Arad: Bustul rabinului Áron Chorin, vechi de 174 de ani și furat în 1997, descoperit în Austria
Un bust din marmură vechi de 174 de ani, al unui rabin reprezentantiv pentru comunitatea evreiască din Arad, care a fost furat în 1997, a fost descoperit la un anticariat din Austria, de unde a fost recuperat.
Reprezentanții Comunității Evreilor din Arad au anunțat, luni, că s-a reușit descoperirea și returnarea bustului rabinului Áron Chorin. Lucrarea din marmură a fost realizată de sculptorul Iacob Guttman și amplasată în 1851.
'Fusese amplasată unde se află mormântul rabinului, din păcate în 1997 statuia a fost furată și de atunci nu s-a mai știut nimic de ea. A fost găsită în Austria, într-un anticariat', a declarat Raoul Vizental, președintele Comunității Evreiești din Arad.
El a precizat că lucrarea a fost găsită și returnată de către un domn care a făcuse cercetări, în urma cărora a aflat că aparținuse comunității evreiești din Arad.
Conform sursei citate, statuia fusese dusă la anticariat, împreună cu alte antichități, de un cetățean italian.
'Din păcate, cine știe prin câte mâini a fost înainte, statuia a fost abia acum achiziționată și restituită în Arad. Pentru evreii din Arad este un lucru important, probabil va fi amplasată în fața sinagogii', a mai spus Raoul Vizental.
Reprezentanții Complexului Muzeal Arad au transmis că aceasta a fost un caz fericit de obiecte de valoare recuperate, pentru că adesea acestea rămân în colecții private.
Personalitate marcantă a evreilor neologi din Arad, Áron Chorin a fost ales rabin șef al comunității în 1789, funcție pe care a deținut-o până la moartea sa. Sinagoga Neologă din Arad a fost construită sub îndrumarea sa. AGERPRES/(AS - redactor: Marian Buga, editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Turneul 'Madrigal de Crăciun' - zece spectacole în opt orașe din România
Corul Național de Cameră 'Madrigal - Marin Constantin', dirijat de Anna Ungureanu, va susține în luna decembrie zece spectacole organizate în opt orașe din România, în cadrul turneului 'Madrigal de Crăciun', informează organizatorii într-un comunicat transmis, marți, AGERPRES. Spectacolele, care vor fi susținute al
Ministrul Culturii, Andras Demeter, și-a prezentat bilanțul - patrimoniu, diplomație culturală, investiții, industrii creative
Ministerul Culturii a transmis marți un bilanț al ministrului de resort, Andras Istvan Demeter, aferent perioadei 23 iunie 2025 - 20 octombrie 2026, care prezintă principalele activități dedicate modernizării sectorul cultural din România, printre care cele legate de patrimoniu, diplomație culturală, investiții, industrii creative. Potri
Covasna: Actorul Sergiu Aliuș, cu o carieră de peste trei decenii pe scena TAM, a încetat din viață
Actorul Sergiu Aliuș, care a făcut parte timp de peste trei decenii din echipa Teatrului 'Andrei Mureșanu' (TAM) din Sfântu Gheorghe, a încetat din viață la vârsta de 65 de ani, înmormântarea urmând să aibă loc miercuri la Cimitirul Ortodox din municipiu, a anunțat conducerea instituției. Potrivit su
PF Daniel: 'Istoria Bibliotecii Academiei Române' - o mărturie despre felul în care instituția și-a păstrat continuitatea
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat că lansarea ultimelor volume ale 'Istoriei Bibliotecii Academiei Române' reprezintă o mărturie despre felul în care o instituție fundamentală a culturii românești a traversat schimbarea de paradigmă istorică, inaugurată în Decembrie 1989, și despre modul în care a știu
Brăila: Preoți din trei județe, pregătiți să ajute persoanele dependente de droguri, alcool și jocuri de noroc
Un număr de 28 de preoți din județele Galați, Brăila și Tulcea participă, alături de personal de specialitate, la un curs de formare în domeniul adicțiilor, pentru a putea identifica persoanele afectate de dependența de droguri, alcool, jocuri de noroc sau tehnologie și a le îndruma către servicii specializate de consiliere și recuperare, informează, marț
Bihor: 'Les Films de Cannes a Oradea', în premieră, cu filmul '4 luni, 3 săptămâni...' în deschidere
Festivalul 'Les Films de Cannes a Oradea' va avea prima ediție în perioada 29 octombrie - 1 noiembrie, cu proiecții de filme premiate la Cannes, întâlniri cu invitați și un concert de muzică de film. Potrivit unui comunicat al organizatorilor, evenimentul de deschidere va avea loc pe 29 octombrie, la Muzeul Țării
Editorii cer garantarea unei contribuții 'decisive' la organizarea prezenței României la Târgul de Carte de la Frankfurt 2028
Consiliul Director al Asociației Editorilor din România (AER) solicită garantarea unei contribuții decisive la organizarea prezenței României ca invitat de onoare la Târgul Internațional de Carte de la Frankfurt din 2028 și subliniază că procesul are opt luni de întârziere, din motive neimputabile breslei editoriale.
