Asia Fest - ediţia a X-a, în perioada 22 - 24 septembrie, la Bucureşti
Cel mai important festival din Europa Centrală şi de Sud-Est care promovează culturile şi gastronomia ţărilor asiatice, Asia Fest, ajuns la ediţia cu numărul 10, se va desfăşura în perioada 22 - 24 septembrie, în curtea Arenei Naţionale din Bucureşti, intrarea dinspre Strada Maior Coravu.
În cele trei zile de festival, organizatorii propun vizitatorilor spectacole, filme, mâncăruri tradiţionale, ateliere şi expoziţii.
Show-urile susţinute de artişti asiatici cunoscuţi la nivel mondial şi amenajarea celei mai mari zone de mâncare asiatică din România sunt printre reperele importante ale Asia Fest 2023.
Potrivit organizatorilor, festivalul reprezintă "paşaportul" bucureştenilor către ţările unui continent caracterizat prin exotism şi tradiţii cu o istorie îndelungată precum Japonia, Coreea de Sud, China, Thailanda, Vietnam, Sri Lanka, Filipine, India, Nepal, Turcia, Siria, Liban etc.
Intrarea este liberă, iar ediţia din acest an este un proiect cofinanţat de Primăria Sectorului 2.
***
Ţara Soarelui Răsare, Japonia, se prezintă şi la această ediţie prin expresii ale culturii sale fascinante şi propune publicului ceremonii ale ceaiului, ateliere de caligrafie şi desene manga, origami, prezentare de costume tradiţionale şi de Kitsuke (arta de a îmbrăca un kimono) şi un atractiv concurs de Cosplay.
***
Pasionaţii de India tradiţională se vor bucura de antrenantele dansuri şi muzici indiene şi vor putea participa zilnic la ateliere de tatuaje cu henna sau de artă rangoli (diferite forme şi modele sunt create prin folosirea unor materiale precum piatră de var pudră, făină de orez, nisip colorat, pulbere de cuarţ, petale de flori, pietre, seminţe etc).
***
O expoziţie fotografică fascinantă va fi pusă în scenă la Asia Fest de Ambasada Republicii Populare Chineze în România. Pe 30 de şevalete vor fi expuse fotografii cu peisaje unice din China.
***
Cum se îmbracă un hanbok (haină tradiţională) vom afla de la coreeni, care vor încânta publicul şi prin activităţile de la atelierele de pictură pe lampioane şi evantaie. De asemenea, concursul de K-Pop music & dance va fi şi el în centrul atenţiei tinerilor pasionaţi de acest tip de subcultură coreeană.
***
De la Asia Fest nu poate lipsi nici Turcia, care propune workshop-uri de caligrafie, ebru (pictură pe apă) şi numeroase alte activităţi specifice culturii sale tradiţionale şi moderne.
***
Copiii vor avea parte de distracţie şi la atelierele de pictură pe faţă, codiţe colorate, workshop-urile de terari (decoraţiuni handmade din sticlă, cu plante naturale suculente sau aeriene). Pentru cei mai tineri dintre vizitatori se vor desfăşura şi ateliere de slime şi design textil susţinute de Creative Arts Center.
Serile Asia Fest vor fi electrizante, susţin organizatorii, datorită show-urilor de J-Rock şi K-Pop, dansurilor tradiţionale, dar şi paradelor de costume tradiţionale asiatice.
Nici cinefilii nu sunt uitaţi, drept urmare fiecare seară a festivalului se va încheia cu proiecţia unui film ce aduce în prim-plan stilul de viaţă, tradiţiile şi cultura unor ţări ca India, Japonia sau China.
***
Un moment de excepţie este concertul extraordinar de J-Rock susţinut în România de celebrul artist japonez MI Ishihara Takamasa, cu numele de scenă MIYAVI. Acesta vine pentru prima oară în România, iar show-ul său are loc sâmbătă, în zona exterioară a Arenei Naţionale Bucureşti, pe inelul central, cu acces din Strada Maior Coravu. MIYAVI este un foarte cunoscut muzician, actor, producător şi filantrop japonez, supranumit "chitaristul samurai". Bilete la concertul MIYAVI mai sunt disponibile la categoria general acces şi pot fi achiziţionate până pe 23 septembrie la un preţ pornind de la 180 lei pe Asia Fest - www.asiafest.eu, More.com, Entertix.ro şi IaBilet.ro.
