România - prezentă la cea de-a XXXVI-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte de la Torino

România va participa la Salonul Internaţional de Carte de la Torino, care se va desfăşura în perioada 9 - 13 mai, cu un stand naţional cu o ofertă editorială consistentă, organizat de Institutul Cultural Român, prin Centrul Naţional al Cărţii, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia şi Accademia di Romania din Roma.
Potrivit unui comunicat al ICR, transmis joi AGERPRES, protagoniştii evenimentelor din cadrul programului românesc sunt personalităţi din ţara noastră, din Italia şi din Republica Moldova reprezentative pentru profilul manifestării - scriitori, traducători, editori, filologi, critici literari, filosofi, jurnalişti, reprezentanţi ai unor edituri din peninsulă.
Între aceştia se numără: Mauro Barindi, Oana Boşca Mălin, Smaranda Bratu Elian, Dan Octavian Cepraga, Horia Corneliu Cicortaş, Lucia Corrain, Andrea Cortellessa, Iulia Cosma, Emilia David, Tatiana Debelli, Federico Donatiello, Doina Ene, Dinu Flămând, Salvatore Giuffrida, Olga Irimciuc, Roberto Keller, Bruno Mazzoni, Roberto Merlo, Giuseppe Munarini, Anita Paolicchi, Barbara Pavetto, Ioana Pârvulescu, Luca Pesante, Paolo Plebani, Loretta Santini, Roberto Scagno, Aurelian Silvestru, Igor Tavilla, Francesco Testa, Tatiana Ţibuleac, Luisa Valmarin.
"Prezenţa României la ediţia din 2024 a acestui prestigios eveniment editorial din Italia, care începe pe 9 mai, de Ziua Europei, înseamnă o serie cuprinzătoare şi atrăgătoare de manifestări dedicate literaturii române şi valorilor ei. Punem în prim-plan, atât prin întâlnirile organizate, cât şi prin selecţia de titluri disponibilă la standul României pe toată durata târgului, reuşite remarcabile din sfera cărţii şi invităm publicul să descopere multiplele faţete ale creaţiei literare din România", a declarat preşedintele Institutului Cultural Român, Liviu Sebastian Jicman, citat în comunicat.
Situat în Pavilionul 1/D14 al complexului expoziţional Lingotto Fiere, standul României va cuprinde un spaţiu destinat vânzării de carte, organizat cu sprijinul Librăriei Libris din Braşov şi al susţinerii Atlassib, dar şi un mic salon dedicat prezentărilor literare româneşti incluse în programul participării la Salonul Internaţional de Carte de la Torino.
Tema ediţiei din acest an a Salonului este "Vita immaginaria" - "Viaţă imaginată". Sub deviza "Immaginare leggendo" - "Imaginând citind", standul României urmează să promoveze atât literatura română contemporană, cât şi lucrări ale autorilor români din domeniile filosofiei, istoriei, criticii literare etc., apărute în limba italiană în ultimii doi ani.
Volumele traduse şi publicate prin "Translation and Publication Support Programme" al Institutului Cultural Român sau din iniţiativa directă a unor edituri italiene vor fi aduse în atenţia publicului prin prezentări de carte, comentarii şi discuţii cu cititorii la care vor participa atât autorii, cât şi editorii, traducătorii şi o serie de invitaţi reputaţi.
Prezenţa României la Salonul Internaţional de Carte de la Torino se înscrie în strategia Institutului Cultural Român privind susţinerea prezenţelor româneşti în context european şi internaţional relevant şi în programul reprezentanţelor sale de la Veneţia şi Roma de promovare a literaturii române în Italia.
Ajuns la cea de-a XXXVI-a ediţie, Salone Internazionale del Libro di Torino e cel mai important târg de carte din Italia şi unul dintre cele mai relevante la nivel european. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Iași: Unul dintre plopii lui Eminescu, rupt de o furtună, valorificat într-o tabără de sculptură
Unul dintre plopii care au fost sursă de inspirație a poeziei ''Pe lângă plopii fără soț'' a lui Mihai Eminescu și care s-a prăbușit în urma unei furtuni care a afectat municipiul Iași în data de 11 iunie va fi folosit ca materie primă pentru participanții la o tabără de sculptură, a anunțat, miercuri, primarul Mihai Chirica.
