Harghita: Cercetători din ţară şi Republica Moldova, la Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice "Românii din sud-estul Transilvaniei"
Peste 80 de cercetători, profesori universitari, istorici, teologi, sociologi, etnografi, preoţi sau oameni de cultură din România şi Republica Moldova participă, în zilele de 22 şi 23 septembrie, la Izvoru Mureşului, la lucrările celei a XXIX-a ediţii a Sesiunii Naţionale de Comunicări Ştiinţifice "Românii din sud-estul Transilvaniei. Istorie. Cultură. Civilizaţie".
Evenimentul ştiinţific va avea loc Complexul Sportiv Naţional Izvoru Mureşului şi este organizat de Liga Cultural-Creştină "Andrei Şaguna", Centrul European de Studii Covasna-Harghita (CESCH), Centrul European de Studii în Probleme Etnice (CESPE) Bucureşti al Academiei Române, Centrul Ecleziastic de Documentare "Mitropolit Nicolae Colan" (CEDMNC) Sfântu Gheorghe, din subordinea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei şi Asociaţia "Ştefadina" din Bucureşti, în parteneriat cu Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni (MNCR) Sfântu Gheorghe şi Complexul Sportiv Naţional Izvoru Mureşului.
Potrivit unui comunicat transmis Biroul de presă al Ligii Cultural-Creştine "Andrei Şaguna", lucrările se vor desfăşura în plen şi pe secţiuni, respectiv Istorie, Sociologie şi Etnografie, Cultură românească şi Mediul asociativ - exemple de bună practică.
Cei peste 80 de cercetători, academicieni, profesori universitari, istorici, teologi, sociologi, etnografi, scriitori, muzeografi, arhivişti, profesori, preoţi sau oameni de cultură vin din peste 30 de localităţi, din întreaga ţară şi Republica Moldova.
"Peste jumătate dintre participanţii la lucrările sesiunii sunt doctori şi doctoranzi în ştiinţe socio-umane. Un număr de 60 de conferenţiari au participat la aproape toate cele 28 de ediţii sau la cea mai mare parte a acestora, constituind astfel o comunitate ştiinţifică stabilă, o adevărată familie de intelectuali uniţi în jurul unui obiectiv generos: cunoaşterea istoriei, culturii şi spiritualităţii românilor din sud-estul Transilvaniei", se arată în comunicatul citat.
În cadrul ediţiei din acest an, pe lângă temele tradiţionale referitoare la istoria, cultura şi civilizaţia românească din sud-estul Transilvaniei, vor fi dezbătute şi subiecte precum "350 de ani de la naşterea domnitorului Dimitrie Cantemir"; "100 de ani de la adoptarea Constituţiei României Întregite. Schimbările intervenite în textul Constituţiei României în anii: 1938, 1944, 1948, 1991, 2003; Istorie, cultură şi civilizaţie în Arcul Intracarpatic - secolele XVIII-XX, precum şi aspecte actuale ale convieţuirii interetnice din judeţele Covasna şi Harghita.
Organizatorii precizează că problematica abordată în plen şi pe cele cinci secţiuni este diversă şi "cuprinde teme de larg interes pentru istoria naţională, regional şi locală".
În cadrul evenimentului se vor vernisa expoziţiile "Personalităţi româneşti din judeţele Covasna şi Harghita", realizată de Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni şi "Colecţii şi colecţionari din judeţul Covasna", va fi lansat volumul ACTA CARPATICA nr. IX/2023 - anuarul românilor din sud-estul Transilvaniei şi va fi acordat şi Premiul "Vasile Lechinţan" inginerului Ciprian Hugianu, pentru studiul "Lucrări, studii şi articole referitoare la istoria şi cultura românilor din Arcul Intracarpatic redactate de istoricul Vasile Lechinţan".
Manifestarea se va desfăşura cu sprijinul financiar al Secretariatului General al Guvernului României prin Serviciul Dezvoltare Comunitară din cadrul Direcţiei Dezvoltare Comunitară, Monitorizare Întreprinderi şi Instituţii Publice, mai precizează sursa citată. AGERPRES/ (AS, autor: Gina Ştefan, editor: Karina Olteanu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Mureș: Dirijorul Tiberiu Soare, la pupitrul orchestrei simfonice la ediția a IX-a a ''Balului Palatului''
Cea de-a noua ediție a ''Balului Palatului'', programată pe data de 20 noiembrie, la Târgu Mureș, va oferi publicului o ''experiență culturală premium'', cu acces gratuit pe bază de rezervare, sub bagheta renumitului dirijor Tiberiu Soare. ''Devenit deja o tradiție, Balul Palatului este singurul ba
Vaslui: Expoziția ''Vârstele imaginației'' cu obiecte din piese LEGO, găzduită de Muzeul ''Vasile Pârvan'' Bârlad
Muzeul ''Vasile Pârvan'' Bârlad găzduiește în perioada 14 octombrie 2026 - 8 ianuarie 2027 expoziția temporară ''Vârstele imaginației'', realizată de Asociația Brickenburg, care cuprinde construcții din elemente LEGO. Potrivit organizatorilor, vizitatorii vor descoperi lucrări originale,
REPORTAJ Vrancea: Salonul ''Milcoveritas'' - caricatura care îi învață pe copii să privească lumea cu umor și spirit critic (GALERIE FOTO)
Râsul poate fi un lucru serios, iar o caricatură bună poate spune, în câteva linii, mai mult decât o pagină întreagă de cuvinte. Cu această lecție au plecat, miercuri, zeci de copii din școlile focșănene care au umplut foaierul Muzeului Vrancei la deschiderea Salonului de Grafică Satirică ''Milcoveritas'', o manifestare c
Alegeri la Academia Română: Regizorul Stere Gulea și filozoful Adrian-Paul Iliescu - membri de onoare
Filosoful Adrian-Paul Iliescu, regizorul Stere Gulea și compozitorul Vladimir Cosma se numără printre membrii de onoare ai Academiei Române aleși, miercuri, de Adunarea Generală a acestui for. Potrivit unui comunicat al Academiei Române transmis AGERPRES, Adunarea Generală a decis, prin vot secret, alegerea a șapte membri de onoare
Iași: Pelerinii s-au înghesuit la sarmalele de post oferite de municipalitate
Pelerinii veniți la Iași pentru a sărbători hramul Sfintei Cuvioase Parascheva au format un rând de câteva zeci de metri pentru a primi sarmalele pregătite cu ocazia evenimentului. Potrivit reprezentaților Direcției de Asistență Socială Iași, anul acesta au fost pregătite aproximativ 60.000 de sarmale, cele mai multe fiind de post.
