Mureș: Spectacole, dezbateri, lansări de carte și proiecții de filme - în programul Festivalului Intercultural ProEtnica 2025 de la Sighișoara
Centrul Cultural Educațional Interetnic pentru Tineret (ibz) din Sighișoara a anunțat, joi, programul oficial al ediției a XXI-a a Festivalului Intercultural ProEtnica 2025, care va avea loc în perioada 27 - 31 august.
Festivalul ProEtnica se va deschide oficial în data de 27 august, la ora 16:00, și va cuprinde mai multe activități, care se vor derula în patru locuri din Cetatea Medievală a Sighișoarei, în Piața Mare, unde sunt programate spectacolele ansamblurilor minorităților naționale, în Sala Barocă a Primăriei, în Sala Sander și în Piața Muzeului.
''Pe scena amenajată în Piața Cetății Medievale Sighișoara: spectacole de muzică și dans, concerte, coruri, recitaluri, piese de teatru susținute de artiști amatori și profesioniști reprezentând minoritățile etnice oficiale, comunitatea aromânilor și românii din România. În Sala barocă a Primăriei Sighișoara se va desfășura un panel cu genericul 'Agora Dialogului Intercultural', având ca temă 'Sprijinirea minorităților naționale în vremuri de criză a statului democratic și sustenabil', la care vor participa, între alții, demnitari din Ministerul Culturii și Departamentul pentru Relații Interetnice al Guvernului: Irina Cajal-Marin, Dincer Geafer și Thomas Șindilariu; moderator: prof. univ. dr. Radu Carp, Universitatea din București, 'Arta romilor ca formă de rezistență și afirmare identitară' va fi de asemenea o temă interesantă pe care o va dezvolta prof.univ. Delia Grigore de la Universitatea din București'', au anunțat organizatorii, joi, într-un comunicat de presă.
Tot în Sala barocă, se va organiza Salonul literar, în cadrul căruia vor fi lansări de carte și dialoguri pe teme de la literatură la cinematografie.
Între protagoniști se vor afla Varujan Vosganian, președintele Uniunii Scriitorilor din România, scriitoarea Armine Vosganian și Mihai Hafia Traista, care va dezvălui 155 de medalioane ale scriitorilor și jurnaliștilor uciși pe front în războiul din Ucraina, gazdă fiind scriitoarea Mariana Gorczyka.
În Sala Sander sunt programate proiecții de filme documentare despre istoria frământată a armenilor și romilor.
În Piața Muzeului, în apropiere de Turnul cu Ceas, o parte dintre minoritățile participante, ucraineni, albanezi, cehi, romi, polonezi, turci, vor avea standuri de prezentare de produse specifice, cărți sau obiecte de artă meșteșugărească.
''Cea de-a XXI-a ediție a ProEtnica se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și în cadrul celebrării a 145 de ani de relații diplomatice româno-germane. Scopul festivalului este consolidarea păcii interetnice prin promovarea dialogului într-o societate democratică și pluralistă. Oferim minorităților naționale un cadru amplu pentru a se prezenta unui public numeros și încurajăm totodată dialogul cu majoritatea. ProEtnica este finanțat de Departamentul pentru Relații Interetnice și Ministerul Culturii; Consiliul Județean Mureș sprijină festivalul ca partener de proiect'', se mai arată în comunicatul de presă. AGERPRES / (AS - redactor: Dorina Matiș, editor: Marius Frățilă, editor online: Gabriela Badea)
* Sursa foto: ProEtnica - Festival Intercultural Sighișoara / Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
REPORTAJ Timiș: Sanctuarul neolitic de la Parța, atracția weekendului la Festivalul de arheologie experimentală 'PreHistoria'
Cea de-a doua ediție a Festivalului 'PreHistoria', organizat de Muzeul Național al Banatului (MNB), în perioada 9 - 11 octombrie, a deschis, vineri, porțile celui mai mare sanctuar neolitic din Europa, care se află la Parța și poartă o istorie de peste 6.000 de ani. Festivalul 'PreHistoria' permite să retrăim cotidianul comunităților neol
Pr Lucian Apopei, despre pelerinajul la Sf Parascheva: Pelerinii ne arată că există lucruri pentru care se merită să aștepți
Răbdarea, credința și solidaritatea miilor de credincioși care așteaptă să se închine la racla Sfintei Cuvioase Parascheva transformă pelerinajul de la Iași într-o lecție de comuniune și bunătate, a declarat, pentru AGERPRES, preotul Lucian Apopei, directorul de Comunicare al Arhiepiscopiei Iașilor. 'Ne aflăm în cea de-a
AnulBrâncuși/ Gorj: Peste 40 de speakeri la Târgu Jiu, la Conferința Internațională ''Filosofia Formei'', sub Patronajul UNESCO (GALERIE FOTO)
Târgu Jiu devine, între 22 și 26 octombrie, scena unui dialog internațional despre Constantin Brâncuși, în această perioadă urmând să se desfășoare Conferința Internațională ''Filosofia Formei'', sub Patronajul UNESCO, și Expoziția ''Brâncuși. Fotografia: Atelierul Invizibil'', cu fotografii original
Iași: Aproximativ 32.000 de pelerini s-au închinat la Sfânta Cuvioasă Parascheva; alți 4.000 așteaptă să ajungă la raclă (GALERIE FOTO)
Aproximativ 32.000 de persoane s-au închinat la racla cu moaștele Sfintei Parascheva, începând de joi dimineața, de când a început pelerinajul organizat de Mitropolia Moldovei și Bucovinei pentru prăznuirea hramului sfintei, care este pe 14 octombrie, potrivit reprezentanților Grupării Mobilă Jandarmi din Bacău. A
AnulBrâncuși/Iași: 'Rugăciunea' lui Constantin Brâncuși, o întâlnire a pelerinilor cu arta și taina sufletului, la Muzeul Mitropolitan
Pelerinii veniți la Mitropolia Moldovei și Bucovinei pentru a se închina la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva sunt invitați să descopere, la Muzeul Mitropolitan din Iași, lucrarea 'Rugăciunea', a lui Constantin Brâncuși, considerată a fi una dintre capodoperele sculpturii românești. Directorul de Comunicare al Arhiepiscopiei Iașilo
Patriarhia îndeamnă la discernământ și responsabilitate în privința proiectului de lege referitor la dezincriminarea drogurilor
Patriarhia Română ia act cu îngrijorare de proiectul de lege privind dezincriminarea unor fapte referitoare la deținerea de droguri pentru consum propriu și consideră că orice modificare a legislației în acest domeniu trebuie să aibă în vedere, cu prioritate, apărarea darului vieții, sănătatea persoanei și binele familiei și al comunității.
