Prezidenţiale2024/ Prevederi CNA referitoare la campania electorală pentru al doilea tur de scrutin al prezidenţialelor
Birourile permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului, împreună cu reprezentanţii serviciilor publice de radio şi televiziune şi cu participarea candidaţilor, au obligaţia, potrivit HG nr. 1061/2024, să stabilească, până cel mai târziu la data de 30 noiembrie, orarul pentru campania electorală şi repartizarea timpilor de antenă pentru accesul candidaţilor la funcţia de preşedinte al României la serviciile publice de radio şi de televiziune, a informat marţi Consiliul Naţional al Audiovizualului.
Prevederile CNA se referă la campania electorală pentru al doilea tur de scrutin privind alegerea preşedintelui României din anul 2024.
Radiodifuzorii care şi-au declarat intenţia de a reflecta campania electorală pentru alegerea preşedintelui României din anul 2024 au obligaţia de a retransmite Consiliului, cel târziu până la data de 28 noiembrie, Anexa nr. 2 la Decizia CNA nr. 587/2024, completată cu datele actualizate pentru campania electorală la cel de-al doilea tur de scrutin.
În perioada de după încheierea votării şi până la data când, potrivit art. 54 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 370/2004, Curtea Constituţională aduce la cunoştinţă publică numele candidaţilor şi ziua votării pentru al doilea tur de scrutin, este interzisă difuzarea emisiunilor specifice campaniei electorale, fiind aplicabile dispoziţiile generale ale Legii audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Deciziei CNA nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.
Conform art. 15 din Decizia CNA nr. 587/2024, prevederile deciziei invocate se vor aplica în mod corespunzător şi pentru campania electorală ce se va desfăşura pentru cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale.
CNA reaminteşte că data alegerilor pentru al doilea tur de scrutin este 8 decembrie, potrivit Hotărârii Guvernului 1061/2024 privind aprobarea programului calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare pentru alegerea preşedintelui României în anul 2024.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 370/2004 pentru alegerea preşedintelui României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale HG nr. 1061/2024, campania electorală pentru al doilea tur de scrutin începe în data de 29 noiembrie 2024 (vineri) şi se încheie în data de 7 decembrie 2024, ora 7,00 (sâmbătă), subliniază CNA. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bistrița-Năsăud: Tradiția textilelor cu mesaje din casele săsești, revelată pe simezele Complexului Muzeal (GALERIE FOTO)
Aproximativ 30 de textile de interior cu mesaje, specifice caselor săsești, fac subiectul unei expoziții vernisate, vineri, la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, organizată împreună cu Muzeul Transilvănean din Gundelsheim, Germania. Regăsite în locuințele tradiționale în special în ''casa de dinainte'' (V
Hunedoara: Istorie, cercetare și muzică la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, într-un eveniment dedicat patrimoniului roman (GALERIE FOTO)
Istoria, cercetarea și muzica își dau întâlnire, sâmbătă, la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, cu prilejul evenimentului ''Sarmizegetusa Viva - Ziua Patrimoniului Roman'', ce va permite vizitatorilor să descopere mai bine capitala Daciei Romane, unul dintre cele mai importate situri arheologice din România.
Brăila: Festivalul Internațional de Folclor ''Lină Chiralină'' reunește 20 de ansambluri din cinci țări
Festivalul Internațional de Folclor pentru Copii și Tineret ''Lină Chiralină'', programat în perioada 11-14 august în cadrul Zilelor Brăilei, reunește la ediția din acest an 20 de ansambluri folclorice din cinci țări, respectiv Spania, Paraguay, Turcia, Ucraina și România, au anunțat organizatorii evenimentului.
