Brașov: Râșnovul participă la ediția din acest an a 'Nopții cetăților europene'

Cetatea Râșnov participă, în acest an, la 'Noaptea cetăților europene' cu un eveniment organizat pe 8 iunie, fiind singura cetate din România înscrisă în calendarul acestui program european, care se desfășoară din mai și până în octombrie.
'Nu promitem artificii, dar avem ceva mult mai bun! O zi întreagă în aer liber, cu activități simple, dar făcute cu grijă: o drumeție lejeră până la Cetate, o vânătoare de comori în natură, chiar în grădina Cetății Râșnov - perfectă dacă vii cu copiii sau vrei să-ți amintești cum era să alergi după indicii, un atelier de pâine unde chiar frămânți și coci, nu doar te uiți. Seara continuă într-un loc autentic - grădina Schubz (I.L.Caragiale 7, Râșnov), în mijlocul orașului, dar ascunsă de agitație. De la ora 20:00, Soul Serenade cântă live - blues acustic, cu influențe vechi, dar sunet curat și prezent. După concert, rămâi și la pizza, tot scoasă din cuptorul cu lemne. E genul de zi în care nu trebuie să bifezi nimic. Doar vii, stai, guști, te bucuri', au transmis administratorii Cetății Râșnov, pe pagina de Facebook.
Conform organizatorilor, accesul e gratuit, cu excepția atelierului de pâine.
Noaptea Europeană a Cetăților este un eveniment cultural european care are loc anual în mai multe locații din Europa. În cadrul acestui eveniment, cetățile și monumentele istorice din diverse țări sunt puse în lumină și oferă activități diverse pentru vizitatori. Evenimentul se concentrează pe promovarea patrimoniului cultural și istoric al cetăților și monumentelor istorice. AGERPRES / (AS - redactor: Diana Dumitru, editor: Marius Frățilă, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Ministerul Culturii: Proiect de ordin privind tarifele pentru avizele de specialitate în zonele protejate - în dezbatere publică
Ministerul Culturii a publicat spre dezbatere publică proiectul de ordin pentru modificarea Ordinului nr. 2515/2018 privind stabilirea tarifelor pentru emiterea avizelor de specialitate necesare intervențiilor asupra imobilelor din zonele de protecție a monumentelor istorice și din zonele construite protejate. Potrivit documentului menționat,
Muzeul Național de Istorie Naturală ''Grigore Antipa'' - deschis de Rusalii, duminică și luni
Muzeul Național de Istorie Naturală ''Grigore Antipa'' va fi deschis duminică și luni, între orele 10:00 și 20:00, cu ultima intrare la ora 19:00, cu ocazia sărbătorii Rusaliilor. ''Dacă ieșiți la plimbare și vremea vă îmbie să petreceți timp de calitate în oraș, faceți o oprire și la muzeu - avem preg
Buzău: Muzeul Județean a redeschis șantierele arheologice cu Cetatea de la Târcov, care ar fi funcționat în timpul războaielor daco-romane
Muzeul Județean Buzău a redeschis șantierele arheologice printr-o serie de săpături sistematice în situl Târcov-Piatra cu Lilieci, în locul pe care se află o cetate dacică din perioada domniei regelui Decebal, care ar fi funcționat în timpul războaielor daco-romane, având rol defensiv și de control al accesului spre Transilvania.
Laura Bretan - concert extraordinar la Palatul Bragadiru
Laura Bretan va susține concertul extraordinar ''Another Night at the Opera'' pe scena Godot de la Palatul Bragadiru, vineri, de la ora 20:00, informează organizatorii pe pagina de Facebook. Potrivit sursei citate, show-ul va fi unul ''profund și cu totul special''. Tânăra artistă va interpr
O expoziție de picturi în miniatură Kangra - la Muzeul Satului
O expoziție de picturi în miniatură Kangra va fi vernisată vineri la Muzeul Satului. Ambasada Indiei la București, în colaborare cu KAPS Promotional Society și Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti', organizează vineri, la ora 11:30, vernisajul expoziției de picturi în miniatură - 'Kangra Miniature Paintings Exhibition'.
