Seară eclectică la Unforgettable Festival, cu Subcarpați, José Carreras & Katherine Jenkins, Arash și Loreen
Unforgettable Festival a încheiat ediția acestui an sâmbătă seară cu un program eclectic, o sărbătoare a diversității muzicale, propunând publicului din Piața Constituției eleganța clasicului, energia pop-ului și originalitatea folclorului urban.
În cea de-a treia și ultima seară a festivalului, Subcarpați, José Carreras & Katherine Jenkins, Arash și Loreen au reprezentat patru genuri de expresie muzicală diferite, dar au demonstrat că muzica este un limbaj universal care aduce oamenii împreună creând emoții și momente memorabile.
Primul spectacol al serii a venit cu o reinterpretare a folclorului românesc într-o formă mai modernă și mai accesibilă, din partea celor de la Subcarpați. Inițiatorul proiectului, MC Bean, pe numele său Andrei Marius Alexe, începând din 2010, a valorificat și readus folclorul românesc în atenția publicului, îmbinându-l cu elemente de hip-hop, muzică electronică, iar mai nou și în variantă simfonică.
Subcarpați, acompaniați de Corul și Orchestra Operei Naționale, dirijat de Daniel Jinga, au interpretat piese cunoscute și îndrăgite de public din repertoriul lor precum ''Dă-i foale'', ''Dintr-o lume în altă lume'', ''Codrule, mărite domn'', ''Frunzuliță, iarbă deasă'', ''Oamenii sunt încă frumoși'', ''Rabdă inima'' și ''84-85''.
Ca introducere la piesa ''Oamenii sunt încă frumoși'', MC Bean a subliniat cuvântul ''încă'' din titlu, spunând că acesta pune o ''responsabilitate pe umerii tuturor'' și a dedicat melodia celor prezenți.
Tot în cadrul recitalului, pe piesa ''84-85'', publicul s-a putut bucura de o demonstrație de tehnică de interpretare la caval, un instrument tradițional românesc de suflat, din familia fluierelor, promovat de Subcarpați.
José Carreras, unul dintre cei mai mari tenori ai lumii, alături de îndrăgita mezzosoprană galeză Katherine Jenkins, a purtat publicul în lumea operei, aducând o doză de rafinament, eleganță și emoție.
Carreras a fost un copil-minune al muzicii, debutând la doar opt ani, a urcat pe scene precum Opera Metropolitană din New York, Covent Garden din Londra și Scala din Milano. Un capitol definitoriu în cariera artistică a lui José Carreras a fost formarea celebrului trio ''Cei Trei Tenori'', alături de Plácido Domingo și Luciano Pavarotti.
În plină glorie, Carreras s-a confruntat cu o provocare majoră: în 1987, a fost diagnosticat cu leucemie, având șanse minime de supraviețuire. După un an de tratamente, tenorul a învins boala și și-a continuat misiunea artistică. Din dorința de a oferi speranță celor aflați în situații similare, el a creat Fundația Internațională José Carreras pentru Lupta împotriva Leucemiei.
José Carreras a deschis seara cu una dintre cele mai cunoscute melodii napolitane ale tuturor timpurilor, 'Passione', scrisă de Libero Bovio, Ernesto Tagliaferri și Nicola Valente.
Katherine Jenkins și-a făcut apariția pe scena festivalului spunând în limba română ''Bună seara tuturor!'' și deschizând partea sa de recital cu aria ''Habanera'', din opera ''Carmen'' de Georges Bizet.
Orchestra, dirijată de nepotul tenorului, David Giménez Carreras, a delectat publicul meloman și între aparițiile celor doi mari interpreți cu piese de muzică clasică, printre care și ''Valsul Nr. 2'' de Dmitri Șostakovici.
Katherine Jenkins a continuat cu ''The Music of the Night'', o melodie iconică din muzicalul ''Fantoma de la Operă'' de Andrew Lloyd Webber.
José Carreras a interpretat, printre altele, piesa din muzicalul Broadway ''Omul din La Mancha'', 'The Impossible Dream (The Quest)', compusă de Mitch Leigh, pe versuri de Joe Darion, ''Torna a Surriento'', o altă melodie napolitană, compusă de Ernesto De Curtis, o piesă în limba spaniolă, ''Granada'', de Augustin Lara, cât și partituri în limba catalană.
José Carreras și Katherine Jenkins au interpretat piese și în duet, printre care ''Non ti scordar di me'', cântec compus de Ernesto De Curtis.
La bis, José Carreras a revenit pe scenă în aplauzele și ovațiile publicului cu melodia ''My way'', adaptarea în limba engleză a lui Paul Anka a cântecului franțuzesc 'Comme d'habitude', lansată de Frank Sinatra în 1969.
Tot la insistențele publicului vrăjit de muzica celor doi, Katherine Jenkins a revenit cu piesa din muzicalul ''My Fair Lady'', 'I Could Have Danced All Night', de Frederick Loewe.
