logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Festivalul de Toamnă al Romilor, în weekend - meşteşugari, recitaluri, activităţi pentru copii, produse tradiţionale

Image

Peste 25 de meşteşugari romi din toate colţurile României, reprezentanţi ai celor mai importante bresle meşteşugăreşti, vor fi prezenţi vineri, sâmbătă şi duminică, în Parcul Izvor din Capitală, la Festivalul de Toamnă al Romilor, informează un comunicat al Centrului Naţional de Cultură a Romilor - Romano Kher transmis, miercuri, AGERPRES.

Pe durata celor 3 zile de festival vor fi organizate o serie de activităţi culturale destinate în special celor mici, dar şi publicului larg, cu scopul promovării culturii rome tradiţionale şi moderne.

Sunt anunţate recitaluri muzicale susţinute de lăutari romi consacraţi, va fi amenajată expoziţia "Romi pentru România" cu personalităţi ale culturii rome care au adus un aport la dezvoltarea societăţii româneşti, iar copii sunt invitaţi să participe la ateliere meşteşugăreşti.

Va fi amenajată şi o zonă cu preparate aparţinând gastronomiei rome şi româneşti.

Festivalul de Toamnă al Romilor este o iniţiativă a Centrului Naţional de Cultură a Romilor - Romano Kher, care promovează bogăţia şi frumuseţea culturii rome. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 36

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Cultura - Media 07-05-2025 12:29

Brăila: Concurenți din șase țări, la Festivalul Internațional de Muzică Ușoară 'George Grigoriu'

Concurenți din șase țări participă anul acesta la Festivalul Internațional de Muzică Ușoară 'George Grigoriu' de la Brăila, ajuns la cea de-a XX-a ediție, care se va desfășura în perioada 9-11 mai. În urma preselecției, care s-a desfășurat în luna martie, au fost admiși 20 de concurenți din șase țări: România, B

Cultura - Media 07-05-2025 11:52

Muzeul Satului: Evenimente dedicate împlinirii a 89 de ani, de sâmbătă, până pe 18 mai

O serie de evenimente menite să marcheze împlinirea a 89 de ani de către Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' vor fi organizate, de sâmbătă, până pe 18 mai, în cadrul instituției muzeale. Potrivit unui comunicat al Muzeului Satului, transmis miercuri AGERPRES, ceremonia oficială de deschidere a Zilelor Mu

Cultura - Media 07-05-2025 09:42

Premiera 'D'ale carnavalului' deschide Săptămâna Internațională a Muzicii Noi, pe 18 mai, la Opera Națională București

Festivalul Săptămâna Internațională a Muzicii Noi se va deschide în data de 18 mai, la Opera Națională București, cu premiera 'D'ale carnavalului' de Dan Dediu, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare. Potrivit unui comunicat al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (UCMR), transmis miercuri AGERPRES,

Cultura - Media 07-05-2025 09:28

Buzău: Manifestări culturale la 100 de ani de la moartea lui Alexandru Marghiloman

Primăria Municipiului Buzău, prin intermediul Centrului Cultural și Educațional organizează timp de două zile 'In Memoriam. Alexandru Marghiloman -100 de ani de la trecerea în eternitate', a marelui om politic, președinte al Consiliului de Miniștri, cel care a susținut înfăptuirea actului de Unire al Basarabiei cu România.

Cultura - Media 07-05-2025 08:59

Timiș: Festivalul 'Ceau, Cinema!' aduce filme ale cineastului german Wim Wenders

Cea de-a XII-a ediție a Festivalului de film 'Ceau, Cinema!', dedicat producțiilor europene de film, va avea loc în perioada 16-20 iulie, la Timișoara, și va aduce trei producții clasice din anii '70, care l-au impus pe Wim Wenders pe plan internațional ca un reprezentant de seamă al mișcării 'Noul Cinema German'. Reu

Cultura - Media 07-05-2025 08:44

Buzău: Festivalul 'Buzău Iubește Teatrul' aniversează a XX-a ediție cu Maia Morgenstern și Marcel Iureș

Festivalul 'Buzău Iubește Teatrul', ediția aniversară XX, se va desfășura în perioada 24-31 mai la Teatrul 'George Ciprian' Buzău și va aduce în fața publicului spectacole și actori de excepție, precum Maia Morgenstern în piesa 'Neguțătorul din Veneția' sau Marcel Iureș în 'Don Quijote'.

