logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Mureş: Vestigii din secolele IV-VII, epoca migraţiilor timpurii, pot fi admirate în Expoziţia Gepidae (GALERIE FOTO)

Image

Numeroase vestigii din epoca migraţiilor timpurii, descoperite pe Valea Mureşului Superior şi provenind din secolele IV-VII, pot fi admirate până la sfârşitul lunii iunie în Expoziţia Gepidae, amenajată la Secţia de Arheologie a Muzeului Judeţean Mureş din Cetatea Târgu Mureş.

Potrivit muzeografilor, în cadrul Gepidae, ponderea exponatelor provine din situl de la Ernei, judeţul Mureş, acolo unde s-au făcut ample cercetări în anul 2015, cu ocazia săpăturilor arheologice preventive, fiind descoperite 70 de morminte, pe traseul centurii de ocolire pe varianta Est a municipiului Târgu Mureş.

 

Foto: (c) Dorina MATIŞ / AGERPRES


Între obiectele descoperite în cele 70 de morminte s-au regăsit şi trei fibule, una fiind de tip cicadă, originile acestor fibule de tip cicadă şi ale motivului cicadei nefiind clarificate în lumea arheologică internaţională.

"Acest număr redus este cu siguranţă legat de amploarea fenomenului de redeschidere a mormintelor. Mormântul 22 conţinea o fibulă de tip cicadă, în timp ce o pereche de fibule digitate a fost găsită în singurul mormânt nederanjat, numărul 43. Singura fibulă de tip cicadă a fost recuperată din mormântul 22. Deşi nu a fost posibilă o determinare antropologică a sexului, mărgelele descoperite împreună cu fibula indică un mormânt feminin. Din cauza poziţiei sale secundare, nu este posibilă determinarea modului în care a fost purtată şi nici dacă a fost folosită în pereche sau singură. Originile fibulelor de tip cicadă şi ale motivului cicadei în general sunt încă neclare. Bijuteriile care imitau cicada au fost un obiect vestimentar popular în epoca hunică şi în perioada imediat următoare. Descoperirile funerare arată că astfel de obiecte erau purtate pe haine, în principal de femei şi fete, fie singure, fie în perechi", se arată în catalogul expoziţiei Gepidae, în care este încorporat studiul "Valea Mureşului în epoca migraţiilor timpurii".

 

Foto: (c) Dorina MATIŞ / AGERPRES


Potrivit studiilor publicate în acest catalog, susţinut financiar de Programul Magyar Géniusz 2022 şi Fondul Cultural Naţional al Ungariei, cea mai răspândită formă din această perioadă este fibula de tipul "cu trei aripi", care seamănă cu o petală de floare şi se regăseşte în regiunea Mării Negre, precum şi în Europa de Est, dar piesa de la Ernei se pare că este un exemplar unic.

"Exemplarul din argint aurit descoperit în mormântul 22 de la Ernei aparţine grupului de fibule 'tripartite' sau 'cu trei aripi' din secolul al V-lea. Distribuţia lor geografică acoperă o arie largă, făcându-şi apariţia cel mai frecvent în regiunea centrală a Dunării şi în Crimeea şi mai rar în regiunea Mării Baltice şi în Europa de Est. În afara exemplarului de la Ernei, din Transilvania se cunosc trei fibule de tip cicadă, la Alba Iulia, Dumbrăvioara şi Floreşti-Polus Center. Fibula de tip cicadă de la Ernei este probabil o piesă timpurie a tipului cu 'trei aripi' şi poate fi considerată un exemplar unic al grupului", au apreciat autorii studiului.

 

Foto: (c) Dorina MATIŞ / AGERPRES


Cât despre fibulele digitate din mormântul 43, acestea erau situate pe umărul drept al scheletului şi lângă clavicula stângă, sugerând că erau folosite pentru fixarea unei haine pe umeri.