Teatrul Bulandra introduce un nou tarif premium; noi categorii de tarife și la Teatrul Metropolis
Consilierii generali ai Capitalei au aprobat, miercuri, patru proiecte de hotărâre prin care sunt modificate tarifele practicate de Teatrele Bulandra, Metropolis și Evreiesc de Stat, dar și de Centrul de Cultură ''Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului''. Astfel, în cazul Teatrului Bulandra
Brăila: Au început înscrierile la Festivalul Internațional de Jazz 'Johnny Răducanu'; data limită - 19 septembrie
Înscrierile la Festivalul Internațional de Jazz 'Johnny Răducanu', programat la Brăila în perioada 17-19 octombrie, în memoria celui mai cunoscut și iubit muzician român de jazz, au început și se vor încheia pe 19 septembrie, au anunțat, miercuri, organizatorii evenimentului. Concursul, aflat la cea
Eveniment dedicat celebrării a 70 de ani de la reînființarea Bibliotecii Naționale a României - joi, în aula Ministerului Culturii
Biblioteca Națională a României organizează, joi, un eveniment aniversar dedicat celebrării a 70 de ani de la reînființarea instituției, începând cu orele 11.00, în Aula Ministerului Culturii. Potrivit unui comunicat al Bibliotecii Naționale, transmis miercuri AGERPRES, în deschiderea evenimentului va lua cu
O sabie dacică Sica - adjudecată la 3.000 de euro
O sabie dacică datată sec. I î.Hr.- sec. I d.Hr. a fost adjudecată marți seara la prețul de 3.000 de euro la licitația de istorie organizată de casa Artmark, potrivit rezultatelor sesiunii. Sica, o piesă cu o valoare muzeală, a avut prețul de pornire de 700 de euro. De asemenea, au fost adjudecate la prețuri ridicate mai m
Neamț: Expoziție inedită cu autografele lui George Enescu și prietenilor săi, între care și Puccini și Darclée
O expoziție inedită cu autografele lui George Enescu, dar și ale prietenilor săi, între care Giacomo Puccini și Hariclea Darclée, va fi vernisată, miercuri, la Biblioteca Județeană 'G.T. Kirileanu' Neamț. 'Invităm nemțenii la expoziția intitulată 'George Enescu în județul Neamț. Expoziție cu autografe inedite
Timiș: Peste 100 de pachete cu cărți pentru lectura de vacanță, oferite copiilor de Biserica Dacia
Peste 100 de pachete cu dulciuri și cărți pentru lectura de vacanță le-au fost oferite, de Sânziene, de către Parohia Dacia Cetate din Timișoara, ca premii, tot atâtor copii din grupuri catehetice participante din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Timișoara I, la cea de-a VII-a ediție a Concursului Național Catehetic 'Mărturisirea jertfelnică
ZIUA IEI/Etnolog: Nu orice cămașă tradițională este ie; termenul - folosit prima dată în zona Teleorman-Argeș
Portul românesc cuprinde o varietate foarte mare de tipuri de costume populare, aproximativ 120 principale, pentru tot atâtea zone etnografice din România, iar ia este cea mai cunoscută piesă a acestuia, a cărei zi este marcată anual în 24 iunie, potrivit etnologului Sebastian Paic, muzeograf la Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napo
Demeter Andras a preluat mandatul de ministru al Culturii: Prin respect și profesionalism, consolidăm rolul culturii în societate
Demeter Andras Istvan a preluat, marți, mandatul de ministru al Culturii de la Natalia Intotero, în cadrul unei întâlniri desfășurate la sediul ministerului, prilej cu care a afirmat că rolul culturii poate fi consolidat în societate 'prin dialog, respect și profesionalism'. 'Preiau această responsabilitate
Cluj: Peste 130.000 de spectatori la TIFF 2025
Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) a adunat la Cluj, în cele zece zile de filme și spectacole, peste 130.000 de spectatori. 'Cea de-a 24-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania s-a încheiat spectaculos duminică seara: peste 5000 de spectatori au participat la evenimentul Amadeus LIVE de la B
Gojira, Apocalyptica și Machine Head - printre trupele care vor participa la Rockstadt Extreme Fest 2025
Gojira, Apocalyptica și Machine Head se numără printre trupele care vor participa la Rockstadt Extreme Fest, care se desfășoară între 30 iulie și 3 august la Râșnov. Printre capetele de afiș ale evenimentul se mai regăsesc Within Temptation, Mastodon, Blind Guardian și Sepultura. Potrivit site-ului oficial, festivalu
Bihor: Ziua Iei, sărbătorită în Băile Felix timp de patru zile
Ziua Iei va fi sărbătorită în Băile Felix timp de patru zile prin muzică populară, port tradițional românesc și meșteșuguri, eveniment ce va avea loc în perioada 26 - 29 iunie. Potrivit unui comunicat al Asociației de Promovare a Turismului în Stațiunile Băile Felix și Băile 1 Mai, 'Ziua Iei' este un eveniment d
ZIUA IEI/Vaslui: Zeci de costume populare, prezentate în expoziția 'Ia tradițională românească' la Muzeul Județean
Expoziția 'Ia tradițională românească' a fost deschisă, marți, la Muzeul Județean 'Ștefan cel Mare' Vaslui, evenimentul adunând costume populare din mai multe zone etnografice ale țării. Vernisată cu prilejul Zilei Universale a Iei, expoziția este organizată de Muzeul Județean Vaslui, în colaborare cu Muzeul V
ZIUA IEI/ Sălaj: Flashmob de Ziua Universală a Iei, în centrul Zalăului
Dansatori profesioniști și cetățeni din Zalău s-au prins, marți, pe strada pietonală din centrul municipiului, într-o așa-numită Horă a Iei, un flashmob prin care s-a dorit marcarea Zilei Universale a Iei. Momentul de sărbă
Cea de-a XXVII-a ediție a Festivalului Internațional 'George Enescu' - din 24 august până în 21 septembrie
Cea de-a XXVII-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu deschide, din 24 august, porțile unei călătorii sonore, cu tema 'Aniversări / Celebrations', marcând 70 de ani de la moartea lui George Enescu. Potrivit unui comunicat al Artexim, transmis marți AGERPRES, ediția din acest an reunește la București peste 4.000 de ar