Pablo Boggiano: Concert istoric al Orchestrei din Târgu Mureș la Berlin, la aniversarea relațiilor diplomatice româno-germane
Concertul Extraordinar al Filarmonicii de Stat din Târgu Mureș de la Berlin Philharmonie Hall, din data de 6 noiembrie, care va marca împlinirea a 145 de ani de relații diplomatice bilaterale dintre România și Germania, va fi unul istoric pentru orchestra simfonică mureșeană, a declarat, marți, dirijorul vienez de origine argentiniană, Pablo Boggiano.
'Acesta este un proiect major. Are aceeași importanță ca și concertul de la Viena (susținut alături de Orchestra Simfonică din Târgu Mureș, în 2004 - n.r.) sau poate chiar mai mare pentru că, atunci când ai reușit să ajungi la un anumit nivel, este mai greu să menții acest nivel, să menții acest interes, să menții tensiunea, să repeți un astfel de succes (...). Așadar, tot ce am realizat la Viena este important să facem și la Berlin. Deci, este o aventură fantastică. Suntem foarte fericiți și așteptăm cu nerăbdare să se întâmple. Cred că ne simțim cu toții foarte responsabili pentru a face acest concert, o reprezentare a ceea ce este românesc sau din regiune, ardelenesc, fiindcă avem multe naționalități aici. Așadar, este foarte important pentru noi să facem acest concert în cea mai bună formă, în cea mai bună realitate a noastră', a declarat presei, la Târgu Mureș, dirijorul Pablo Boggiano.

Evenimentul de la Berlin este organizat de Ambasada României din Republica Federală Germania, Institutul Cultural Român (ICR) din Berlin, Asociația pentru Dezvoltare Comunitară Iunona din Târgu Mureș și de Filarmonica de Stat din Târgu Mureș, Pablo Boggiano arătându-se onorat să fie parte a acestui proiect.
'Suntem foarte fericiți să ducem acest program atât de departe, în acest turneu, suntem onorați să cântăm ca reprezentanți ai unei țări aflate în relații bilaterale. Deci, ce poate fi mai bun decât muzica pentru a pune împreună diferite țări? Suntem încântați de acest lucru, suntem foarte fericiți și sunt sigur că va fi un concert foarte important pentru istoria Orchestrei Filarmonicii din Târgu Mureș (...). Sunt onorat că am fost contactat pentru a realiza acest proiect. Am ajutat mult la Viena, aducând public. Și sper să putem realiza același lucru și la Berlin (...). Așadar, să mergi într-un oraș mare precum Viena, să mergi într-un oraș mare cum e Berlin, este o mare aventură. Sunt foarte onorat și, într-un fel, mă simt responsabil. Vreau să dau tot ce am mai bun pentru a obține cele mai bune rezultate și pentru a aduce bucurie fiecărui muzician care cântă în orchestră', a susținut dirijorul.
Pablo Boggiano a arătat că și pentru el va fi o premieră concertul de la Berlin, nu doar pentru Orchestra Simfonică din Târgu Mureș, fiindcă va fi pentru prima dată în cariera sa când va fi dirijor în Philharmonie Hall.
'Aceasta va fi prima mea experiență la Filarmonica din Berlin, așa că sunt foarte, foarte fericit. Locuiesc în Viena, de aceea am lucrat mai mult în Austria decât în Germania, în general. Dar la Berlin va fi prima dată în toată această perioadă. Așa că sunt ca un copil mic, vreau să merg mâine. Dar vom aștepta câteva săptămâni', a afirmat Pablo Boggiano.
În programul concertului aniversar de la Berlin, dirijorul a spus că vor fi interpretate lucrări de George Enescu, Bela Bartok, Richard Wagner și Astor Piazzolla.
'Muzica pe care noi o aducem este ca și cum am aduce o mulțime de aspecte culturale majore din această regiune în Germania, la Berlin. Imaginați-vă că începem programul cu Rapsodia nr. 1 de Enescu. Această piesă descrie o mulțime de caractere ale oamenilor din România, umorul, cred că și peisajul este prezent în această muzică. Pot spune că până și aspectul culinar al culturii este profund înrădăcinat în această piesă, care descrie atât de bine un spirit precum o rapsodie română. Cred că este o realizare majoră a lui George Enescu. Apoi vom onora publicul german interpretând 'Maeștrii cântăreți' de Wagner. Este complet diferit. Este o altă caracteristică artistică imensă. Vorbim despre esența expresiei romantice germane prin contrapunctul din orchestră compus de Wagner. Deci este foarte special pentru că vom avea culori diferite, sunete diferite care se dezvoltă pentru această piesă', a afirmat dirijorul.