Mitropolia Basarabiei a desemnat doi candidați pentru funcția de Episcop de Bălți
Sinodul Mitropoliei Basarabiei a desemnat doi candidați pentru slujirea de Episcop de Bălți: arhimandriții Nicodim Petre și Dosoftei Dijmărescu, cele două candidaturi urmând a fi înaintate Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Ședința s-a desfășurat, luni, la sediul Mitropoliei Basarabiei din Chișinău, sub preșe
MNIR: Marți - lansarea site-ului proiectului 'Documenta Historica' și a volumului II de documente istorice din colecțiile muzeului
Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) anunță lansarea site-ului proiectului ''Documenta Historica'' și a lucrării Documente medievale din colecțiile MNIR, vol. II: 1602-1714. Evenimentul va avea loc marți, începând cu ora 13:00, în Sala Lapidarium a Muzeului Național de Istorie a României.
Se lansează ultimele trei volume din seria 'Istoria Bibliotecii Academiei Române'
Biblioteca Academiei Române lansează marți ultimele trei volume din seria 'Istoria Bibliotecii Academiei Române (1867-2025)', care aduc în atenția cititorilor perioada postcomunistă. La eveniment, care se va desfășura în Aula Academiei Române, vor lua cuvântul acad. Marius Andruh, președintele Academ
Expoziție dedicată vizitei Reginei Maria în America - de marți, la sediul Arhivelor Naționale
Expoziția 'De la Atlantic la Pacific. Vizita Reginei Maria în America', dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea fostei suverane în SUA și Canada, unul dintre momentele semnificative ale diplomației și reprezentării internaționale a României în perioada interbelică, se va deschide marți, de la ora 17:00, la sediul centra
Prahova: Ediția a XXI-a a Ploiești Jazz Festival - între 29 octombrie și 1 noiembrie
Ediția a XXI-a a Ploiești Jazz Festival va avea loc în perioada 29 octombrie - 1 noiembrie, evenimentul desfășurându-se sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române. 'Festivalul de Jazz începe în 29 octombrie. Un eveniment care se desfășoară în continuare sub Î
'Metropolis 20 - un teatru de poveste', campanie lansată la două decenii de la înființarea instituției de cultură
Teatrul Metropolis marchează două decenii de la înființare prin lansarea campaniei aniversare 'Metropolis 20 - un teatru de poveste', o inițiativă de suflet dedicată comunității, creatorilor și miilor de spectatori care au transformat fiecare seară într-o filă vie de istorie culturală. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, lu
Bihor: Șase coruri din Oradea și Timișoara, la Festivalul Coral ''Francisc Hubic'' organizat de Episcopia greco-catolică
Șase coruri din Oradea și Timișoara vor participa, vineri, la cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Coral ''Francisc Hubic'', în Catedrala Greco-Catolică ''Sfântul Nicolae'' din Oradea, a informat, luni, Biroul de presă al Episcopiei greco-catolice de Oradea, în calitate de organizator. Potrivit
Concert aniversar ''Alexandru Tomescu - 50'' - miercuri, la Ateneul Român
Sala Mare a Ateneului Român va găzdui, miercuri, de la ora 19:00, concertul aniversar ''Alexandru Tomescu 50'', un omagiu adus îndrăgitului violonist român. Potrivit unui comunicat al Editurii Casa Radio, evenimentul reflectă strânsa legătură a artistului cu publicul spectator, dar și cu muzicieni import












