituri care prezintă publicului cele mai recente apariții editoriale, dar și jocuri, materiale educaționale și muzică.
Cluj: Arta se întâlnește cu neuroștiința la FITT 2026, în perioada 17-20 septembrie
Festivalul Internațional de Teatru Transilvania (FITT) îi așteaptă pe doritori cu patru zile de teatru și muzică, manifestare în care arta se va întâlni cu neuroștiința, evenimentul urmând să aibă loc în perioada 17-20 septembrie. Festivalul, care reunește artiști din șapte țări și publicul într-o cele
Iași: Peste o mie de invitați din 20 de țări, în 25 de spații neconvenționale, la FITPTI
Ediția din acest an a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr (FITPTI), care va avea loc între 1 și 8 octombrie, va fi precedată de două zile de Prolog, programate pe 20 și 27 septembrie, a anunțat organizatorul evenimentului, teatrologul Oltița Cîntec. Potrivit acesteia, cea de-a XIX-a ediție a FITPTI are
Zilele Bucureștiului, sărbătorite de Biblioteca Metropolitană, în perioada 18 - 22 septembrie
Evenimente culturale dedicate Zilelor Bucureștiului vor fi organizate, în perioada 18 - 22 septembrie, de Biblioteca Metropolitană București atât la Sediul Central 'Mihail Sadoveanu', cât și în filialele BMB și în mai multe puncte emblematice ale Capitalei. Potrivit unui comunicat BMB transmis, miercuri, A
Ministerul Culturii anunță noua componență a Comisiei de Film
Ministerul Culturii a anunțat miercuri noua componență a Comisiei de Film, structură responsabilă cu analiza și soluționarea proiectelor depuse în cadrul schemei de ajutor de stat pentru sprijinirea producției de opere audiovizuale. Potrivit unui comunicat al Ministerului Culturii, noua comisie are experiență în domenii relevante p
BIBLIOTECA AZI/ Vaslui: 'BiblioHub', o șansă pentru revigorarea bibliotecilor și un moment de reflecție pentru autorități
Proiectul 'BiblioHub', cu o valoare totală de 3,5 milioane de lei, finanțat prin PNRR și încheiat în iunie 2026, a însemnat modernizarea și digitalizarea a 29 de biblioteci publice din județul Vaslui. Astfel, în ultimii trei ani, au fost renovate și dotate cu echipamente IT sediile unor instituții din rețeaua ju
Teatrul Nottara deschide noua stagiune cu spectacolul 'La doi pași de Mullingar'
Noua stagiune a Teatrului Nottara debutează miercuri cu spectacolul 'La doi pași de Mullingar' de John Patrick Shanley, în regia lui Cristi Juncu, programată de la ora 19:30, la Sala George Constantin. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES, noua stagiune programează, la începutul lunii octombrie, două