De asemenea, a spus Boggiano, în program vor fi patru piese de Piazzolla, 'de care sunt foarte încântat pentru că provin din orașul meu natal, din Buenos Aires, din țara mea, din Argentina'.
'Am cântat aceste piese cu mulți ani înainte de a începe acest proiect cu orchestra de aici. Așa că mă bucur foarte mult să cânt Libertango, Michelangelo 70, Milonga del angel și Fuga y misterio. Iar în a doua parte, vom avea un Bella Bartók, Concert pentru orchestră, care, așa cum am învățat de la mulți dintre muzicienii orchestrei, este atât de mult influențat de această regiune (a Transilvaniei - n.r.). De exemplu, chiar începutul concertului este dedicat, orchestrat pentru violoncel și contrabas, cu o abordare subtilă a culturii maramureșene. Ritmul, care va fi foarte clar în a cincea mișcare, începe chiar din primul moment și continuă pe parcursul întregii piese. E ca și cum ți-ai aduce propria cultură la Berlin, în Germania. Deci este un program foarte atractiv, foarte interesant și dinamic (...). Este o garanție pentru public că se va distra de minune', a subliniat Pablo Boggiano.
După succesul din luna noiembrie 2024, de la Musikverein din Viena, dirijorul susține că muzicienii mureșeni nu trebuie să se relaxeze și că trebuie să mențină ritmul.
'Am avut un concert foarte frumos la Viena, am avut un mare succes la Viena. Și asta e periculos, pentru că nu ne putem relaxa de pe urma succesului. Și trebuie să menținem tensiunea ridicată. Trebuie să continuăm să căutăm excelența, trebuie să facem totul pentru ca muzica să fie proaspătă, dar atractivă și la un nivel superior. Și acesta este un lucru care poate în muzică sau în artă este uimitor. Nu există niciodată un moment în care să spui: 'Am terminat'. Avem asta, acesta este maximum. Poți merge întotdeauna mai adânc, mereu mai departe pentru a realiza, pentru a duce limitele expresiei mai sus. Deci este o aventură. Mă distrez de minune și sper că orchestra va avea multe planuri cântând acest concert în cadrul acestui program la Berlin', a mai subliniat dirijorul.

Cât despre relația sa cu Filarmonica de Stat din Târgu Mureș, Pablo Boggiano susține că primul lucru de care s-a îndrăgostit în acest oraș, în urmă cu aproape 20 de ani, a fost sala de concerte a Palatului Culturii.
'Sala a avut un impact imens asupra mea. De aceea, am rugat un artist digital să realizeze un astfel de poster grafic, o astfel de imagine, pentru a aduce cultura din Târgu Mureș în alte țări, cum a fost anul trecut la Viena, acum la Berlin, anul viitor la Budapesta. Pentru că este o cultură atât de unică din punct de vedere arhitectural, acest Palat al Culturii. Și, de asemenea, în interiorul orchestrei, sunt mereu fascinat de faptul că vorbesc două limbi. Vorbesc maghiară, vorbesc româna. Muzicienii sunt foarte talentați. Unii vorbesc cu mine în germană, în franceză, în spaniolă. Vor să vorbească în japoneză, dar eu nu pot. Dar, oricum, este un lucru foarte frumos, sunt aproape 20 de ani de când am venit aici să lucrez. Deci este un proiect foarte frumos, foarte unic, de adus la Berlin', a accentuat Boggiano.
Managerul Filarmonicii de Stat din Târgu Mureș, Gyorgy Levente, a arătat, marți, că, față de Musikverein, sala de concerte a Filarmonicii din Berlin este mai mare cu 400 de locuri, adică poate găzdui 2.410 persoane, și că este o provocare și mai mare pentru instrumentiști.
