logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Bihor: Biblioteca Județeană ''Gheorghe Șincai'' din Oradea, renovată și modernizată la standarde europene prin PNRR (GALERIE FOTO)

Image

Biblioteca Județeană ''Gheorghe Șincai'' din Oradea, singura open-space din România, a devenit un hub cultural și educațional de top, printr-un proiect amplu de renovare și modernizare, cu un sistem digital la standarde europene.

Proiectul în valoare de 26,4 milioane de lei a avut finanțare prin PNRR, aproape jumătate fiind contribuția Consiliului Județean (CJ) Bihor.

Ca urmare a finalizării acestui proiect, în perioada 2-5 septembrie 2025, se va desfășura la Oradea cea de-a XXXV-a ediție a Conferinței Naționale a Asociației Bibliotecarilor din România (ABR), cu titlul ''Biblioteca - Inovație, accesibilitate, comunicare''.

Foto: (c) EUGENIA PAŞCA / AGERPRES


''Începând de azi, Biblioteca Județeană are o nouă înfățișare și este în măsură să ofere noi funcțiuni pentru bihoreni adaptate vremurilor de azi și va avea un rol mai important în comunitatea bihoreană. Suntem, practic, singurul proiect din România, de acest fel care a ajuns la final și este de astăzi în funcțiune. Aici vor veni cei din mediul academic, de la elevi, studenți și profesori, pentru că au carte dedicată fiecărui domeniu în parte, vor veni familii cu copii, pentru ca părinții să citească sau să se bucure de o cafea în timp ce copiii lor vor putea participa la activități educative, vor veni iubitorii de carte, toți cei care vor să păstreze legătura cu universul lecturii'', a declarat, la inaugurare, președintele CJ Bihor, Mircea Mălan.

Foto: (c) EUGENIA PAŞCA / AGERPRES


Alături de acesta s-au aflat directoarea Bibliotecii județene, Ancuța Șchiop, constructorul Gavrilă Ghilea și directorul Softlink Central Europe, Csaba Giraș.

Potrivit lui Mircea Mălan, a fost un proiect complex și frumos, care a presupus lucrări de construcție și reabilitare a sediului Bibliotecii Județene, dar și a altor trei biblioteci din județ, cele din comunele Oșorhei, Sânmartin și Sântandrei, dotarea cu aparatură de ultimă generație a celor patru imobile, plus alte 26 de biblioteci orășenești și comunale.

Modernizarea sediului central al Bibliotecii Județene ''Gheorghe Șincai'' a presupus reorganizarea clădirii în două zone distincte: una destinată depozitării cărților și spațiilor administrative, iar cealaltă deschisă publicului, care va include un atrium și zone adiacente pentru diverse activități culturale și educaționale.

Constructorul Gavrilă Ghilea, managerul firmei Construcții Bihor, a declarat că nu a fost un proiect ușor, fiind chiar destul de complicat, mai ales că lucrările s-au derulat în timp ce biblioteca funcționa în continuare. Lucrările de modernizare au început în martie 2024, contractul fiind în valoare de 10.379.046,66 lei, iar reușita acestui proiect, a subliniat Ghilea, s-a datorat unei foarte bune colaborări cu Consiliul Județean, Biblioteca Județeană și cu proiectanții.

Foto: (c) EUGENIA PAŞCA / AGERPRES


Conform prezentării făcute de directoarea Ancuța Șchiop, Biblioteca Județeană din Oradea este prima din țară care va avea la parterul instituției librărie și cafenea. Instituția a semnat, în acest sens, un contract de închiriere a spațiului cu Librăriile Humanitas, în urma unei achiziții publice deschise.

Având o suprafață totală de 4.500 de metri pătrați, cu parter și două etaje, noua amenajare prevede un nou circuit al cărților și al cititorilor, cu acces mult mai facil la colecțiile de carte. La parter este o zonă publică interioară, cu un atrium reconstruit, în jur colecțiile pentru copii, pe vârste, un amfiteatru nou pentru cei mici, un maker space (pentru diverse activități creative, gen Șezătoarea la bibliotecă, dotat cu mașini de cusut, brodat și imprimante 3D pentru toți elevii din județ), o terasă și un spațiu de depozitare.