Academia Română: Cercetarea nu este o povară bugetară, ci sursă de progres și de bunăstare
Conducerea Academiei Române respinge afirmațiile ''nefondate'' și ''insuficient documentate'' făcute în spațiul public la adresa institutelor sale de cercetare și a cercetării românești, în general, subliniind că cercetarea nu este o povară bugetară, ci sursă de progres și de bunăstare. 'A ridica &ici
'Străzi deschise', în Sectorul 2; Calea Victoriei, pietonală doar duminică, activități artistice și civice pe malul Dâmboviței
Programul 'Străzi deschise' include în acest sfârșit de săptămână concerte și ateliere pe Calea Victoriei, spectacole și competiții sportive în Sectorul 2, dar și activități artistice și civice pe malul Dâmboviței. Activitățile se vor desfășura pe Calea Victoriei doar în data de 8 iunie, a informat,
Olt: Călușul readus în vatra satelor, la Festivalul Călușului Oltenesc
Jocul ritualic al călușului va fi readus în vatra satelor, prin Festivalul Călușul Oltenesc ce se va desfășura timp de o săptămână, începând din duminica Rusaliilor, în șase localități din județul Olt, au anunțat joi, într-o conferință de presă, organizatorii manifestării. Festivalul Călușul Oltenesc, ajuns în acest an
Athenaeum Summer Festival - între 14 și 25 iunie, pe Esplanada și în Sala Mare a Ateneului Român
Athenaeum Summer Festival revine cu o nouă ediție între 14 și 25 iunie, iubitorii muzicii fiind invitați la două concerte pe Esplanada Ateneului și trei seri în Sala Mare. Potrivit unui comunicat al Filarmonicii 'George Enescu', transmis joi AGERPRES, pe 14 iunie, în cadrul primului concert al festivalului, pe Esplanada Ateneului Rom&
Istoricul de artă Erwin Kessler este, de vineri, managerul interimar al Muzeului Național de Artă al României
Istoricul de artă Erwin Kessler este, începând de vineri, managerul interimar, pentru 60 de zile, al Muzeului Național de Artă al României. 'În data de 06.06.2025 se încheie contractul prin care se asigura conducerea interimară a Muzeului Național de Artă al României pe o perioadă de 60 de zile de către
De Ziua Italiei, sărbătoare de trei zile în Cetatea Oradea organizată de asociația 'Italiani in Bihor'
Asociația pentru Promovarea Turismului în Oradea și Regiune (APTOR - Visit Oradea) anunță sărbătoarea de trei zile dedicată Zilei Italiei, organizată în premieră, ce va avea loc în perioada 6-8 iunie sub genericul 'Festa Italiana' în Cetatea Oradea. 'Această sărbătoare aduce în inima orașului Oradea fa
Muzeul Național de Istorie - închis duminică, de Rusalii; Muzeul Satului - deschis
Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) va fi închis duminică, de Rusalii, în timp ce Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' va avea program normal. 'Vă informăm că în ziua de duminică, 8 iunie 2025, cu ocazia sărbătorii Rusaliilor, programul de vizitare a Muzeului Național de Istorie a Român
Mai multe instituții muzeale din structura Muzeului Municipiului București - închise duminică, de Rusalii
O serie de muzee din structura Muzeului Municipiului București (MMB) vor fi închise duminică, cu ocazia sărbătorii Rusaliilor. Potrivit paginii de Facebook a MMB, următoarele muzee vor fi închise duminică: * Muzeul 'Theodor Aman' * Casa 'Filipescu Cesianu' * Muzeul 'George Severeanu&
Tulcea: Expoziție stradală 'Pitoresc mediteraneean în arhitectura Bucureștiului interbelic'
Piața Mircea cel Bătrân din centrul orașului Tulcea găzduiește, începând de miercuri seara, expoziția stradală 'Pitoresc mediteraneean în arhitectura Bucureștiului interbelic', rezultat a două proiecte editoriale susținute de Ordinul Arhitecților din România. Expoziția deschisă publicului până la finele lunii