Sibiu: Două companii de dans israeliene își anulează participarea la FITS din cauza interdicțiilor de zbor
Spectacolele trupelor israeliene Vertigo Dance Company și Kibbutz Contemporary Dance Company, programate în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), au fost anulate din cauza interdicțiilor de zbor din Israel, au anunțat luni organizatorii festivalului sibian printr-un comunicat de presă.
Anunțul vine în contextul declanșării conflictului armat dintre Israel și Iran. Președintele FITS, Constantin Chiriac, a transmis că se caută soluții pentru completarea programului în zilele în care cele două companii ar fi urmat să evolueze pe scena Centrului Cultural 'Ion Besoiu'.
'Dragii noștri spectatori, din 2020 am întâmpinat nenumărate greutăți în organizarea Festivalului, pornind de la pandemia de COVID, până la războiul din Ucraina. Iată că acum a început un alt război și, din păcate, două companii de marcă ale dansului mondial, Vertigo Dance Company și Kibbutz Contemporary Dance Company, ale căror spectacole sunt sold-out, nu pot părăsi teritoriul Israelului pentru că nu au nicio posibilitate de zbor. Suntem nevoiți să vă returnăm banii pentru biletele achiziționate și, în scurtul timp rămas, încercăm să programăm alte spectacole pentru cele patru zile în care ar fi trebuit să aibă loc spectacolele companiilor Vertigo și Kibbutz. Lucrăm intens la programarea altor spectacole și facem tot posibilul să revenim în următoarele zile cu noi propuneri. Sperăm că bucuria întâlnirii în numele emoției să nu mai fie niciodată umbrită de spectrul războiului', a transmis Constantin Chiriac.
Vertigo Dance Company urma să susțină două reprezentații ale spectacolului Pâinea din cer/Mana, în 22 și 23 iunie, iar Kibbutz Contemporary Dance Company avea programate două reprezentații ale spectacolului The Director's Cut - Best of Kibbutz, în 24 și 25 iunie.
Anulările afectează și alte evenimente conexe, printre care atelierele cu coregrafa Noa Wertheim (20-21 iunie), Grace Ward și Colette Rheude (23 iunie), precum și conferințele speciale cu Noa Wertheim (23 iunie) și Rami Be'er (24 iunie).
Publicul va putea viziona spectacolele celor două companii în format online, conform programului inițial: Pâinea din cer/Mana pe 23 iunie, de la ora 17:00, iar The Director's Cut - Best of Kibbutz pe 25 iunie, de la aceeași oră. Fiecare spectacol va fi disponibil timp de 24 de ore, la un preț de 30 de lei.
Contravaloarea biletelor achiziționate prin Entertix.ro va fi rambursată automat pe cardul de plată, iar persoanele care au cumpărat bilete fizic, de la Agenția Teatrală a TNRS, sunt invitate să se prezinte la sediu pentru returnare.
AGERPRES se numără printre partenerii media ai Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. AGERPRES/(AS-Isabela Paulescu, editor: Antonia Niță, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Sursa foto: FITS/Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Emisiunea de mărci poștale 'Aurul dacilor. Reîntregirea Tezaurului Istoric' - lansată la Muzeul Național de Istorie
Muzeul Național de Istorie a României găzduiește joi, începând cu ora 14:00, lansarea emisiunii de mărci poștale 'Aurul dacilor. Reîntregirea Tezaurului Istoric', eveniment organizat în parteneriat cu Romfilatelia și Compania Națională Poșta Română. Potrivit unui comunicat al MNIR, transmis AGERPRES, în cadrul
Dolj: Picturi murale vechi de 100 de ani, descoperite în timpul restaurării Școlii 'Cornetti' din Craiova
Picturi murale vechi de aproximativ 100 de ani au fost descoperite în timpul lucrărilor de reabilitare a clădirii Școlii Populare de Artă 'Cornetti' din Craiova, monument istoric care urmează să fie transformat într-un muzeu dedicat oamenilor de știință din oraș, a anunțat președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.
