Vernisajul expoziţiei şi prezentarea catalogului ''Apuseni, ţara de piatră''

Vernisajul expoziţiei şi prezentarea catalogului "Apuseni, ţara de piatră" din cadrul proiectului Romania Student Tour - program naţional de redescoperire şi promovare a valorilor patrimoniului natural şi cultural şi o incursiune în istoria comunităţilor umane în zona Munţilor Apuseni vor avea loc joi, la Palatul Parlamentului, informează un comunicat al Casei de Cultură a Studenţilor Bucureşti transmis, luni, AGERPRES.
"'Apuseni, ţara de piatră' prezintă o regiune etnogeografică aflată în centrul Munţilor Apuseni, Ţara Moţilor, cu unele extensii pe văile şi culmile limitrofe, aducând la lumină crâmpeie din spectaculosul labirint subteran, obiceiuri şi tradiţii multimilenare. Apusenii sunt munţii ce tăinuiesc în adâncuri minereuri preţioase, aur şi argint, şi însufleţesc, din rugăcini murmurate de moşi în bisericile de lemn, suflete de eroi ai neamului românesc precum Avram Iancu, Horia, Cloşca şi Crişan şi oastea lor anonimă care ne stă de strajă în veşnicia neamului", a subliniat Natalia Intotero, ministrul Familiei Tineretului şi Egalităţii de Şanse, în prefaţa catalogului, potrivit sursei citate.
Catalogul "Apuseni, ţara de piatră" a fost realizat de Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti sub egida Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, cu sprijinul comunităţii RePatriot, Centrului de Cercetare a Mediului şi de Efectuare a Studiilor de Impact, UNESCO ProNatura, Fundaţiei Naţionale "Nişte ţărani", Editurii CONTRAST, Cercetaşii României, Centrului Local Sf. Nicolae Bucureşti.
Tot joi, la Palatul Parlamentului, va avea loc cea de-a VII-a ediţie a Galei Repatriot "Top 100 Români de Pretutindeni".
"Top 100 Români de Pretutindeni" este o iniţiativă care urmăreşte promovarea românilor cu rezultate profesionale remarcabile, care îi pot inspira pe alţi români de acasă sau pe cei care trăiesc peste hotare. Mii de români de pretutindeni sfinţesc locul în care trăiesc şi muncesc şi sunt apreciaţi în ţările de adopţie, se arată în programul evenimentului.
Repatriot Summit 2024 îşi va continua lucrările până duminică, la Predeal. Participanţii vor avea posibilitatea să participe la o expediţie şi o pomenire la Osuarul şi Monumentul de la Cabana Diham Militar din Primul Război Mondial, la o expediţie montană de lucru în grupuri, cu trasee complexe prin pădure. De asemenea, vor fi organizate expoziţia "Pray love peace" a artistei Nicole Jutka şi sesiuni despre o Românie mai performantă, despre inteligenţa artificială, transformarea digitală. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Sursa foto: ccs.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Senat/Comisia de cultură: Marți - 'De la Podul de flori la Muzeul Presei - pagini de istorie', eveniment de diplomație culturală
Comisia pentru cultură și media a Senatului organizează marți, la Galeriile Madrigal ale Palatului Parlamentului, un eveniment de diplomație culturală, memorie colectivă și afirmare identitară, intitulat 'De la Podul de Flori la Muzeul Presei - Pagini de Istorie'. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Agenția Națională de
Bihor: Expoziția 'Maria a României, Regină și artistă', la Muzeul Țării Crișurilor timp de două luni
Muzeul Țării Crișurilor Oradea a anunțat luni vernisajul expoziției 'Maria a României, Regină și artistă', ce va avea loc vineri, 9 mai, și va putea fi vizitată timp de două luni. 'Expoziția explorează latura artistică a Reginei Maria a României, care a fost nu doar ocrotitoare a artelor, colecționară de artă, scriitoar
Sesiunea comemorativă '75 de ani de la Noaptea demnitarilor' - marți, la Academia Română
Sesiunea comemorativă '75 de ani de la Noaptea demnitarilor', despre încarcerarea mai multor persoane de către regimul comunist, va avea loc, marți, începând cu ora 10:00, în Aula Academiei Române. Potrivit unui comunicat al Academiei Române transmis, luni, AGERPRES, evenimentul, organizat de Institu
Spectacolul 'Florile salcâmilor nebuni' - prezentat de Tudor Gheorghe, la Sala Palatului
Spectacolul 'Florile salcâmilor nebuni' va fi prezentat de Tudor Gheorghe, luni, la Sala Palatului din Capitală, începând cu ora 19:00. Potrivit site-ului www.tudor-gheorghe.ro, artistul va fi acompaniat de Orchestra Concertino din Chișinău, sub bagheta dirijorului și orchestratorului Marius Hristescu.