***
În prima seară a festivalului, vineri, publicul îl va putea asculta pe binecunoscutul Fang Shuang, bariton de origine chineză care locuieşte în România de peste 16 ani, fiind solist vocal al Operei Comice pentru Copii.
Artistul de origine turcă Serkan, născut la Istanbul, dar rezident în România de peste 20 de ani, va urca pe scena Asia Fest sâmbătă.
Duminică, artişti ai Operei Române şi ai Filarmonicii George Enescu vor susţine spectacolul extraordinar numit "ASIA PE PORTATIV", un periplu muzical şi coregrafic prin mai multe culturi asiatice. Acest proiect a fost iniţiat în anul 2013, la Teatrul Nottara, cu titlul "Muzica lumii pe bulevard" şi s-a bucurat de succes pe multe scene din ţară.
Ultimul concert al festivalului va fi cel al artistului Bhaskar Das, unul dintre tinerii maeştri ai muzicii clasice indiene la bansuri (vechi flaut originar din India şi Nepal).
***
La Asia Fest, pe o suprafaţă de 500 mp, va fi amenajată zona de mâncăruri tradiţionale asiatice, preparate şi servite pe loc.
În cea mai mare zonă de food asiatic amenajată vreodată în România vor fi servite gurmanzilor sute de mâncăruri specifice Indiei, Turciei, Iranului, Siriei, Libanului, Coreei de Sud, Chinei, Japoniei, Indoneziei, Filipinelor, Sri Lankăi, Pakistanului şi altor ţări din Asia.
Arena Naţională se va transforma într-un imens restaurant asiatic, unde se vor servi atât preparate binecunoscute precum sushi, celebra supă tradiţională japoneză ramen, binecunoscuta garnitură coreeană kimchi din legume fermentate, pacheţele de primăvară, pui shanghai, kebap, dar şi produse mai puţin cunoscute de români provenite din bucătăriile unor ţări ca Thailanda, Pakistan, Filipine sau Sri Lanka.
La festival, mâncărurile pot fi însoţite şi de băuturi diverse specifice ţărilor asiatice: sucuri, cocktail-uri, bere, băuturi tradiţionale pe bază de orez, cum sunt vin sau sake. Din meniul festivalului nu lipseşte bubble tea, cunoscut şi sub numele de boba tea sau pearl milk tea, care este un mix delicios de ceai, lapte şi perle de tapioca, devenind o băutură foarte cunoscută în rândul iubitorilor culturii şi gastronomiei asiatice.
Nu vor lipsi baclavalele sau cataiful turcesc, dulciurile tradiţionale siriene şi libaneze, îngheţata prăjită thailandeză şi chinezească sau deserturile mochi cu specific japonez. Tot din Japonia direct la standurile Asia Fest vine şi prăjitura taiyaki, un produs cu un design amuzant şi atractiv, sub formă de peşte, cunoscut mai ales de fanii culturii manga-anime. Taiyaki este făcută din compoziţie de clătite şi va fi servită cu umpluturi de îngheţată.
Una dintre noutăţile ediţiei cu numărul 10 este dată de preparatele culinare specifice comunităţilor druzilor. Populaţia druză este concentrată în special în Siria, Liban şi Israel şi este în mare parte formată din fermieri, care se bazează pe produse locale din gospodăriile proprii. Astfel, mâncarea druză are la bază ingrediente naturale provenite din surse organice.
Asia Fest va avea şi o zonă de expoziţie cu vânzare, unde se vor găsi produse culinare (condimente, ierburi, uleiuri, sosuri, ceaiuri, siropuri, dulceţuri, semipreparate etc.), vestimentare (haine şi accesorii), cât şi decoraţiuni şi cosmetice. De asemenea, aici vizitatorii au ocazia să achiziţioneze produse specifice culturilor coreeană, japoneză, indiană, chineză, turcă: cărţi, jocuri, haine, produse cosplay etc.
