Organizatorii Festivalului Astra Film refuză cererea preoţilor şi difuzează documentarul despre Arsenie Boca
Organizatorii Festivalului Astra Film (AFF) de la Sibiu au precizat că vor difuza documentarul "Arsenie. Viaţa de apoi", de Alexandru Solomon, despre părintele Arsenie Boca, motivând că ei nu doresc să facă cenzură, după ce Arhiepiscopia Sibiului a solicitat public ca acest film să nu fie proiectat în perioada festivalului (15-22 octombrie).
"În atenţia celor care solicită ca filmul 'Arsenie. Viaţa de apoi', de Alexandru Solomon, să fie retras din cadrul festivalului Astra Film 2023. Astra Film Festival are o istorie de 30 de ani, în care libertatea de exprimare a fost mereu un principiu de bază. Astra Film Festival nu a cenzurat niciodată vreun punct de vedere, cu atât mai puţin vreun film din selecţia festivalului. Acesta este un principiu nenegociabil. Credem cu tărie într-o societate deschisă în care se poate discuta liber despre orice. Cererea de a scoate un film din festival, de a-l opri de la distribuire, înseamnă cenzură, este neconstituţională (vezi Art. 29, referitor la libertatea conştiinţei şi Art. 30, referitor la libertatea de exprimare) şi, nu în ultimă instanţă, atentează la dreptul şi libertatea publicului de a viziona un film", au transmis marţi, organizatorii AFF.
Astra Film Festival anunţă că i-a invitat pe reprezentanţii Mitropoliei Ardealului la proiecţia filmului criticat de aceştia, pentru discuţiile de după proiecţie.
"Astra Film Festival respectă inclusiv punctul de vedere al celor care critică filmul 'Arsenie. Viaţa de apoi'. Oricine are dreptul să critice orice, inclusiv un film din selecţia festivalului. De aceea, fiecare film din programul AFF este urmat de dialoguri între realizatori şi public. De aceea vom organiza o dezbatere şi după proiecţia acestui film, la care am invitat să participe inclusiv reprezentanţi ai Mitropoliei Ardealului", mai precizează cei de la AFF.
AFF reaminteşte că în urmă cu un deceniu a prezentat un alt film despre Arsenie Boca, realizat de Nicolae Mărgineanu.
"Dând dovadă de deschidere totală şi respectând cu stricteţe libertatea de exprimare, Astra Film Festival nu a atentat niciodată şi nu nici nu va atenta vreodată la valorile Bisericii Ortodoxe Române. În urma cu 10 ani, am prezentat un alt film despre Arsenie Boca, realizat de Nicolae Mărgineanu, având o perspectivă şi o abordare diferită, o producţie care a avut un succes extraordinar", spun cei de la AFF.
Organizatorii AFF fac apel la "înţelepciune" şi doresc ca să nu se ajungă la "un scandal public".
"Constatăm că deja lucrurile escaladează excesiv în jurul acestei teme, ceea ce poate genera o situaţie în care evaluarea filmului nu va mai avea legătură cu ceea ce a realizat regizorul; va fi doar un scandal public. Iar acest lucru nu este în interesul niciunui om responsabil. Facem apel la înţelepciune.Pentru noi, AFF2023 este o ediţie aniversară. şi facem cu atât mai mult acest apel. Să nu uităm că trăim în oraşul culturii, al pluralismului etnic şi religios, al pluralismului de creaţie şi interpretare. Toate acestea sunt posibile tocmai din respect pentru diferenţele de interpretare şi în respect pentru libertatea de exprimare, de credinţă şi de creaţie artistică", au arătat cei de la AFF.
Arhiepiscopia Sibiului a criticat dur documentarul lui Alexandru Solomon, într-o Scrisoare deschisă comunicată luni seara pe site-ul Mitropoliei Ardealului, şi acuză că "filmul este o nefericită încercare de a batjocori un popor şi valorile lui spirituale. Viaţa părintelui Arsenie Boca, jignitor parodiată, nu este altceva decât un pretext de ridiculizare şi jignire a mii şi mii de credincioşi ai Bisericii Ortodoxe".
