Dolj: La Craiova a început Festivalul Internaţional Shakespeare
Municipiul Craiova găzduieşte, începând de joi, cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului Internaţional Shakespeare, care se va desfăşura până pe 26 mai şi în cadrul căruia vor fi organizate peste 300 de spectacole de teatru, concerte, parade, ateliere, lansări de carte, instalaţii, călătorii VR.
După deschiderea oficială a festivalului care a avut loc în foaierul Teatrului Naţional "Marin Sorescu" în prezenţa oficialităţilor locale, la Sala Amza Pellea s-a jucat spectacolul "Furtuna", în regia lui Robert Wilson, producţie a Teatrului Naţional "Ivan Vazov" din Bulgaria.
Spectacolul a fost urmat de un concert al trupei The Tiger Lilies susţinut în Piaţa William Shakespeare, iar ulterior trupa Woods of Birnam, proiectul muzical al lui Christian Friedel, actorul principal din filmul "The Zone of Interest", a deschis cu "Macbeth in Concert" seria de concerte şi evenimente de la Shakespeare Village, un sat britanic de la 1600, reconstruit de la zero pe Hipodromul Craiova din Parcul "Nicolae Romanescu".
De altfel, potrivit programului festivalului, în satul lui Shakespeare construit în Craiova se vor desfăşura pe perioada festivalului zeci de concerte şi spectacole, iar Promenada Mall Craiova (cel mai nou mall din municipiu) va găzdui cubul imersiv Shakespeare Dimensions, o promisiune a universului shakespearian în VR.
De asemenea, sălile de spectacol şi spaţiile indoor vor găzdui spectacole, expoziţii, ateliere şi lansări de carte, pieţele, parcurile, străzile vor prilejui întâlniri-surpriză cu spectacole şi performance-uri, concerte, instalaţii pop-up în aer liber, la care publicul este invitat să contribuie.
În programul festivalului se regăsesc nume mari din lumea creatorilor internaţionali de teatru şi spectacol precum Robert Wilson, Peter Brook, Declan Donnellan, Robert Lepage, Philip Parr, Jesus Herrera, Christian Friedel.
Pe scenele indoor ale festivalului vor fi, de asemenea, "Regele Lear" - Wing Theatre Studio, Hong Kong (17 mai), "Richard II", regia Kochi Yamat, G. Garage Shakespeare - Do Company, Japonia (18 mai), "Hamlet", regia Declan Donnellan - Teatrul Naţional "Marin Sorescu", Craiova (18 şi 19 mai), "Feast: a Play in One Cooking", regia Philip Parr, Parrabbola, Marea Britanie (19 şi 20 mai), "Hamlet, Abrahamse & Meyer Production", Africa de Sud (20 mai), "Scorpia neîmblânzită", regia Leta Popescu, Teatrul Naţional Cluj (20 mai), "Que Con Quique Quinto?", regia Andres Carreno, Efe Tres Teatro, Mexic (21 mai), "Regele Lear", regia Mihai Ţărnă - Teatrul Eugene Ionesco, Chişinău (21 mai), "Proiectul Furtuna", regia Peter Brook & Marie-Helene Estienne, Franţa (21 mai), "A douăsprezecea noapte", regia Andrei Şerban - Teatrul de Stat Constanţa (22 mai), "Hamlet - Dansul melancolicului", Jesus Herrera Flamenco Ballet, Spania (22 mai), "Visul unei nopţi de vară", regia Kelly Hunter, Marea Britanie (23 mai), "Cum vă place (Sensing Shakespeare)", regia Radu Popescu, Teatrul Apropo (24 mai), "A douăsprezecea noapte sau noaptea magilor", regia Alexandru Mâzgăreanu, Teatrul Nottara (24 mai), "Romeo şi Julieta", regia Rostyslav Derzhypilskyi, Ucraina (26 mai), "Hamlet, Prinţul Danemarcei", regia Robert Lepage, Ex Machina, Canada (25 şi 26 mai).
