Constanța: SEAStreet 2025 - trei zile cu spectacole fabuloase pe stradă, în șase zone ale municipiului reședință
Spectacole fabuloase, pe stradă, susținute de companii din România și alte trei țări se vor desfășura timp de trei zile la Constanța, în perioada 25 - 27 iulie, în șase zone ale orașului, anunță Teatrul de Stat Constanța.
Evenimentul are loc în cadrul Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului (SEAS), organizată în municipiul Constanța pe parcursul a două luni, în acest sezon estival.
'Constănțeni și turiști, pregătiți-vă pentru un weekend spectaculos! În perioada 25-27 iulie, orașul devine scenă pentru cea de-a treia ediție a SEAStreet - secțiunea dedicată teatrului de stradă din cadrul SEAS - Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului. În șase locații din Constanța - Parcul Gării, Faleza Cazinoului, Piața Ovidiu, Bulevardul Tomis, Portul Turistic - zona Roată și Parcul Arheologic - publicul este invitat să ia parte la un adevărat festival urban de percuție, acrobație, jonglerii cu foc, marionete uriașe, dans contemporan, spectacole de umbre și parade stradale. Accesul este gratuit', se arată în comunicatul transmis de Teatrul de Stat Constanța.
SEAStreet aduce la Constanța companii din Franța, Italia, Spania și România, în spectacole pentru toate vârstele - de la momente poetice și expresive, la explozie de ritm, umor și adrenalină.
Spectacolele, desfășurate după ora 18:00 pe parcursul câtorva ore, sunt: Shadow Sea - Atelier de umbre estivale - Ana Crăciun Lambru; Freestyle Puppetry - Teatrul de Animație Țăndărică; Clown Cabaret - Omphaloz (Italia); It's Show Time!!! - Oțet Light&Fire (România); Mirage - Kervan (Franța); Kalimba Batucada (Spania); Naturaleza - Asteria (România); Perceptions - Bivouac (Franța); Galileo - Deus Ex Machina (Franța).
Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului este un eveniment cultural organizat de Teatrul de Stat Constanța, membru al European Theatre Convention, finanțat de Consiliul Județean, cu sprijinul unor parteneri și sponsori. AGERPRES/(AS - redactor: Nona Jalbă, editor: Antonia Niță, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Sursa foto: SEAS - Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului - Constanța/Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Opera Națională București a pus în vânzare biletele pentru perioada octombrie - decembrie
Opera Națională București anunță că a pus în vânzare biletele pentru spectacolele programate în perioada octombrie - decembrie. Programul cuprinde 18 titluri din repertoriul internațional de operă și balet, dintre care două premiere - 'Tannhauser' de Richard Wagner și 'Giselle' de Adolphe Charles Adam.
Călărași: Expoziție de artă digitală și cursuri de dezvoltare a competențelor digitale, la Biblioteca Județeană
Biblioteca Județeană 'Alexandru Odobescu' Călărași găzduiește pe durata lunii august o expoziție de artă digitală și, în același timp, continuă cursurile gratuite de dezvoltare a competențelor digitale adresate persoanelor de toate vârstele. La Salonul Internațional de Grafică Digitală, aflat la ediția a II-a, publicul poate admira lucrări
Teleorman: Marele scriitor Marin Preda, evocat la Biblioteca Județeană la aniversarea a 104 ani de la naștere
Aniversarea a 104 ani de la nașterea marelui scriitor Marin Preda a fost marcată, miercuri, la Biblioteca Județeană Teleorman al cărei patron spiritual este. Cu acest prilej, a fost vernisată expoziția aniversară de carte 'Marin Preda - 104 ani de la naștere', care aduce în atenția publicului operele și personalitatea unuia dintr
Galați: O zi de vacanță cu jocuri, ateliere și rugăciune în pridvorul bisericii, pentru 100 de copii
Aproximativ 100 de copii din municipiul Galați au participat la proiectul 'Vacanță în pridvorul bisericii', organizat de Cercul Misionar nr. 2 din cadrul Protoieriei Galați, unde au îmbinat jocurile, atelierele creative și activitățile religioase într-o zi dedicată educației și petrecerii timpului liber. Potrivit unui
Brașov: Artiști consacrați din SUA și Cuba, la a 14-a ediție a Jazz & Blues Festival
Artiștii americani Janiva Magnes, Walter Trout și 'prințesa gospelului' Sherry Williams și pianistul cubanez Alfredo Rodriguez sunt printre artiștii care vor urca pe scena principală a Festivalului de jazz & blues de la Brașov, ediția a 14-a, care va avea loc în perioada 14-16 august, au anunțat, miercuri, organizatorii festivalului.
