Peste 15.000 de spectatori la concertele în aer liber din Piaţa Festivalului "George Enescu"
Peste 15.000 de bucureşteni şi turişti au participat timp de opt zile, între 17 şi 24 septembrie, la 14 concerte în aer liber susţinute de peste 200 de artişti, în Piaţa Festivalului "George Enescu", informează un comunicat transmis AGERPRES.
Eveniment conex al celei mai importante manifestări muzicale găzduite de România, Festivalul Internaţional "George Enescu", Piaţa Festivalului a oferit publicului meloman un program muzical variat, în care muzica clasică s-a îmbinat cu ritmurile rock, electronice şi muzica de vodevil, jazz şi operetă.
Printre momentele memorabile ale ediţiei s-au numărat concertele oferite de Orchestra Filarmonicii de Stat "Dinu Lipatti" din Satu Mare, dirijată de Azis Sadikovic, de pianista Mădălina Paşol şi, nu în ultimul rând, de marele violonist Alexandru Tomescu, care a revenit în Piaţa Festivalului alături de alţi doi artişti de renume internaţional, pianista Sînziana Mircea şi violoncelistul Ştefan Cazacu, pentru a prezenta recitalul extraordinar "Wind Water Earth".
Momentele festive au fost marcate în Piaţa Festivalului de Filarmonica Naţională "Serghie Lunchevici" din Republica Moldova, care a interpretat, pe 21 septembrie, compoziţii celebre, precum "My Fair Lady" (F. Loewe), "West Side Story" (L. Bernstein), "Fantezia Carmen" (P. Sarasate), alături de soprana Tatiana Costiuc, Marin Gheraş la nai, Sergiu Muşat la clarinet, Viorica Agafiţa la vioară, Eugen Negruţa la acordeon şi Andrei Iurcu la trompetă, sub bagheta dirijorală a lui Mihail Agafiţa. De asemenea, Big Bandul Radio România au adus în Piaţa Festivalului muzica lui Chick Corea, Duke Ellington, Buddy Rich, Thad Jones şi Peter Herbolzheimer într-un concert îndelung aplaudat pe 22 septembrie. Seara muzicală din 23 septembrie din Piaţa Festivalului a fost dedicată oraşului Bucureşti cu un concert aniversar, susţinut de Miruna Ionescu şi violonistul Valentin Albeşteanu, alături de Orchestra Simfonică a Filarmonicii din Râmnicu Vâlcea "Ion Dumitrescu", dirijată de Tiberiu Dragoş Oprea, şi de Taraful de Oraş.
Publicul de la Piaţa Festivalului s-a bucurat pe 20 septembrie de o seară de concerte intitulată "De la muzica Renaşterii la muzica Clasică şi Electronică" în care au putut fi ascultate concerte de muzică corală, operă şi reinterpretări moderne ale muzicii clasice. Corul de Cameră "Preludiu - Voicu Enăchescu", aflat sub bagheta dirijorului Andrei Stănculescu, a deschis seara cu un repertoriu impresionant, din care au făcut parte celebrele "Arii" de J.S. Bach, "Ave Maria" de F. Schubert, "Eine Kleine Nachtmusik" de W.A. Mozart, "Boleroul" lui M. Ravel şi "Libertangoul" lui A. Piazzolla. Trio AEDEA a purtat audienţa într-o călătorie muzicală fascinantă care a combinat vioara, pianul şi vocea unei soprane într-o simfonie magică a sunetelor. Ascultătorii familiarizaţi cu muzica clasică au fost surprinşi de abordarea şi dezvoltarea curajoasă a unor teme celebre de J.S. Bach, R. Wagner, W.A. Mozart, F.M. Bartholdy, prezentată la instrumente de percuţie, chitară şi voce în concertul "Paul Ilea - Sync The Classics".
Concertul de închidere a Pieţei Festivalului a adus, pe aceeaşi scenă, una dintre cele mai prestigioase orchestre de tineri muzicieni, Orchestra Camerata Regală şi Zoli Toth, artistul conceptual şi promotorul muzicii de percuţie neconvenţionale din România. Duminică, protagonistul, alături de orchestra dirijată de Constantin Grigore, a îmbinat muzica electronică cu muzica simfonică într-un spectacol impresionant pe scena Piaţa Festivalului Enescu.
Festivalul Internaţional "George Enescu" este un eveniment desfăşurat sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României. Agenţia Naţională de Presă AGERPRES este partener media al evenimentului. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Sursa foto: George Enescu Festival/Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iași: Peste 194.000 de pelerini s-au închinat la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva
Peste 194.000 de pelerini au trecut pe la baldachinul special amenajat în Curtea Mitropolitană pentru a se închina la raclele cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria, conform informațiilor furnizate de organizatori, începând de joi, 8 octombrie, prima zi a pelerinajului.
