Eveniment dedicat Zilei Bucovinei - joi, la Institutul Cultural Român

Un eveniment dedicat Zilei Bucovinei, cu participarea unor reprezentanţi ai românilor din Ucraina, va fi organizat, joi, în Sala Mare a Institutului Cultural Român (ICR).
În cadrul evenimentului, la care vor lua parte dr. Laurenţiu Dragomir, inginer constructor, restaurator de opere de artă şi de monumente, cu o bogată experienţă profesională în cadrul Muzeului Naţional al Satului "Dimitrie Gusti", Vasile Rauţ, preşedintele Societăţii "Golgota" a românilor din Ucraina, şi Aliona Barbalat, membru în Comitetul de Coordonare al Societăţii "Golgota", va fi prezentată harta secţiunii româneşti a Cimitirului Central din Cernăuţi, informează, marţi, ICR.
Vor fi proiectate imagini ilustrând starea cimitirului înainte şi după activităţile de restaurare şi întreţinere a mormintelor româneşti.
Proiectul de restaurare a inclus realizarea unui pliant care prezintă cele mai importante morminte ale personalităţilor româneşti, precum şi cele mai valoroase monumente istorice şi artistice, care oferă informaţii concise, disponibile în limbile română, ucraineană şi engleză, despre personalităţile ale căror locuri de veci sunt evidenţiate pe hartă.
Acest material, primul de acest fel dedicat secţiunii româneşti a Cimitirului Central din Cernăuţi, a fost realizat cu sprijinul Institutului Cultural Român şi va fi distribuit gratuit către Consulatul General al României la Cernăuţi, organizaţiile românilor din regiunea Cernăuţi, precum şi instituţiile culturale şi de învăţământ din România.
Cimitirul vechi din Cernăuţi (Cimitirul Central) este un important loc de memorie al românilor din Bucovina, unde îşi au locul de veci personalităţi marcante ale istoriei şi identităţii româneşti - scriitori, pictori, preoţi, istorici, oameni politici, 12 membri ai Academiei Române, reprezentanţi ai aristocraţiei româneşti din Bucovina. Printre personalităţile înmormântate aici se regăsesc: Aron Pumnul, primul profesor al lui Mihai Eminescu; Aglaia Eminovici-Drogli, sora mai mică a poetului; istoricul Dimitrie Onciul; Zaharia Voronca, luptător pentru limba şi cultura română în Bucovina şi membru al societăţii "Arboroasa" din Cernăuţi; pictorul Epaminonda Bucevschi; familiile Hurmuzachi, Sbiera, Bejan, Isopescu-Grecul, Zotta; mitropoliţi şi episcopi ai românilor din Bucovina.
Potrivit ICR, istoricii consideră acest cimitir un adevărat muzeu în aer liber, datorită arhitecturii criptelor şi valorii istorice inegalabile, dar din păcate urmele acestor morminte se şterg într-un ritm alarmant, iar identificarea şi protejarea lor sunt o urgenţă.
Evenimentul dedicat Bucovinei este organizat de ICR, prin Compartimentul Comunităţi Româneşti din cadrul Direcţiei Reprezentanţe în Străinătate şi Comunităţi Româneşti. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
'Străzi deschise', în Sectorul 2; Calea Victoriei, pietonală doar duminică, activități artistice și civice pe malul Dâmboviței
Programul 'Străzi deschise' include în acest sfârșit de săptămână concerte și ateliere pe Calea Victoriei, spectacole și competiții sportive în Sectorul 2, dar și activități artistice și civice pe malul Dâmboviței. Activitățile se vor desfășura pe Calea Victoriei doar în data de 8 iunie, a informat,
Olt: Călușul readus în vatra satelor, la Festivalul Călușului Oltenesc
Jocul ritualic al călușului va fi readus în vatra satelor, prin Festivalul Călușul Oltenesc ce se va desfășura timp de o săptămână, începând din duminica Rusaliilor, în șase localități din județul Olt, au anunțat joi, într-o conferință de presă, organizatorii manifestării. Festivalul Călușul Oltenesc, ajuns în acest an
Athenaeum Summer Festival - între 14 și 25 iunie, pe Esplanada și în Sala Mare a Ateneului Român
Athenaeum Summer Festival revine cu o nouă ediție între 14 și 25 iunie, iubitorii muzicii fiind invitați la două concerte pe Esplanada Ateneului și trei seri în Sala Mare. Potrivit unui comunicat al Filarmonicii 'George Enescu', transmis joi AGERPRES, pe 14 iunie, în cadrul primului concert al festivalului, pe Esplanada Ateneului Rom&
Istoricul de artă Erwin Kessler este, de vineri, managerul interimar al Muzeului Național de Artă al României
Istoricul de artă Erwin Kessler este, începând de vineri, managerul interimar, pentru 60 de zile, al Muzeului Național de Artă al României. 'În data de 06.06.2025 se încheie contractul prin care se asigura conducerea interimară a Muzeului Național de Artă al României pe o perioadă de 60 de zile de către