"Domnule director al Festivalului Astra Film, solicităm prin această scrisoare deschisă ca proiecţia acestui film să nu fie permisă în judeţul nostru, deoarece: Demersul artistic pe care acest film îl propune nu este unul sincer, căci în spatele unei lamentabile arte cinematografice există un mesaj vădit discriminator şi jignitor. Autorul se declară încă din debutul filmului "sufocat" de prezenţa Bisericii Ortodoxe în spaţiul public şi îşi propune în pseudo-documentarul său să o denigreze, atacând personalitatea părintelui Arsenie. ("Prin 2018 am simţit că mă sufoc; prezenţa Bisericii era peste tot în viaţa publică, şi emblema acestei influenţe era un călugăr chipeş, Arsenie Boca." - min. 01:10). Într-un mod cu totul nesincer a fost obţinută şi aprobarea din partea Arhiepiscopiei Sibiului de a filma la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, stipulându-se în cererea adresată nouă că se doreşte "realizarea unui film documentar despre viaţa Părintelui Arsenie Boca....", realizatorii fiind "însoţiţi la filmare de circa 20 de pelerini (aceste persoane sunt alese de către noi, sunt enoriaşi care merg la pelerinaje în toată ţara)'. Realitatea prezentată pe peliculă este cu totul diferită: filmul nu este documentar, ci o parodie ieftină în care pretinşii pelerini defăimează prin cuvinte şi atitudini atât locurile acelea, cât şi actul de pelerinaj în sine la mormântul părintelui Arsenie". se arată în scrisoarea preoţilor sibieni.
Arhiepiscopia Sibiului insistă că "viaţa părintelui Arsenie este grosolan şi jignitor bagatelizată: un personaj care îl reprezintă pe Părintele Arsenie îşi permite să fumeze îmbrăcat în haină monahală arătând pe tot parcursul filmului prin gesturi, atitudini şi cuvinte explicit ura şi antipatia faţă de personalitatea marelui duhovnic"
Astra Film Festival este unul dintre principalele festivaluri de film documentar de la noi din ţară, cu o tradiţie de trei decenii.
Mitropolia Ardealului este cea care a propus canonizarea părintelui Arsenie Boca, încă din 2019, ştiut fiind faptul că mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurenţiu Streza, a declarat încă din 2014, într-un interviu acordat AGERPRES, că "ar fi cel mai fericit om din lume să poată să semneze şi el pe actul de canonizare". AGERPRES/(AS-autor: Isabela Paulescu, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iași: Peste 194.000 de pelerini s-au închinat la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva
Peste 194.000 de pelerini au trecut pe la baldachinul special amenajat în Curtea Mitropolitană pentru a se închina la raclele cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria, conform informațiilor furnizate de organizatori, începând de joi, 8 octombrie, prima zi a pelerinajului.
Mureș: Dirijorul Tiberiu Soare, la pupitrul orchestrei simfonice la ediția a IX-a a ''Balului Palatului''
Cea de-a noua ediție a ''Balului Palatului'', programată pe data de 20 noiembrie, la Târgu Mureș, va oferi publicului o ''experiență culturală premium'', cu acces gratuit pe bază de rezervare, sub bagheta renumitului dirijor Tiberiu Soare. ''Devenit deja o tradiție, Balul Palatului este singurul ba
Vaslui: Expoziția ''Vârstele imaginației'' cu obiecte din piese LEGO, găzduită de Muzeul ''Vasile Pârvan'' Bârlad
Muzeul ''Vasile Pârvan'' Bârlad găzduiește în perioada 14 octombrie 2026 - 8 ianuarie 2027 expoziția temporară ''Vârstele imaginației'', realizată de Asociația Brickenburg, care cuprinde construcții din elemente LEGO. Potrivit organizatorilor, vizitatorii vor descoperi lucrări originale,
REPORTAJ Vrancea: Salonul ''Milcoveritas'' - caricatura care îi învață pe copii să privească lumea cu umor și spirit critic (GALERIE FOTO)
Râsul poate fi un lucru serios, iar o caricatură bună poate spune, în câteva linii, mai mult decât o pagină întreagă de cuvinte. Cu această lecție au plecat, miercuri, zeci de copii din școlile focșănene care au umplut foaierul Muzeului Vrancei la deschiderea Salonului de Grafică Satirică ''Milcoveritas'', o manifestare c
Alegeri la Academia Română: Regizorul Stere Gulea și filozoful Adrian-Paul Iliescu - membri de onoare
Filosoful Adrian-Paul Iliescu, regizorul Stere Gulea și compozitorul Vladimir Cosma se numără printre membrii de onoare ai Academiei Române aleși, miercuri, de Adunarea Generală a acestui for. Potrivit unui comunicat al Academiei Române transmis AGERPRES, Adunarea Generală a decis, prin vot secret, alegerea a șapte membri de onoare
Iași: Pelerinii s-au înghesuit la sarmalele de post oferite de municipalitate
Pelerinii veniți la Iași pentru a sărbători hramul Sfintei Cuvioase Parascheva au format un rând de câteva zeci de metri pentru a primi sarmalele pregătite cu ocazia evenimentului. Potrivit reprezentaților Direcției de Asistență Socială Iași, anul acesta au fost pregătite aproximativ 60.000 de sarmale, cele mai multe fiind de post.