Foto: (c) EUGENIA PAŞCA / AGERPRES


La etajele unu și doi sunt distribuite celelalte colecții și fondurile specifice, un auditorium pentru adulți, săli de lectură, zone pentru training de competențe digitale și zone de expunere cărți. La etajul II proiectul prevede o sală de conferințe, o sală de lectură, mediateca, cu modalități tehnice de auto-împrumut și auto-restituire pe baza cardului de bibliotecă. Tot aici se află un amfiteatru spațios și o sală de consiliu, pentru întâlniri sau alte evenimente organizate de Biblioteca Județeană sau alte instituții publice.

Foto: (c) EUGENIA PAŞCA / AGERPRES


O altă noutate este studio-ul de podcast, în cadrul căruia să fie realizate interviuri cu oaspeți de seamă ai județului. Publicul va avea acces și la cărți electronice (e-books) și cărți audio (audiobooks).

Foto: (c) EUGENIA PAŞCA / AGERPRES


Toate cele peste 550.000 de cărți ale Bibliotecii au fost etichetate de cei 58 de angajați și de voluntari provenind de la companiile din parcurile industriale și introduse în noul sistem digital de gestionare a fondului de carte folosind etichetele RFID (Radio-Frequency Identification, un sistem de identificare și gestionare a fondului de carte bazat pe unde radio). Contractul pentru digitalizare s-a semnat cu firma Softlink Central Europe, în valoare de 6.154.510 lei, fără TVA.

Datorită acestui sistem, toate titlurile vor putea fi împrumutate non-stop, prin cele cinci stații destinate ridicării și returnării. Au mai achiziționate și puse în funcțiune o serie de echipamente performante pentru scanarea și arhivarea cărților în format digital.

Cu ajutorul scărilor speciale, cititorii, îndrumați de bibliotecari, pot să-și ia cartea indiferent unde este amplasată. Abonații își vor putea rezerva cărțile printr-o aplicație dedicată (Liberty Link), iar ridicarea acestora se va face simplu, pe baza cardului de bibliotecă, la orice oră, din lockere (dulăpioarele special amenajate, tip easy-box).

Foto: (c) EUGENIA PAŞCA / AGERPRES


''Cel mai important aspect al sistemului digital de gestionare a fondului de carte este nivelul de integrare. Adică toate lucrurile comunică între ele, nu s-a cumpărat un scaner separat, o stație de bibliotecar etc, deci integrarea este cuvântul. Apoi, prin această investiție, biblioteca a devenit mult mai deschisă cititorilor. Până acum doar bibliotecarul știa unde este cartea. Acum, și arhitectura deschisă sprijină acest lucru, poți să cauți ușor prin stațiile acestea. Ai și aplicația mobilă; controlezi tu împrumutul de carte și în plus e un avantaj faptul că e deschis non-stop'', a declarat, pentru AGERPRES, directorul Softlink Central Europe, Csaba Giras.

Potrivit acestuia, Sistemul RFID este relativ nou în România, dar ce este absolut nou la Oradea este că se poate folosi aplicația mobilă pentru împrumutul cărților care toate au etichete RFID. De asemenea, și partea de sortare este unică în România, precum și lockerul, prin care se pot împrumuta direct cărți rezervate în prealabil.

Managerul de proiect din partea CJ Bihor, Iuliu Delorean a precizat, pentru AGERPRES, că este singura bibliotecă open-space din țară, un cadru absolut nou la noi în țară, fiind expus aproape 75% din volumul total de cărți.

''Este singura bibliotecă digitalizată din România în care se pot face împrumuturi de cărți electronic, fiind și singura bibliotecă din țară în care fondul de carte funcționează pe sistem RFID. Dar, de subliniat, că toate cele 30 de biblioteci orășenești și comunale din proiect vor fi legate, în următoarele zece zile, prin soft la Biblioteca Județeană și dus-întors se pot verifica inventarul de carte etc. În aceste 30 de biblioteci se vor derula și cursuri de inițiere în lumea digitală, ele devenind hub-uri de dezvoltare digitală'', a declarat, pentru AGERPRES, Iuliu Delorean.

Foto: (c) EUGENIA PAŞCA / AGERPRES


Cei 30 de bibliotecari din județ care au urmat, în acest an, cursuri de formare vor susține, în perioada 1 iulie 2025 - 30 iunie 2026, cursuri pentru dezvoltarea competențelor digitale pentru 2.503 de persoane din județul Bihor care vor învăța să folosească tehnologia pentru activități zilnice, cum ar fi plata online a taxelor sau solicitarea documentelor de la instituții. Aceste biblioteci vor îmbunătăți, prin acest proiect, și conexiunea cetățenilor cu instituțiile centrale și județene.

