VIDEO Volumul 'Scrisoare către nepoatele mele: Însemnările unui regizor', semnat de Stere Gulea, lansat la Gaudeamus
Volumul "Scrisoare către nepoatele mele: Însemnările unui regizor", ce poartă semnătura lui Stere Gulea, a fost lansat, sâmbătă, la standul Editurii Humanitas de la Târgul de Carte Gaudeamus.
Regizorul Stere Gulea a mărturisit că povestea cărţii a început "ca o joacă", nepoatele sale trăind în Franţa şi nevorbind limba română.
"Nepoatele mele trăiesc în Franţa, sunt franţuzoaice. Una dintre ele mă întreba, interesată şi amuzată, de ce ele sunt franţuzoaice, tatăl lor este român, fratele lor vitreg este român, noi trăim aici, ele trăiesc acolo, şi tot felul de întrebări pe care le pune un copil curios. Şi atunci aşa, amuzându-mă, am zis: 'Hai să încerc să-i răspund ce e cu toată nebunia asta'. Şi aşa am început să scriu. Cred că abia ce terminasem filmările, eram într-o mică pauză, şi m-am trezit că am scris vreo sută de pagini", a declarat Stere Gulea, pentru AGERPRES.
El a spus că toate întâmplările povestite în carte "sunt practic episoade, nu este o naraţiune", neavând la momentul respectiv nicio intenţie să le adune într-o carte.
Regizorul a afirmat că volumul cuprinde şi întâmplări legate de profesie.
"Evident că este un amestec de întâmplări din viaţa mea şi întâmplări legate de profesie, până la '89, legate de Moromeţii 1. Oarecum avatarurile prin care am trecut cu el, cum a ieşit, ce s-a întâmplat. Nepoatele au venit în România când terminam filmările. Era o ultimă secvenţă de filmat şi ele jucau împreună cu bunica lor, soţia mea, şi eu am zis: 'Este ultima secvenţă din viaţa mea de regizor'. Deci, cam aşa se încheie cartea, cam asta este povestea pe scurt", a rememorat Stere Gulea.
El a spus că atunci când a scris primele pagini nu a făcut-o cu intenţia de a le publica, "era mai degrabă pentru uz intern, pentru familie, dacă la un moment dat ar fi vrut să citească, ceea ce este greu pentru că ele nu ştiu româna".
"Este un motiv de amuzament chiar şi acum. Ele mă întreabă despre carte şi eu le spun: 'Voi nu ştiţi româna', şi ele îmi spun că o să-l pună pe tatăl lor să le citească. Sigur, în carte sunt unele episoade destul de triste şi dure prin care am trecut, dar asta e, am trecut", a afirmat Stere Gulea. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: Humanitas/facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bistrița-Năsăud: Tradiția textilelor cu mesaje din casele săsești, revelată pe simezele Complexului Muzeal (GALERIE FOTO)
Aproximativ 30 de textile de interior cu mesaje, specifice caselor săsești, fac subiectul unei expoziții vernisate, vineri, la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, organizată împreună cu Muzeul Transilvănean din Gundelsheim, Germania. Regăsite în locuințele tradiționale în special în ''casa de dinainte'' (V
Hunedoara: Istorie, cercetare și muzică la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, într-un eveniment dedicat patrimoniului roman (GALERIE FOTO)
Istoria, cercetarea și muzica își dau întâlnire, sâmbătă, la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, cu prilejul evenimentului ''Sarmizegetusa Viva - Ziua Patrimoniului Roman'', ce va permite vizitatorilor să descopere mai bine capitala Daciei Romane, unul dintre cele mai importate situri arheologice din România.
Brăila: Festivalul Internațional de Folclor ''Lină Chiralină'' reunește 20 de ansambluri din cinci țări
Festivalul Internațional de Folclor pentru Copii și Tineret ''Lină Chiralină'', programat în perioada 11-14 august în cadrul Zilelor Brăilei, reunește la ediția din acest an 20 de ansambluri folclorice din cinci țări, respectiv Spania, Paraguay, Turcia, Ucraina și România, au anunțat organizatorii evenimentului.
