Timiş: MNArT a vernisat expoziţia 'Luminile lui Caravaggio', estimată a fi cea mai valoroasă după TM2023
Muzeul Naţional de Artă Timişoara (MNArT) a vernisat, sâmbătă, expoziţia "Luminile lui Caravaggio. Începutul modernităţii în pictura europeană, capodopere din colecţia Roberto Longhi", estimată de amfitrioni a fi cea mai valoroasă, pentru public, după anul Capitalei Europene a Culturii TM2023, patronat de expoziţia "Brâncuşi: surse româneşti şi perspective europene".
MNArT aduce în spaţiul artei plastice româneşti o nouă premieră absolută, găzduind pe simeze prima lucrare semnată de Michelangelo Merisi da Caravaggio, "Băiat muşcat de şopârlă" (1597), dar şi opere create de pictori care s-au inspirat din stilul acestuia.

"Expoziţia 'Luminile lui Caravaggio. Începutul modernităţii în pictura europeană, capodopere din colecţia Roberto Longhi', este un eveniment cultural de o importanţă excepţională, care aduce în prim-plan esenţa tradiţiei picturii europene clasice, într-un moment istoric dominat de reconfigurări globale profunde. Ea reuneşte capodopere care reflectă un dialog complex între patrimoniul artistic al colecţiilor Ormos Zsigmond (fondatorul MNArT, n.r.), Roberto Longhi şi stilul tenebrist. Împreună, aceste colecţii valorifică legăturile istorico-estetice ale Vechii Europe, reamintind publicului rădăcinile puternice ale tradiţiei europene (...), dar şi forţa semnificantă a contrastelor în dialog şi reflexii. (...). Prin această expoziţie, MNArT oferă un răspuns filosofic la dilemele timpurilor noastre, reafirmând filonul axiologic care a modelat civilizaţia europeană şi subliniind actualitatea valorilor care ne conectează profund cu trecutul nostru comun", a declarat directorul MNArT, Filip Petcu, în deschiderea vernisajului.
.jpeg)
Preşedintele Fundaţiei Longhi, Cristina Acidini, a punctat, în context, că prin acest eveniment, MNArT permite unui vast public din România să intre în contact cu două mari personalităţi ale lumii culturale a secolului XX în Italia, Roberto Longhi şi Ana Banti şi cu moştenirea lor extraordinară.
"Colecţia de pictură caravaggescă constituită de familia Longhi, care a atins apogeul cu lucrarea 'Băiat muşcat de şopârlă', semnată de Caravaggio, a coincis cu redescoperirea acestui curent artistic, apreciat astăzi în întreaga lume", a afirmat Cristina Acidini, curator al expoziţiei.
.jpeg)
Acest eveniment-fanion dedicat picturii lui Caravaggio şi artiştilor din cercul său, care cuprinde 33 de creatori ai picturii europene, prezintă 43 de opere aduse de la Florenţa.
Într-un context marcat de globalizare şi transformări politice şi sociale, expoziţia accentuează importanţa revenirii la om, la figura umană centrală, ca reflex al valorilor perene şi al aspiraţiilor artistice universale.
.jpeg)
Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alfred Simonis, principalul finanţator al expoziţiei, a subliniat că investiţiile în artă şi cultură se văd mai târziu, dar au relevanţă.

"Vă asigur că de acum înainte vom lua în discuţie, împreună cu directorul MNArT, proiectele pe care muzeul le are pentru anul viitor, ca o predictibilitate, să ştim ce vom avea de finanţat. Vrem să aduce şi Monet şi Picasso şi alte evenimente de amploare precum este acesta", a arătat Alfred Simonis.
Consiliul Judeţean Timiş a alocat MNArT pentru această expoziţie 2,3 milioane de lei (aproape 462.000 de euro). Din această sumă, pentru servicii de împrumut, curatoriat, transport şi asigurare au fost plăţi către fundaţia din Florenţa în valoare de 360.000 euro.
