Bihor: Concurs internaţional fotografic, unic în România, sub genericul "Via, vinul şi bucuria de a trăi"
Peste 300 de fotografii artistice din lume au fost trimise pentru Concursul internaţional "Via, vinul şi bucuria de a trăi", unic în România, cu această temă, din care un juriu de specialitate a selectat 144 de imagini pentru album şi a premiat cele mai valoroase lucrări.
"Expoziţia aceasta unică în România, şi chiar în Europa, cred, va fi vernisată în data de 8 octombrie, cu ocazia Zilei naţionale a gastronomiei şi a vinului românesc, a declarat miercuri, în conferinţă de presă, principalul organizator al salonului fotografic, Ştefan Toth, preşedintele Asociaţiei Internaţionale Euro Foto Art (AIEFA) Oradea.
Întâlnirea cu reprezentanţii presei a fost organizată într-un spaţiu inedit, cu triplă destinaţie, deschis de câteva zile, şi anume DOP Wine Shop, Wine School şi Wine Bar, din Piaţa Unirii nr. 8, în imediata vecinătate a Bisericii cu Lună din Oradea.
"Este aici şi o şcoală internaţională de vinuri, în care eu şi Beti Darabont, absolventă a cursurilor WSET (The Wine & Spirit Education Trust, n.r), ne dorim foarte mult să contribuim la dezvoltarea culturii vinului, aşa cum face şi domnul Dorin Popa, recunoscut oenolog, pe plan internaţional. Am creat acest spaţiu în Oradea pentru ca să vină tinerii sau oricine e pasionat să înveţe despre vinuri, care sunt considerate alimente, punând la dispoziţie atât vinuri, cât şi specialişti, dar şi o bibliotecă bogată specială," a declarat coproprietarul locaţiei, Toth Tamas.
Cele peste 300 de fotografii au fost trimise de membri AIEFA din 62 de organizaţii partenere din mai multe ţări din Europa, Asia, Africa şi Orientul Mijlociu, chiar şi din îndepărtata Japonie.
Juriul a fost format din preşedintele AIEFA, artistul fotograf Ştefan Toth, preşedintele Summit Agro România (sponsorul competiţiei), Patricia Ştirbu şi preşedintele Asociaţiei "Millesime", conf. univ. Dorin Popa.
"Este o deosebită plăcere să vedem că tânăra generaţie preia şi va duce mai departe ştafeta tradiţiei milenare româneşti de a produce vinuri. Noi, care sprijinim aceste iniţiative, vă felicităm şi vă urăm mult succes. Compania noastră îşi propune să susţină în continuare producătorii de viţă de vie nu numai cu inovaţie şi tehnologie japoneză, dar şi cu susţinerea unor proiecte pentru cultivarea gustului şi educarea tinerei generaţii care să aprecieze vinul românesc, pentru reconstrucţia vechii metropole de vin a Transilvaniei şi altele privind viţa de vie şi vinul," a declarat preşedinta companiei Summit Agro pentru România şi Balcani, Patricia Ştirbu, membru al juriului.
Locul I, şi premiul de 300 de euro, a fost acordat artistului fotograf Otos Andras, din Serbia; locul II, şi 200 de euro, l-a primit Hos Norbert, tot din Serbia, iar locul III, şi 100 de euro, au revenit artistei Mariana Scubli, din România.
Premiul de excelenţă Millesime s-a acordat lui Yarema Protsiv, Ucraina, iar Premiul de excelenţă EFA l-a primit Volodimir Norba, tot ucrainean.
Cu această ocazie s-au mai acordat şi trei medalii "Carol Pop de Szathmari" - aur: Atsushige Kawano (Japonia), argint: Paul Bock (SUA), bronz: Cătălin Vezetiu (România).
Numeroasele lucrări de o calitate extraordinară au determinat organizatorii să acorde şi opt plachete "Carol Pop de Szathmari" pentru colecţiile artiştilor fotografi: Călin Rucsandra (RO), Radu Gabor (RO), Ahmed Mohamed Hassan (Egipt), Iurie Foca (Moldova), Nora Maher (Egipt), Doban Dorina (Ucraina), Szabo Geza (RO) şi Veaceslav Bruma (Ucraina).
Conferenţiarul Dorin Popa a apreciat succesul acestei teme viticole în rândul artiştilor fotografi, precum şi noua locaţie de educaţie în domeniu, situată în centrul municipiului.
