Igor Bergler a lansat 'Templul umbrelor. Minciuna lui Michelangelo', la Gaudeamus
Volumul "Templul umbrelor. Minciuna lui Michelangelo" de Igor Bergler a fost lansat sâmbătă, la Târgul de carte Gaudeamus
"Nu ştiu de ce scriu despre azteci. Am o obsesie pentru America de Sud şi e o lume absolut fascinantă, ciudată, foarte crudă şi în acelaşi timp foarte caldă. E o combinaţie cum nu există în altă parte, e o zonă din lume, mai ales Mexic, Argentina, Columbia, e un paradox acolo foarte greu de descifrat şi am încercat să înţeleg ce stă la baza acestui paradox, ce s-a întâmplat acolo, de ce sunt aşa", a afirmat Igor Bergler.
Autorul a mărturisit că face foarte multă documentare pentru cărţile sale şi încearcă să meargă până la 90% fapte reale şi intervine "doar acolo unde faptele sunt neclare".
"E legitim ca autorul de ficţiune să dea interpretări în istorie, dacă scrie genul ăsta de carte, despre nu e foarte clar ce s-a întâmplat şi atunci cred că e legitim, cred că nu fac eu o împietate făcând asta, nu e luat de nicăieri, e doar imaginaţie, şi încerc să unesc evenimentele cu presupuneri pe care le fac eu. Nu ştii dacă îţi iese, nimeni nu ştie să zică dacă am făcut bine, pentru că istorie contrafactuală nu există. Sunt ipoteze şi încerc să împing aceste ipoteze făcând pentru cititorii mei ce fac demult - îi ajut să înţeleagă lucruri, nu pentru că nu ar înţelege altfel, ci pentru că eu cred că nimeni nu are timp să caute cât caut eu", a precizat Igor Bergler.
"Cu cinci sute de ani în urmă, Cristofor Columb descoperea o lume nouă, un paradis despre care se credea că există doar pe lumea cealaltă. În mai puţin de o sută de ani de la expediţia lui Columb, 80% din populaţia Americii Centrale, Americii de Sud şi a Caraibelor este exterminată, în numele unui Dumnezeu bun şi iubitor, transformând creştinismul din religia iubirii în cea mai criminală religie din istoria umanităţii. (...) Această a doua parte a 'Minciunii lui Michelangelo' începe ca un spin-off al primei părţi. Nu lipsesc nici din această a doua parte documentarea exhaustivă, forţa dialogurilor, speculaţiile inteligente despre istorie şi filosofia istoriei, umorul fin şi sofisticarea cu care autorul face recurs la întreaga cultură a umanităţii, autoreferenţialitatea ironică şi metatextul, citatele culturale de largă respiraţie, unele mai evidente, altele ocultate", se arată în descrierea volumului. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: Bergler Igor/facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bistrița-Năsăud: Tradiția textilelor cu mesaje din casele săsești, revelată pe simezele Complexului Muzeal (GALERIE FOTO)
Aproximativ 30 de textile de interior cu mesaje, specifice caselor săsești, fac subiectul unei expoziții vernisate, vineri, la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, organizată împreună cu Muzeul Transilvănean din Gundelsheim, Germania. Regăsite în locuințele tradiționale în special în ''casa de dinainte'' (V
Hunedoara: Istorie, cercetare și muzică la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, într-un eveniment dedicat patrimoniului roman (GALERIE FOTO)
Istoria, cercetarea și muzica își dau întâlnire, sâmbătă, la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, cu prilejul evenimentului ''Sarmizegetusa Viva - Ziua Patrimoniului Roman'', ce va permite vizitatorilor să descopere mai bine capitala Daciei Romane, unul dintre cele mai importate situri arheologice din România.
Brăila: Festivalul Internațional de Folclor ''Lină Chiralină'' reunește 20 de ansambluri din cinci țări
Festivalul Internațional de Folclor pentru Copii și Tineret ''Lină Chiralină'', programat în perioada 11-14 august în cadrul Zilelor Brăilei, reunește la ediția din acest an 20 de ansambluri folclorice din cinci țări, respectiv Spania, Paraguay, Turcia, Ucraina și România, au anunțat organizatorii evenimentului.