Sibiu: Loredana, Fuego și Junii Sibiului vor urca pe scena Festivalului Internațional de Folclor ''Cântecele Munților''
Loredana și Orchestra ''Agurida'', Paul Surugiu - Fuego, Constantin Enceanu, Mioara Velicu, Alexandra Ungureanu și Junii Sibiului se numără printre artiștii care vor urca vineri seara pe scena din Piața Mare, în cadrul Festivalului Internațional de Folclor ''Cântecele Munților''. Programul înce
Brașov: Dirijorul și compozitorul Mikhail Pletnev va deschide, la pian, noua stagiune a Filarmonicii
Dirijorul și compozitorul rus Mikhail Pletnev va deschide noua stagiune a Filarmonicii Brașov, în 24 septembrie, ca pianist, alături de orchestra simfonică dirijată de David Molard Soriano, a anunțat, vineri, conducerea instituției brașovene de cultură. Programul va reuni Rondo-ul în Re major de Wolfgang Amadeus Mozart, monumentala Fantezie 'Wa
Suceava: Expoziția 'Nicolae Stoica - ultimul mare interbelic', la Muzeul Național al Bucovinei
O expoziție dedicată pictorului Nicolae Stoica, unul dintre artiștii importanți ai generației interbelice, va fi deschisă miercuri, 12 august, la Muzeul Național al Bucovinei, într-un demers de recuperare a operei unui creator a cărui activitate a fost marginalizată după instaurarea regimului comunist, au anunțat, vineri, organizatorii. Potrivit acestora
Spectacole de comedie, la finalul lunii august, pe scena Teatrului Național București
Trei spectacole de comedie sunt programate pentru finalul acestei luni la Teatrul Național 'I.L. Caragiale' din București. Potrivit unui comunicat transmis, vineri, AGERPRES de Prestige Art Production, pe 28 august, de la ora 19:00, publicul este invitat la comedia 'Nelson', o oglindă satirică a discrepanțelor dintre imagine și realitate, dintr
Săptămâna Haferland/ Ateliere, muzică de fanfară și concert Luiza Zan, în cea de-a doua zi a festivalului
Festivalul 'Săptămâna Haferland' continuă vineri, printre evenimentele zilei numărându-se un tur ghidat al Bisericii fortificate din Bunești, spectacolul de teatru pentru copii 'Arlecchino alege cartea' și concertul susținut de Luiza Zan, Mariano Castro & Muse Quartet la Rupea. Evenimentele zilei debutează în localitatea B
Iași: Sala Gotică, restaurată și consolidată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (GALERIE FOTO)
Sala Gotică a Mănăstirii ''Sfinții Trei Ierarhi'' din Iași, unul dintre cele mai valoroase monumente istorice din țară, a fost restaurată și consolidată în urma unui proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în valoare de aproximativ 13 milioane de lei.
Buzău: Teatru, filme și spectacole timp de o lună în cadrul BIAF; invitatul special - actorul George Mihăiță
Publicul este invitat să ia parte, timp de o lună, în perioada 14 august - 11 septembrie, la o suită de evenimente organizate în cadrul celei de-a VI-a ediții a Buzău International Arts Festival (BIAF), festival de teatru, film, arte vizuale și spectacole. Invitatul special al acestei ediții este actorul George Mihăiță. Vor fi organi
Expoziția '25 de ani de activitate Mihai Eminescu Trust' - vernisată la Viscri
Expoziția '25 de ani de activitate Mihai Eminescu Trust' a fost vernisată joi, în curtea Bisericii Fortificate din Viscri, eveniment din cadrul Festivalului Săptămâna Haferland. Caroline Fernolend, președinta Fundației MET, a mărturisit că i-a fost foarte greu să aleagă 25 de proiecte reprezentative din cele peste 1.300 imp
Covasna: Castelul Miko din Olteni va deveni muzeu și va fi inclus în Ruta curiilor din Transilvania
Castelul Miko din localitatea Olteni, care a fost restaurat cu fonduri europene, va fi inaugurat în luna septembrie și va găzdui Muzeul Ecvestru Secuiesc, urmând și să fie integrat în Ruta curiilor din Transilvania. Primarul comunei Bodoc, Fodor Istvan, a declarat, pentru AGERPRES, că viitorul obiectiv turistic va funcționa c
Mureș: ProEtnica 2026, sub sloganul '25 de ani pentru pace interetnică și dialog intercultural'
Ediția a XXII-a a Festivalului Intercultural ProEtnica, programată în perioada 26-30 august, în Cetatea Medievală Sighișoara, se va derula sub sloganul 'ProEtnica 2026 - 25 de ani pentru pace interetnică și dialog intercultural' și va reuni reprezentanții celor 20 de minorități naționale recunoscute oficial în România.
Muzeul Național de Istorie a României începe restaurarea Coifului de la Coțofenești și publică etapele intervenției
Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) a lansat o pagină dedicată restaurării Coifului princiar getic de la Coțofenești (https://www.mnir.ro/coiful-princiar-getic-din-aur-de-la-cotofenesti/), prin care publicul poate urmări etapele investigațiilor și ale pro
Iași: Cargo urcă pe scena Festivalului Serilor Filmului Românesc
Cargo, una din cele mai apreciate trupe rock din România, urcă duminică pe scena din Grădina Palas, la Serile Filmului Românesc, un festival ieșean dedicat producțiilor autohtone. În cadrul ediției din acest an a Festivalului Serilor Filmului Românesc (SFR), publicul este așteptat să se bucure de filme cunoscute din cinematografia rom&a