.jpeg)
Prin expoziţia "Luminile lui Caravaggio", Timişoara se menţine în topul destinaţiilor culturale din România dar şi pe o hartă internaţională relevantă pentru arta din spaţiul european. AGERPRES/(A - autor: Otilia Halunga, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea)
Foto (c): OTILIA HALUNGA/AGERPRES
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Relicva Sfântului Francisc de Assisi - venerată, duminică, la Catedrala Sf. Iosif
Relicva Sfântului Francisc de Assisi va putea fi venerată, duminică, între orele 7:00 - 20:00, la Catedrala Sf. Iosif din Capitală. La Sfintele Liturghii de la orele 7:00, 8:00, 9:00, 10:30, 12:15, 17:00 și 18:30 se va da binecuvântarea cu relicva Sf. Francisc de Assisi, a informat Arhidieceza Romano-Catolică de București.
Bihor: Uniforme militare și caschete - în expoziție la Muzeul Orașului Oradea
O colecție de 36 de uniforme militare și 192 de caschete, berete și bonete din mai multe țări, reunite într-o expoziție dedicată istoriei, identității naționale și păcii, poate fi vizitată, începând de sâmbătă, la Muzeul Orașului Oradea din Cetate. Semnată de Petru Costin, colecționar din Republica Moldova, expoziția tr
AnulBrâncuși/Iași: Lucrarea 'Rugăciunea' lui Brâncuși, în centrul expoziției 'Sacrul la feminin' organizată la Muzeul Mitropoliei
Lucrarea 'Rugăciunea', a lui Constantin Brâncuși, considerată a fi una dintre capodoperele sculpturii românești, este expusă în perioada 9-30 octombrie, la Muzeul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, în cadrul expoziției 'Sacrul la feminin. De la Facerea Lumii la Rugăciunea lui Brâncuși', organizată de Arhiepiscopia Iașilor î
REPORTAJ Timiș: Sanctuarul neolitic de la Parța, atracția weekendului la Festivalul de arheologie experimentală 'PreHistoria'
Cea de-a doua ediție a Festivalului 'PreHistoria', organizat de Muzeul Național al Banatului (MNB), în perioada 9 - 11 octombrie, a deschis, vineri, porțile celui mai mare sanctuar neolitic din Europa, care se află la Parța și poartă o istorie de peste 6.000 de ani. Festivalul 'PreHistoria' permite să retrăim cotidianul comunităților neol
Pr Lucian Apopei, despre pelerinajul la Sf Parascheva: Pelerinii ne arată că există lucruri pentru care se merită să aștepți
Răbdarea, credința și solidaritatea miilor de credincioși care așteaptă să se închine la racla Sfintei Cuvioase Parascheva transformă pelerinajul de la Iași într-o lecție de comuniune și bunătate, a declarat, pentru AGERPRES, preotul Lucian Apopei, directorul de Comunicare al Arhiepiscopiei Iașilor. 'Ne aflăm în cea de-a
AnulBrâncuși/ Gorj: Peste 40 de speakeri la Târgu Jiu, la Conferința Internațională ''Filosofia Formei'', sub Patronajul UNESCO (GALERIE FOTO)
Târgu Jiu devine, între 22 și 26 octombrie, scena unui dialog internațional despre Constantin Brâncuși, în această perioadă urmând să se desfășoare Conferința Internațională ''Filosofia Formei'', sub Patronajul UNESCO, și Expoziția ''Brâncuși. Fotografia: Atelierul Invizibil'', cu fotografii original
Iași: Aproximativ 32.000 de pelerini s-au închinat la Sfânta Cuvioasă Parascheva; alți 4.000 așteaptă să ajungă la raclă (GALERIE FOTO)
Aproximativ 32.000 de persoane s-au închinat la racla cu moaștele Sfintei Parascheva, începând de joi dimineața, de când a început pelerinajul organizat de Mitropolia Moldovei și Bucovinei pentru prăznuirea hramului sfintei, care este pe 14 octombrie, potrivit reprezentanților Grupării Mobilă Jandarmi din Bacău. A
AnulBrâncuși/Iași: 'Rugăciunea' lui Constantin Brâncuși, o întâlnire a pelerinilor cu arta și taina sufletului, la Muzeul Mitropolitan
Pelerinii veniți la Mitropolia Moldovei și Bucovinei pentru a se închina la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva sunt invitați să descopere, la Muzeul Mitropolitan din Iași, lucrarea 'Rugăciunea', a lui Constantin Brâncuși, considerată a fi una dintre capodoperele sculpturii românești. Directorul de Comunicare al Arhiepiscopiei Iașilo
Patriarhia îndeamnă la discernământ și responsabilitate în privința proiectului de lege referitor la dezincriminarea drogurilor
Patriarhia Română ia act cu îngrijorare de proiectul de lege privind dezincriminarea unor fapte referitoare la deținerea de droguri pentru consum propriu și consideră că orice modificare a legislației în acest domeniu trebuie să aibă în vedere, cu prioritate, apărarea darului vieții, sănătatea persoanei și binele familiei și al comunității.