Filmul 'Jurnalul unei cameriste', regizat de Radu Jude - pe lista scurtă la European Film Awards 2027
Filmul 'The Diary of a Chambermaid' ('Jurnalul unei cameriste') regizat de Radu Jude a intrat pe lista scurtă pentru European Film Awards 2027. Potrivit unui comunicat al companiei de producție și post-producție Avanpost transmis AGERPRES, anunțul a fost făcut miercuri de Academia Europeană de Film. 'Recunoașterea din partea
Cele mai recente filme românești prezentate la Les Films de Cannes a Bucarest, în secțiunea Avanpremierele Toamnei
Cele mai recente filme românești vor putea fi văzute, înainte de premiera lor în cinematografe, la Les Films de Cannes a Bucarest, în secțiunea Avanpremierele Toamnei, informează organizatorii într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES. Laureat în 2026 cu două premii importante, Leopardul de Aur la Locar
Proiectul 'București: Memoria în Realitate Virtuală' - lansat sâmbătă la Muzeul Național de Istorie a României
Proiectul 'București: Memoria în Realitate Virtuală' va fi lansat sâmbătă, de la ora 13:00, la Muzeul Național de Istorie a României. Dezvoltat de Asociația ArtByte, organizație care dezvoltă programe prin care patrimoniul, istoria și noile tehnologii sunt aduse mai aproape de public, proiectul propune o călătorie &ic
Ziua Porților Deschise la Goethe-Institut - pe 24 octombrie: ateliere creative, cursuri de limba germană și concert de jazz
Goethe-Institut București își deschide porțile pentru publicul larg sâmbătă, 24 octombrie, între orele 11:00 și 21:00, instituția invitând publicul să ia parte la o serie de activități, de la ateliere creative pentru copii, tineri și adulți, la Maker Lab și cursuri demonstrative de limba germană, până la concert de Jazz.
Dracula Film Festival #14 începe joi, la Brașov
Cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival, cu patru zile dedicate cinematografiei horror, fantasy și science-fiction, începe joi, la Cinema Astra din Brașov. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis miercuri, AGERPRES, în programul festivalului, care va avea loc în perioada 15 - 18 octombrie, sunt incluse cinci lungmetraje &ici
Gorj: Muzicianul Octavian Petrovici a lansat albumul 'Muzică pentru suflet'; două melodii, dedicate lui Brâncuși
Compozitorul și interpretul Octavian Petrovici a lansat 'Muzică pentru suflet', un album folk cu 12 cântece despre iubire, amintiri și speranță, care reunește compoziții proprii, cântece pe versurile lui Adrian Păunescu și două piese dedicate sculptorului Constantin Brâncuși. Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de int
BIBLIOTECA AZI/ Maramureș: Investiția în cărți la bibliotecile sătești a rămas modestă, deși sunt un sprijin important al elevilor
Bibliotecile comunale din județul Maramureș abia supraviețuiesc și beneficiază de finanțări modeste de la primării pentru achiziția de carte, fonduri mai importante fiind alocate doar Bibliotecii Județene 'Petre Dulfu' din municipiul Baia Mare, aflată însă administrativ în subordinea Consiliului Județean. Una dintre acestea
Tururi ghidate la expoziția 'Brâncovenii: putere și moștenire' - pe 14 și 31 octombrie, la Palatul Suțu
Două tururi ghidate vor avea loc în zilele de 14 și 31 octombrie la expoziția 'Brâncovenii: putere și moștenire. Portrete din Colecția Muzeului Municipiului București', găzduită de Palatul Suțu. Potrivit unui comunicat al MMB,
Brașov: Platformă digitală lansată de Muzeul de Artă pentru recuperarea lucrărilor artistelor românce
Muzeul de Artă Brașov a lansat, marți, o platformă digitală, HerArt.ro, care își propune să recupereze, să valorifice și să aducă în atenția publicului contribuția artistelor la patrimoniul cultural românesc. Proiectul 'Her Art. Artiste din patrimoniu în era digitală', oferă acces, de oriunde din lume, cercetăto
Covasna: Figurină veche de peste 6.000 de ani, descoperită de arheologi la Păuleni-Ciuc
O figurină din lut reprezentând o siluetă feminină, care, potrivit specialiștilor, ar avea o vechime de circa 6.000 de ani, a fost descoperită recent în situl 'Dâmbul Cetății' din localitatea harghiteană Păuleni-Ciuc, au anunțat reprezentanții Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni (MNCR) din Sfântu Gheorghe.













