Celebra pianistă Martha Argerich - ovaţionată îndelung la Sala Palatului: Sper să vă mai revăd
Celebra pianistă Martha Argerich a fost ovaţionată îndelung şi chemată la rampă de nenumărate ori, luni seara, la finalul evoluţiei de la Sala Palatului pe scena Festivalului Internaţional "George Enescu".
Alături de Orchestra Filarmonică Naţională a Ungariei, dirijată de Charles Dutoit, aflată la primul concert în cadrul ediţiei 2023 a festivalului, Martha Argerich a intepretat, cu virtuozitatea sa recunoscută, Concertul nr. 3 în do major pentru pian şi orchestră op. 26 de Serghei Prokofiev.
Artista a elogiat organizarea festivalului şi a mulţumit publicului pentru primirea făcută.
"Atât organizatorii, cât şi publicul au fost deosebit de agreabili. Am venit pentru Enescu. Am răspuns cu plăcere invitaţiei care mi s-a făcut. Mulţumesc de primire. Sper să vă mai revăd", a transmis Argerich, într-o declaraţie acordată AGERPRES.
Pianista, care a creat, începând cu anul 1998, câteva festivaluri din dorinţa de a ajuta tinerii muzicieni, a subliniat că preţuieşte toate talentele.
"Tinerele talente, ca şi vârstnicii talentaţi înseamnă mult pentru mine. Mă interesează în egală măsură toate talentele", a mărturisit Martha Argerich.
Inclus în cadrul seriei "Mari Orchestre", programul concertului Filarmonicii ungare a mai inclus Pastorale-fantaisie pentru orchestră mică de George Enescu şi Simfonia fantastica op. 14 de Hector Berlioz.
***
Potrivit site-ului Festivalului Enescu, născută în Argentina, la Buenos Aires, Martha Argerich a început primele lecţii de pian la vârsta de cinci ani cu Vincenzo Scaramuzza. Considerată un copil minune, nu a trecut mult timp până când a început să susţină concerte şi recitaluri regulate.
În 1955, s-a mutat în Europa şi şi-a continuat studiile la Londra, Viena şi Elveţia cu Bruno Seidlhofer, Friedrich Gulda, Nikita Magaloff, Dinu Lipatti şi Stefan Askenase. În 1957, a câştigat atât Concursul de pian de la Bolzano, cât şi pe cel de la Geneva, iar în 1965 a continuat cu Concursul Internaţional Chopin de la Varşovia. De atunci, a fost considerată una dintre cele mai proeminente pianiste din lume, atât ca abilitate, cât şi ca popularitate.
În ciuda faptului că firea ei a condus-o adesea spre capodoperele virtuozităţii din secolele al XIX-lea şi al XX-lea, Argerich păstrează un repertoriu extins, care include, dar nu se limitează la operele lui Bach, Bartok, Beethoven şi Messiaen, precum şi ale lui Chopin, Schumann, Liszt, Debussy, Ravel, Franck, Prokofiev, Stravinski, Şostakovici şi Ceaikovski.
Invitată cu regularitate de cele mai prestigioase orchestre, dirijori şi festivaluri de muzică din Europa, Japonia, America şi Israel (cu Zubin Mehta şi Lahav Shani), muzica de cameră rămâne o parte importantă a vieţii sale muzicale. Cântă şi înregistrează în mod regulat cu Mischa Maisky, Alexandre Rabinovitch, Gidon Kremer şi Daniel Barenboim. A cântat şi înregistrat cu pianistul brazilian Nelson Freire timp de peste 50 de ani.
Martha Argerich a înregistrat pentru EMI, Sony, Philips, Teldec şi DGG, multe dintre interpretările sale fiind difuzate la televiziuni din întreaga lume. De asemenea, a primit numeroase premii prestigioase, printre care un Grammy pentru înregistrarea concertelor Bartok şi Prokofiev, Gramophon - Artistul anului şi Cea mai bună înregistrare de concerte pentru pian a anului pentru concerte de Chopin, Choc de la Monde de la Musique, Kunstler des Jahres Deutscher Schallplatten Kritik, precum şi alte premii Grammy pentru înregistrarea Cenuşăresei de Prokofiev cu Mikhael Pletnev şi a Concertelor II şi III de Beethoven cu Orchestra de Cameră Mahler sub bagheta lui Claudio Abbado (DGG - Cea mai bună interpretare a unui solist instrumentist).