***
Pe parcursul celor trei zile ale festivalului va avea loc şi o serie de conferinţe şi seminarii, susţinute de reprezentanţi ai centrelor culturale, ambasadelor şi editurilor din România, ce promovează ţări ca Japonia, China, Coreea de Sud, Turcia, India, Indonezia.
Parteneri culturali ai evenimentului sunt: Ambasada Thailandei la Bucureşti, Ambasada Japoniei la Bucureşti, Ambasada Republicii Populare Chineze la Bucureşti, Ambasada Indiei la Bucureşti, Ambasada Indoneziei la Bucureşti, Bad Unicorn, Casa Româno-Chineză, Centrul de Studii Româno-Japoneze "Angela Hondru", Centrul de Studii Româno-Coreene, Asociaţia Haramitchi RO, Tenshin, Asociaţia Culturală Sarang Hanguk, Asociaţia Culturală Nan Kibun, Discover Korea, Indra Dance Academy, Institutul de Artă Euroasiatic, Shanghai Wushu, Institutul Confucius, Sweets Kendama, Festivalul de Film Japonez IZANAGI, Namaste India.
Agenţia Naţională de Presă AGERPRES se numără printre partenerii media ai evenimentului. AGERPRES/(AS - autor: Andreea Rotaru, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Mureș: Dirijorul Tiberiu Soare, la pupitrul orchestrei simfonice la ediția a IX-a a ''Balului Palatului''
Cea de-a noua ediție a ''Balului Palatului'', programată pe data de 20 noiembrie, la Târgu Mureș, va oferi publicului o ''experiență culturală premium'', cu acces gratuit pe bază de rezervare, sub bagheta renumitului dirijor Tiberiu Soare. ''Devenit deja o tradiție, Balul Palatului este singurul ba
Vaslui: Expoziția ''Vârstele imaginației'' cu obiecte din piese LEGO, găzduită de Muzeul ''Vasile Pârvan'' Bârlad
Muzeul ''Vasile Pârvan'' Bârlad găzduiește în perioada 14 octombrie 2026 - 8 ianuarie 2027 expoziția temporară ''Vârstele imaginației'', realizată de Asociația Brickenburg, care cuprinde construcții din elemente LEGO. Potrivit organizatorilor, vizitatorii vor descoperi lucrări originale,
REPORTAJ Vrancea: Salonul ''Milcoveritas'' - caricatura care îi învață pe copii să privească lumea cu umor și spirit critic (GALERIE FOTO)
Râsul poate fi un lucru serios, iar o caricatură bună poate spune, în câteva linii, mai mult decât o pagină întreagă de cuvinte. Cu această lecție au plecat, miercuri, zeci de copii din școlile focșănene care au umplut foaierul Muzeului Vrancei la deschiderea Salonului de Grafică Satirică ''Milcoveritas'', o manifestare c
Alegeri la Academia Română: Regizorul Stere Gulea și filozoful Adrian-Paul Iliescu - membri de onoare
Filosoful Adrian-Paul Iliescu, regizorul Stere Gulea și compozitorul Vladimir Cosma se numără printre membrii de onoare ai Academiei Române aleși, miercuri, de Adunarea Generală a acestui for. Potrivit unui comunicat al Academiei Române transmis AGERPRES, Adunarea Generală a decis, prin vot secret, alegerea a șapte membri de onoare
Iași: Pelerinii s-au înghesuit la sarmalele de post oferite de municipalitate
Pelerinii veniți la Iași pentru a sărbători hramul Sfintei Cuvioase Parascheva au format un rând de câteva zeci de metri pentru a primi sarmalele pregătite cu ocazia evenimentului. Potrivit reprezentaților Direcției de Asistență Socială Iași, anul acesta au fost pregătite aproximativ 60.000 de sarmale, cele mai multe fiind de post.
