Regizorul Stere Gulea vorbeşte, într-un interviu acordat AGERPRES, despre cea mai nouă creaţie a sa - cea de-a treia parte a trilogiei "Moromeţii", care va fi prezentată, într-o proiecţie de gală, pe 13 noiembrie, la Teatrul Naţional din Capitală.

Stere Gulea ne dezvăluie cum s-a născut ideea celei de-a treia părţi a filmului, ce se ascunde în spatele poveştii, cum a lucrat cu actorii, care au fost aşteptările, dorinţele sau nemulţumirile sale.

"În perioada în care terminam 'Moromeţii 2', se creiona în mine ideea acestei a treia părţi care venea din faptul că (...) parcă lipseau anumite lucruri, parcă nu se adunau toate, sau erau goluri, sau erau întrebări ale devenirii lui Niculae, alias Marin Preda. (...) Eu am văzut reacţiile oamenilor după primul 'Moromeţii', oameni simpli care s-au dus să citească acea carte după ce au văzut filmul", a mărturisit Stere Gulea.

El mai spune că a vrut ca personajele sale să ajungă la public, să îl atragă, să îl emoţioneze, pentru că, în general, filmul merge pe emoţie. ''Eu cred în nevoia asta de empatie, de emoţie'', recunoaşte regizorul.

AGERPRES: În curând, ''Moromeţii 3'' va avea premiera de gală la Teatrul Naţional din Bucureşti. Care este povestea acestei trilogii? Ce v-a inspirat în realizarea celei de-a treia părţi şi de la ce a pornit totul?

Stere Gulea: Acum e greu să vă spun numai un lucru. În perioada în care terminam ''Moromeţii 2'', se creiona în mine ideea acestei a treia părţi care venea din faptul că, nu ştiu cum să vă spun, parcă lipseau anumite lucruri, parcă nu se adunau toate, sau erau goluri, sau erau întrebări ale devenirii lui Niculae, alias Marin Preda. În doi (n.r. - Moromeţii 2) era încă la început, era încă elev, nu terminase Şcoala Normală, şi atunci m-am întrebat dacă n-ar fi interesant de văzut autorul şi geneza romanului. De acolo a plecat, cum a ajuns să scrie "Moromeţii". Exista o informaţie precum că poetesa Aurora Cornu a avut un oarecare rol în a-l determina să reia manuscrisul, pe care el îl abandonase ani buni. Pentru că erau vremurile care erau, vorbim de anii '50, se cereau alte lucruri, proletcultismul era atotstăpânitor, el încerca să-şi găsească loc după ce fusese cam bumbăcit pentru o nuvelă, "Ana Roşculeţ", în care încercase să împace şi capra şi varza, de fapt, dar nu i-a reuşit. Şi s-a trezit cu o tinichea de coadă: eticheta de naturalist. Asta, la vremea respectivă, era ceva rău, adică nu era realismul tipic, cum cerea ideologia, era ceva excesiv care dăuna imaginii omului, care trebuia să fie solar şi integru, şi nu întunecat şi obsedat de tot felul de lucruri interioare, apăsătoare, plus o viziune, pe care o considerau neagră, asupra omului.

Trezindu-se cu eticheta asta, de care nu scăpa, şi era, gândiţi-vă, un om la 30 şi ceva de ani care voia să fie scriitor, deci trebuie să plecăm de la lucrul ăsta, că asta îşi dorea. Debutase foarte bine, de fapt cu "Întâlnirea din pământuri" şi, deci, nu era un om care să zică: mă las. Poate avea şi el gânduri, îndoieli de genul ăsta, să se lase de scris, dar era greu, şi atunci având această informaţie, cu Aurora Cornu care trăia la Paris, m-am dus şi am stat de vorbă cu ea despre Marin Preda. Ei au fost căsătoriţi 4 ani, a fost o poveste de iubire foarte, foarte frumoasă şi foarte intensă. Aia era o frumuseţe a epocii, râvnită şi curtată de foarte mulţi, dar l-a iubit pe ăsta, pe Marin, pe urâtul ăsta, ca să zicem aşa, şi ea a confirmat ştirea pe care eu am găsit-o după aia în "Jurnalul intim" al lui Marin Preda - deci această informaţie este verificată - şi, aflând de la ea lucruri pe care n-aveam de unde să le aflu despre el, ce fel de om era şi aşa mai departe, a început să mă intereseze şi personajul scriitorul Marin Preda, nu numai scriitorul.