De Ziua Italiei, sărbătoare de trei zile în Cetatea Oradea organizată de asociația 'Italiani in Bihor'
Asociația pentru Promovarea Turismului în Oradea și Regiune (APTOR - Visit Oradea) anunță sărbătoarea de trei zile dedicată Zilei Italiei, organizată în premieră, ce va avea loc în perioada 6-8 iunie sub genericul 'Festa Italiana' în Cetatea Oradea. 'Această sărbătoare aduce în inima orașului Oradea fa
Muzeul Național de Istorie - închis duminică, de Rusalii; Muzeul Satului - deschis
Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) va fi închis duminică, de Rusalii, în timp ce Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' va avea program normal. 'Vă informăm că în ziua de duminică, 8 iunie 2025, cu ocazia sărbătorii Rusaliilor, programul de vizitare a Muzeului Național de Istorie a Român
Mai multe instituții muzeale din structura Muzeului Municipiului București - închise duminică, de Rusalii
O serie de muzee din structura Muzeului Municipiului București (MMB) vor fi închise duminică, cu ocazia sărbătorii Rusaliilor. Potrivit paginii de Facebook a MMB, următoarele muzee vor fi închise duminică: * Muzeul 'Theodor Aman' * Casa 'Filipescu Cesianu' * Muzeul 'George Severeanu&
Tulcea: Expoziție stradală 'Pitoresc mediteraneean în arhitectura Bucureștiului interbelic'
Piața Mircea cel Bătrân din centrul orașului Tulcea găzduiește, începând de miercuri seara, expoziția stradală 'Pitoresc mediteraneean în arhitectura Bucureștiului interbelic', rezultat a două proiecte editoriale susținute de Ordinul Arhitecților din România. Expoziția deschisă publicului până la finele lunii
Brașov: Râșnovul participă la ediția din acest an a 'Nopții cetăților europene'
Cetatea Râșnov participă, în acest an, la 'Noaptea cetăților europene' cu un eveniment organizat pe 8 iunie, fiind singura cetate din România înscrisă în calendarul acestui program european, care se desfășoară din mai și până în octombrie. 'Nu promitem artificii, dar avem ceva mult mai bun! O zi între
Spectacol literar-muzical dedicat domnitorului Constantin Brâncoveanu - în weekend, la Palatele Brâncovenești
Spectacolul literar-muzical 'Inima lui Constantin', un eveniment cu o încărcătură istorică și culturală, dedicat domnitorului Constantin Brâncoveanu, va fi prezentat sâmbătă și duminică, de la ora 16:00, la Centrul de Cultură 'Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului'. Potrivit unui comunicat transmis, miercuri
Emil Constantinescu: Ceva nevăzut îl lega pe Eugen Doga cu țara și cu lumea întreagă
Fostul președinte al României Emil Constantinescu regretă moartea compozitorului Eugen Doga, evidențiind că 'între el și muzică se află doar destinul' și cei care l-au iubit și nu îl vor uita. 'În anii '70, am fost fermecat, ca toată generația mea, de filmele 'Lăutarii' și 'Șatra', venite
A fost vernisată o expoziție dedicată lui Ioan Bianu, ctitor al Bibliotecii Academiei Române
O expoziție dedicată personalității lui Ioan Bianu, ctitor al Bibliotecii Academiei Române, a fost vernisată miercuri, la evenimentul omagial, ocazionat de împlinirea a 90 de ani de la moartea filologului, fiind prezent și președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop.
Academia Română/ Ioan-Aurel Pop: Maestrul Eugen Doga trăiește prin arta lui
Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, a evidențiat într-un 'omagiu târziu' adus maestrului Eugen Doga că muzicianul a lăsat în urmă o operă nemuritoare, la dimensiuni temporale eterne. 'Maestrul trăiește prin arta lui, prin muzica lui, pe care a avut amabilitatea să mi-o înmâneze odinioa
Alba: Două daruri simbolice pentru Papa Leon al XIV-lea, din partea Bisericii Greco-Catolice
Un portret în mozaic al Cardinalului Iuliu Hossu și o pictură alegorică a Catedralei 'Sfânta Treime' din Blaj, intitulată 'Biserica în zeghe', au fost oferite Papei Leon al XIV-lea de către Episcopul auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, Cristian Crișan, în cadrul unei întâlniri avute de suveranul ponti
Timiș: Festivalul Internațional Timișoara Muzicală a atras 9.000 de melomani și iubitori ai scenei lirice
Cea de-a XLIX- a ediție a Festivalului Internațional Timișoara Muzicală, care s-a desfășurat în perioada 2 - 30 mai, pe scenele Filarmonici Banatul și a Operei Naționale Române din Timișoara (ONRT), au atras 9.000 de melomani și iubitori ai spectacolelor lirice, prin cele 27 de evenimente oferite de organizatori. Conceput ca un oma