Proiectul de modernizare și digitalizare a Bibliotecii Județene ''Gheorghe Șincai'' este finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) - Componenta 7 - Transformare Digitală, precum și din bugetul Consiliului Județean Bihor. Valoarea totală a proiectului se ridică la 24.677.192,20 lei, din care contribuția PNRR este de 12.715.356,50 lei, cofinanțarea asigurată de Consiliul Județean Bihor de 8.021.779,80 lei, iar TVA-ul, plătit din bugetul de stat, este de 3.940.055,90 lei. AGERPRES/(A - redactor: Eugenia Pașca, editor: George Onea, editor online: Gabriela Badea) 

Afisari: 3170

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Cultura - Media 07-11-2026 16:08

Sezonul Cultural România - Italia 2026 s-a încheiat; medalii 'George Enescu' pentru personalități italiene

Sezonul Cultural România - Italia 2026 s-a încheiat pe 5 noiembrie, printr-o gală găzduită de Ambasada României în Italia, prilej cu care ambasadorul Gabriela Dancău a înmânat, în numele ministrului Culturii din România, medaliile culturale 'George Enescu' unor personalități italiene care au susținut programul.

Culte 07-11-2026 14:25

Ziua Bibliei/ Reduceri de 50% la diferite ediții ale Sfintei Scripturi - disponibile la Tipografia Cărților Bisericești

Tipografia Cărților Bisericești va oferi, în perioada 11 - 15 noiembrie, cu prilejul Zilei Bibliei, reduceri de 50% la mai multe ediții ale Sfintei Scripturi și ale Noului Testament. Campania cuprinde mai multe formate și variante de prezentare a Bibliei, între care ediții cu coperți flexibile, precum și exemplare cu coperți albe s

Cultura - Media 07-11-2026 11:00

INTERVIU/Regizorul Radu Jude: 'Jurnalul unei cameriste' e un film care s-a născut diferit de alte proiecte

Regizorul Radu Jude dezvăluie, într-un interviu acordat Agenției Naționale de Presă AGERPRES, cum a luat naștere filmul 'Jurnalul unei cameriste', primul său lungmetraj vorbit preponderent în limba franceză și realizat majoritar în afara României. ''E un film care s-a născut diferit de alte proiecte ale

Cultura - Media 06-11-2026 19:29

Ministerul Culturii: Emil Pantelimon a fost numit în funcția de subsecretar de stat

Managerul cultural Emil Pantelimon a fost numit în funcția de subsecretar de stat, a anunțat, vineri, Ministerul Culturii. 'Începând de astăzi, la propunerea Ministrei Ioana Ciocan, Emil Pantelimon se alătură echipei Ministerului Culturii, în funcția de Subsecretar de Stat', se arată într-o postare pe pagina de Facebook a

Cultura - Media 06-11-2026 18:39

Vaslui: Expoziția AGERPRES 'Nadia. Perfecțiunea are o poveste', vernisată în deschiderea Galei Excelenței în Educație.

Expoziția AGERPRES 'Nadia. Perfecțiunea are o poveste', a fost vernisată, vineri, La Centrul Cultural Județean Vaslui, în deschiderea Galei Excelenței în Educație. Primarul municipiului Vaslui a afirmat că a ținut în mod deosebit ca această expoziție să fie prezentată publicului vasluian pentru a marca și la nivel local performanța ob

Cultura - Media 06-11-2026 16:59

Brăila: Clădirile publice din anii '60-'80, redescoperite prin tururi ghidate în cadrul Zilelor MuzA

Clădirile publice construite în Brăila în anii '60-'80, printre care Cinema Central, Casa Tineretului și Sala Polivalentă, vor fi în centrul unor tururi ghidate și dezbateri despre valoarea patrimoniului arhitectural și posibilitățile de valorificare a acestuia, organizate pe 14 și 15 noiembrie, în cadrul evenimentului 'Zilele MuzA la Brăi

Cultura - Media 06-11-2026 16:48

Spectacol inspirat de universul brâncușian, la ARCUB; vor interpreta Teodora Brody, Grigore Leșe și Norbert Kael