Cu intenţia de a ajuta tinerii muzicieni, Martha a devenit director artistic al Festivalului Beppu din Japonia în 1998. În 1999 a creat Concursul şi Festivalul Internaţional de Pian Martha Argerich din Buenos Aires şi, în iunie 2002, Progetto Martha Argerich din Lugano. În 2018, a lansat Festivalul Martha Argerich din Hamburg.
Martha Argerich a fost distinsă cu numeroase distincţii printre care: "Officier de l'Ordre des Arts et Lettres" - Ofiţer al Ordinului Artelor şi Literelor în 1996 şi "Commandeur de l'Ordre des Arts et des Lettres" - Comandant al Ordinului Artelor şi Literelor în 2004 de către Guvernul francez, "Accademica di Santa Cecilia" la Roma în 1997, "Muzicianul anului" de către Musical America 2001, "Ordinul Soarelui Răsare, raze de aur cu rozetă" de către Împăratul Japoniei, "Praemium Imperiale" acordat de Asociaţia de Artă din Japonia în 2005, "Kennedy Center Honors" acordat de Barack Obama în decembrie 2016, "Commendatore dell'Ordine al Merito della Repubblica Italiana", acordat de Sergio Mattarella în octombrie 2018. AGERPRES/(A, AS - autor: Daniel Popescu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Sursa foto: festivalulenescu.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Mureș: Dirijorul Tiberiu Soare, la pupitrul orchestrei simfonice la ediția a IX-a a ''Balului Palatului''
Cea de-a noua ediție a ''Balului Palatului'', programată pe data de 20 noiembrie, la Târgu Mureș, va oferi publicului o ''experiență culturală premium'', cu acces gratuit pe bază de rezervare, sub bagheta renumitului dirijor Tiberiu Soare. ''Devenit deja o tradiție, Balul Palatului este singurul ba
Vaslui: Expoziția ''Vârstele imaginației'' cu obiecte din piese LEGO, găzduită de Muzeul ''Vasile Pârvan'' Bârlad
Muzeul ''Vasile Pârvan'' Bârlad găzduiește în perioada 14 octombrie 2026 - 8 ianuarie 2027 expoziția temporară ''Vârstele imaginației'', realizată de Asociația Brickenburg, care cuprinde construcții din elemente LEGO. Potrivit organizatorilor, vizitatorii vor descoperi lucrări originale,
REPORTAJ Vrancea: Salonul ''Milcoveritas'' - caricatura care îi învață pe copii să privească lumea cu umor și spirit critic (GALERIE FOTO)
Râsul poate fi un lucru serios, iar o caricatură bună poate spune, în câteva linii, mai mult decât o pagină întreagă de cuvinte. Cu această lecție au plecat, miercuri, zeci de copii din școlile focșănene care au umplut foaierul Muzeului Vrancei la deschiderea Salonului de Grafică Satirică ''Milcoveritas'', o manifestare c
Alegeri la Academia Română: Regizorul Stere Gulea și filozoful Adrian-Paul Iliescu - membri de onoare
Filosoful Adrian-Paul Iliescu, regizorul Stere Gulea și compozitorul Vladimir Cosma se numără printre membrii de onoare ai Academiei Române aleși, miercuri, de Adunarea Generală a acestui for. Potrivit unui comunicat al Academiei Române transmis AGERPRES, Adunarea Generală a decis, prin vot secret, alegerea a șapte membri de onoare
Iași: Pelerinii s-au înghesuit la sarmalele de post oferite de municipalitate
Pelerinii veniți la Iași pentru a sărbători hramul Sfintei Cuvioase Parascheva au format un rând de câteva zeci de metri pentru a primi sarmalele pregătite cu ocazia evenimentului. Potrivit reprezentaților Direcției de Asistență Socială Iași, anul acesta au fost pregătite aproximativ 60.000 de sarmale, cele mai multe fiind de post.
