CNA: 20 de eliminări de materiale cu conținut ilegal de pe platformele TikTok, YouTube, Facebook/Instagram și X
Consiliul Național al Audiovizualului a emis, în perioada 15 - 21 martie, un număr de 20 de ordine de eliminare a unor materiale cu conținut ilegal în mediul online, publicat pe platformele TikTok (zece), YouTube (trei), Facebook/Instagram (șase) și X (unul), însoțite de solicitări pentru o eventuală închidere a unor conturi.
''Deciziile CNA urmăresc eliminarea conținutului ilegal raportat, inclusiv redistribuirile și replicările conținutului în cauză. De asemenea, ulterior ordinului, platforma are obligația de a nu mai permite reîncărcarea aceluiași conținut ilegal'', se arată într-un comunicat al CNA, transmis vineri AGERPRES.
Potrivit sursei citate, impactul total al deciziilor CNA aferent conținutului dat spre eliminare (la data monitorizării) a fost de 484.534 de urmăritori și 11.218.491 aprecieri.
Deciziile de eliminare au vizat, printre altele, materiale cu mesaje explicite de îndemnuri la violență la adresa membrilor BEC, dezinformări, incitări la violență, conținut rasist, antisemit sau xenofob, încălcarea dreptului la propria imagine, prezentarea apologetică a regimurilor totalitare, nazist și comunist.
Deciziile privind ordinele de eliminare pentru conținut ilegal din online sunt publicate pe site-ul www.cna.ro.
''Încurajăm publicul să se adreseze CNA și să sesizeze conținutul ilegal din online, prin simpla completare a formularului de petiții de pe site-ul instituției. Considerăm că este la fel de util să fie consultat 'Ghidul pentru combaterea conținutului ilegal din online' care poate fi descărcat de pe site-ul CNA'', precizează Consiliul. AGERPRES/(A - redactor: Daniel Popescu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dâmbovița: Pastorala de Paște a Arhiepiscopului Târgoviștei Nifon - mesaj de pace, credință și speranță
Mesajul Învierii este unul de pace, de adevăr, de dreptate, de iubire, de armonie și de reconciliere, evidențiază Arhiepiscopul Târgoviștei, Nifon, în Pastorala de Paște. 'În întunericul nopții acestei lumi a izbucnit biruitor și fascinant bucuria Învierii Domnului, risipind tenebrele păcatului, spulber&
Dâmbovița: Calea Luminii, în Joia Mare la Târgoviște - 2027 de candele aprinse
Calea Luminii, un eveniment de tradiție în Târgoviște, are loc în Joia Mare și sunt aprinse 2027 de candele în zona centrală a municipiului.
Vâlcea: Expoziție de artă religioasă, la Muzeul de Istorie; prin exponate se află obiecte vechi de la Mănăstirea Cozia
Câteva zeci de icoane și obiecte de cult ce ilustrează semnificațiile teologice ale Învierii Domnului sunt expuse la Muzeul de Istorie din Râmnicu Vâlcea, în cadrul unei expoziții de artă religioasă dedicată sărbătorii Paștelui.