ARCUB va găzdui pe 20 noiembrie un eveniment muzical inspirat de universul marelui sculptor Constantin Brâncuși. Spectacolul 'Întâlniri cu Oameni-Păsări - esențe de zbor', programat de la ora 19:00, reunește trei personalități muzicale distincte: solista Teodora Brody, muzicianul Grigore Leșe și pianistul maghiar Norbert Kael, se arat

Cultura - Media 06-11-2026 16:18

Program dedicat relațiilor diplomatice dintre Spania și România - săptămâna viitoare, la Institutul Cervantes

Un program dedicat împlinirii a 145 de ani de relații diplomatice dintre Spania și România, care reunește o expoziție de fotografie și conferințe despre portul roman Noviodunum, lansări de carte, lecturi de poezie și un dialog despre legendara finală Steaua - Barcelona din 1986, va avea loc, pe 10 și 11 noiembrie, la Institutul Cervantes din București.

Cultura - Media 06-11-2026 16:07

Galați: A fost dezvelit bustul episcopului Melchisedec Ștefănescu, fondatorul Eparhiei Dunării de Jos

Bustul episcopului Melchisedec Ștefănescu, fondatorul Eparhiei Dunării de Jos, a fost dezvelit vineri, în cadrul unor manifestări științifice și omagiale organizate de Arhiepiscopia Dunării de Jos și Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galați. Potrivit unui comunicat de presă transmis de Arhiepiscopia Dunării de Jos, manifestările s-au desfășurat

Cultura - Media 06-11-2026 15:35

Porțile a III-a și a IV-a ale Cetății Alba Carolina, restaurate

Primăria Alba Iulia a recepționat, vineri, lucrările de restaurare a Porților a III-a și a IV-a ale Cetății Alba Carolina, finanțate prin Timbrul Monumentelor Istorice, program gestionat de Institutul Național al Patrimoniului. După ce în 2025 au fost restaurate Poarta I și Poarta a II-a, tot prin același proiect, în valoare totală de aproape 10 mi

Cultura - Media 06-11-2026 15:13

Ministrul Culturii, întâlnire cu ministrul delegat pentru Digitalizare; proiectul #eMonumente - pe agenda discuțiilor

Ministrul Culturii, Ioana Ciocan, a avut o întâlnire cu ministrul delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială, Bogdan Dumitru, pe agenda întâlnirii figurând, printre altele, proiectul #eMonumente, în cadrul căruia vor fi inventariate peste 20.000 de monumente iar 2.000 dintre acestea vor fi și scanate 3D. 'Am

Cultura - Media 06-11-2026 13:26

Art Safari New Museum prezintă capodopere și valori ale patrimoniului național în expoziția 'Război și pace'

Un număr de 200 de lucrări din colecțiile Muzeului Național de Istorie a României, Muzeului Național de Artă al României, Bibliotecii Academiei Române, Muzeului Național Brukenthal și altor muzee, precum și din colecții private se regăsesc în expoziția 'Război și pace' din Pavilionul Istoric al Art Safari New Museum.

Cultura - Media 06-11-2026 12:24

'Fantoma de la Operă' revine anul viitor pe scena Operei bucureșene; biletele - puse în vânzare

Opera Națională București anunță că a pus în vânzare biletele pentru primele cinci reprezentații din cele 15 ale musicalului 'Fantoma de la Operă' de Andrew Lloyd Webber, programate în luna septembrie a anului 2027. Biletele pot fi procurate de pe http://tickets.ope

Cultura - Media 06-11-2026 12:18

Vaslui: Lucrări realizate de copii și adolescenți la ateliere de olărit, prezentate în cadrul expoziției 'Magia lutului'

Zeci de lucrări realizate de copii și adolescenți în cadrul unor ateliere de olărit desfășurate în ultimele patru luni în județul Vaslui au fost prezentate, vineri, în cadrul Expoziției 'Magia lutului'. Atelierele fac parte dintr-un proiect finanțat de Consiliul Județean și derulat de Asociația pentru Dezvoltare

Culte 06-11-2026 10:10

Hramul de toamnă al Mănăstirii Radu Vodă, cu patru zile de pelerinaj, la sărbătoarea Sfântului Nectarie de la Eghina

Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie, ocrotitorul Mănăstirii Radu Vodă din București, hramul de toamnă al lăcașului de cult, se desfășoară de vineri până luni. Raclele cu moaștele Sfântului Ierarh Nectarie și ale Sfântului Efrem cel Nou vor fi scoase în procesiune vineri, de la ora 17:30, înainte de Taina S