Mureș: Vioara 'Sanctus Seraphino' care i-a aparținut lui George Enescu, în concert la Târgu Mureș
Vioara 'Sanctus Seraphino' din 1739, care i-a aparținut lui George Enescu și elevului său, Yehudi Menuhin, se va afla, miercuri, la Palatul Culturii din Târgu Mureș, alături de violonistul Vlad Stănculeasa, în cadrul concertului Orchestrei Simfonice de Stat din Istanbul, dirijată de Hasan Niyazi Tura, eveniment care se va desfășura sub auspiciile Festivalului Internațional 'George Enescu'.
'Vlad Stănculeasa a cântat alături de artiști precum Maxim Vengerov, Janine Jansen, Viktoria Mullova și Ana Chumachenco și a câștigat premii la Concursul Internațional de Vioară 'George Enescu', Concursul 'Renata Molinari' și Concursul 'Valsesia Musica', inclusiv Premiul Enescu 2007 pentru cea mai bună interpretare a lucrării 'Impresii din copilărie' de George Enescu. Ca solist, a concertat alături de Orchestra Simfonică din Göteborg, Orchestrele de Cameră din Lausanne și Basel, Orchestra de Cameră din Coreea, Filarmonica George Enescu, printre altele, sub bagheta dirijorilor Kent Nagano, Lahav Shani și Han Na Chang. A fost concertmaestru al Orchestrei Simfonice din Göteborg (2010-2019), anterior ocupând aceeași funcție în cadrul Orchestrei Naționale Spaniole și Orchestrei de Cameră din Basel, iar în prezent este concertmaestru al Orchestrei Simfonice din Basel, Orchestrei Simfonice din Barcelona și Orchestrei Festivalului Gstaad (...). Vlad Sănculeasa cântă la o vioară 'Sanctus Seraphino' din 1739, care a aparținut cândva lui George Enescu și Yehudi Menuhin, împrumutată cu generozitate de Fundația 'Tharice' din Elveția', a precizat Filarmonica de Stat din Târgu Mureș, pe Facebook.
Violonistul Vlad Stănculeasa are o carieră internațională activă ca solist, concertmaestru și muzician de muzică de cameră în Europa, Asia și America de Sud.
În calitate de concertmaestru invitat, Vlad Stănculeasa a colaborat cu ansambluri precum Bamberger Symphoniker, Accademia di Santa Cecilia Roma, Singapore Symphony, Swedish Radio Symphony, WDR Cologne, Bern Symphony, Swedish Chamber Orchestra și Orchestre de la Suisse Romande, lucrând cu dirijori precum Gustavo Dudamel, Christoph Eschenbach și Marek Janowski.
'Fondator și director artistic al Academiei și Festivalului NUME din Italia, Vlad Stănculeasa și-a aprofundat explorarea fenomenologiei muzicale sub îndrumarea lui Konrad von Abel. În 2021, a obținut diploma de masterat în specializarea dirijat orchestră la Conservatorul Regal din Mons, Belgia, cu Daniel Gazon', a precizat Filarmonica de Stat din Târgu Mureș.
În cadrul concertului de la Târgu Mureș, desfășurat sub egida sub Festivalului Internațional 'George Enescu', Orchestra Simfonică de Stat din Istanbul va fi dirijată de Hasan Niyazi Tura, recunoscut internațional și în calitate de compozitor.
Dirijorul Hasan Niyazi Tura este născut la Istanbul, în 1982, și-a început educația muzicală la o vârstă fragedă sub îndrumarea tatălui său, profesorul Yalçýn Tura, studiind compoziție, armonie și contrapunct.
'În 2004, Hasan Niyazi Tura a câștigat premiul întâi la categoria 'Lucrări simfonice de mare amploare' în cadrul Concursului Național de Compoziție organizat de Ministerul Culturii și Turismului din Turcia, cu 'Simfonia nr. 1'. A continuat studiile de vioară cu prof. Cihat Așkýn și a interpretat în premieră Concertul pentru vioară al lui Cemal Reșit Rey în 2006. În 2007, a compus oratoriul 'Șehitler' (Martiri) pe baza unui text pregătit de locotenentul general Aytaç Yalman. Hasan Niyazi Tura a urmat studii de dirijat orchestră sub îndrumarea prof. Gürer Aykal și și-a finalizat masteratul cu prof. Rengim Gökmen la Conservatorul de Stat Hacettepe din Ankara în 2010. A dirijat numeroase orchestre simfonice și de operă de stat în Turcia și la nivel internațional, printre care London Chamber Orchestra (Marea Britanie), Central Saxony Philharmonic (Germania), North Czech Philharmonic (Republica Cehă), Savaria Symphony Orchestra (Ungaria), Athens State Orchestra (Grecia), Sliven Symphony Orchestra (Bulgaria) și Karaganda Symphony Orchestra (Kazahstan)', a precizat Filarmonica de Stat din Târgu Mureș.