Statutul și poziția femeilor artist în societate, tema Bienalei de Scenografie București - 16-25 octombrie
Cea de-a doua ediție a Bienalei de Scenografie București (BSB 2026) va avea loc perioada 16 - 25 octombrie, când orașul se va transforma într-un laborator viu dedicat scenografiei, designului de costume, lighting designului și arhitecturii teatrale. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, joi, AGERPRES, tema centrală din acest an, W.O.
Spectacolul 'Strigătul Tăcerii', la Teatrul Evreiesc de Stat, cu ocazia Zilei Naționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului
Teatrul Evreiesc de Stat prezintă vineri, cu ocazia Zilei Naționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, spectacolul 'Strigătul Tăcerii'. Potrivit unui comunicat transmis, joi, AGERPRES de organizatori, spectacolul de comemorare a victimelor Holocaustului prezintă poveștile de viață a opt copii care au trăit în timpul Holocaustului. Fiecare
MARe: Tur ghidat în expoziția 'Imagini ale istoriei, Istorii ale imaginii' - vineri
Expoziția 'Imagini ale istoriei, Istorii ale imaginii' de la MARe/Muzeul de Artă Recentă va fi prezentată vineri, în intervalul orar 18:30 - 19:30, de Ioana Iuna Șerban, curator asistent, în cadrul unui tur ghidat. 'Vei trece prin trei niveluri și patru capitole, de la avangarda lui Tonitza, Iancu și Brauner, unde reprezentarea intră pe
Filme, tururi și dezbateri despre oraș, la UrbanEye Film Festival, în Capitală
UrbanEye Film Festival, evenimentul dedicat arhitecturii, orașului și vieții urbane, revine în Capitală pentru cea de-a 13-a ediție. Festivalul se va desfășura în perioada 3-8 noiembrie 2026 și va avea ca temă locuirea, informează organizatorii, informează un comunicat transmis, joi, AGERPRES. Programul va include documentare din întreaga lum
ICR: Prima ediție a unui festival dedicat lui Dinu Lipatti, în perioada 10 - 12 octombrie, la Tokyo
Prima ediție a Festivalului de Muzică 'Dinu Lipatti - Tokyo', o inițiativă a Institutului Cultural Român (ICR) în memoria legendarului pianist și compozitor român apreciat în Japonia, se va desfășura, în perioada 10-12 octombrie, la Centrul Cultural Min-On din Tokyo. Această primă ediție a festivalului &ic
Gabriel Coveșeanu (Cove) a câștigat concursul pentru postul de manager al Teatrului Ion Creangă
Gabriel Coveșeanu a câștigat concursul pentru postul de manager al Teatrului Ion Creangă, reiese din anunțul publicat, joi, pe site-ul Primăriei Capitalei. Acesta este primul candidat care câștigă concursul pentru funcția de director, după ce administrația locală a lansat o serie de proceduri pentru a stabili managerii celor 15 tea