Spre deliciul publicului care nu contenea cu aplauzele, José Carreras a revenit pe scenă cu ''O sole mio'', un alt cântec napolitan, de Eduardo di Capua și Alfredo Mazzucchi, pe versuri de Giovanni Capurro, la al treilea encore.
Arash, artistul născut în Iran și crescut în Suedia, a trecut publicul în alt registru, aducând pe scenă ritmuri persane combinate cu pop, hip hop, dance și muzică house.
Arash a spus că iubește Bucureștiul și România și că vine uneori să lucreze aici într-un studio de înregistrări, având mulți prieteni români, această afecțiune făcându-se simțită și din partea publicului care a dansat și a scandat melodiile sale, printre care ''On est la'', ''Broken Angel'', ''Always'' (melodia cu care a participat la Eurovision) sau primul său cântec ''Boro Boro''. Arash a prezentat, de asemenea, și cea mai recentă melodie a sa - ''I adore you''.
Loreen, artista suedeză dublă câștigătoare la Eurovision, în 2012 și 2023, a încheiat seria recitalurilor de pe scena Unforgettable Festival cu stilul său original dance-pop electronic, începând cu melodia ''Tatoo'' care i-a adus trofeul Eurovision în 2023 și continuând cu piese precum ''Gravity'' sau ''Gimme Love''.
O noutate a acestei ediții, conform prezentatorilor festivalului - Mihai Morar și Iuliana Tudor, au fost Premiile Unforgettable, prin care organizatorii doresc să-i onoreze pe cei care au făcut cunoscută România în întreaga lume prin activitatea lor.
Primul premiu Unforgettable al serii i-a fost acordat lui Charlie Ottley, jurnalist, prezentator TV, poet și cineast britanic, cel care, în calitate de jurnalist, a realizat seriile ''Wild Carpathia'' și ''Flavours of Romania'', dedicate țării noastre, iar cel de-al doilea premiu a revenit creatorului de modă Cătălin Botezatu, care a făcut România cunoscută prin creațiile sale și participările sale pe marile pasarele de modă ale lumii.
Unforgettable Festival 2025, cel mai mare festival de pop simfonic din România, potrivit organizatorilor, s-a desfășurat pe parcursul a trei zile, între 11 și 13 septembrie, în Piața Constituției din București, și i-a avut ca protagoniști în primele două seri pe cântărețul grec Nikos Vertis, artista română Andra, tenorul italian Andrea Bocelli și maestrul naiului Gheorghe Zamfir.
Tradiția concertelor de pop simfonic va continua la Unforgettable Festival și anul viitor, ediția din 2026 fiind deja anunțată pentru zilele de 5 și 6 septembrie. AGERPRES/(AS - redactor: Adina Panaitescu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
AnulBrâncuși/ Gorj: Peste 40 de speakeri la Târgu Jiu, la Conferința Internațională ''Filosofia Formei'', sub Patronajul UNESCO (GALERIE FOTO)
Târgu Jiu devine, între 22 și 26 octombrie, scena unui dialog internațional despre Constantin Brâncuși, în această perioadă urmând să se desfășoare Conferința Internațională ''Filosofia Formei'', sub Patronajul UNESCO, și Expoziția ''Brâncuși. Fotografia: Atelierul Invizibil'', cu fotografii original
Iași: Aproximativ 32.000 de pelerini s-au închinat la Sfânta Cuvioasă Parascheva; alți 4.000 așteaptă să ajungă la raclă (GALERIE FOTO)
Aproximativ 32.000 de persoane s-au închinat la racla cu moaștele Sfintei Parascheva, începând de joi dimineața, de când a început pelerinajul organizat de Mitropolia Moldovei și Bucovinei pentru prăznuirea hramului sfintei, care este pe 14 octombrie, potrivit reprezentanților Grupării Mobilă Jandarmi din Bacău. A
AnulBrâncuși/Iași: 'Rugăciunea' lui Constantin Brâncuși, o întâlnire a pelerinilor cu arta și taina sufletului, la Muzeul Mitropolitan
Pelerinii veniți la Mitropolia Moldovei și Bucovinei pentru a se închina la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva sunt invitați să descopere, la Muzeul Mitropolitan din Iași, lucrarea 'Rugăciunea', a lui Constantin Brâncuși, considerată a fi una dintre capodoperele sculpturii românești. Directorul de Comunicare al Arhiepiscopiei Iașilo
Patriarhia îndeamnă la discernământ și responsabilitate în privința proiectului de lege referitor la dezincriminarea drogurilor
Patriarhia Română ia act cu îngrijorare de proiectul de lege privind dezincriminarea unor fapte referitoare la deținerea de droguri pentru consum propriu și consideră că orice modificare a legislației în acest domeniu trebuie să aibă în vedere, cu prioritate, apărarea darului vieții, sănătatea persoanei și binele familiei și al comunității.
Statutul și poziția femeilor artist în societate, tema Bienalei de Scenografie București - 16-25 octombrie
Cea de-a doua ediție a Bienalei de Scenografie București (BSB 2026) va avea loc perioada 16 - 25 octombrie, când orașul se va transforma într-un laborator viu dedicat scenografiei, designului de costume, lighting designului și arhitecturii teatrale. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, joi, AGERPRES, tema centrală din acest an, W.O.