La Shakespeare Village, după deschiderea de joi, concertele vor continua în fiecare zi a festivalului, iar pe scenă vor urca trupe precum Carla's Dreams (17 mai), Byron (18 mai), trupa om la lună (19 mai), Bălănescu Trio (20 mai), Viţa de Vie (21 mai), Jarl Flamar, Franţa (23 mai), Robin and the Backstabbers (24 mai), Timpuri Noi (25 mai) sau Vama (26 mai), dar şi trupe şi DJ locali.
Shakespeare Village va fi, de asemenea, scena de desfăşurare a zeci de alte evenimente şi spectacole de teatru. Accesul în prima zi este gratuit, iar pentru zilele următoare se pot achiziţiona bilete pe zile, care oferă acces la toate evenimentele şi concertele din ziua respectivă.
Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" din Bucureşti se alătură Festivalului Internaţional Shakespeare cu o secţiune specială - "UNATC Fringe - Shakespeare Unleashes Students". În 22 de locaţii răspândite în tot oraşul Craiova, de-a lungul a 106 evenimente, 450 de studenţi vor prezenta publicului spectacole, proiecţii de filme, ateliere în şcoli şi licee, parade de stradă, expoziţii şi dezbateri. AGERPRES / (AS - autor: Maria Mitrică, editor: Marius Frăţilă, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto: Festivalul International Shakespeare, Craiova/Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bihor: Șezătoarea de la muzeu reînvie portul popular bihorean de la sfârșitul secolului al XIX-lea
Muzeul Țării Crișurilor (MTC) Oradea organizează, începând de vineri, 16 octombrie, o nouă ediție a 'Șezătorii de la muzeu', proiect dedicat revitalizării portului popular vechi din Bihor. Potrivit unui comunicat al muzeului, participanții vor reconstitui cămășile lungi și zadiile negre de lână purtate în satele de pe Valea Criș
Tururi ghidate la expoziția 'Brâncovenii: putere și moștenire' - pe 14 și 31 octombrie, la Palatul Suțu
Două tururi ghidate vor avea loc în zilele de 14 și 31 octombrie la expoziția 'Brâncovenii: putere și moștenire. Portrete din Colecția Muzeului Municipiului București', găzduită de Palatul Suțu. Potrivit unui comunicat al MMB,
Procesiune cu relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea - duminică, în Capitală
Tradiționala procesiune cu relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea va avea loc, duminică, 18 octombrie, în București. Potrivit unui comunicat al Arhidiecezei Romano-Catolice de București, postat marți pe Facebook, procesiunea va porni de la monumentul Sf&a
Festivalul Național de Teatru - texte românești contemporane în modulul spectacole-lectură
Texte românești contemporane vor fi prezentate în modulul spectacole-lectură, la cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru care va avea loc în București în perioada 16 - 25 octombrie, informează UNITER într-un comunicat transmis marți AGERPRES. Modulul este coordonat de regizorul Bobi Pricop împreună cu dramatur
Spectacolul 'Dor de Dichiseanu', prezentat de Ioana Dichiseanu - marți, la Teatrul 'Ion Dacian'
Spectacolul-eveniment 'Dor de Dichiseanu', prezentat de Ioana Dichiseanu, fiica artistului, este programat marți seara la Teatrul Național de Operetă și Musical 'Ion Dacian'. Printre artiștii care vor urca pe scenă, începând cu ora 19:00, se numără Simona Florescu, Paul Surugiu - Fuego, Marcel Pavel, Ștefan Doniga,
Mureș: Legendarul Charlie Chaplin, adus în contemporaneitate într-o expoziție inedită la Galeria Art Nouveau
Expoziția de pictură 'O cafea cu Chaplin', semnată de artistul plastic reghinean Csupán Eduárd, a fost deschisă publicului la Galeria Mini Art Nouveau din Palatul Culturii din Târgu Mureș, a anunțat luni Uniunea Artiștilor Plastici (UAP) din România, Filiala Târgu Mureș. Potrivit UAP Târgu Mureș, p
Timiș: Expoziția 'Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX-XX', de la MNB, încheie 'Trilogia socială a Banatului'