Filmul 'Jurnalul unei cameriste', regizat de Radu Jude - pe lista scurtă la European Film Awards 2027
Filmul 'The Diary of a Chambermaid' ('Jurnalul unei cameriste') regizat de Radu Jude a intrat pe lista scurtă pentru European Film Awards 2027. Potrivit unui comunicat al companiei de producție și post-producție Avanpost transmis AGERPRES, anunțul a fost făcut miercuri de Academia Europeană de Film. 'Recunoașterea din partea
Cele mai recente filme românești prezentate la Les Films de Cannes a Bucarest, în secțiunea Avanpremierele Toamnei
Cele mai recente filme românești vor putea fi văzute, înainte de premiera lor în cinematografe, la Les Films de Cannes a Bucarest, în secțiunea Avanpremierele Toamnei, informează organizatorii într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES. Laureat în 2026 cu două premii importante, Leopardul de Aur la Locar
Proiectul 'București: Memoria în Realitate Virtuală' - lansat sâmbătă la Muzeul Național de Istorie a României
Proiectul 'București: Memoria în Realitate Virtuală' va fi lansat sâmbătă, de la ora 13:00, la Muzeul Național de Istorie a României. Dezvoltat de Asociația ArtByte, organizație care dezvoltă programe prin care patrimoniul, istoria și noile tehnologii sunt aduse mai aproape de public, proiectul propune o călătorie &ic
Ziua Porților Deschise la Goethe-Institut - pe 24 octombrie: ateliere creative, cursuri de limba germană și concert de jazz
Goethe-Institut București își deschide porțile pentru publicul larg sâmbătă, 24 octombrie, între orele 11:00 și 21:00, instituția invitând publicul să ia parte la o serie de activități, de la ateliere creative pentru copii, tineri și adulți, la Maker Lab și cursuri demonstrative de limba germană, până la concert de Jazz.
Dracula Film Festival #14 începe joi, la Brașov
Cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival, cu patru zile dedicate cinematografiei horror, fantasy și science-fiction, începe joi, la Cinema Astra din Brașov. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis miercuri, AGERPRES, în programul festivalului, care va avea loc în perioada 15 - 18 octombrie, sunt incluse cinci lungmetraje &ici
Gorj: Muzicianul Octavian Petrovici a lansat albumul 'Muzică pentru suflet'; două melodii, dedicate lui Brâncuși
Compozitorul și interpretul Octavian Petrovici a lansat 'Muzică pentru suflet', un album folk cu 12 cântece despre iubire, amintiri și speranță, care reunește compoziții proprii, cântece pe versurile lui Adrian Păunescu și două piese dedicate sculptorului Constantin Brâncuși. Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de int
BIBLIOTECA AZI/ Maramureș: Investiția în cărți la bibliotecile sătești a rămas modestă, deși sunt un sprijin important al elevilor
Bibliotecile comunale din județul Maramureș abia supraviețuiesc și beneficiază de finanțări modeste de la primării pentru achiziția de carte, fonduri mai importante fiind alocate doar Bibliotecii Județene 'Petre Dulfu' din municipiul Baia Mare, aflată însă administrativ în subordinea Consiliului Județean. Una dintre acestea
Tururi ghidate la expoziția 'Brâncovenii: putere și moștenire' - pe 14 și 31 octombrie, la Palatul Suțu
Două tururi ghidate vor avea loc în zilele de 14 și 31 octombrie la expoziția 'Brâncovenii: putere și moștenire. Portrete din Colecția Muzeului Municipiului București', găzduită de Palatul Suțu. Potrivit unui comunicat al MMB,
Brașov: Platformă digitală lansată de Muzeul de Artă pentru recuperarea lucrărilor artistelor românce
Muzeul de Artă Brașov a lansat, marți, o platformă digitală, HerArt.ro, care își propune să recupereze, să valorifice și să aducă în atenția publicului contribuția artistelor la patrimoniul cultural românesc. Proiectul 'Her Art. Artiste din patrimoniu în era digitală', oferă acces, de oriunde din lume, cercetăto
Covasna: Figurină veche de peste 6.000 de ani, descoperită de arheologi la Păuleni-Ciuc
O figurină din lut reprezentând o siluetă feminină, care, potrivit specialiștilor, ar avea o vechime de circa 6.000 de ani, a fost descoperită recent în situl 'Dâmbul Cetății' din localitatea harghiteană Păuleni-Ciuc, au anunțat reprezentanții Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni (MNCR) din Sfântu Gheorghe.