Printre compozițiile lui Hasan Niyazi Tura se regăsesc 'Concertul pentru clarinet', prezentat în premieră în Qatar (2012), baletul 'Aspendos: A Love Through Centuries' (2013), poemul simfonic 'Șehidin Türküsü' (2015), comandat de Fundația pentru Cultură și Arte din Istanbul, și 'Konçertango', prezentat în premieră în Germania.
'A fost numit 'Compozitorul anului' de revista Andante în 2016 și a primit multiple premii de compoziție în 2020 și 2022. Din 2018, Hasan Niyazi Tura ocupă funcția de dirijor adjunct al Orchestrei Simfonice de Stat din Istanbul, iar din 2021 este dirijorul principal al acesteia', mai precizează Filarmonica din Târgu Mureș.
Concertul din data de 10 septembrie, de la Palatul Culturii din Târgu Mureș este un proiect finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii, organizat de Artexim și realizat în parteneriat cu Fundația Artproduction, Institutul Yunus Emre și Festivalul Internațional George Enescu.
Programul serii va cuprinde lucrările: Baladă pentru vioară și orchestră de George Enescu, Concert pentru vioară și orchestră în mi minor, op.64 de Felix Mendelssohn-Bartholdy, Sunny Landscapes de Cemal Reșit Rey și Simfonia nr.1 în Do major, op.21 de Ludwig van Beethoven. AGERPRES/(AS - redactor: Dorina Matiș, editor: George Onea, editor online: Adrian Dădârlat)
Sursa foto: Filarmonica de Stat Târgu Mureș / Marosvásárhelyi Állami Filharmónia/Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Gala Tânărului Actor - HOP începe, joi, la Constanța
Cea de-a XXIX-a ediție a Galei Tânărului Actor - HOP începe joi, la Constanța, 25 de tineri actori urmând să se întreacă pentru trofeele galei. Evenimentele se vor desfășura la Sala Studio - BCR a Teatrului de Stat Constanța, de la ora 18:00, iar gala de decernare a premiilor, programată pe 30 august, va avea loc în același spațiu
Clinton Liberty, Danielle Rose Russell, Amita Suman și alți actori, la Comic Con București
Clinton Liberty, Danielle Rose Russell, Amita Suman, Hannah New și Luke Pasqualino completează lista invitaților internaționali anunțați pentru ediția din acest an a Comic Con, care va avea loc la Arena Națională din București, între 11 și 13 septembrie. Potrivit unui comunicat transmis miercuri de organizatori, actorii se vor întâlni cu fani
Mureș: La 25 de ani de existență, Festivalul Intercultural ProEtnica își deschide porțile pentru toate minoritățile naționale
Cea de-a XXII-a ediție a Festivalului Intercultural ''ProEtnica 2026'', care începe miercuri în Cetatea Medievală Sighișoara, marchează 25 de ani de la debutul manifestării dedicate păcii interetnice și dialogului intercultural în România și reunește reprezentanții celor 20 de minorități naționale recunoscute oficial în R
Bihor: Teatrul Szigligeti Oradea deschide noua stagiune cu premiere și spectacole pentru toate vârstele
Teatrul Szigligeti din Oradea pregătește noua stagiune 2026/2027 cu 15 premiere ale Trupei Szigligeti, Ansamblului Profesionist Nagyvárad și Trupei Lilliput, alături de spectacole de teatru, operetă, dans și teatru de păpuși, a anunțat miercuri conducerea teatrului maghiar. Printre premierele Trupei Szigligeti se numără ''MARO
Mureș: Festivalul Vâltoarea Mureșeană aduce programe culturale și de divertisment pentru toate vârstele
Cea de-a 13-a ediție a Festivalului Vâltoarea Mureșeană (Forgatag) debutează miercuri la Târgu Mureș, oferind publicului programe culturale pentru familii și de divertisment, dedicate tuturor categoriilor de vârstă, până duminică seara, a informat Asociația pentru Târgu Mureș, organizatorul evenimentului. Sub mott
Filmul ''Fjord'', în regia Cristian Mungiu, prezentat la Oslo/PIX Film Festival din capitala Norvegiei
Filmul ''Fjord'', regizat de Cristian Mungiu și câștigător al Palme d'Or la Festivalul de la Cannes 2026, va închide Oslo/PIX Film Festival, eveniment cinematografic care se desfășoară în capitala Norvegiei până pe 30 august. Potrivit unui comunicat transmis miercuri de Institutul Cultural Româ
Timiș: Noaptea Muzeelor la Sat va fi marcată în șase case memoriale, muzee și colecții de artă
A patra ediție a Nopții Muzeelor la Sat va fi marcată sâmbătă, în județul Timiș, în șase case memoriale, muzee și colecții de artă, unde vor avea loc tururi ghidate, ateliere de meșteșugari și porți deschise publicului, de la ora 21:00 până după miezul nopții. Muzeul Național al Banatului din Timișoara deschide porțile
VIDEO Tulcea: Documentarul ''Delta sălbatică'' - în avanpremieră în Delta Dunării înaintea lansării naționale
Documentarul ''Delta sălbatică'', regizat de Dan Dinu, a fost prezentat în avanpremieră în timpul festivalului ''Farul cu Filme'', organizat la finele săptămânii trecute în orașul Sulina, și va continua să ruleze în diferite localități din Rezervația Biosferei Delta Dunării în perioada următoare.