Sibiu: Loredana, Fuego și Junii Sibiului vor urca pe scena Festivalului Internațional de Folclor ''Cântecele Munților''
Loredana și Orchestra ''Agurida'', Paul Surugiu - Fuego, Constantin Enceanu, Mioara Velicu, Alexandra Ungureanu și Junii Sibiului se numără printre artiștii care vor urca vineri seara pe scena din Piața Mare, în cadrul Festivalului Internațional de Folclor ''Cântecele Munților''. Programul înce
Brașov: Dirijorul și compozitorul Mikhail Pletnev va deschide, la pian, noua stagiune a Filarmonicii
Dirijorul și compozitorul rus Mikhail Pletnev va deschide noua stagiune a Filarmonicii Brașov, în 24 septembrie, ca pianist, alături de orchestra simfonică dirijată de David Molard Soriano, a anunțat, vineri, conducerea instituției brașovene de cultură. Programul va reuni Rondo-ul în Re major de Wolfgang Amadeus Mozart, monumentala Fantezie 'Wa
Suceava: Expoziția 'Nicolae Stoica - ultimul mare interbelic', la Muzeul Național al Bucovinei
O expoziție dedicată pictorului Nicolae Stoica, unul dintre artiștii importanți ai generației interbelice, va fi deschisă miercuri, 12 august, la Muzeul Național al Bucovinei, într-un demers de recuperare a operei unui creator a cărui activitate a fost marginalizată după instaurarea regimului comunist, au anunțat, vineri, organizatorii. Potrivit acestora
Spectacole de comedie, la finalul lunii august, pe scena Teatrului Național București
Trei spectacole de comedie sunt programate pentru finalul acestei luni la Teatrul Național 'I.L. Caragiale' din București. Potrivit unui comunicat transmis, vineri, AGERPRES de Prestige Art Production, pe 28 august, de la ora 19:00, publicul este invitat la comedia 'Nelson', o oglindă satirică a discrepanțelor dintre imagine și realitate, dintr
Săptămâna Haferland/ Ateliere, muzică de fanfară și concert Luiza Zan, în cea de-a doua zi a festivalului
Festivalul 'Săptămâna Haferland' continuă vineri, printre evenimentele zilei numărându-se un tur ghidat al Bisericii fortificate din Bunești, spectacolul de teatru pentru copii 'Arlecchino alege cartea' și concertul susținut de Luiza Zan, Mariano Castro & Muse Quartet la Rupea. Evenimentele zilei debutează în localitatea B
Iași: Sala Gotică, restaurată și consolidată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (GALERIE FOTO)
Sala Gotică a Mănăstirii ''Sfinții Trei Ierarhi'' din Iași, unul dintre cele mai valoroase monumente istorice din țară, a fost restaurată și consolidată în urma unui proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în valoare de aproximativ 13 milioane de lei.
Buzău: Teatru, filme și spectacole timp de o lună în cadrul BIAF; invitatul special - actorul George Mihăiță
Publicul este invitat să ia parte, timp de o lună, în perioada 14 august - 11 septembrie, la o suită de evenimente organizate în cadrul celei de-a VI-a ediții a Buzău International Arts Festival (BIAF), festival de teatru, film, arte vizuale și spectacole. Invitatul special al acestei ediții este actorul George Mihăiță. Vor fi organi
Expoziția '25 de ani de activitate Mihai Eminescu Trust' - vernisată la Viscri
Expoziția '25 de ani de activitate Mihai Eminescu Trust' a fost vernisată joi, în curtea Bisericii Fortificate din Viscri, eveniment din cadrul Festivalului Săptămâna Haferland. Caroline Fernolend, președinta Fundației MET, a mărturisit că i-a fost foarte greu să aleagă 25 de proiecte reprezentative din cele peste 1.300 imp
Covasna: Castelul Miko din Olteni va deveni muzeu și va fi inclus în Ruta curiilor din Transilvania
Castelul Miko din localitatea Olteni, care a fost restaurat cu fonduri europene, va fi inaugurat în luna septembrie și va găzdui Muzeul Ecvestru Secuiesc, urmând și să fie integrat în Ruta curiilor din Transilvania. Primarul comunei Bodoc, Fodor Istvan, a declarat, pentru AGERPRES, că viitorul obiectiv turistic va funcționa c
Mureș: ProEtnica 2026, sub sloganul '25 de ani pentru pace interetnică și dialog intercultural'
Ediția a XXII-a a Festivalului Intercultural ProEtnica, programată în perioada 26-30 august, în Cetatea Medievală Sighișoara, se va derula sub sloganul 'ProEtnica 2026 - 25 de ani pentru pace interetnică și dialog intercultural' și va reuni reprezentanții celor 20 de minorități naționale recunoscute oficial în România.
Muzeul Național de Istorie a României începe restaurarea Coifului de la Coțofenești și publică etapele intervenției
Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) a lansat o pagină dedicată restaurării Coifului princiar getic de la Coțofenești (https://www.mnir.ro/coiful-princiar-getic-din-aur-de-la-cotofenesti/), prin care publicul poate urmări etapele investigațiilor și ale pro
Iași: Cargo urcă pe scena Festivalului Serilor Filmului Românesc
Cargo, una din cele mai apreciate trupe rock din România, urcă duminică pe scena din Grădina Palas, la Serile Filmului Românesc, un festival ieșean dedicat producțiilor autohtone. În cadrul ediției din acest an a Festivalului Serilor Filmului Românesc (SFR), publicul este așteptat să se bucure de filme cunoscute din cinematografia rom&a