"Caracteristicile principale ale celor două fibule aurite, turnate din argint sunt placa semicirculară cu trei butoni, decorată cu o pereche de benzi spiralate; arcul lat şi articulat; placa de picior decorată cu romburi concentrice şi capătul reprezentând un cap de animal stilizat. Cea mai bună paralelă pentru perechea de fibule digitate de la Ernei a fost descoperită în Crimeea, la Chersonesus, şi ambele se numără printre cele mai timpurii exemplare de fibule digitate decorate prin tehnica ',Kerbschnitt" (cu motive incizate). Datorită gradului ridicat de asemănare, este probabil ca acestea să fi fost produse în aceeaşi zonă geografică (nu poate fi exclusă ideea ca ele să fi provenit din acelaşi atelier sau din mâinile aceluiaşi meşter orfevru), probabil în regiunea Dunării Mijlocii şi au reprezentat o sursă de inspiraţie la crea- rea unor fibule mai simple şi de calitate inferioară, dar cu trăsături morfologice similar", susţin autorii catalogului.

 

Foto: (c) Dorina MATIŞ / AGERPRES


Între piesele de rezistenţă din expoziţia Gepidae mai regăsim două fusaiole diferite, descoperite în mormintele 23 şi 43 de la Ernei. Aceste piese se plasau în partea inferioară a fusului, cu scopul de a-i asigura o rotaţie regulată.

Arheologii au stabilit că fusaiola din mormântul 23 este de tip biconic, asimetric, în timp ce a doua este discoidală.

Pe teritoriul României aceste piese sunt destul de rare, fiind descoperite fusaiole antice la Onceşti - Maramureş, Pietroasele - Buzău, Hârşova, Agârbiciu - Sibiu, cele mai numeroase, 25 la număr, fiind descoperite la Cucuteni.

 

Foto: (c) Dorina MATIŞ / AGERPRES


În expoziţia Gepidae mai regăsim mărgele (descoperite în mormintele 45 şi 10 de la Ernei, un piaptăn din mormântul 1 de la Ernei, o serie de schelete descoperite în acestă necropolă şi numeroase obiecte de podoabă, brăţări, catarame, cercei.

Arheologii spun că în situl de la situl Ernei-Köles-kert au fost descoperite urmele mai multor locuiri, databile în diverse perioade cronologice, cele mai numeroase şi semnificative descoperiri provenind din perioada migraţiilor.

Potrivit istoricilor, Epoca migraţiilor în Bazinul Carpatic se referă, în general, la intervalul de timp de după expansiunea hunilor în Europa de Est, la sfârşitul secolului al IV-lea după Hristos, care a generat valuri de migraţie în masă, în principal către teritoriul Imperiului Roman târziu. Ei cred că termenul "epoca migraţiilor" este unul artificial, fiind folosit pentru a se marca diferenţa dintre anumite secvenţe cronologice, fiind folosit cu semnificaţii cronologice diferite în contexte diferite.

 

Foto: (c) Dorina MATIŞ / AGERPRES


Din catalogul Expoziţiei Gepidae de la Târgu Mureş mai aflăm că după abandonarea provinciei romane Dacia, la începutul anilor 270, în Transilvania a apărut o nouă cultură arheologică, prezentată de asemenea în expoziţia Muzeului Judeţean Mureş.

Astfel, pot fi admirate obiecte provenind din siturile arheologice asociate aşa-numitei culturi Sântana de Mureş - Cerneahov, din cimitirul eponim de la Sântana de Mureş, necropola parţial excavată de la Târgu Mureş, Ernei-Carieră, iar după secolul al V-lea, cimitirul de la Ernei, cel mai mare din Transilvania din această perioadă, mormintele de la Sângeorgiu de Mureş.

 

Foto: (c) Dorina MATIŞ / AGERPRES


Din partea târzie a epocii gepidice, adică în primele două treimi ale secolului al VI-lea, în zonă au fost identificate aşezări la Moreşti, Iernut, Cipău şi cimitire, la Moreşti, Cipău şi Lechinţa de Mureş.