"În orice oraş educat din Europa veţi găsi aceste cluburi de vin, cu o abordare de a schimba atitudinea consumatorului. Timpurile noastre sunt un pic triste astăzi, apropo de droguri. Este o problemă naţională, şi nu numai. Japonezii au ajuns, în urma unor studii, la concluzia că cea mai bună soluţie este să vină cu băuturi alcoolice alternative, dar într-un mediu de consum educat, pentru că sunt mult mai puţin cu conotaţii de dependenţă decât substanţele psihotrope asupra tinerilor. Consumul civilizat presupune educaţie şi informaţii," a declarat Dorin Popa.
Specialistul oenolog a mai vorbit despre oenoturism, despre sărbători şi bucuria de a împărtăşi şi de "a povesti" un vin bun. El a comentat o serie de fotografii prezentate, printre care şi imagini din cea mai mare colecţie de vinuri din lume, record în Guiness Book, situată în Mileştii Mici, din republica Moldova.
"Vinul e singurul produs alimentar care topeşte timpul în pahar. De aceea nu trebuie niciodată să bei în zadar. In vino veritas; dacă nu ai găsit adevărul în primul pahar, sigur se află în altă sticlă. De tine depinde dacă ştii să găseşti şi bucurii. Lumea vinului, prin arta fotografică, aduce consumatorului clipe din vie, cramă şi butelie. Conştientizând complexitatea şi efortul sub toate formele lui. Până ajunge vinul în pahar, descoperim că acolo e şi terroir, şi har, şi dar, generând bucurii şi trăiri profunde," a spus Dorin Popa.
Potrivit acestuia, judeţul Bihor se poate mândri, în prezent, cu peste 80 de producători de vinuri, fiind singurul judeţ din ţară, şi se pare din Europa, cu nouă concursuri pentru vinuri, organizate, în ultimii 20 de ani, de asociaţia pe care o conduce.
Fotografiile salonului "Via, vinul şi bucuria de a trăi" vor fi expuse din 8 octombrie, în centrul expoziţional EFA din Cetatea Oradea, iar vernisajul va avea loc în Centrul pentru Cultura şi Civilizaţia Vinului "Millesime", tot în cetate. AGERPRES/(A - autor: Eugenia Paşca, editor: Karina Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Mureș: Dirijorul Tiberiu Soare, la pupitrul orchestrei simfonice la ediția a IX-a a ''Balului Palatului''
Cea de-a noua ediție a ''Balului Palatului'', programată pe data de 20 noiembrie, la Târgu Mureș, va oferi publicului o ''experiență culturală premium'', cu acces gratuit pe bază de rezervare, sub bagheta renumitului dirijor Tiberiu Soare. ''Devenit deja o tradiție, Balul Palatului este singurul ba
Vaslui: Expoziția ''Vârstele imaginației'' cu obiecte din piese LEGO, găzduită de Muzeul ''Vasile Pârvan'' Bârlad
Muzeul ''Vasile Pârvan'' Bârlad găzduiește în perioada 14 octombrie 2026 - 8 ianuarie 2027 expoziția temporară ''Vârstele imaginației'', realizată de Asociația Brickenburg, care cuprinde construcții din elemente LEGO. Potrivit organizatorilor, vizitatorii vor descoperi lucrări originale,
REPORTAJ Vrancea: Salonul ''Milcoveritas'' - caricatura care îi învață pe copii să privească lumea cu umor și spirit critic (GALERIE FOTO)
Râsul poate fi un lucru serios, iar o caricatură bună poate spune, în câteva linii, mai mult decât o pagină întreagă de cuvinte. Cu această lecție au plecat, miercuri, zeci de copii din școlile focșănene care au umplut foaierul Muzeului Vrancei la deschiderea Salonului de Grafică Satirică ''Milcoveritas'', o manifestare c
Alegeri la Academia Română: Regizorul Stere Gulea și filozoful Adrian-Paul Iliescu - membri de onoare
Filosoful Adrian-Paul Iliescu, regizorul Stere Gulea și compozitorul Vladimir Cosma se numără printre membrii de onoare ai Academiei Române aleși, miercuri, de Adunarea Generală a acestui for. Potrivit unui comunicat al Academiei Române transmis AGERPRES, Adunarea Generală a decis, prin vot secret, alegerea a șapte membri de onoare
Iași: Pelerinii s-au înghesuit la sarmalele de post oferite de municipalitate
Pelerinii veniți la Iași pentru a sărbători hramul Sfintei Cuvioase Parascheva au format un rând de câteva zeci de metri pentru a primi sarmalele pregătite cu ocazia evenimentului. Potrivit reprezentaților Direcției de Asistență Socială Iași, anul acesta au fost pregătite aproximativ 60.000 de sarmale, cele mai multe fiind de post.