Expoziția 'Ecouri în patrimoniu. Donația BCR și Pinacoteca București' - din septembrie, la Palatul Suțu
Expoziția 'Ecouri în patrimoniu. Donația BCR și Pinacoteca București', care vorbește despre memorie, patrimoniu și despre puterea gesturilor de generozitate de a deveni parte din istoria culturală a Capitalei, va fi deschisă pe 10 septembrie, la Palatul Suțu - Muzeul Municipiului București (MMB). Un proiect expozițional dedicat r
Dezbaterea 'Protejarea patrimoniului creștin în Orientul Mijlociu' - vineri, la Congresul Mondial de Studii Siriace
Dezbaterea 'Protejarea patrimoniului creștin din Orientul Mijlociu: către o dezvoltare durabilă și cultura păcii', programată în cadrul Congresului Mondial de Studii Siriace și Conferinței Internaționale de Studii Arabe Creștine, se va desfășura vineri la Palatul Parlamentului. Potrivit unui comunicat al Institutului Levant transmis miercuri AGER
BIBLIOTECA AZI/Mureș: Biblioteca din Ibănești, lumea dintre pagini, șezători, tradiții și Tezaure Umane Vii
Într-o epocă în care ecranele telefoanelor par să fi cucerit definitiv timpul liber al noilor generații, pe Valea Gurghiului se scrie o poveste diferită întrucât, la Biblioteca Ibănești, mirosul de carte veche se împletește strâns cu cel al lemnului cioplit, al pănușilor de porumb și al plăcintelor scoase din cuptor. La Ibăn
INTERVIU Michael Schmidt: Săptămâna Haferland - un ambasador al Țării Ovăzului, o platformă de promovare pentru antreprenorii locali
A XIV-a ediție a Festivalului Săptămâna Haferland, manifestare care celebrează istoria, cultura și obiceiurile comunității sașilor transilvăneni, începe joi și se va desfășura până duminică în zece sate din Țara Ovăzului - Archita, Saschiz, Homorod, Rupea, Criț, Roadeș, Meșendorf, Cloașterf, Bunești și Viscri - sub patronajul președintelui Sen
'Anotimpurile' lui Vivaldi, într-un spectacol cu violonistul Theodor Andreescu și actrița Diana Sar, la Ateneul Român
Capodopera lui Antonio Vivaldi 'Anotimpurile' este prezentată miercuri, de la ora 20:00, într-un spectacol în care fiecare anotimp devine un dialog între vioara lui Theodor Andreescu și vocea actriței Diana Sar. Potrivit site-ului eventim.ro, monologurile sunt construite pe bază de texte de Lord Byron și Mihail Bulgak
MNAR: Galeria de Artă Românească Modernă - redeschisă de miercuri; Sala Brâncuși - în formulă completă
Galeria de Artă Românească Modernă se redeschide de miercuri cu Sala Brâncuși reîntregită, anunță Muzeul Național de Artă al României (MNAR). 'Începând de miercuri, 5 august, vă așteptăm în Galeria de Artă Românească Modernă, care se redeschide cu Sala Brâncuși reîntregită, după r
Expoziția ''Urme printre fire'', semnată de artista Ecaterina Dînga Mardari - de miercuri, la Muzeul Țăranului
Expoziția ''Urme printre fire'', semnată de artista Ecaterina Dînga Mardari, care reunește lucrări de tapiserie și broderie artistică contemporană, se va deschide miercuri la Muzeul Național al Țăranului Român. Expoziția va fi vernisată de la ora 18:00, la Sala Media, se arată pe pagina de Facebook a instituției muz
PF Daniel, la sfințirea raclei pentru moaștele Sfintelor Nazaria, Olimpiada și Elisabeta de la Văratec: Au viețuit în rugăciune neîntreruptă
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a sfințit luni racla în care vor fi așezate moaștele Sfintelor Cuvioase Nazaria, Olimpiada și Elisabeta (Safta) Brâncoveanu de la Văratec, prilej cu care a evidențiat că aceste sfinte au avut duhovnici isihaști care le-au îndemnat să viețuiască în rugăciune neîntreruptă.
Hunedoara: Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia se poate vizita doar sâmbăta și duminica, în luna august
Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia, din Munții Orăștiei, va putea fi vizitată pe parcursul lunii august doar în zilele de sâmbătă și duminică, în restul săptămânii accesul turiștilor în situl UNESCO fiind restricționat temporar, a anunțat marți Consiliul Județean (CJ) Hunedoara. Măsura limitării accesului turiștil
Harghita: O nouă ediție a Festivalului Internațional de Jazz de la Miercurea-Ciuc, cu artiști din șase țări
O nouă ediție a Festivalului Internațional de Jazz de la Miercurea-Ciuc are loc între 14 și 16 august, pe scenă urmând să urce artiști din șase țări, cu stiluri și abordări muzicale variate. Organizatoarea festivalului, Nóra Szilágyi, a declarat marți, într-o conferință de presă, că ediția din acest an a fost ma











