Conferinţă 'Poate poezia salva lumea?' cu Ana Blandiana, la Târgul de cArte Alba Transilvana
Scriitoarea Ana Blandiana a prezentat, în cadrul unei conferinţe intitulată "Poate poezia salva lumea?", susţinută vineri seara la Târgul de cArte Alba Transilvana, trei momente în care oamenii au recurs la poezie ca la o salvare.
"Primul este ceva ce ne aparţine numai nouă, este un fenomen absolut românesc, de care nu suntem nici suficient de conştienţi, nici de mândri. Este felul în care s-a făcut poezie în închisorile comuniste din România în deceniile 5 şi 6 ale secolului 20", a spus Ana Blandiana.
Ea a adăugat că, după Revoluţie, după înfiinţarea Memorialului de la Sighet, a încercat mereu să afle în ce măsură acest fenomen a existat şi în alte ţări şi a constatat că el a existat doar în România.
"La Sighet există o sală care se numeşte 'Poezia în închisori', care este în întregime acoperită cu versuri făcute în închisoare. Spun făcute, pentru că termenul scrise nu este potrivit, nu exista creion şi nu exista hârtie. Deci, pentru a realiza o poezie şi a face ceea ce voiau să facă cu ea era nevoie de trei oameni, cel care o gândea, cel care o memora şi cel care o transmitea prin alfabetul Morse. Faptul că acest fenomen a funcţionat mai bine de 20 de ani, faptul că poeziile nu numai că se făceau, dar se transmiteau din celulă în celulă... În aceste condiţii nu mi se pare neobişnuit să spun, să folosesc formula 'rezistenţa prin poezie'. Deci în România a existat o rezistenţă prin poezie", a afirmat Ana Blandiana.
Ea a adăugat că poezia era o formă de supravieţuire mentală, o formă de a nu înnebuni, de a nu-ţi pierde condiţia umană.
"Deci ceea ce trebuie să se înţeleagă din asta şi ceea ce a funcţionat este faptul că în condiţii extreme, în care oamenii îşi simţeau ameninţată însăşi condiţia umană, însăşi condiţia de om, recursul la poezie era o formă de rezistenţă", a punctat poeta.
Ana Blandiana a spus că după Revoluţie a fost o perioadă de vreo doi ani în care în revistele literare a fost o mare dezbatere despre rezistenţa prin cultură, dacă a existat sau nu a existat, a fost eficace sau nu a fost eficace, a avut rost sau nu a avut rost. "Mi s-a părut absolut nedrept felul în care n-am fost mândri de felul în care am rezistat prin cultură şi prin poezie", a subliniat poeta.
Un al doilea exemplu prezentat de Ana Blandiana a fost cel al felului în care avea importanţă poezia în ţările comuniste în anii '60, '70, '80.
"Poezia era importantă pentru că în ea se strângeau ultimele molecule de libertate pe care oamenii le căutau ca să le respire. Asta se întâmpla pentru că poezia avea la dispoziţie, spre deosebire de celelalte mijloace de exprimare, metafora. Iar asta făcea ca poezia să se nască în mijlocul drumului dintre cel care scria şi cel care asculta, cel care citea, peste capul sau sub nasul cenzurii. Şi această formă de respirare a libertăţii crea o solidaritate şi o importanţă a poeziei extraordinară", a spus poeta.
Cel de-al treilea exemplu dat de către aceasta are legătură cu situaţia contemporană din Europa, cu un fel de saturaţie la care s-a ajuns după decenii de societate de consum.
"La ora asta în Europa şi în lume, dar în Europa mai mult, există sute de festivaluri de poezie, de tot felul, în diverse forme, sunt unele la care se strâng mii de oameni. (...). Ei bine, explicaţia mea pentru acest tip de evenimente este că oamenii au ajuns într-un punct în care au simţit că nu mai pot merge mai departe numai prin materialitate, adică nu este destul să munceşti tot mai mult, să câştigi tot mai mult", a spus Ana Blandiana.