Biserica Sfântului Mormânt a fost redeschisă; credincioșii ar putea participa la ceremonia primirii Sfintei Lumini
Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim a fost redeschisă după 40 de zile de restricții impuse în contextul conflictului din Orientul Mijlociu, iar reluarea accesului credincioșilor în sfântul lăcaș face posibilă participarea la ceremonia primirii Sfintei Lumini,
Protopopul de Timișoara, Zaharia Pereș: Paștile - între Lumina începutului și Lumina Veșniciei, între datini și credință
Săptămâna Patimilor este trăită în satele bănățene prin smerenie unită cu rugăciunea și cu postul, iar Joia Mare este ziua în care sacrul se împletește cu profanul: în timp ce în biserici preoții pregătesc Sfânta Împărtășanie pentru tot anul, tinerii aprind focurile pe dealuri sau în cimitire, aducând lumină celor p
Filmul 'Catane' - inclus pe lista de nominalizări la Premiile Gopo la categoria cel mai bun film de debut
Filmul 'Catane' în regia Ioanei Mischie intră în lista titlurilor eligibile pentru categoria Cel mai bun film de debut la Premiile Gopo 2026. 'În urma sesizării privind eligibilitatea filmului 'Catane', organizatorii au analizat situația în raport cu prevederile regulamentului și cu practica edițiilo
Sfânta Lumină - adusă, sâmbătă seara, de la Ierusalim; Agachi: Nu am primit nicio informație legată de o eventuală problemă
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seara de superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, arhimandritul Ioan Meiu, urmând să fie oferită delegaților eparhiilor BOR prezenți la Aeroportul Internațional 'Henri Coandă'. Ulterior, prin intermediul protopopiatelor, centrele eparhiale vor distribui Sf&
Filmul 'Fjord', regia Cristian Mungiu - selectat în competiția oficială a Festivalului de la Cannes
Filmul 'Fjord', cel mai recent lungmetraj regizat de Cristian Mungiu, a fost selectat în competiția oficială a celei de-a 79-a ediții a Festivalului de Film de la Cannes, unde va concura pentru Palme d'Or, cea mai prestigioasă distincție acordată filmului de autor. ''Fjord' este, în mai mare măsură decâ
Sibiu: Detalii inedite despre 'Cina cea de Taină', într-o stampă după Rubens
O stampă din secolul al XVII-lea reprezentând 'Cina cea de Taină', realizată de Boëtius a Bolswert după Peter Paul Rubens, aduce în prim-plan detalii mai puțin cunoscute ale celebrei scene biblice, potrivit unei prezentări publicate joi de Muzeul Național Brukenthal din Sibiu pe pagina de Facebook.
Gala 'Bucuria Învierii' - pe 20 aprilie, la Opera Națională București
Opera Națională București va găzdui luni, 20 aprilie, de la ora 18:00, Gala 'Bucuria Învierii'. La fel ca Galele 'Bucuria Vindecării', care au loc în fiecare an în noiembrie, și aceasta va fi dedicată pacienților oncologici și familiilor, însoțitorilor, cadrelor medicale și reprezentanților instituțiilor
Expoziție la Biblioteca 'George Barițiu': O retrospectivă a celui mai celebru loc de întâlnire din Brașov - 'Modarom'
De la vechea poartă medievală a Străzii Porții și atmosfera negustorilor de altădată, la eleganța dispărutei Vile Kertsch și modernismul anilor 1970, 'Ne vedem în colț, la Modarom!' - reprezintă o scurtă retrospectivă a celui mai celebru loc de întâlnire din Brașov, sub forma unei expoziții organizate la Biblioteca 'George Barițiu' d
Expoziția colectivă de artă 'Paradisul' - în perioada 9-26 aprilie, la Muzeul Țăranului
Expoziția colectivă de artă 'Paradisul', care reunește lucrările unui număr impresionant de artiști contemporani români, va putea fi vizitată în perioada 9-26 aprilie la Sala Acvariu a Muzeului Național al Țăranului Român. Vernisajul expoziției va avea loc duminică, 19 aprilie, la ora 13:00, în prezența manageru
Majoritatea muzeelor Capitalei - închise în perioada Sărbătorilor Pascale; Muzeul Antipa - deschis pe 12 și 13 aprilie
Majoritatea muzeelor Capitalei vor fi închise în perioada Sărbătorilor Pascale, excepție făcând Muzeul Național de Istorie Naturală 'Grigore Antipa', care va fi deschis pe 12 și 13 aprilie, precum și Muzeul Țăranului Român, unde activitățile din Clubul Țăranului vor fi organizate după un program special.
Expoziția de fluturi exotici vii 'Cocon' se redeschide, vineri, la Muzeul Antipa
Expoziția de fluturi exotici vii 'Cocon' se redeschide vineri la Muzeul Național de Istorie Naturală 'Grigore Antipa'. Potrivit unui comunicat transmis de organizatori, expoziția are loc în interiorul muzeului și le oferă vizitatorilor ocazia de a descoperi îndeaproape procesul spectaculos al metamorfozei.
Institutul Cultural Român lansează Programul de Burse și Rezidențe 2026
București, 8 apr /Agerpres/ - Institutul Cultural Român a anunțat lansarea Programului de Burse și Rezidențe 2026, un instrument strategic dedicat dezvoltării profesionale a cercetătorilor, arhitecților, traducătorilor și jurnaliștilor culturali, precum și promovării culturii române la nivel internațional. Potrivit unui comunicat transmis miercuri,