Filmul 'Jurnalul unei cameriste', regizat de Radu Jude - pe lista scurtă la European Film Awards 2027
Filmul 'The Diary of a Chambermaid' ('Jurnalul unei cameriste') regizat de Radu Jude a intrat pe lista scurtă pentru European Film Awards 2027. Potrivit unui comunicat al companiei de producție și post-producție Avanpost transmis AGERPRES, anunțul a fost făcut miercuri de Academia Europeană de Film. 'Recunoașterea din partea
Cele mai recente filme românești prezentate la Les Films de Cannes a Bucarest, în secțiunea Avanpremierele Toamnei
Cele mai recente filme românești vor putea fi văzute, înainte de premiera lor în cinematografe, la Les Films de Cannes a Bucarest, în secțiunea Avanpremierele Toamnei, informează organizatorii într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES. Laureat în 2026 cu două premii importante, Leopardul de Aur la Locar
Proiectul 'București: Memoria în Realitate Virtuală' - lansat sâmbătă la Muzeul Național de Istorie a României
Proiectul 'București: Memoria în Realitate Virtuală' va fi lansat sâmbătă, de la ora 13:00, la Muzeul Național de Istorie a României. Dezvoltat de Asociația ArtByte, organizație care dezvoltă programe prin care patrimoniul, istoria și noile tehnologii sunt aduse mai aproape de public, proiectul propune o călătorie &ic
Ziua Porților Deschise la Goethe-Institut - pe 24 octombrie: ateliere creative, cursuri de limba germană și concert de jazz
Goethe-Institut București își deschide porțile pentru publicul larg sâmbătă, 24 octombrie, între orele 11:00 și 21:00, instituția invitând publicul să ia parte la o serie de activități, de la ateliere creative pentru copii, tineri și adulți, la Maker Lab și cursuri demonstrative de limba germană, până la concert de Jazz.
Dracula Film Festival #14 începe joi, la Brașov
Cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival, cu patru zile dedicate cinematografiei horror, fantasy și science-fiction, începe joi, la Cinema Astra din Brașov. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis miercuri, AGERPRES, în programul festivalului, care va avea loc în perioada 15 - 18 octombrie, sunt incluse cinci lungmetraje &ici
Gorj: Muzicianul Octavian Petrovici a lansat albumul 'Muzică pentru suflet'; două melodii, dedicate lui Brâncuși
Compozitorul și interpretul Octavian Petrovici a lansat 'Muzică pentru suflet', un album folk cu 12 cântece despre iubire, amintiri și speranță, care reunește compoziții proprii, cântece pe versurile lui Adrian Păunescu și două piese dedicate sculptorului Constantin Brâncuși. Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de int
BIBLIOTECA AZI/ Maramureș: Investiția în cărți la bibliotecile sătești a rămas modestă, deși sunt un sprijin important al elevilor
Bibliotecile comunale din județul Maramureș abia supraviețuiesc și beneficiază de finanțări modeste de la primării pentru achiziția de carte, fonduri mai importante fiind alocate doar Bibliotecii Județene 'Petre Dulfu' din municipiul Baia Mare, aflată însă administrativ în subordinea Consiliului Județean. Una dintre acestea
Tururi ghidate la expoziția 'Brâncovenii: putere și moștenire' - pe 14 și 31 octombrie, la Palatul Suțu
Două tururi ghidate vor avea loc în zilele de 14 și 31 octombrie la expoziția 'Brâncovenii: putere și moștenire. Portrete din Colecția Muzeului Municipiului București', găzduită de Palatul Suțu. Potrivit unui comunicat al MMB,
Brașov: Platformă digitală lansată de Muzeul de Artă pentru recuperarea lucrărilor artistelor românce
Muzeul de Artă Brașov a lansat, marți, o platformă digitală, HerArt.ro, care își propune să recupereze, să valorifice și să aducă în atenția publicului contribuția artistelor la patrimoniul cultural românesc. Proiectul 'Her Art. Artiste din patrimoniu în era digitală', oferă acces, de oriunde din lume, cercetăto
Covasna: Figurină veche de peste 6.000 de ani, descoperită de arheologi la Păuleni-Ciuc
O figurină din lut reprezentând o siluetă feminină, care, potrivit specialiștilor, ar avea o vechime de circa 6.000 de ani, a fost descoperită recent în situl 'Dâmbul Cetății' din localitatea harghiteană Păuleni-Ciuc, au anunțat reprezentanții Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni (MNCR) din Sfântu Gheorghe.