"Cimitire care atestă o anumită continuitate în regiune între cultura materială din perioada gepidică şi cea avară timpurie au fost descoperite la Band şi Târgu Mureş. În acelaşi timp, acestea includ şi câteva elemente noi, apărute după cucerirea avară a Bazinului Carpatic, la sfârşitul secolului al VI-lea - prima jumătate a secolului al VII-lea", mai menţionează autorii catalogului. AGERPRES / (A, AS - autor: Dorina Matiş, editor: Marius Frăţilă, editor online: Gabriela Badea) 

Afisari: 313

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Cultura - Media 13-10-2026 10:37

Bihor: Șezătoarea de la muzeu reînvie portul popular bihorean de la sfârșitul secolului al XIX-lea

Muzeul Țării Crișurilor (MTC) Oradea organizează, începând de vineri, 16 octombrie, o nouă ediție a 'Șezătorii de la muzeu', proiect dedicat revitalizării portului popular vechi din Bihor. Potrivit unui comunicat al muzeului, participanții vor reconstitui cămășile lungi și zadiile negre de lână purtate în satele de pe Valea Criș

Cultura - Media 13-10-2026 09:27

Tururi ghidate la expoziția 'Brâncovenii: putere și moștenire' - pe 14 și 31 octombrie, la Palatul Suțu

Două tururi ghidate vor avea loc în zilele de 14 și 31 octombrie la expoziția 'Brâncovenii: putere și moștenire. Portrete din Colecția Muzeului Municipiului București', găzduită de Palatul Suțu. Potrivit unui comunicat al MMB,

Culte 13-10-2026 09:15

Procesiune cu relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea - duminică, în Capitală

Tradiționala procesiune cu relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea va avea loc, duminică, 18 octombrie, în București. Potrivit unui comunicat al Arhidiecezei Romano-Catolice de București, postat marți pe Facebook, procesiunea va porni de la monumentul Sf&a

Cultura - Media 13-10-2026 08:28

Festivalul Național de Teatru - texte românești contemporane în modulul spectacole-lectură

Texte românești contemporane vor fi prezentate în modulul spectacole-lectură, la cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru care va avea loc în București în perioada 16 - 25 octombrie, informează UNITER într-un comunicat transmis marți AGERPRES. Modulul este coordonat de regizorul Bobi Pricop împreună cu dramatur

Cultura - Media 13-10-2026 05:15

Spectacolul 'Dor de Dichiseanu', prezentat de Ioana Dichiseanu - marți, la Teatrul 'Ion Dacian'

Spectacolul-eveniment 'Dor de Dichiseanu', prezentat de Ioana Dichiseanu, fiica artistului, este programat marți seara la Teatrul Național de Operetă și Musical 'Ion Dacian'. Printre artiștii care vor urca pe scenă, începând cu ora 19:00, se numără Simona Florescu, Paul Surugiu - Fuego, Marcel Pavel, Ștefan Doniga,

Cultura - Media 12-10-2026 18:34

Mureș: Legendarul Charlie Chaplin, adus în contemporaneitate într-o expoziție inedită la Galeria Art Nouveau

Expoziția de pictură 'O cafea cu Chaplin', semnată de artistul plastic reghinean Csupán Eduárd, a fost deschisă publicului la Galeria Mini Art Nouveau din Palatul Culturii din Târgu Mureș, a anunțat luni Uniunea Artiștilor Plastici (UAP) din România, Filiala Târgu Mureș. Potrivit UAP Târgu Mureș, p

Cultura - Media 12-10-2026 17:48

Timiș: Expoziția 'Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX-XX', de la MNB, încheie 'Trilogia socială a Banatului'

Muzeul Național al Banatului (MNB) din Timișoara vernisează joi, 15 octombrie, de la ora 18:00, expoziția 'Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX-XX', încheind astfel Trilogia Socială a Banatului, inițiată și curatoriată de muzeograful Marius Cornea în anul 2024. Trilogia a debutat în urmă cu doi ani cu expoziți