'Responsabilitatea pentru noi este una și mai mare față de Viena și, de aceea, am început deja repetițiile. Acum lucrăm o săptămână, alături de dirijorul Pablo Boggiano, pentru a reîmprospăta materialul care a fost dezvoltat cu uvertura 'Maeștrii cântăreți' (Die Meistersinger von Nürnberg), a compozitorului german Richard Wagner. Orchestra lucrează intensiv săptămâna aceasta, continuăm în data de 25 octombrie și o să avem cu programul pe care îl vom interpreta la Berlin un concert aici, la noi, la Târgu Mureș, în data de 30 octombrie. Va fi, de fapt, repetiția generală pentru noi, pentru public o să fie un concert normal, dar pentru noi va fi repetiția generală pentru Berlin', a susținut Gyorgy Levente. AGERPRES/(A - redactor: Dorina Matiș, editor: Irina Poenaru, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
REPORTAJ Timiș: Sanctuarul neolitic de la Parța, atracția weekendului la Festivalul de arheologie experimentală 'PreHistoria'
Cea de-a doua ediție a Festivalului 'PreHistoria', organizat de Muzeul Național al Banatului (MNB), în perioada 9 - 11 octombrie, a deschis, vineri, porțile celui mai mare sanctuar neolitic din Europa, care se află la Parța și poartă o istorie de peste 6.000 de ani. Festivalul 'PreHistoria' permite să retrăim cotidianul comunităților neol
Pr Lucian Apopei, despre pelerinajul la Sf Parascheva: Pelerinii ne arată că există lucruri pentru care se merită să aștepți
Răbdarea, credința și solidaritatea miilor de credincioși care așteaptă să se închine la racla Sfintei Cuvioase Parascheva transformă pelerinajul de la Iași într-o lecție de comuniune și bunătate, a declarat, pentru AGERPRES, preotul Lucian Apopei, directorul de Comunicare al Arhiepiscopiei Iașilor. 'Ne aflăm în cea de-a
AnulBrâncuși/ Gorj: Peste 40 de speakeri la Târgu Jiu, la Conferința Internațională ''Filosofia Formei'', sub Patronajul UNESCO (GALERIE FOTO)
Târgu Jiu devine, între 22 și 26 octombrie, scena unui dialog internațional despre Constantin Brâncuși, în această perioadă urmând să se desfășoare Conferința Internațională ''Filosofia Formei'', sub Patronajul UNESCO, și Expoziția ''Brâncuși. Fotografia: Atelierul Invizibil'', cu fotografii original
Iași: Aproximativ 32.000 de pelerini s-au închinat la Sfânta Cuvioasă Parascheva; alți 4.000 așteaptă să ajungă la raclă (GALERIE FOTO)
Aproximativ 32.000 de persoane s-au închinat la racla cu moaștele Sfintei Parascheva, începând de joi dimineața, de când a început pelerinajul organizat de Mitropolia Moldovei și Bucovinei pentru prăznuirea hramului sfintei, care este pe 14 octombrie, potrivit reprezentanților Grupării Mobilă Jandarmi din Bacău. A
AnulBrâncuși/Iași: 'Rugăciunea' lui Constantin Brâncuși, o întâlnire a pelerinilor cu arta și taina sufletului, la Muzeul Mitropolitan
Pelerinii veniți la Mitropolia Moldovei și Bucovinei pentru a se închina la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva sunt invitați să descopere, la Muzeul Mitropolitan din Iași, lucrarea 'Rugăciunea', a lui Constantin Brâncuși, considerată a fi una dintre capodoperele sculpturii românești. Directorul de Comunicare al Arhiepiscopiei Iașilo
Patriarhia îndeamnă la discernământ și responsabilitate în privința proiectului de lege referitor la dezincriminarea drogurilor
Patriarhia Română ia act cu îngrijorare de proiectul de lege privind dezincriminarea unor fapte referitoare la deținerea de droguri pentru consum propriu și consideră că orice modificare a legislației în acest domeniu trebuie să aibă în vedere, cu prioritate, apărarea darului vieții, sănătatea persoanei și binele familiei și al comunității.