Filmul 'Jurnalul unei cameriste', regizat de Radu Jude - pe lista scurtă la European Film Awards 2027
Filmul 'The Diary of a Chambermaid' ('Jurnalul unei cameriste') regizat de Radu Jude a intrat pe lista scurtă pentru European Film Awards 2027. Potrivit unui comunicat al companiei de producție și post-producție Avanpost transmis AGERPRES, anunțul a fost făcut miercuri de Academia Europeană de Film. 'Recunoașterea din partea
Cele mai recente filme românești prezentate la Les Films de Cannes a Bucarest, în secțiunea Avanpremierele Toamnei
Cele mai recente filme românești vor putea fi văzute, înainte de premiera lor în cinematografe, la Les Films de Cannes a Bucarest, în secțiunea Avanpremierele Toamnei, informează organizatorii într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES. Laureat în 2026 cu două premii importante, Leopardul de Aur la Locar
Proiectul 'București: Memoria în Realitate Virtuală' - lansat sâmbătă la Muzeul Național de Istorie a României
Proiectul 'București: Memoria în Realitate Virtuală' va fi lansat sâmbătă, de la ora 13:00, la Muzeul Național de Istorie a României. Dezvoltat de Asociația ArtByte, organizație care dezvoltă programe prin care patrimoniul, istoria și noile tehnologii sunt aduse mai aproape de public, proiectul propune o călătorie &ic
Ziua Porților Deschise la Goethe-Institut - pe 24 octombrie: ateliere creative, cursuri de limba germană și concert de jazz
Goethe-Institut București își deschide porțile pentru publicul larg sâmbătă, 24 octombrie, între orele 11:00 și 21:00, instituția invitând publicul să ia parte la o serie de activități, de la ateliere creative pentru copii, tineri și adulți, la Maker Lab și cursuri demonstrative de limba germană, până la concert de Jazz.
Dracula Film Festival #14 începe joi, la Brașov
Cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival, cu patru zile dedicate cinematografiei horror, fantasy și science-fiction, începe joi, la Cinema Astra din Brașov. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis miercuri, AGERPRES, în programul festivalului, care va avea loc în perioada 15 - 18 octombrie, sunt incluse cinci lungmetraje &ici
Gorj: Muzicianul Octavian Petrovici a lansat albumul 'Muzică pentru suflet'; două melodii, dedicate lui Brâncuși
Compozitorul și interpretul Octavian Petrovici a lansat 'Muzică pentru suflet', un album folk cu 12 cântece despre iubire, amintiri și speranță, care reunește compoziții proprii, cântece pe versurile lui Adrian Păunescu și două piese dedicate sculptorului Constantin Brâncuși. Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de int
BIBLIOTECA AZI/ Maramureș: Investiția în cărți la bibliotecile sătești a rămas modestă, deși sunt un sprijin important al elevilor
Bibliotecile comunale din județul Maramureș abia supraviețuiesc și beneficiază de finanțări modeste de la primării pentru achiziția de carte, fonduri mai importante fiind alocate doar Bibliotecii Județene 'Petre Dulfu' din municipiul Baia Mare, aflată însă administrativ în subordinea Consiliului Județean. Una dintre acestea
Tururi ghidate la expoziția 'Brâncovenii: putere și moștenire' - pe 14 și 31 octombrie, la Palatul Suțu
Două tururi ghidate vor avea loc în zilele de 14 și 31 octombrie la expoziția 'Brâncovenii: putere și moștenire. Portrete din Colecția Muzeului Municipiului București', găzduită de Palatul Suțu. Potrivit unui comunicat al MMB,
Brașov: Platformă digitală lansată de Muzeul de Artă pentru recuperarea lucrărilor artistelor românce
Muzeul de Artă Brașov a lansat, marți, o platformă digitală, HerArt.ro, care își propune să recupereze, să valorifice și să aducă în atenția publicului contribuția artistelor la patrimoniul cultural românesc. Proiectul 'Her Art. Artiste din patrimoniu în era digitală', oferă acces, de oriunde din lume, cercetăto