Poeta a conchis că poezia are o forţă de a putea funcţiona ca o rezistenţă în condiţii extreme.
Printre invitaţii celei de-a 15-a ediţii a Târgului de cArte Alba Transilvana, care are loc la Alba Iulia de vineri până duminică, la care participă peste 70 de edituri, se numără şi jurnalistul Cristian Tudor Popescu şi preotul Constantin Necula.
Organizatorii Târgului de cArte Alba Transilvana sunt Consiliul Judeţean Alba şi Biblioteca Judeţeană "Lucian Blaga", iar parteneri Primăria Municipiului Alba Iulia, Muzeul Naţional al Unirii, Universitatea "1 Decembrie 1918", Filiala Alba - Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România, unităţi de învăţământ şi centre culturale din judeţul Alba. AGERPRES / (A, AS - autor: Marinela Brumar, editor: Marius Frăţilă, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto: Ana Blandiana/Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bihor: Șezătoarea de la muzeu reînvie portul popular bihorean de la sfârșitul secolului al XIX-lea
Muzeul Țării Crișurilor (MTC) Oradea organizează, începând de vineri, 16 octombrie, o nouă ediție a 'Șezătorii de la muzeu', proiect dedicat revitalizării portului popular vechi din Bihor. Potrivit unui comunicat al muzeului, participanții vor reconstitui cămășile lungi și zadiile negre de lână purtate în satele de pe Valea Criș
Tururi ghidate la expoziția 'Brâncovenii: putere și moștenire' - pe 14 și 31 octombrie, la Palatul Suțu
Două tururi ghidate vor avea loc în zilele de 14 și 31 octombrie la expoziția 'Brâncovenii: putere și moștenire. Portrete din Colecția Muzeului Municipiului București', găzduită de Palatul Suțu. Potrivit unui comunicat al MMB,
Procesiune cu relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea - duminică, în Capitală
Tradiționala procesiune cu relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea va avea loc, duminică, 18 octombrie, în București. Potrivit unui comunicat al Arhidiecezei Romano-Catolice de București, postat marți pe Facebook, procesiunea va porni de la monumentul Sf&a
Festivalul Național de Teatru - texte românești contemporane în modulul spectacole-lectură
Texte românești contemporane vor fi prezentate în modulul spectacole-lectură, la cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru care va avea loc în București în perioada 16 - 25 octombrie, informează UNITER într-un comunicat transmis marți AGERPRES. Modulul este coordonat de regizorul Bobi Pricop împreună cu dramatur
Spectacolul 'Dor de Dichiseanu', prezentat de Ioana Dichiseanu - marți, la Teatrul 'Ion Dacian'
Spectacolul-eveniment 'Dor de Dichiseanu', prezentat de Ioana Dichiseanu, fiica artistului, este programat marți seara la Teatrul Național de Operetă și Musical 'Ion Dacian'. Printre artiștii care vor urca pe scenă, începând cu ora 19:00, se numără Simona Florescu, Paul Surugiu - Fuego, Marcel Pavel, Ștefan Doniga,
Mureș: Legendarul Charlie Chaplin, adus în contemporaneitate într-o expoziție inedită la Galeria Art Nouveau
Expoziția de pictură 'O cafea cu Chaplin', semnată de artistul plastic reghinean Csupán Eduárd, a fost deschisă publicului la Galeria Mini Art Nouveau din Palatul Culturii din Târgu Mureș, a anunțat luni Uniunea Artiștilor Plastici (UAP) din România, Filiala Târgu Mureș. Potrivit UAP Târgu Mureș, p
Timiș: Expoziția 'Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX-XX', de la MNB, încheie 'Trilogia socială a Banatului'
Muzeul Național al Banatului (MNB) din Timișoara vernisează joi, 15 octombrie, de la ora 18:00, expoziția 'Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX-XX', încheind astfel Trilogia Socială a Banatului, inițiată și curatoriată de muzeograful Marius Cornea în anul 2024. Trilogia a debutat în urmă cu doi ani cu expoziți