Filmul 'Jurnalul unei cameriste', regizat de Radu Jude - pe lista scurtă la European Film Awards 2027
Filmul 'The Diary of a Chambermaid' ('Jurnalul unei cameriste') regizat de Radu Jude a intrat pe lista scurtă pentru European Film Awards 2027. Potrivit unui comunicat al companiei de producție și post-producție Avanpost transmis AGERPRES, anunțul a fost făcut miercuri de Academia Europeană de Film. 'Recunoașterea din partea
Cele mai recente filme românești prezentate la Les Films de Cannes a Bucarest, în secțiunea Avanpremierele Toamnei
Cele mai recente filme românești vor putea fi văzute, înainte de premiera lor în cinematografe, la Les Films de Cannes a Bucarest, în secțiunea Avanpremierele Toamnei, informează organizatorii într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES. Laureat în 2026 cu două premii importante, Leopardul de Aur la Locar
Proiectul 'București: Memoria în Realitate Virtuală' - lansat sâmbătă la Muzeul Național de Istorie a României
Proiectul 'București: Memoria în Realitate Virtuală' va fi lansat sâmbătă, de la ora 13:00, la Muzeul Național de Istorie a României. Dezvoltat de Asociația ArtByte, organizație care dezvoltă programe prin care patrimoniul, istoria și noile tehnologii sunt aduse mai aproape de public, proiectul propune o călătorie &ic
Ziua Porților Deschise la Goethe-Institut - pe 24 octombrie: ateliere creative, cursuri de limba germană și concert de jazz
Goethe-Institut București își deschide porțile pentru publicul larg sâmbătă, 24 octombrie, între orele 11:00 și 21:00, instituția invitând publicul să ia parte la o serie de activități, de la ateliere creative pentru copii, tineri și adulți, la Maker Lab și cursuri demonstrative de limba germană, până la concert de Jazz.
Dracula Film Festival #14 începe joi, la Brașov
Cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival, cu patru zile dedicate cinematografiei horror, fantasy și science-fiction, începe joi, la Cinema Astra din Brașov. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis miercuri, AGERPRES, în programul festivalului, care va avea loc în perioada 15 - 18 octombrie, sunt incluse cinci lungmetraje &ici
Gorj: Muzicianul Octavian Petrovici a lansat albumul 'Muzică pentru suflet'; două melodii, dedicate lui Brâncuși
Compozitorul și interpretul Octavian Petrovici a lansat 'Muzică pentru suflet', un album folk cu 12 cântece despre iubire, amintiri și speranță, care reunește compoziții proprii, cântece pe versurile lui Adrian Păunescu și două piese dedicate sculptorului Constantin Brâncuși. Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de int
BIBLIOTECA AZI/ Maramureș: Investiția în cărți la bibliotecile sătești a rămas modestă, deși sunt un sprijin important al elevilor
Bibliotecile comunale din județul Maramureș abia supraviețuiesc și beneficiază de finanțări modeste de la primării pentru achiziția de carte, fonduri mai importante fiind alocate doar Bibliotecii Județene 'Petre Dulfu' din municipiul Baia Mare, aflată însă administrativ în subordinea Consiliului Județean. Una dintre acestea
Tururi ghidate la expoziția 'Brâncovenii: putere și moștenire' - pe 14 și 31 octombrie, la Palatul Suțu
Două tururi ghidate vor avea loc în zilele de 14 și 31 octombrie la expoziția 'Brâncovenii: putere și moștenire. Portrete din Colecția Muzeului Municipiului București', găzduită de Palatul Suțu. Potrivit unui comunicat al MMB,
Brașov: Platformă digitală lansată de Muzeul de Artă pentru recuperarea lucrărilor artistelor românce
Muzeul de Artă Brașov a lansat, marți, o platformă digitală, HerArt.ro, care își propune să recupereze, să valorifice și să aducă în atenția publicului contribuția artistelor la patrimoniul cultural românesc. Proiectul 'Her Art. Artiste din patrimoniu în era digitală', oferă acces, de oriunde din lume, cercetăto
Covasna: Figurină veche de peste 6.000 de ani, descoperită de arheologi la Păuleni-Ciuc
O figurină din lut reprezentând o siluetă feminină, care, potrivit specialiștilor, ar avea o vechime de circa 6.000 de ani, a fost descoperită recent în situl 'Dâmbul Cetății' din localitatea harghiteană Păuleni-Ciuc, au anunțat reprezentanții Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni (MNCR) din Sfântu Gheorghe.













