Buzău: Situația bibliotecilor publice, dramatică; din 86 funcționează doar 44; posturi desființate, sedii degradate
Aproximativ o jumătate dintre cele 86 de biblioteci existente în județul Buzău funcționează, având bibliotecari angajați, celelalte fiind închise pe motiv că se află într-o stare avansată de degradare sau nu există personal angajat, posturile fiind desființate sau lucrătorii ocupându-se de alte activități.
Biblioteca Județeană 'V. Voiculescu' Buzău dispune de trei filiale de cartier și o filială de carte religioasă. Una dintre ele, aflată în municipiul Buzău, a fost închisă din cauza stării avansate de degradare.
'Filiala nr. 1 Simileasca este închisă, din cauza degradării profunde a clădirii, care nu este în proprietatea Consiliului Județean (CJ) și nu poate fi renovată. Este un spațiu închiriat. S-a închis pentru a nu exista vreun pericol. Există un fond de carte enciclopedic care se ridică la aproximativ 10.000 de volume și deservea cartierul Simileasca și o parte din cartierul Micro XIV', a declarat pentru AGERPRES Dragoș Stan, bibliotecar metodist în cadrul Bibliotecii Județene 'V. Voiculescu'.

Foto: (c) Florin Zafiu / AGERPRES
Potrivit reprezentantului instituției, la nivel de județ doar jumătate dintre biblioteci sunt funcționale. În restul cazurilor, nu există personal specializat care să se ocupe de biblioteci sau angajații au și alte atribuții pe care le desfășoară în cadrul primăriilor.
'Biblioteca Județeană 'V. Voiculescu' Buzău este for metodologic pentru bibliotecile publice de pe raza județului, ceea ce înseamnă coordonarea și verificarea acestora din punct de vedere profesional, ordonator de credite fiind primăria și consiliul local. Situația bibliotecilor publice din județ este mai dramatică. Din 86 de biblioteci, municipale, orășenești și comunale, funcționează doar 44. Multe dintre bibliotecile care funcționează sunt închise, din cauză că bibliotecarii sunt obligați să desfășoare alte activități în cadrul primăriilor. Motivul pentru care o mare parte dintre acestea nu funcționează este că primăriile au desființat postul. Un alt motiv este că unele sedii sunt într-o stare de degradare avansată, din cauza dezinteresului autorităților locale', a afirmat Dragoș Stan.
În comuna Buda, nu există un post de bibliotecar, în schimb, administrația locală a delegat unui inginer agricol activitatea în cadrul bibliotecii din localitate.
'Bibliotecar nu am, am un bibliotecar prin delegație, un lucrător din primărie se ocupă de bibliotecă, are funcția de inginer agricol', a declarat pentru AGERPRES primarul comunei Buda, Ion Tudose.
CJ Buzău are în derulare un proiect care își propune renovarea a trei biblioteci locale pentru a deveni huburi de dezvoltare a competențelor digitale și dotarea cu echipamente IT a 26 de biblioteci locale.
'Sunt 29 de UAT-uri care au accesat fonduri prin programul PNRR. Trei dintre acestea, Lopătari, Scorțoasa, Vernești, sunt cu investiție mare: reabilitare clădire, dotare etc. Restul vor primi doar dotări. Nouă UAT-uri intrate în acest program nu au în momentul de față postul de bibliotecar ocupat. Achiziția de carte este o problemă constantă a bibliotecilor comunale. Marea majoritate își completează colecțiile prin donații de la persoane fizice', a subliniat bibliotecarul Dragoș Stan.
Comuna Lopătari, una dintre beneficiarele proiectului desfășurat de CJ Buzău, deține o bibliotecă cu un fond de câteva mii de cărți, iar activitatea este coordonată de un referent cultural.
'Avem o bibliotecă comunală, a beneficiat de proiectul privind renovarea bibliotecilor, cu finanțare PNRR, sub umbrela CJ și noi am fost parteneri. Avem un spațiu frumos, foarte multe cărți, din ce în ce mai noi, avem un post de referent cultural; noi nu avem un post bibliotecar, pentru că la ultimele reorganizări consilierii au refuzat să transformăm postul de referent cultural în bibliotecar, dar își face treaba. Am făcut recepția lucrărilor recent și avem de gând să facem tot felul de activități cu elevii și profesorii, o să organizăm workshopuri, seminarii, ateliere, prezentări, discuții care să îi atragă pe oameni, să facem reclamă la diferite cărți, să-i atragem', a declarat pentru AGERPRES primarul comunei Lopătari, Claudiu Constantin.