Muzeul Național al Banatului (MNB) din Timișoara vernisează joi, 15 octombrie, de la ora 18:00, expoziția 'Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX-XX', încheind astfel Trilogia Socială a Banatului, inițiată și curatoriată de muzeograful Marius Cornea în anul 2024. Trilogia a debutat în urmă cu doi ani cu expoziți
Demeter, despre participarea României la Târgul de Carte de la Frankfurt 2028: Aștept propunerea Asociației Editorilor
Ministrul interimar al Culturii, Andras Istvan Demeter, a declarat luni că așteaptă o propunere din partea Asociației Editorilor din România (AER) pentru a se ocupa de participarea țării noastre la Târgul Internațional de Carte de la Frankfurt 2028, ca invitat de onoare, în caz contrar urmând ca această responsabilitate să i se încredinț
Iași: Peste 133.000 de pelerini s-au închinat la raclele Sfinților Parascheva și Paisie
Peste 133.000 de persoane din țară și străinătate s-au închinat la raclele cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria, începând de joi, 8 octombrie, prima zi a pelerinajului din acest an. Potrivit organizatorilor, peste 10.000 de persoane stau la un rând de aproximativ doi k
Patriarhul Daniel îi urează sănătate Papei Leon al XIV-lea; Suveranul Pontif urmează să sufere o intervenție chirurgicală
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a adresat un mesaj, luni, Papei Leon al XIV-lea, prin care îi urează 'mult ajutor de la Dumnezeu', pentru a depăși problemele de sănătate cu care se confruntă. 'În aceste momente de încercare, ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Doctorul sufletelor și al trupurilor
Galați: Ajutoare oferite persoanelor cu dizabilități și unei familii vulnerabile de Parohia 'Sfânta Cuvioasă Parascheva'
Parohia 'Sfânta Cuvioasă Parascheva' din municipiul Galați a oferit ajutoare în valoare de peste 28.000 de lei persoanelor cu dizabilități și unei familii aflate într-o situație financiară dificilă, în cadrul unei campanii social-filantropice organizate în preajma sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, a informat, luni, Arhiepis
Orchestra Națională Radio deschide noua stagiune pe 16 octombrie, sub bagheta lui Cristian Mandeal
Orchestra Națională Radio deschide noua stagiune, a 98-a, vineri, de la ora 19:00, la Sala Radio, sub bagheta lui Cristian Mandeal. Solistul serii va fi violoncelistul Răzvan Suma, care va interpreta Variațiunile pe o temă Rococo de Ceaikovski, una dintre cele mai elegante partituri dedicate instrumentului. Răzvan Suma va cânta varianta originală a lucră
Manifestări dedicate scriitorului Norman Manea, cu prilejul împlinirii vârstei de 90 de ani - joi și vineri, la București
O amplă serie de manifestări dedicate scriitorului Norman Manea, cu prilejul împlinirii vârstei de 90 de ani, vor fi organizate joi și vineri, la București, anunță Muzeul Național al Literaturii Române. Organizat de Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, Biblioteca Centrală Univer
AnulBrâncuși/Gorj: Peste 30 de fotografii rare, realizate de Constantin Brâncuși, expuse în premieră la Târgu Jiu
Peste 30 de fotografii rare, realizate de Constantin Brâncuși, vor fi expuse în premieră la Târgu Jiu, pe 22 octombrie, în Anul Brâncuși, la 150 de ani de la nașterea sculptorului, informează, luni, un comunicat al Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare 'Constantin Brâncuși' din municipiu. Vernisajul are loc
Relicva Sfântului Francisc de Assisi - venerată, duminică, la Catedrala Sf. Iosif
Relicva Sfântului Francisc de Assisi va putea fi venerată, duminică, între orele 7:00 - 20:00, la Catedrala Sf. Iosif din Capitală. La Sfintele Liturghii de la orele 7:00, 8:00, 9:00, 10:30, 12:15, 17:00 și 18:30 se va da binecuvântarea cu relicva Sf. Francisc de Assisi, a informat Arhidieceza Romano-Catolică de București.