Mureș: Dirijorul Tiberiu Soare, la pupitrul orchestrei simfonice la ediția a IX-a a ''Balului Palatului''
Cea de-a noua ediție a ''Balului Palatului'', programată pe data de 20 noiembrie, la Târgu Mureș, va oferi publicului o ''experiență culturală premium'', cu acces gratuit pe bază de rezervare, sub bagheta renumitului dirijor Tiberiu Soare. ''Devenit deja o tradiție, Balul Palatului este singurul ba
Vaslui: Expoziția ''Vârstele imaginației'' cu obiecte din piese LEGO, găzduită de Muzeul ''Vasile Pârvan'' Bârlad
Muzeul ''Vasile Pârvan'' Bârlad găzduiește în perioada 14 octombrie 2026 - 8 ianuarie 2027 expoziția temporară ''Vârstele imaginației'', realizată de Asociația Brickenburg, care cuprinde construcții din elemente LEGO. Potrivit organizatorilor, vizitatorii vor descoperi lucrări originale,
REPORTAJ Vrancea: Salonul ''Milcoveritas'' - caricatura care îi învață pe copii să privească lumea cu umor și spirit critic (GALERIE FOTO)
Râsul poate fi un lucru serios, iar o caricatură bună poate spune, în câteva linii, mai mult decât o pagină întreagă de cuvinte. Cu această lecție au plecat, miercuri, zeci de copii din școlile focșănene care au umplut foaierul Muzeului Vrancei la deschiderea Salonului de Grafică Satirică ''Milcoveritas'', o manifestare c
Alegeri la Academia Română: Regizorul Stere Gulea și filozoful Adrian-Paul Iliescu - membri de onoare
Filosoful Adrian-Paul Iliescu, regizorul Stere Gulea și compozitorul Vladimir Cosma se numără printre membrii de onoare ai Academiei Române aleși, miercuri, de Adunarea Generală a acestui for. Potrivit unui comunicat al Academiei Române transmis AGERPRES, Adunarea Generală a decis, prin vot secret, alegerea a șapte membri de onoare
Iași: Pelerinii s-au înghesuit la sarmalele de post oferite de municipalitate
Pelerinii veniți la Iași pentru a sărbători hramul Sfintei Cuvioase Parascheva au format un rând de câteva zeci de metri pentru a primi sarmalele pregătite cu ocazia evenimentului. Potrivit reprezentaților Direcției de Asistență Socială Iași, anul acesta au fost pregătite aproximativ 60.000 de sarmale, cele mai multe fiind de post.
Filmul 'Jurnalul unei cameriste', regizat de Radu Jude - pe lista scurtă la European Film Awards 2027
Filmul 'The Diary of a Chambermaid' ('Jurnalul unei cameriste') regizat de Radu Jude a intrat pe lista scurtă pentru European Film Awards 2027. Potrivit unui comunicat al companiei de producție și post-producție Avanpost transmis AGERPRES, anunțul a fost făcut miercuri de Academia Europeană de Film. 'Recunoașterea din partea
Cele mai recente filme românești prezentate la Les Films de Cannes a Bucarest, în secțiunea Avanpremierele Toamnei
Cele mai recente filme românești vor putea fi văzute, înainte de premiera lor în cinematografe, la Les Films de Cannes a Bucarest, în secțiunea Avanpremierele Toamnei, informează organizatorii într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES. Laureat în 2026 cu două premii importante, Leopardul de Aur la Locar
Proiectul 'București: Memoria în Realitate Virtuală' - lansat sâmbătă la Muzeul Național de Istorie a României
Proiectul 'București: Memoria în Realitate Virtuală' va fi lansat sâmbătă, de la ora 13:00, la Muzeul Național de Istorie a României. Dezvoltat de Asociația ArtByte, organizație care dezvoltă programe prin care patrimoniul, istoria și noile tehnologii sunt aduse mai aproape de public, proiectul propune o călătorie &ic
Ziua Porților Deschise la Goethe-Institut - pe 24 octombrie: ateliere creative, cursuri de limba germană și concert de jazz
Goethe-Institut București își deschide porțile pentru publicul larg sâmbătă, 24 octombrie, între orele 11:00 și 21:00, instituția invitând publicul să ia parte la o serie de activități, de la ateliere creative pentru copii, tineri și adulți, la Maker Lab și cursuri demonstrative de limba germană, până la concert de Jazz.
Dracula Film Festival #14 începe joi, la Brașov
Cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival, cu patru zile dedicate cinematografiei horror, fantasy și science-fiction, începe joi, la Cinema Astra din Brașov. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis miercuri, AGERPRES, în programul festivalului, care va avea loc în perioada 15 - 18 octombrie, sunt incluse cinci lungmetraje &ici
Gorj: Muzicianul Octavian Petrovici a lansat albumul 'Muzică pentru suflet'; două melodii, dedicate lui Brâncuși
Compozitorul și interpretul Octavian Petrovici a lansat 'Muzică pentru suflet', un album folk cu 12 cântece despre iubire, amintiri și speranță, care reunește compoziții proprii, cântece pe versurile lui Adrian Păunescu și două piese dedicate sculptorului Constantin Brâncuși. Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de int
BIBLIOTECA AZI/ Maramureș: Investiția în cărți la bibliotecile sătești a rămas modestă, deși sunt un sprijin important al elevilor
Bibliotecile comunale din județul Maramureș abia supraviețuiesc și beneficiază de finanțări modeste de la primării pentru achiziția de carte, fonduri mai importante fiind alocate doar Bibliotecii Județene 'Petre Dulfu' din municipiul Baia Mare, aflată însă administrativ în subordinea Consiliului Județean. Una dintre acestea
Tururi ghidate la expoziția 'Brâncovenii: putere și moștenire' - pe 14 și 31 octombrie, la Palatul Suțu
Două tururi ghidate vor avea loc în zilele de 14 și 31 octombrie la expoziția 'Brâncovenii: putere și moștenire. Portrete din Colecția Muzeului Municipiului București', găzduită de Palatul Suțu. Potrivit unui comunicat al MMB,
Brașov: Platformă digitală lansată de Muzeul de Artă pentru recuperarea lucrărilor artistelor românce
Muzeul de Artă Brașov a lansat, marți, o platformă digitală, HerArt.ro, care își propune să recupereze, să valorifice și să aducă în atenția publicului contribuția artistelor la patrimoniul cultural românesc. Proiectul 'Her Art. Artiste din patrimoniu în era digitală', oferă acces, de oriunde din lume, cercetăto