Managerul cultural al Muzeului Geologic Național: De șapte luni nu ne-am primit salariile
Managerul cultural al Muzeului Geologic Național, Ramona Bălășcuță, a afirmat miercuri că angajații instituției nu și-au mai primit salariile de șapte luni, accentuând că ceea ce se primește 'strict pentru zona de cercetare' este insuficient pentru a asigura mentenanța, întreținerea, funcționalitatea și pentru salariile personalului unui muzeu naț
Spectacolul 'Marile speranțe', în premieră la Teatrul Excelsior, pe 30 septembrie și 1 octombrie
Seria premierelor din noua stagiune a Teatrului Excelsior este deschisă cu spectacolul 'Marile speranțe' după romanul omonim al lui Charles Dickens, în regia lui Andrei Huțuleac. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, miercuri, AGERPRES, premiera oficială este programată pe 30 septembrie și 1 octombrie, de la ora 19
Prahova: Istoria României - promovată prin creații ale elevilor în cadrul Concursului Național "Vreau să povestesc"
Istoria României va fi promovată prin creații originale ale elevilor în cadrul Concursului Național de Scurte Povestiri cu temă istorică intitulat "Vreau să povestesc'', ajuns la ediția a VI-a. Muzeograful Monica Cîrstea din cadru Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova a declarat, miercuri, pentru AGE
Vila Samurcaș, monument istoric din incinta MNȚR, va fi restaurată în următorii trei ani
Vila Samurcaș, monument istoric aflat în incinta Muzeului Național al Țăranului Român, va fi restaurată în următorii trei ani prin proiecte derulate de Ministerul Culturii prin programul 'Temelii Culturale', a anunțat, miercuri, directorul Unității de Management a Proiectului (UMP) din cadrul Ministerului Culturii, Bogdan Ștefan Trîmba
Brașov: Expoziție interactivă despre istoria Filarmonicii la aniversarea a 148 de ani
O expoziție interactivă care propune, prin sunet, imagine și tehnologie, o incursiune în istoria Filarmonicii Brașov, marcând 148 de ani de la înființarea acesteia, va fi deschisă publicului pe 22 septembrie, a anunțat, miercuri, conducerea instituției. Intitulată 'Simfonia Timpului - Povestea Filarmonicii Brașov', ex
'Triunghiul Muzeelor' - sâmbătă și duminică, pe șoseaua Kiseleff; promenadă cu ateliere, vânătoare de comori, proiecții de film
'Triunghiul Muzeelor' - Geologic, 'Antipa' și Muzeul Țăranului - îi așteaptă pe vizitatori sâmbătă și duminică, pe șoseaua Kiseleff, la o promenadă cu ateliere de olărit, gravură sau muzică, tururi ghidate, vânătoare de comori pentru cei mici și cei mari, dar și cu proiecții de film în aer liber. Proiect
Cluj: 12 finaliști și concerte speciale cu COMA, Vlad Dobrescu, Jazzbois și JEMMA, la Jazz in the Park Competition
Jazz in the Park Competition, organizat în perioada 18-20 septembrie, la Cluj, va avea 12 finaliști, precum și concerte speciale cu COMA, Vlad Dobrescu, Jazzbois și JEMMA, iar intrarea este gratuită. 'Jazz in the Park Competition revine între 18 și 20 septembrie în Parcul Central, cu trei zile de muzică, 12 trupe finalist
Iași: Ofertă generoasă la a șasea ediție a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România
Cea de-a șasea ediție a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România se desfășoară, în perioada 16 - 20 septembrie, pe Pietonalul Ștefan cel Mare din Iași. La ediția din acest an participă peste 30 de edituri care prezintă publicului cele mai recente apariții editoriale, dar și jocuri, materiale educaționale și muzică.
Cluj: Arta se întâlnește cu neuroștiința la FITT 2026, în perioada 17-20 septembrie
Festivalul Internațional de Teatru Transilvania (FITT) îi așteaptă pe doritori cu patru zile de teatru și muzică, manifestare în care arta se va întâlni cu neuroștiința, evenimentul urmând să aibă loc în perioada 17-20 septembrie. Festivalul, care reunește artiști din șapte țări și publicul într-o cele
Iași: Peste o mie de invitați din 20 de țări, în 25 de spații neconvenționale, la FITPTI
Ediția din acest an a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr (FITPTI), care va avea loc între 1 și 8 octombrie, va fi precedată de două zile de Prolog, programate pe 20 și 27 septembrie, a anunțat organizatorul evenimentului, teatrologul Oltița Cîntec. Potrivit acesteia, cea de-a XIX-a ediție a FITPTI are
Zilele Bucureștiului, sărbătorite de Biblioteca Metropolitană, în perioada 18 - 22 septembrie
Evenimente culturale dedicate Zilelor Bucureștiului vor fi organizate, în perioada 18 - 22 septembrie, de Biblioteca Metropolitană București atât la Sediul Central 'Mihail Sadoveanu', cât și în filialele BMB și în mai multe puncte emblematice ale Capitalei. Potrivit unui comunicat BMB transmis, miercuri, A
Ministerul Culturii anunță noua componență a Comisiei de Film
Ministerul Culturii a anunțat miercuri noua componență a Comisiei de Film, structură responsabilă cu analiza și soluționarea proiectelor depuse în cadrul schemei de ajutor de stat pentru sprijinirea producției de opere audiovizuale. Potrivit unui comunicat al Ministerului Culturii, noua comisie are experiență în domenii relevante p
BIBLIOTECA AZI/ Vaslui: 'BiblioHub', o șansă pentru revigorarea bibliotecilor și un moment de reflecție pentru autorități
Proiectul 'BiblioHub', cu o valoare totală de 3,5 milioane de lei, finanțat prin PNRR și încheiat în iunie 2026, a însemnat modernizarea și digitalizarea a 29 de biblioteci publice din județul Vaslui. Astfel, în ultimii trei ani, au fost renovate și dotate cu echipamente IT sediile unor instituții din rețeaua ju