Statutul și poziția femeilor artist în societate, tema Bienalei de Scenografie București - 16-25 octombrie
Cea de-a doua ediție a Bienalei de Scenografie București (BSB 2026) va avea loc perioada 16 - 25 octombrie, când orașul se va transforma într-un laborator viu dedicat scenografiei, designului de costume, lighting designului și arhitecturii teatrale. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, joi, AGERPRES, tema centrală din acest an, W.O.
Spectacolul 'Strigătul Tăcerii', la Teatrul Evreiesc de Stat, cu ocazia Zilei Naționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului
Teatrul Evreiesc de Stat prezintă vineri, cu ocazia Zilei Naționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, spectacolul 'Strigătul Tăcerii'. Potrivit unui comunicat transmis, joi, AGERPRES de organizatori, spectacolul de comemorare a victimelor Holocaustului prezintă poveștile de viață a opt copii care au trăit în timpul Holocaustului. Fiecare
MARe: Tur ghidat în expoziția 'Imagini ale istoriei, Istorii ale imaginii' - vineri
Expoziția 'Imagini ale istoriei, Istorii ale imaginii' de la MARe/Muzeul de Artă Recentă va fi prezentată vineri, în intervalul orar 18:30 - 19:30, de Ioana Iuna Șerban, curator asistent, în cadrul unui tur ghidat. 'Vei trece prin trei niveluri și patru capitole, de la avangarda lui Tonitza, Iancu și Brauner, unde reprezentarea intră pe
Filme, tururi și dezbateri despre oraș, la UrbanEye Film Festival, în Capitală
UrbanEye Film Festival, evenimentul dedicat arhitecturii, orașului și vieții urbane, revine în Capitală pentru cea de-a 13-a ediție. Festivalul se va desfășura în perioada 3-8 noiembrie 2026 și va avea ca temă locuirea, informează organizatorii, informează un comunicat transmis, joi, AGERPRES. Programul va include documentare din întreaga lum
ICR: Prima ediție a unui festival dedicat lui Dinu Lipatti, în perioada 10 - 12 octombrie, la Tokyo
Prima ediție a Festivalului de Muzică 'Dinu Lipatti - Tokyo', o inițiativă a Institutului Cultural Român (ICR) în memoria legendarului pianist și compozitor român apreciat în Japonia, se va desfășura, în perioada 10-12 octombrie, la Centrul Cultural Min-On din Tokyo. Această primă ediție a festivalului &ic
Gabriel Coveșeanu (Cove) a câștigat concursul pentru postul de manager al Teatrului Ion Creangă
Gabriel Coveșeanu a câștigat concursul pentru postul de manager al Teatrului Ion Creangă, reiese din anunțul publicat, joi, pe site-ul Primăriei Capitalei. Acesta este primul candidat care câștigă concursul pentru funcția de director, după ce administrația locală a lansat o serie de proceduri pentru a stabili managerii celor 15 tea
Filmul 'O vară de nimic' regia Alina Manolache - premieră oficială pe 16 octombrie, la Cinema Elvire Popesco
Filmul 'O vară de nimic', cel de-al doilea lungmetraj semnat de regizoarea Alina Manolache, va avea premiera oficială pe 16 octombrie, la Cinema Elvire Popesco, de la ora 20:30. Potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES, proiecția va fi urmată de o sesiune Q&A cu echipa filmului. Pornind de la un proiect de film care nu se conc
AnulBrâncuși/Patrimoniul viu al Gorjului, curatoriat într-o expoziție imersivă și un mural de 80 de metri pătrați la Madrid
Un mural de 80 de metri pătrați, inspirat de o ie gorjenească cu altiță, și o expoziție imersivă dedicată patrimoniului cultural imaterial al Gorjului vor aduce la Madrid și Arganda del Rey universul cultural în care s-a format Constantin Brâncuși. Proiectul cultural 'Gorjul. Constantin înainte de Brâncuși' este
Iași: Racla cu moaștele Sfintei Parascheva, scoasă în procesiune și depusă în Curtea Mitropolitană spre închinare
Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost scoasă, marți dimineața, din Catedrala Mitropolitană și așezată într-un baldachin special amenajat în Curtea Mitropolitană, pentru ca pelerinii sosiți la Iași să se poată închina. În jurul orei 06:00, în Catedrala Mitropolitană a fost citit Acatistul Sfintei Par