Demeter, despre participarea României la Târgul de Carte de la Frankfurt 2028: Aștept propunerea Asociației Editorilor
Ministrul interimar al Culturii, Andras Istvan Demeter, a declarat luni că așteaptă o propunere din partea Asociației Editorilor din România (AER) pentru a se ocupa de participarea țării noastre la Târgul Internațional de Carte de la Frankfurt 2028, ca invitat de onoare, în caz contrar urmând ca această responsabilitate să i se încredinț
Iași: Peste 133.000 de pelerini s-au închinat la raclele Sfinților Parascheva și Paisie
Peste 133.000 de persoane din țară și străinătate s-au închinat la raclele cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria, începând de joi, 8 octombrie, prima zi a pelerinajului din acest an. Potrivit organizatorilor, peste 10.000 de persoane stau la un rând de aproximativ doi k
Patriarhul Daniel îi urează sănătate Papei Leon al XIV-lea; Suveranul Pontif urmează să sufere o intervenție chirurgicală
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a adresat un mesaj, luni, Papei Leon al XIV-lea, prin care îi urează 'mult ajutor de la Dumnezeu', pentru a depăși problemele de sănătate cu care se confruntă. 'În aceste momente de încercare, ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Doctorul sufletelor și al trupurilor
Galați: Ajutoare oferite persoanelor cu dizabilități și unei familii vulnerabile de Parohia 'Sfânta Cuvioasă Parascheva'
Parohia 'Sfânta Cuvioasă Parascheva' din municipiul Galați a oferit ajutoare în valoare de peste 28.000 de lei persoanelor cu dizabilități și unei familii aflate într-o situație financiară dificilă, în cadrul unei campanii social-filantropice organizate în preajma sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, a informat, luni, Arhiepis
Orchestra Națională Radio deschide noua stagiune pe 16 octombrie, sub bagheta lui Cristian Mandeal
Orchestra Națională Radio deschide noua stagiune, a 98-a, vineri, de la ora 19:00, la Sala Radio, sub bagheta lui Cristian Mandeal. Solistul serii va fi violoncelistul Răzvan Suma, care va interpreta Variațiunile pe o temă Rococo de Ceaikovski, una dintre cele mai elegante partituri dedicate instrumentului. Răzvan Suma va cânta varianta originală a lucră
Manifestări dedicate scriitorului Norman Manea, cu prilejul împlinirii vârstei de 90 de ani - joi și vineri, la București
O amplă serie de manifestări dedicate scriitorului Norman Manea, cu prilejul împlinirii vârstei de 90 de ani, vor fi organizate joi și vineri, la București, anunță Muzeul Național al Literaturii Române. Organizat de Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, Biblioteca Centrală Univer
AnulBrâncuși/Gorj: Peste 30 de fotografii rare, realizate de Constantin Brâncuși, expuse în premieră la Târgu Jiu
Peste 30 de fotografii rare, realizate de Constantin Brâncuși, vor fi expuse în premieră la Târgu Jiu, pe 22 octombrie, în Anul Brâncuși, la 150 de ani de la nașterea sculptorului, informează, luni, un comunicat al Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare 'Constantin Brâncuși' din municipiu. Vernisajul are loc
Relicva Sfântului Francisc de Assisi - venerată, duminică, la Catedrala Sf. Iosif
Relicva Sfântului Francisc de Assisi va putea fi venerată, duminică, între orele 7:00 - 20:00, la Catedrala Sf. Iosif din Capitală. La Sfintele Liturghii de la orele 7:00, 8:00, 9:00, 10:30, 12:15, 17:00 și 18:30 se va da binecuvântarea cu relicva Sf. Francisc de Assisi, a informat Arhidieceza Romano-Catolică de București.











