Editura Vellant continuă seria de titluri de ficţiune străină contemporană şi revine cu poezie românească la Gaudeamus

Editura Vellant a revenit la târgul de carte Gaudeamus Radio România, ediţia din toamna acestui an, cu o nouă selecţie de titluri de ficţiune străină, mai puţin convenţionale, dar şi cu două volume noi de poezie semnate de autori români, în contextul în care din ce în ce mai multe dintre editurile din România au reînceput să publice în mod constant şi să le acorde mult mai multă atenţie autorilor români în ultimii ani.
"În 2024, revenim la Gaudeamus cu titlurile îndrăgite deja de cititori şi cu câteva noutăţi foarte speciale ce reafirmă intenţia noastră de a publica ficţiune străină contemporană ce redefineşte constant limitele literaturii, dar şi direcţii de aprofundat în rândul titlurilor de nonficţiune, prin publicarea unor cărţi cu componentă educativă şi istorică şi titluri cu o puternică componentă interdisciplinară şi multimedială despre artă", a declarat pentru AGERPRES reprezentantul editurii, Deniz Otay.
"Una dintre apariţiile anului în materie de traduceri este cu siguranţă monumentala lucrare
Dintre apariţiile în colecţia ENDORFICTION, ea a menţionat "În casa visurilor" de Carmen Maria Machado, un memoir puternic şi bântuitor despre o relaţie queer abuzivă, despre căutarea unui limbaj al supravieţuirii şi clădirea memoriilor acesteia, şi "Pierderea judecăţii", cel mai nou roman al Arianei Harwicz, un vortex poetic marcat de intersecţii deloc comode între subiecte profunde şi complicate: maternitatea şi relaţiile de cuplu, exigenţele societăţii faţă de mame, postura de outsider şi cum ne este percepută identitatea culturală într-un loc străin.
"Tot la această ediţie lansăm două titluri noi de poezie - "Fată întâlneşte instituţie", de Ioana Iuna Şerban, şi "ma-ma" de Tudor Creţu," a completat Otay oferta editurii, care a revenit în ultimii ani şi cu o nouă colecţie de proză cu titluri semnate de autori români. AGERPRES/(autor: Cristina Zaharia, editor: Mariana Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Sursa foto: Editura Vellant/facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Timiș: MNArT trece la orarul de vară; simezele - pline de lucrări din arta românească și europeană
Muzeul Național de Artă din Timișoara trece de joi la orarul de vară și așteaptă publicul, în minivacanța de 1 Mai, cu un 'Bufet al simțurilor', proiect lansat în anul Capitalei Europene a Culturii - Timișoara 2023, prin care se dorește deschiderea instituției spre comunitate, dar și promovarea inițiativelor care și-au lăsat amprenta asupra potenț
Teleorman: Moaștele Sfintei Împărătese Elena au ajuns la Mănăstirea Pantocrator; pelerinii, așteptați până pe 8 mai
Moaștele întregi ale Sfintei Împărătese Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare, au ajuns joi seara la Mănăstirea Pantocrator din Teleorman. Credincioșii sunt așteptați să vină în număr mare din toată țara în pelerinaj pe toată perioada cât moaștele sunt la Mănăstirea Pantocrator, până
Vlad Drăgulescu, președintele Festivalului Shakespeare: Publicul din mediul rural este fabulos
Caravana 'Shakespeare - peste tot' poposește miercuri și joi în județul Timiș, cu intenția de a aduce teatrul mai aproape de comunitățile din Timișoara și comuna Balinț, unde s-au amenajat scene de spectacol deschise tuturor, oferind ateliere de teatru, recitalul 'Galeria Shakespeare: Sonete Itinerante' și spectacolul 'Shakespeare redus'
Episcopia Hușilor, după condamnarea fostului ierarh Corneliu Bârlădeanul: Regretăm profund suferințele cauzate victimelor
Reprezentanții Episcopiei Hușilor au transmis, miercuri, după condamnarea definitivă la închisoare pentru viol și alte agresiuni sexuale a fostului ierarh Corneliu Bârlădeanul și a fostului arhimandrit Sebastian Jitaru, că regretă suferințele cauzate victimelor și 'sminteala' produsă în acest caz. Într-un comuni
PF Daniel: Sfintele Moaște ale Împărătesei Elena - în Catedrala Patriarhală; o mare bucurie pentru noi românii
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, a afirmat miercuri, la primirea în Catedrala Patriarhală a Moaștelor întregi ale Sfintei Împărătese Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare, că acest eveniment reprezintă 'o mare bucurie pentru noi românii'.