Foto: (c) Florin Zafiu / AGERPRES
Biblioteca Județeană, instituția cu cel mai mare fond de carte, nu deține la acest moment un sediu propriu, angajații instituției desfășurându-și activitatea într-un spațiu închiriat aparținând unui mall, după ce imobilul central a fost reabilitat recent și transformat într-un sediu cultural care va integra, printre multe altele, o sală dedicată minei de petrol și două spații pentru promovarea turismului oenologic. AGERPRES/(A, AS-redactor: Florin Zafiu, editor: Antonia Niță, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
REPORTAJ Timiș: Sanctuarul neolitic de la Parța, atracția weekendului la Festivalul de arheologie experimentală 'PreHistoria'
Cea de-a doua ediție a Festivalului 'PreHistoria', organizat de Muzeul Național al Banatului (MNB), în perioada 9 - 11 octombrie, a deschis, vineri, porțile celui mai mare sanctuar neolitic din Europa, care se află la Parța și poartă o istorie de peste 6.000 de ani. Festivalul 'PreHistoria' permite să retrăim cotidianul comunităților neol
Pr Lucian Apopei, despre pelerinajul la Sf Parascheva: Pelerinii ne arată că există lucruri pentru care se merită să aștepți
Răbdarea, credința și solidaritatea miilor de credincioși care așteaptă să se închine la racla Sfintei Cuvioase Parascheva transformă pelerinajul de la Iași într-o lecție de comuniune și bunătate, a declarat, pentru AGERPRES, preotul Lucian Apopei, directorul de Comunicare al Arhiepiscopiei Iașilor. 'Ne aflăm în cea de-a
AnulBrâncuși/ Gorj: Peste 40 de speakeri la Târgu Jiu, la Conferința Internațională ''Filosofia Formei'', sub Patronajul UNESCO (GALERIE FOTO)
Târgu Jiu devine, între 22 și 26 octombrie, scena unui dialog internațional despre Constantin Brâncuși, în această perioadă urmând să se desfășoare Conferința Internațională ''Filosofia Formei'', sub Patronajul UNESCO, și Expoziția ''Brâncuși. Fotografia: Atelierul Invizibil'', cu fotografii original
Iași: Aproximativ 32.000 de pelerini s-au închinat la Sfânta Cuvioasă Parascheva; alți 4.000 așteaptă să ajungă la raclă (GALERIE FOTO)
Aproximativ 32.000 de persoane s-au închinat la racla cu moaștele Sfintei Parascheva, începând de joi dimineața, de când a început pelerinajul organizat de Mitropolia Moldovei și Bucovinei pentru prăznuirea hramului sfintei, care este pe 14 octombrie, potrivit reprezentanților Grupării Mobilă Jandarmi din Bacău. A
AnulBrâncuși/Iași: 'Rugăciunea' lui Constantin Brâncuși, o întâlnire a pelerinilor cu arta și taina sufletului, la Muzeul Mitropolitan
Pelerinii veniți la Mitropolia Moldovei și Bucovinei pentru a se închina la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva sunt invitați să descopere, la Muzeul Mitropolitan din Iași, lucrarea 'Rugăciunea', a lui Constantin Brâncuși, considerată a fi una dintre capodoperele sculpturii românești. Directorul de Comunicare al Arhiepiscopiei Iașilo
Patriarhia îndeamnă la discernământ și responsabilitate în privința proiectului de lege referitor la dezincriminarea drogurilor
Patriarhia Română ia act cu îngrijorare de proiectul de lege privind dezincriminarea unor fapte referitoare la deținerea de droguri pentru consum propriu și consideră că orice modificare a legislației în acest domeniu trebuie să aibă în vedere, cu prioritate, apărarea darului vieții, sănătatea persoanei și binele familiei și al comunității.