Atunci a început să încolţească ideea unui al treilea film despre cum ajunge scriitorul în epoca aceea, vorbim de 1954, să scrie un roman care devine peste noapte o capodoperă şi, din momentul ăla, nimeni nu se mai putea atinge de el. Şi aşa am construit o poveste din ce ştiam eu despre Marin Preda, din ce am găsit în "Jurnalul intim", alte referinţe, din ce mai avea în "Viaţa ca o pradă" şi am putut să fac o poveste. Povestea, de fapt, este a scriitorului care în anii aceia a fost agreat pentru că a scris o nuvelă, "Desfăşurarea", care era pe placul regimului, despre colectivizare - după nuvelă s-a făcut şi film, în 1954, film făcut de un regizor destul de important, Paul Călinescu, dar făcut cum se făceau filmele la momentul ăla, filme de propagandă, grosiere ş.a.m.d.. (...) El era totuşi un scriitor care nu călca pe cadavre, avea o fărâmă de conştiinţă, era un om onest, ca atitudine, era moral, nu era un cinic.

AGERPRES: După "Moromeţii 2" aţi spus că aţi avut unele nemulţumiri. Acum, după "Moromeţii 3", sunteţi mulţumit de ce a ieşit?

Stere Gulea: Se întâmplă întotdeauna şi nu este doar cazul meu. În general, un artist are aceste nemulţumiri, după ce ai terminat vezi, de fapt, ce nu ţi-a ieşit, nu ţi-a ieşit la nivelul la ceea ce ţi-ai fi dorit, ţi-ai imaginat. Deci, întotdeauna ai nemulţumiri, n-ai cum să n-ai nemulţumiri. Dar asta este, atât am putut să fac în momentul respectiv, iar restul asta e, ţine de virtualitate, ai sau n-ai posibilitatea să fii suficient de puternic, de motivat. Au fost şi greutăţi mari de producţie, pentru că un film de epocă să-l faci cu bani ca şi când ai face un film pe o stradă în Bucureşti şi o bucătărie într-un bloc ceauşist - e puţin cam... Da, e un sistem de finanţare absolut aberant. Am încetat să mai spun despre el pentru că nu foloseşte la nimic. Totul se întâmplă la un nivel de indiferenţă şi de un cinism birocratic absolut.

Am făcut filmul ăsta în 28 de zile de filmare. Gândiţi-vă că între primul film, care sigur şi ca durată e mai lung, dar, între primul film şi ăsta, primul film a durat, ca filmare vorbind, cam trei luni de zile. Trei luni versus o lună. Sigur că asta nu este echivalent cu valoare, ştim asta, nu fac o afirmaţie absurdă, dar când simţi profesional că sunt foarte multe constrângeri şi abdicări, că spaţiile în care trebuie să filmez sunt total neadecvate, oamenii, profesioniştii care îşi fac meseria încearcă să facă din rahat bici şi să şi pocnească...

Deci, sigur, sunt nişte constrângeri pe care le-am suportat. Dar ce s-a întâmplat? Astea au fost lucruri pe care Tudor Giurgiu a fost foarte onest, înainte să începem. A zis: Domnule Gulea, ce facem? Banii, câţi sunt, ne-ar ajunge de filmare? Restul vedem după aia ce mai găsim. Mai stăm să mai adunăm bani sau cum? Şi i-am spus: Tudor am vârsta pe care o am. Niciodată la vârsta asta nu poţi să ştii ce ce se întâmplă. Bun, a zis, am înţeles, deci pornim. Şi am pornit aşa, în situaţia asta. Am zis asta e, am acceptat. Nu pot să vin acum să spun uite ce nenorociţi. Până la urmă e un film, nu e mai mult decât un film.

AGERPRES: Care este publicul ţintă pentru acest film?