Expoziția 'Patrimoniul natural și cultural al Dobrogei' - la Muzeul Geologic Național
Expoziția 'Patrimoniul natural și cultural al Dobrogei', dedicată prezentării valorilor patrimoniului național din județele Constanța și Tulcea, se deschide, luni, la Muzeul Geologic Național. Expoziția cuprinde 50 de panouri grupate în cinci secțiuni: Patrimoniul cultural construit, Patrimoniul cultural imaterial al etniilor dob
Prezidențiale2025/ Patriarhul Daniel s-a prezentat la urne; a votat la o secție din Capitală
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, a votat, duminică după-amiază, la primul tur al alegerilor prezidențiale. Patriarhul a ajuns în jurul orei 17:30 la secția de votare amenajată în cadrul Școlii Gimnaziale 'Ienăchiță Văcărescu' din Capitală, unde și-a exercitat dreptul de a alege, informează Agenția de
Prezidențiale2025/ Artiștii îndeamnă românii să meargă la vot
Regizoarea și scenarista Lia Bugnar, regizorul Vlad Massaci, cântărețele Alina Eremia și Andra și actrița Ofelia Popii sunt câțiva dintre artiștii care îi îndeamnă pe români să își exprime, duminică, la alegerile prezidențiale, dreptul la vot. Lia Bugnar este de părere că alegerile 'vor fi o oglindă în care vom afl
Botoșani: Casa Memorială 'George Enescu' din Liveni, resfințită la 70 de ani de la moartea marelui muzician român
Casa Memorială 'George Enescu' din Liveni a fost resfințită, duminică, în urma unui proces de restaurare printr-un proiect cu fonduri europene. Ceremonia de resfințire a casei în care s-a născut Enescu a avut loc cu prilejul marcării a 70 de ani de la moartea marelui muzician român.
CNA: România TV - obligată să difuzeze pe 7 mai doar textul deciziei de sancționare
Postul România TV este obligat să difuzeze, în data de 7 mai, în intervalul 18:00 și 21:00, doar decizia de sancționare primită de la Consiliul Național al Audiovizualului (CNA). Potrivit unui comunicat al CNA transmis, duminică, AGERPRES, întrunit în ședință publică, Consiliul a analizat raportul de monitorizare întocmit de
Prezidențiale2025/ Artiștii îndeamnă românii să meargă să voteze
Artiștii îi îndeamnă pe români să meargă la urne duminică, la primul tur al alegerilor prezidențiale, subliniind importanța votului. Regizorul Erwin Șimșensohn a afirmat c
CORECTURĂ Tulcea: Catedrala ortodoxă din Sulina caută sprijin financiar pentru reabilitare
În știrea cu titlul 'Tulcea: Catedrala ortodoxă din Sulina caută sprijin financiar pentru reabilitare', difuzată duminică, la ora 9:07, pe fluxurile Culte și Muntenia, în al doilea, al treilea și al optulea paragraf se va citi corect Marian Măcăilă Ivanov, în loc de Marian Mihăilă Ivanov. Retransmitem știrea în forma cor
Ziua mondială a libertății presei/ Mediasind cere clasei politice să înceteze atacurile împotriva valorilor jurnalismului
Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind solicită clasei politice, într-un mesaj transmis de Ziua mondială a libertății presei, să înceteze atacurile împotriva valorilor fundamentale ale jurnalismului și să respecte clauza
CNA: România TV, obligată să difuzeze 10 minute numai decizia de sancționare pentru abateri în 'Punctul culminant'
România TV a fost sancționată de Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) cu obligarea de a difuza, sâmbătă, timp de zece minute, în intervalul orar 19:00 - 19:10, numai textul deciziei de sancționare, pentru abateri în emisiunea 'Punctul culminant' de joi. Potrivit unui comunicat al CNA, întrunit &icir
Sibiu: Lucrarea 'Fata cu unicorn' de Rafael Sanzio va fi expusă în premieră în România, la Muzeul Brukenthal
Lucrarea 'Fata cu unicorn' de Rafael Sanzio va fi expusă în premieră în România, în 2027, la Muzeul Național Brukenthal din Sibiu, în urma unui schimb cultural cu Galeria Borghese din Roma (Italia), a anunțat muzeul sibian printr-un comunicat de presă. Managerul Muzeului Național Brukenthal, Alexandru Chit
Timiș: MNArT trece la orarul de vară; simezele - pline de lucrări din arta românească și europeană
Muzeul Național de Artă din Timișoara trece de joi la orarul de vară și așteaptă publicul, în minivacanța de 1 Mai, cu un 'Bufet al simțurilor', proiect lansat în anul Capitalei Europene a Culturii - Timișoara 2023, prin care se dorește deschiderea instituției spre comunitate, dar și promovarea inițiativelor care și-au lăsat amprenta asupra potenț