Cultura - Media 07-05-2025 08:37

Sălaj: Muzeul Memorial al Holocaustului marchează 20 de ani de activitate

'Glasul Libertății' este evenimentul cultural prin care Muzeul Memorial al Holocaustului din Transilvania de Nord din Șimleu Silvaniei (2005 - 2025) marchează, pe 11 mai, de la ora 18:00, aniversarea a 80 de ani de la eliberarea lagărelor de concentrare naziste, alături de împlinirea a 20 de ani de activitate a acestui muzeu. 

Culte 07-05-2025 06:04

Sfântă Liturghie ''Pro Eligendo Romano Pontifice'' - miercuri la Catedrala Sf. Iosif din București

O Sfântă Liturghie ''Pro Eligendo Romano Pontifice'' (pentru alegerea Pontifului Roman) va fi oficiată miercuri, de la ora 18:30, la Catedrala Sf. Iosif din București. ''În unire cu Biserica Universală, ne rugăm ca Duhul Sfânt să îi inspire pe cardinalii electori în alegerea celui care va f

Cultura - Media 07-05-2025 06:00

O incursiune fotografică în frumusețea sălbatică a Albaniei, într-o expoziție la Muzeul 'Antipa'

Expoziția '#2Albania - File din natură' va fi vernisată, miercuri, la Muzeul 'Grigore Antipa'. Evenimentul, care se desfășoară de la ora 18:00, este organizat de Muzeul Național de Istorie Naturală 'Grigore Antipa' și Ambasada Republicii Albania la București. Acesta are loc în contextul Zilei Națion

Cultura - Media 06-05-2025 21:29

Prezidențiale2025/TVR organizează pe 15 mai, la Palatul Cotroceni, dezbaterea decisivă între George Simion și Nicușor Dan

Televiziunea Română organizează joi, 15 mai, la Palatul Cotroceni, dezbaterea decisivă între cei doi candidați calificați în cursa prezidențială - George Simion și Nicușor Dan. Potrivit unui comunicat transmis marți AGERPRES, Televiziunea Română a trimis invitații oficiale ambilor candidați calificați în turul al doilea al alegeri

Cultura - Media 06-05-2025 19:32

Olt: Mircea Vintilă și Emeric Imre vor concerta în weekend la Slatina, la festivalul 'Alutus '22'

Mircea Vintilă și Emeric Imre Trio vor concerta în weekend în Slatina, la Festivalul 'Alutus '22', eveniment ce va aduce în fața publicului, în parcul din strada Mănăstirii din centrul municipiului, ateliere de pictură, arte și meșteșuguri tradiționale, spectacole de muzică și poezie. Festivalul, ajuns la ediția a patra, va

Cultura - Media 06-05-2025 18:55

Gorj: Dublu eveniment artistic - expoziție de artă plastică și recital de muzică - la Muzeul Național 'Constantin Brâncuși'

Un dublu eveniment artistic, expoziție de artă plastică și recital de muzică - performance - susținute de artiști din Turcia, va avea loc, joi, la Muzeul Național 'Constantin Brâncuși' din Târgu Jiu. Potrivit unui comunicat de presă transmis, marți, de managerul Muzeului Național 'Constantin Brâncuși', Denisa Șuță, evenimentul

Culte 06-05-2025 17:00

Brăila: Adunarea Generală a Federației Filantropia, în Arhiepiscopia Dunării de Jos

Arhiepiscopia Dunării de Jos găzduiește, în perioada 5-7 mai, lucrările Adunării Generale a Federației Filantropia, eveniment care se desfășoară la sediul Așezământului socio-medical 'Sfântul Mare Mucenic Pantelimon' din stațiunea Lacu Sărat. 'Programul a debutat ieri seară, în Capela 'Sfântul Mare Mucenic Pantelim

Culte 06-05-2025 15:43

Primul Arhiepiscop Român al Marii Britanii și Irlandei de Nord va fi întronizat sâmbătă la Londra

Înaltpreasfințitul Părinte Atanasie, primul Arhiepiscop Român al Marii Britanii și Irlandei de Nord, va fi întronizat, sâmbătă, la Catedrala Arhiepiscopală 'Sfântul Mare Mucenic Gheorghe' din Londra, Marea Britanie. Sfânta Liturghie și ceremonia de întronizare vor fi oficiate începând cu ora 9:00 de

Cultura - Media 06-05-2025 14:50

Institutul Cervantes lansează stagiunea de spectacole-lectură AproapESpectacol

Institutul Cervantes lansează stagiunea de spectacole-lectură AproapESpectacol, lecturi performative de teatru hispanic actual, prin care dramaturgia spaniolă contemporană va prinde lumina scenei sub coordonarea lui Bobi Pricop. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, marți, AGERPRES, stagiunea de spectacole-lectură va debuta joi, de la ora 19:00,