Statutul și poziția femeilor artist în societate, tema Bienalei de Scenografie București - 16-25 octombrie
Cea de-a doua ediție a Bienalei de Scenografie București (BSB 2026) va avea loc perioada 16 - 25 octombrie, când orașul se va transforma într-un laborator viu dedicat scenografiei, designului de costume, lighting designului și arhitecturii teatrale. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, joi, AGERPRES, tema centrală din acest an, W.O.
Spectacolul 'Strigătul Tăcerii', la Teatrul Evreiesc de Stat, cu ocazia Zilei Naționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului
Teatrul Evreiesc de Stat prezintă vineri, cu ocazia Zilei Naționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, spectacolul 'Strigătul Tăcerii'. Potrivit unui comunicat transmis, joi, AGERPRES de organizatori, spectacolul de comemorare a victimelor Holocaustului prezintă poveștile de viață a opt copii care au trăit în timpul Holocaustului. Fiecare
MARe: Tur ghidat în expoziția 'Imagini ale istoriei, Istorii ale imaginii' - vineri
Expoziția 'Imagini ale istoriei, Istorii ale imaginii' de la MARe/Muzeul de Artă Recentă va fi prezentată vineri, în intervalul orar 18:30 - 19:30, de Ioana Iuna Șerban, curator asistent, în cadrul unui tur ghidat. 'Vei trece prin trei niveluri și patru capitole, de la avangarda lui Tonitza, Iancu și Brauner, unde reprezentarea intră pe
Filme, tururi și dezbateri despre oraș, la UrbanEye Film Festival, în Capitală
UrbanEye Film Festival, evenimentul dedicat arhitecturii, orașului și vieții urbane, revine în Capitală pentru cea de-a 13-a ediție. Festivalul se va desfășura în perioada 3-8 noiembrie 2026 și va avea ca temă locuirea, informează organizatorii, informează un comunicat transmis, joi, AGERPRES. Programul va include documentare din întreaga lum
ICR: Prima ediție a unui festival dedicat lui Dinu Lipatti, în perioada 10 - 12 octombrie, la Tokyo
Prima ediție a Festivalului de Muzică 'Dinu Lipatti - Tokyo', o inițiativă a Institutului Cultural Român (ICR) în memoria legendarului pianist și compozitor român apreciat în Japonia, se va desfășura, în perioada 10-12 octombrie, la Centrul Cultural Min-On din Tokyo. Această primă ediție a festivalului &ic
Gabriel Coveșeanu (Cove) a câștigat concursul pentru postul de manager al Teatrului Ion Creangă
Gabriel Coveșeanu a câștigat concursul pentru postul de manager al Teatrului Ion Creangă, reiese din anunțul publicat, joi, pe site-ul Primăriei Capitalei. Acesta este primul candidat care câștigă concursul pentru funcția de director, după ce administrația locală a lansat o serie de proceduri pentru a stabili managerii celor 15 tea
Filmul 'O vară de nimic' regia Alina Manolache - premieră oficială pe 16 octombrie, la Cinema Elvire Popesco
Filmul 'O vară de nimic', cel de-al doilea lungmetraj semnat de regizoarea Alina Manolache, va avea premiera oficială pe 16 octombrie, la Cinema Elvire Popesco, de la ora 20:30. Potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES, proiecția va fi urmată de o sesiune Q&A cu echipa filmului. Pornind de la un proiect de film care nu se conc
AnulBrâncuși/Patrimoniul viu al Gorjului, curatoriat într-o expoziție imersivă și un mural de 80 de metri pătrați la Madrid
Un mural de 80 de metri pătrați, inspirat de o ie gorjenească cu altiță, și o expoziție imersivă dedicată patrimoniului cultural imaterial al Gorjului vor aduce la Madrid și Arganda del Rey universul cultural în care s-a format Constantin Brâncuși. Proiectul cultural 'Gorjul. Constantin înainte de Brâncuși' este
Iași: Racla cu moaștele Sfintei Parascheva, scoasă în procesiune și depusă în Curtea Mitropolitană spre închinare
Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost scoasă, marți dimineața, din Catedrala Mitropolitană și așezată într-un baldachin special amenajat în Curtea Mitropolitană, pentru ca pelerinii sosiți la Iași să se poată închina. În jurul orei 06:00, în Catedrala Mitropolitană a fost citit Acatistul Sfintei Par