Sibiu: Loredana, Fuego și Junii Sibiului vor urca pe scena Festivalului Internațional de Folclor ''Cântecele Munților''
Loredana și Orchestra ''Agurida'', Paul Surugiu - Fuego, Constantin Enceanu, Mioara Velicu, Alexandra Ungureanu și Junii Sibiului se numără printre artiștii care vor urca vineri seara pe scena din Piața Mare, în cadrul Festivalului Internațional de Folclor ''Cântecele Munților''. Programul înce
Brașov: Dirijorul și compozitorul Mikhail Pletnev va deschide, la pian, noua stagiune a Filarmonicii
Dirijorul și compozitorul rus Mikhail Pletnev va deschide noua stagiune a Filarmonicii Brașov, în 24 septembrie, ca pianist, alături de orchestra simfonică dirijată de David Molard Soriano, a anunțat, vineri, conducerea instituției brașovene de cultură. Programul va reuni Rondo-ul în Re major de Wolfgang Amadeus Mozart, monumentala Fantezie 'Wa
Suceava: Expoziția 'Nicolae Stoica - ultimul mare interbelic', la Muzeul Național al Bucovinei
O expoziție dedicată pictorului Nicolae Stoica, unul dintre artiștii importanți ai generației interbelice, va fi deschisă miercuri, 12 august, la Muzeul Național al Bucovinei, într-un demers de recuperare a operei unui creator a cărui activitate a fost marginalizată după instaurarea regimului comunist, au anunțat, vineri, organizatorii. Potrivit acestora
Spectacole de comedie, la finalul lunii august, pe scena Teatrului Național București
Trei spectacole de comedie sunt programate pentru finalul acestei luni la Teatrul Național 'I.L. Caragiale' din București. Potrivit unui comunicat transmis, vineri, AGERPRES de Prestige Art Production, pe 28 august, de la ora 19:00, publicul este invitat la comedia 'Nelson', o oglindă satirică a discrepanțelor dintre imagine și realitate, dintr
Săptămâna Haferland/ Ateliere, muzică de fanfară și concert Luiza Zan, în cea de-a doua zi a festivalului
Festivalul 'Săptămâna Haferland' continuă vineri, printre evenimentele zilei numărându-se un tur ghidat al Bisericii fortificate din Bunești, spectacolul de teatru pentru copii 'Arlecchino alege cartea' și concertul susținut de Luiza Zan, Mariano Castro & Muse Quartet la Rupea. Evenimentele zilei debutează în localitatea B
Iași: Sala Gotică, restaurată și consolidată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (GALERIE FOTO)
Sala Gotică a Mănăstirii ''Sfinții Trei Ierarhi'' din Iași, unul dintre cele mai valoroase monumente istorice din țară, a fost restaurată și consolidată în urma unui proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în valoare de aproximativ 13 milioane de lei.
Buzău: Teatru, filme și spectacole timp de o lună în cadrul BIAF; invitatul special - actorul George Mihăiță
Publicul este invitat să ia parte, timp de o lună, în perioada 14 august - 11 septembrie, la o suită de evenimente organizate în cadrul celei de-a VI-a ediții a Buzău International Arts Festival (BIAF), festival de teatru, film, arte vizuale și spectacole. Invitatul special al acestei ediții este actorul George Mihăiță. Vor fi organi
Expoziția '25 de ani de activitate Mihai Eminescu Trust' - vernisată la Viscri
Expoziția '25 de ani de activitate Mihai Eminescu Trust' a fost vernisată joi, în curtea Bisericii Fortificate din Viscri, eveniment din cadrul Festivalului Săptămâna Haferland. Caroline Fernolend, președinta Fundației MET, a mărturisit că i-a fost foarte greu să aleagă 25 de proiecte reprezentative din cele peste 1.300 imp
Covasna: Castelul Miko din Olteni va deveni muzeu și va fi inclus în Ruta curiilor din Transilvania
Castelul Miko din localitatea Olteni, care a fost restaurat cu fonduri europene, va fi inaugurat în luna septembrie și va găzdui Muzeul Ecvestru Secuiesc, urmând și să fie integrat în Ruta curiilor din Transilvania. Primarul comunei Bodoc, Fodor Istvan, a declarat, pentru AGERPRES, că viitorul obiectiv turistic va funcționa c
Mureș: ProEtnica 2026, sub sloganul '25 de ani pentru pace interetnică și dialog intercultural'
Ediția a XXII-a a Festivalului Intercultural ProEtnica, programată în perioada 26-30 august, în Cetatea Medievală Sighișoara, se va derula sub sloganul 'ProEtnica 2026 - 25 de ani pentru pace interetnică și dialog intercultural' și va reuni reprezentanții celor 20 de minorități naționale recunoscute oficial în România.
Muzeul Național de Istorie a României începe restaurarea Coifului de la Coțofenești și publică etapele intervenției
Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) a lansat o pagină dedicată restaurării Coifului princiar getic de la Coțofenești (https://www.mnir.ro/coiful-princiar-getic-din-aur-de-la-cotofenesti/), prin care publicul poate urmări etapele investigațiilor și ale pro
Iași: Cargo urcă pe scena Festivalului Serilor Filmului Românesc
Cargo, una din cele mai apreciate trupe rock din România, urcă duminică pe scena din Grădina Palas, la Serile Filmului Românesc, un festival ieșean dedicat producțiilor autohtone. În cadrul ediției din acest an a Festivalului Serilor Filmului Românesc (SFR), publicul este așteptat să se bucure de filme cunoscute din cinematografia rom&a