Spectacolul 'Strigătul Tăcerii', la Teatrul Evreiesc de Stat, cu ocazia Zilei Naționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului
Teatrul Evreiesc de Stat prezintă vineri, cu ocazia Zilei Naționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, spectacolul 'Strigătul Tăcerii'. Potrivit unui comunicat transmis, joi, AGERPRES de organizatori, spectacolul de comemorare a victimelor Holocaustului prezintă poveștile de viață a opt copii care au trăit în timpul Holocaustului. Fiecare
MARe: Tur ghidat în expoziția 'Imagini ale istoriei, Istorii ale imaginii' - vineri
Expoziția 'Imagini ale istoriei, Istorii ale imaginii' de la MARe/Muzeul de Artă Recentă va fi prezentată vineri, în intervalul orar 18:30 - 19:30, de Ioana Iuna Șerban, curator asistent, în cadrul unui tur ghidat. 'Vei trece prin trei niveluri și patru capitole, de la avangarda lui Tonitza, Iancu și Brauner, unde reprezentarea intră pe
Filme, tururi și dezbateri despre oraș, la UrbanEye Film Festival, în Capitală
UrbanEye Film Festival, evenimentul dedicat arhitecturii, orașului și vieții urbane, revine în Capitală pentru cea de-a 13-a ediție. Festivalul se va desfășura în perioada 3-8 noiembrie 2026 și va avea ca temă locuirea, informează organizatorii, informează un comunicat transmis, joi, AGERPRES. Programul va include documentare din întreaga lum
ICR: Prima ediție a unui festival dedicat lui Dinu Lipatti, în perioada 10 - 12 octombrie, la Tokyo
Prima ediție a Festivalului de Muzică 'Dinu Lipatti - Tokyo', o inițiativă a Institutului Cultural Român (ICR) în memoria legendarului pianist și compozitor român apreciat în Japonia, se va desfășura, în perioada 10-12 octombrie, la Centrul Cultural Min-On din Tokyo. Această primă ediție a festivalului &ic
Gabriel Coveșeanu (Cove) a câștigat concursul pentru postul de manager al Teatrului Ion Creangă
Gabriel Coveșeanu a câștigat concursul pentru postul de manager al Teatrului Ion Creangă, reiese din anunțul publicat, joi, pe site-ul Primăriei Capitalei. Acesta este primul candidat care câștigă concursul pentru funcția de director, după ce administrația locală a lansat o serie de proceduri pentru a stabili managerii celor 15 tea
Filmul 'O vară de nimic' regia Alina Manolache - premieră oficială pe 16 octombrie, la Cinema Elvire Popesco
Filmul 'O vară de nimic', cel de-al doilea lungmetraj semnat de regizoarea Alina Manolache, va avea premiera oficială pe 16 octombrie, la Cinema Elvire Popesco, de la ora 20:30. Potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES, proiecția va fi urmată de o sesiune Q&A cu echipa filmului. Pornind de la un proiect de film care nu se conc
AnulBrâncuși/Patrimoniul viu al Gorjului, curatoriat într-o expoziție imersivă și un mural de 80 de metri pătrați la Madrid
Un mural de 80 de metri pătrați, inspirat de o ie gorjenească cu altiță, și o expoziție imersivă dedicată patrimoniului cultural imaterial al Gorjului vor aduce la Madrid și Arganda del Rey universul cultural în care s-a format Constantin Brâncuși. Proiectul cultural 'Gorjul. Constantin înainte de Brâncuși' este
Iași: Racla cu moaștele Sfintei Parascheva, scoasă în procesiune și depusă în Curtea Mitropolitană spre închinare
Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost scoasă, marți dimineața, din Catedrala Mitropolitană și așezată într-un baldachin special amenajat în Curtea Mitropolitană, pentru ca pelerinii sosiți la Iași să se poată închina. În jurul orei 06:00, în Catedrala Mitropolitană a fost citit Acatistul Sfintei Par
Spectacolul 'Regele Lear' deschide Festivalul Internațional de Teatru pentru Copii '100, 1.000, 1.000.000 de povești'
Spectacolul 'Regele Lear' adaptare de Eliza Păuna, după W. Shakespeare și Andy Stanton, cu regia semnată de Ramona Iacob, deschide cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru Copii '100, 1.000, 1.000.000 de povești', la Sala Mare a Teatrului 'Ion Creangă'. Potrivit organizatorilor, ediția din 2026
PF Daniel: În familie și comunitate - să ne ascultăm cu răbdare; muzica - o experiență vie a acestei conlucrări
În familie și în comunitate, avem nevoie să ne ascultăm cu răbdare, să respectăm talentul sau contribuția fiecăruia și să căutăm binele comun, iar muzica ne oferă o experiență vie a acestei conlucrări în armonie, a afirmat, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în mesajul la concertul extraordinar 'Trei Tenori Ieșeni și Priet