Statutul și poziția femeilor artist în societate, tema Bienalei de Scenografie București - 16-25 octombrie
Cea de-a doua ediție a Bienalei de Scenografie București (BSB 2026) va avea loc perioada 16 - 25 octombrie, când orașul se va transforma într-un laborator viu dedicat scenografiei, designului de costume, lighting designului și arhitecturii teatrale. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, joi, AGERPRES, tema centrală din acest an, W.O.
Spectacolul 'Strigătul Tăcerii', la Teatrul Evreiesc de Stat, cu ocazia Zilei Naționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului
Teatrul Evreiesc de Stat prezintă vineri, cu ocazia Zilei Naționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, spectacolul 'Strigătul Tăcerii'. Potrivit unui comunicat transmis, joi, AGERPRES de organizatori, spectacolul de comemorare a victimelor Holocaustului prezintă poveștile de viață a opt copii care au trăit în timpul Holocaustului. Fiecare
MARe: Tur ghidat în expoziția 'Imagini ale istoriei, Istorii ale imaginii' - vineri
Expoziția 'Imagini ale istoriei, Istorii ale imaginii' de la MARe/Muzeul de Artă Recentă va fi prezentată vineri, în intervalul orar 18:30 - 19:30, de Ioana Iuna Șerban, curator asistent, în cadrul unui tur ghidat. 'Vei trece prin trei niveluri și patru capitole, de la avangarda lui Tonitza, Iancu și Brauner, unde reprezentarea intră pe
Filme, tururi și dezbateri despre oraș, la UrbanEye Film Festival, în Capitală
UrbanEye Film Festival, evenimentul dedicat arhitecturii, orașului și vieții urbane, revine în Capitală pentru cea de-a 13-a ediție. Festivalul se va desfășura în perioada 3-8 noiembrie 2026 și va avea ca temă locuirea, informează organizatorii, informează un comunicat transmis, joi, AGERPRES. Programul va include documentare din întreaga lum
ICR: Prima ediție a unui festival dedicat lui Dinu Lipatti, în perioada 10 - 12 octombrie, la Tokyo
Prima ediție a Festivalului de Muzică 'Dinu Lipatti - Tokyo', o inițiativă a Institutului Cultural Român (ICR) în memoria legendarului pianist și compozitor român apreciat în Japonia, se va desfășura, în perioada 10-12 octombrie, la Centrul Cultural Min-On din Tokyo. Această primă ediție a festivalului &ic
Gabriel Coveșeanu (Cove) a câștigat concursul pentru postul de manager al Teatrului Ion Creangă
Gabriel Coveșeanu a câștigat concursul pentru postul de manager al Teatrului Ion Creangă, reiese din anunțul publicat, joi, pe site-ul Primăriei Capitalei. Acesta este primul candidat care câștigă concursul pentru funcția de director, după ce administrația locală a lansat o serie de proceduri pentru a stabili managerii celor 15 tea
Filmul 'O vară de nimic' regia Alina Manolache - premieră oficială pe 16 octombrie, la Cinema Elvire Popesco
Filmul 'O vară de nimic', cel de-al doilea lungmetraj semnat de regizoarea Alina Manolache, va avea premiera oficială pe 16 octombrie, la Cinema Elvire Popesco, de la ora 20:30. Potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES, proiecția va fi urmată de o sesiune Q&A cu echipa filmului. Pornind de la un proiect de film care nu se conc
AnulBrâncuși/Patrimoniul viu al Gorjului, curatoriat într-o expoziție imersivă și un mural de 80 de metri pătrați la Madrid
Un mural de 80 de metri pătrați, inspirat de o ie gorjenească cu altiță, și o expoziție imersivă dedicată patrimoniului cultural imaterial al Gorjului vor aduce la Madrid și Arganda del Rey universul cultural în care s-a format Constantin Brâncuși. Proiectul cultural 'Gorjul. Constantin înainte de Brâncuși' este
Iași: Racla cu moaștele Sfintei Parascheva, scoasă în procesiune și depusă în Curtea Mitropolitană spre închinare
Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost scoasă, marți dimineața, din Catedrala Mitropolitană și așezată într-un baldachin special amenajat în Curtea Mitropolitană, pentru ca pelerinii sosiți la Iași să se poată închina. În jurul orei 06:00, în Catedrala Mitropolitană a fost citit Acatistul Sfintei Par