Timiș: CJ vrea să preia în administrare Conacul de la Clopodia pentru a-l conserva și reabilita
Președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, Alfred Simonis, a declarat, miercuri, că instituția sa vrea să preia în administrare Conacul Petala de la Clopodia, monument istoric aflat într-o avansată stare de degradare, intenția fiind ca în viitor să fie vizat de un proiect de reabilitare. Liderul administrației județene a s
Alba: Restaurare cu fonduri UE de 3 milioane de euro a celei mai vechi biserici din Zlatna, monument istoric
Cea mai veche biserică din orașul Zlatna, de șase secole, monument istoric de importanță națională, construită, posibil, pe locul unui vechi templu roman, va fi restaurată cu peste trei milioane de euro, fonduri nerambursabile, potrivit unui comunicat transmis, miercuri, AGERPRES, de către Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru. '
Cristian Niculescu (ICR Berlin): Concertul Filarmonicii din Târgu Mureș la Berlin va fi un eveniment cu totul deosebit
Directorul Institutului Cultural Român (ICR) din Berlin, Cristian Niculescu, susține că participarea Orchestrei Filarmonicii de Stat Târgu Mureș la concertul din luna noiembrie, de la Berlin Philharmonie - Main Auditorium, va fi un moment 'cu totul deosebit', fiind inclus de Ambasada României din Republica Federală Germania pe agenda anului
Patriarhul Daniel: Mamele creștine de astăzi pot vedea în femeile mironosițe adevărate modele care le inspiră
Femeile, mai ales mamele creștine de astăzi, pot vedea în femeile mironosițe adevărate modele care le inspiră să ducă o viață de sfințenie și dăruire de sine, afirmă Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, într-un mesaj dedicat Duminicii Mironosițelor. 'Duminica Mironosițelor le cheamă pe toate femeile să devină
Patriarhul Daniel: Valeriu Tabără - eminent om de știință, profesor și slujitor devotat al binelui comun
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis miercuri un mesaj de condoleanțe la moartea prof. univ. ing. dr. Valeriu Tabără, despre care afirmă că a fost un 'eminent om de știință, profesor și slujitor devotat al binelui comun, care și-a închinat întreaga viață formării și promovării agriculturii românești'.
Harghita: 38 de biblioteci publice, transformate în hub-uri de dezvoltare a competențelor digitale
Aproximativ 40 de biblioteci publice din Harghita sunt incluse într-un proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, ce vizează transformarea acestora în hub-uri de dezvoltare a competențelor digitale. Biroul de Presă al Consiliului Județean (CJ) Harghita a anunțat, miercuri, că a fost semnat contractul de finan
Filmul 'Kontinental '25' de Radu Jude - premieră în cinematografele din România pe 20 iunie
Filmul 'Kontinental '25', în regia lui Radu Jude, va avea premiera în cinematografele din România pe 20 iunie, informează un comunicat transmis AGERPRES. 'Kontinental '25' urmărește povestea Orsolyei, un executor judecătoresc din Cluj, care, după evacuarea unui om fără adăpost, este aruncată într-o criză morală p
PF Daniel - întâlnire cu Patriarhul Copt al Alexandriei; au fost subliniate bunele relații dintre cele două Biserici
Patriarhul Daniel l-a primit, miercuri, pe Patriarhul Copt al Alexandriei, Preafericitul Părinte Tawadros al II-lea, prilej cu care Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a subliniat bunele relații dintre cele două Biserici. 'Relațiile între Biserica Coptă și Biserica Ortodoxă Română s-au intensificat mai ales prin prieteni
Trupa VH2 a lansat single-ul 'Iubirea nu moare'
Trupa VH2, formație care l-a avut ani la rând solist vocal pe Gabriel Cotabiță, a lansat single-ul pop-rock 'Iubirea nu moare'. 'Te-ai întrebat vreodată ce se întâmplă cu iubirea după ce oamenii pleacă? VH2 transformă întrebarea asta într-un cântec. Un cântec despre ce rămâne nespus, dar nicioda
Spectacolul 'Ludwig' de Thomas Berhnard, regia Dragoș Galgoțiu - în premieră la Teatrul Odeon, pe 10 și 11 mai
Spectacolul 'Ludwig' de Thomas Berhnard, cu regia și decorul semnate de Dragoș Galgoțiu, va avea premiera la Sala Studio a Teatrului Odeon pe 10 și 11 mai, de la ora 19:30, informează organizatorii într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES. Din distribuție fac parte actorii Eduard Trifa, Antoaneta Zaharia, Sabrina Iașchevici