Stere Gulea: Eu am văzut reacţiile oamenilor după primul ''Moromeţii'', oameni simpli care s-au dus să citească cartea după ce au văzut filmul. (...) E greu să spun, n-ai un spectator ţintă. Vrei ca spectatorul să ajungă să vadă, să-l emoţioneze ceva, şi am avut în vedere asta. Sunt două poveşti de dragoste, una destul de puternică între Niculae şi Vera, de fapt între Marin Preda şi Nina Cassian, care este reală, şi cealaltă, cu Aurora, deci un om care a trăit ca orice om. Într-adevăr, n-a fost doar să stea să scrie, a avut dramele lui, îi plăceau femeile. Când îl cunoşteau, plăcea femeilor. Felul în care mi-a povestit Aurora Cornu despre el, vă spun... Zicea: Domnul Gulea, era un om de o delicateţe şi de o gentileţe incredibile. Era atent, împotriva imaginii pe care o avea în epocă. El era taciturn, era mai ursuz, nu vorbea şi avea o imagine proastă, ca să zic aşa. Dar el, de fapt, dincolo de asta era un om... Era un om profund şi un om de umanitate foarte largă. N-aveai cum să nu te impresioneze. Era un om foarte serios, foarte profund. Îi plăcea viaţa, în acelaşi timp, adică ştia să o guste, să se bucure, să râdă.

Astea descoperindu-le şi văzându-l şi ca om m-au apropiat foarte tare de personaj. Asta contează să ai un personaj la care să ţii când porneşti la muncă. Vorbeam cu actorii care, fiind tineri - Alex Călin, Olimpia Melinte, Mara Bugarin, sunt oameni foarte tineri, Mara Bugarin avea 22 de ani, şi mare lucru nu ştiau nici despre Marin Preda, nu mai vorbim despre epocă, şi încet, încet, în timpul repetiţiilor, că am repetat mult şi asta fost într-un fel şansa filmului, pentru că repetând mult, actorii şi-au însuşit situaţiile şi aproape şi dialogul la fel şi au înţeles, şi-au apropiat personajele, deci au umblat şi ei la documentare, le-am dat cărţi sau le-am recomandat cărţi şi atunci au început încet-încet să vadă că e o lume vie, nu e o lume moartă. O lume nu o reconstitui ca pe o chestie de-asta etnografică. E vorba de oameni în carne şi oase, care trăiesc, care sunt sensibili, care sunt răniţi, care trăiesc drame, asta am vrut să fac în film, adică să fie nişte personaje care să ajungă la spectator. Acum asta n-am de unde să ştiu, dar din reacţiile pe care le mai am din ce m-am mai plimbat, am avut reacţii care se vedea că tocmai lucrurile astea, faptul că sunt nişte oameni în carne şi oase, sunt lucrurile care ca spectator te pot atrage. Eu cred în nevoia asta de empatie, de emoţie. Eu cred că, în general, filmul merge pe emoţie.

AGERPRES: Distribuţia din cea de-a treia parte este în mare măsură aceeaşi cu cea din ''Moromeţii 2''...

Stere Gulea: Da, dar în roluri mici. Vorbim despre Răzvan Vasilescu, Dana Dogaru, Dorina Chiriac, Oana Pellea, mai sunt vreo doi-trei. Mi s-a părut că e normal. Te duci cu personajul în lumea din care a plecat, normal că îi întâlneşti pe unii care mai sunt în viaţă şi care au evoluţii diverse. (...) Alex Călin este interpretul principal care apare de la prima fotogramă la ultima fotogramă, pe urmă este Olimpia Melinte, care devine personaj feminin principal în rolul Vera, şi Mara Bugarin, hai să zic aşa, rol secundar feminin, sunt tineri care pentru mine a fost o mare plăcere să lucrez cu ei, pentru că mi-am dau seama că toate aceste afirmaţii - că nu mai avem actori - nu sunt adevărate. Avem actori în funcţie de filmele care se fac, de rolurile pe care le au ş.a.m.d. Sigur că altfel aveau posibilitatea actorii înainte vreme să-şi consolideze meseria, jucând mult teatru şi având spectacole consistente. Dar exista şi riscul teatralităţii în interpretare, fiind actori de teatru. Unii scăpaseră, câţiva mari actori, care au fost şi mari actori de film, dar mie mi s-a părut, deci, lucrând cu aceşti tineri şi nu numai cu ei, că mai sunt personaje în film - Iulian Postelnicu, Ion Andrei Ionescu, Călin Stanciu Junior, Ilinca Hărnuţ, Mericoffer - sunt actori, cum să vă spun, foarte buni.