Cultura - Media 12-10-2026 17:33

Demeter, despre participarea României la Târgul de Carte de la Frankfurt 2028: Aștept propunerea Asociației Editorilor

Ministrul interimar al Culturii, Andras Istvan Demeter, a declarat luni că așteaptă o propunere din partea Asociației Editorilor din România (AER) pentru a se ocupa de participarea țării noastre la Târgul Internațional de Carte de la Frankfurt 2028, ca invitat de onoare, în caz contrar urmând ca această responsabilitate să i se încredinț

Culte 12-10-2026 17:16

Iași: Peste 133.000 de pelerini s-au închinat la raclele Sfinților Parascheva și Paisie

Peste 133.000 de persoane din țară și străinătate s-au închinat la raclele cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria, începând de joi, 8 octombrie, prima zi a pelerinajului din acest an. Potrivit organizatorilor, peste 10.000 de persoane stau la un rând de aproximativ doi k

Culte 12-10-2026 17:11

Patriarhul Daniel îi urează sănătate Papei Leon al XIV-lea; Suveranul Pontif urmează să sufere o intervenție chirurgicală

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a adresat un mesaj, luni, Papei Leon al XIV-lea, prin care îi urează 'mult ajutor de la Dumnezeu', pentru a depăși problemele de sănătate cu care se confruntă. 'În aceste momente de încercare, ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Doctorul sufletelor și al trupurilor

Culte 12-10-2026 14:04

Galați: Ajutoare oferite persoanelor cu dizabilități și unei familii vulnerabile de Parohia 'Sfânta Cuvioasă Parascheva'

Parohia 'Sfânta Cuvioasă Parascheva' din municipiul Galați a oferit ajutoare în valoare de peste 28.000 de lei persoanelor cu dizabilități și unei familii aflate într-o situație financiară dificilă, în cadrul unei campanii social-filantropice organizate în preajma sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, a informat, luni, Arhiepis

Cultura - Media 12-10-2026 13:38

Orchestra Națională Radio deschide noua stagiune pe 16 octombrie, sub bagheta lui Cristian Mandeal

Orchestra Națională Radio deschide noua stagiune, a 98-a, vineri, de la ora 19:00, la Sala Radio, sub bagheta lui Cristian Mandeal. Solistul serii va fi violoncelistul Răzvan Suma, care va interpreta Variațiunile pe o temă Rococo de Ceaikovski, una dintre cele mai elegante partituri dedicate instrumentului. Răzvan Suma va cânta varianta originală a lucră

Cultura - Media 12-10-2026 11:31

Manifestări dedicate scriitorului Norman Manea, cu prilejul împlinirii vârstei de 90 de ani - joi și vineri, la București

O amplă serie de manifestări dedicate scriitorului Norman Manea, cu prilejul împlinirii vârstei de 90 de ani, vor fi organizate joi și vineri, la București, anunță Muzeul Național al Literaturii Române. Organizat de Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, Biblioteca Centrală Univer

Cultura - Media 12-10-2026 10:48

AnulBrâncuși/Gorj: Peste 30 de fotografii rare, realizate de Constantin Brâncuși, expuse în premieră la Târgu Jiu

Peste 30 de fotografii rare, realizate de Constantin Brâncuși, vor fi expuse în premieră la Târgu Jiu, pe 22 octombrie, în Anul Brâncuși, la 150 de ani de la nașterea sculptorului, informează, luni, un comunicat al Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare 'Constantin Brâncuși' din municipiu. Vernisajul are loc

Culte 11-10-2026 07:00

Relicva Sfântului Francisc de Assisi - venerată, duminică, la Catedrala Sf. Iosif

Relicva Sfântului Francisc de Assisi va putea fi venerată, duminică, între orele 7:00 - 20:00, la Catedrala Sf. Iosif din Capitală. La Sfintele Liturghii de la orele 7:00, 8:00, 9:00, 10:30, 12:15, 17:00 și 18:30 se va da binecuvântarea cu relicva Sf. Francisc de Assisi, a informat Arhidieceza Romano-Catolică de București.