Bihor: ''Bridging Cultures'', punte muzicală între Oradea și Debrețin, dedicată jubileului Episcopiei Greco-Catolice de Oradea
O serie de evenimente muzicale și culturale va reuni artiști din Oradea și Debrețin în cadrul proiectului transfrontalier ''Bridging Cultures'', dedicat celor 250 de ani de la înființarea Episcopiei Greco-Catolice de Oradea, care vor fi marcați anul viitor. Proiectul se va derula pe parcursul unui an, fiind inițiat
TNB: Noua strategie repertorială - structurată în jurul a șapte programe majore
Noua strategie repertorială a Teatrului Național ''I.L. Caragiale'' din Capitală va fi structurată în jurul a șapte programe majore, având ca scop consolidarea statutului său de primă scenă a țării. Potrivit unui comunicat TNB transmis, miercuri, AGERPRES, noua strategie are ca scop principal consolidarea unui dialo
BIBLIOTECA AZI/ Dâmbovița: Ocnița și puterea unei biblioteci - cum o bibliotecară schimbă viața comunității (FOTO/VIDEO)
Biblioteca din comuna dâmbovițeană Ocnița a devenit mult mai mult decât locul unde se împrumută cărți, copiii vin la ateliere, adulții participă la cursuri, localnicii aduc semințe și obiecte lucrate de ei, iar tradițiile din comună sunt căutate, filmate și puse la loc de cinste. În mijlocul tuturor acestor activități se află bibliotecara Viol
Bihor: ON Festival la Oradea Arena, cu Alex Velea și Guess Who, printre primele nume confirmate
Festivalul Oradea Nights (ON) revine la Oradea Arena, în 30 și 31 octombrie, cu o serie de concerte susținute de artiști consacrați și reprezentanți ai noii generații din muzica românească, din zona hip-hop, trap, pop și alternativ. Potrivit unui comunicat al Visit Oradea, printre artiștii confirmați se numără Șatra B.E.N.Z., Alex
Conferința Națională a Asociației Bibliotecarilor, în perioada 1 - 4 septembrie, la Brașov
A XXXVI-a ediție a Conferinței Naționale a Asociației Bibliotecarilor din România, intitulată 'Biblioteca globală - acces deschis, spațiu de colaborare și refugiu intelectual și emoțional', va avea loc la Brașov, în perioada 1 - 4 septembrie, informează organizatorii într-un comunicat transmis marți AGERPRES. În contextul transf
Teleorman: Volumul 'Versuri pentru prichindei', lansat la Biblioteca Județeană cu ocazia Zilelor Municipiului Alexandria
Volumul 'Versuri pentru prichindei', semnat de Elena Mărunțelu și publicat în 2025 la Editura Coresi, a fost lansat marți la Biblioteca Județeană 'Marin Preda' Teleorman, în cadrul programului dedicat 'Zilelor Municipiului Alexandria'. 'Pentru câteva ore, poezia i-a invitat pe cei prezenți să se întoarcă &ici
Mureș: Festivalul 'Sighișoara Medievală', circa 25.000 de vizitatori și încasări de aproape 120.000 lei pentru municipalitate
Cea de-a XXXI-a ediție a Festivalului 'Sighișoara Medievală', care s-a desfășurat la sfârșitul lunii iulie, a înregistrat circa 25.000 de vizitatori și încasări directe de aproape 120.000 de lei pentru municipalitate, se arată în informarea trimisă Consiliului Local de către primarul Ioan-Iulian Sîrbu. 'Cea de-a XXXI-a