AGERPRES: De ce viaţa la ţară rămâne un reper pentru public?

Stere Gulea: Cum spune şi Niculae Moromete în film - "este lumea pe care o cunosc, e lumea în care m-am născut, lumea în care am crescut, îi cunosc modul de viaţă, de a gândi, relaţiile". Înclin să cred, şi nu sunt singurul, că până la urmă dai cel mai bun randament, cum se zice, atunci când lumea respectivă îţi este cunoscută. Nu neapărat trebuie să o fi trăit, dar contează.

AGERPRES: Filmul a avut deja câteva proiecţii, a fost văzut de public. Cum vi s-a părut reacţia spectatorilor după ce l-au văzut?

Stere Gulea: A fost o experienţă foarte interesantă, pentru că am fost şi în oraşe mari. Am început prima dată la Cluj, pe urmă Timişoara, Iaşi, dar şi în oraşe mai puţin mari, să zicem. Am fost la Câmpina, de exemplu, ultima dată. E un oraş de 30.000 de locuitori, am înţeles. Este o sală care e şi teatru în acelaşi timp, destul de bună - 470 de locuri. Nu mai puteam pleca. Oamenii erau aşa de interesaţi de discuţie, puneau întrebări. Bine, nu toate sunt întrebări de un nivel intelectual sau profesional, dar pentru mine contactul cu ei... pentru că vezi spectatorii când se termină filmul, când se aprinde lumina, le vezi chipurile şi îţi dai seama de cât le-a plăcut. (...) E un avantaj şi un risc, pentru că omul poate să spun că da, dar nu este la fel, cum s-a spus despre ''Moromeţii 2'', de exemplu, că nu este la valoarea primului, ceea ce este real. Acolo, la ''Moromeţii 1'' este o lume extraordinară, vie, puternică, de personaje. Eu sunt de acord cu asta, dar aşa cât este cred că se completează imaginea unei lumi, care evoluează, evoluează în sensul că se schimbă vremurile, alte evenimente, ce se întâmplă, cum sunt modificaţi, cum reacţionează personajele.

AGERPRES: Dar şi ''Moromeţii 2'' a avut succes la public...

Stere Gulea: A avut succes destul de bun - 200.000 de spectatori la vremea respectivă, nefiind comedie, a fost un succes, ceea ce, sincer să fiu, pentru mine a fost o surpriză destul de mare, nu mă aşteptam. Deci, iată că să te pronunţi dinainte este riscant, sunt tot felul de lucruri care intră în viaţa unui film, pe care nu ai cum să le anticipezi, nu ştii de ce aşa sau invers.

AGERPRES: Dacă filmul se va bucura de un succes asemănător sau chiar mai mare decât cea de-a doua parte, credeţi că ar mai putea să fie o continuare?

Stere Gulea: Nu. Cred că s-a încheiat. Eu zic că s-a încheiat odiseea Moromeţilor. Bun, sigur că există un roman şi s-a făcut un film, din păcate într-o perioadă, vorbesc de "Cel mai iubit dintre pământeni", într-o perioadă când filmul în general nu interesa, în anii '90 şi cred că asta a fost neşansa lui. Eu cred că "Cel mai iubit dintre pământeni" ar trebui reluat. La un moment dat, întrebat fiind, am spus că eu, de exemplu, aş propune o miniserie mai degrabă decât un singur film, pentru că eu cred că are în el materie ca să faci o miniserie despre o anumită perioadă istorică a comunismului. Făcută serios, nu dihotomic aşa, cu buni şi răi, văzut în toate aspectele şi nuanţele. Cred că este unul dintre romanele care se pretează la aşa ceva. Nu cred că e vorba de mine la vârsta asta. Nu cred că pot să mă angajez la aşa ceva. De fapt, în momentul ăsta nu mă angajez la nimic. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Foto: (c) Radu TUŢĂ / AGERPRES FOTO