Timiş: Prima ediţie la Timişoara a festivalului Zilele Filmului German, între 9-12 martie
Festivalul Zilele Filmului German va ajunge în premieră în perioada 9-12 martie la Timişoara, publicul care va veni la Cinema Victoria urmând a viziona o selecţie a celor mai bune titluri din cinematografia germană a ultimilor ani.
"Centrul Cultural German revine în atenţia cinefililor din Timişoara prin reluarea tradiţiei de a difuza filme germane actuale. De data aceasta într-un format nou, comprimat, o producţie a Institutului Goethe din Bucureşti. Mai mult, profităm de redeschiderea Cinematografului Victoria, care ne oferă cadrul optim pentru eveniment", afirmă directorul Centrului Cultural German Timişoara, Mona Isabela Petzek, într-un comunicat remis, miercuri, AGERPRES.
Coordonatorul festivalului aflat la 15-a ediţie în România, Marina Neacşu, precizează că manifestarea de la Timişoara va oferi o alăturare de filme alese din multitudinea titlurilor produse sau coproduse în Germania în ultimii ani.
"Este o selecţie cu care ne mândrim şi care reprezintă deopotrivă ţara de origine, dar şi realităţile din România, adresându-se spectatorilor pe mai multe niveluri, plecând din zona mai comercială (unele titluri) până la profunzimi ce vă vor aduce mai aproape nu doar de filmul german, ci de natura umană", spune Marina Neacşu.
Foarte divers, programul din perioada 9-12 martie va cuprinde comedii, filme science fiction, pelicule despre dragoste şi relaţii, dar şi despre familie, în diversele ei forme.
Comediile deschid şi închid oficial programul celor patru zile. 'Die Goldfische / Peştişorii aurii', filmul de deschidere care dă şi imaginea de pe vizualul acestei ediţii, este un road movie cu un grup de persoane cu dizabilităţi, care încalcă adeseori regulile corectitudinii politice. În încheiere va fi prezentat 'Toubab', un film care reuşeşte să abordeze subiectul serios şi provocator al pierderii iminente a patriei cu o lejeritate şi cu un umor de situaţie bine dozat.
Vineri şi sâmbătă, 'Hyperland' şi 'The Trouble With Being Born / Problema de a fi viu' îi vor proiecta pe spectatori în diferite lumi din viitor, în care reţelele de socializare au preluat complet controlul asupra vieţii oamenilor sau în care androizii iau locul unor fiinţe dragi.
Dragostea este surprinsă în dramele 'Hello Again - Ein Tag Fur Immer / Hello Again - o zi pentru totdeauna', în care o zi de nuntă se retrăieşte în buclă şi de 'Le Prince / Prinţul', ce surprinde o poveste de dragoste între două persoane din medii culturale complet diferite: un bărbat din Congo şi o femeie din Germania.
Relaţiile de familie nu sunt întotdeauna cele mai uşoare, realitatea arătată în dramele 'Mein Sohn / Fiul meu', care surprinde încercarea unei mame de a se apropia de fiul ei adult, şi 'No / Nu', care analizează o relaţie de iubire timp de şapte ani, în 15 scene.
Şi cei mai tineri vor avea un film dedicat: în "Als Hitler Das Rosa Kaninchen Stahl / Când Hitler a furat iepuraşul roz' o vor cunoaşte pe micuţa Anna, care trebuie să fugă din Germania împreună cu părinţii ei, în 1933, lăsând în Berlin iubitul său iepuraş de pluş roz.
Toate filmele sunt vorbite în limba germană şi subtitrate în română. Biletele au preţul special de doar 15 lei.
Cea de-a XV-a ediţie a Zilelor Filmului German este organizată de Goethe-Institut şi se va desfăşura la Cinema Elvire Popesco din Bucureşti între 2 şi 5 martie şi, în premieră, la Cinema Victoria din Timişoara între 9 şi 12 martie, în parteneriat cu Centrul Cultural German Timişoara. AGERPRES / (AS - autor: Otilia Halunga, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Festivalul Național de Teatru #36 începe vineri și va ajunge în 24 de săli de spectacole din Capitală
Festivalul Național de Teatru (FNT), ediția a XXXVI-a, are loc de vineri și până pe 25 octombrie în 24 de săli de spectacole din Capitală. Potrivit Uniunii Teatrale din România - UNITER, în centrul ediției se află selecția oficială de 36 de spectacole, realizată de echipa curatorială formată din criticii Raluca Cî
Taste of Transylvania Boutique Festival - de vineri până duminică, la Muzeul Satului din Capitală
Prima ediție bucureșteană a Taste of Transylvania Boutique Festival are loc, de vineri până duminică, la Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti'. Evenimentul a fost inițiat de mai mulți bucătari, antreprenori HoReCa și producători locali pasionați, care și-au dorit deschiderea unui nou capitol în cultura gastronomică tr
Orchestra Națională Radio deschide noua stagiune sub bagheta lui Cristian Mandeal
Orchestra Națională Radio deschide noua stagiune, a 98-a, vineri, de la ora 19:00, la Sala Radio, sub bagheta lui Cristian Mandeal. Solistul serii va fi violoncelistul Răzvan Suma, care va interpreta Variațiunile pe o temă Rococo de Ceaikovski, una dintre cele mai elegante partituri dedicate instrumentului. Răzvan Suma va cânta varianta originală a lucră
Iași: Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost reintrodusă în Catedrala Mitropolitană
Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost purtată în procesiune și reașezată în Catedrala Mitropolitană, joi seara, după ce numărul pelerinilor așezați la rând s-a redus considerabil. Prin această procesiune urmată de reașezarea în Catedrala Mitropolitană a raclei Sfintei Parascheva se încheie hramul Mi
Ministerul Culturii a pus în consultare publică proiectul Strategiei Naționale a Culturii pentru perioada 2027 - 2034
Ministerul Culturii a anunțat, joi, că a pus în consultare publică proiectul Strategiei Naționale a Culturii pentru perioada 2027 - 2034. 'De aproape două decenii, vorbim despre nevoia unei strategii pentru cultură. Au existat variante, dezbateri, așteptări și multe propuneri. Se căuta, de fiecare dată, documentul care să răspundă tu
Iași/Peste 3.000 de persoane așteaptă să se închine la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria
Peste 3.000 de persoane așteaptă, joi după-amiază, la un rând de doi kilometri pentru a ajunge la baldachinul special amenajat în curtea Catedralei Mitropolitane din Iași pentru a se închina la raclele cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria, conform informațiilor furnizate de organizatori.
Patriarhia: Program liturgic al sărbătoririi Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou în perioada 18-28 octombrie
Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, se va desfășura în perioada 18-28 octombrie. Potrivit Biroului de Presă al Patriarhiei Române, bucuria pelerinajului din acest an va fi sporită de
Isărescu: Volumul lui Nicolae Noica despre clădirile Bibliotecii Academiei - o lucrare excepțională dedicată patrimoniului
Lucrarea 'Istoria clădirilor Bibliotecii Academiei Române, păstrătoare a tezaurului românesc', semnată de prof. ing. Nicolae Noica, director general al Bibliotecii, a fost lansată joi la Banca Națională, guvernatorul Mugur Isărescu subliniind la eveniment că noul volum și-a ocupat deja locul în seria lucrărilor autorului dedicate edificiilor
Brăila: Salonul Internațional de Caricatură, cu peste 300 de participanți din 57 de țări, își premiază câștigătorii
Festivitatea de premiere a câștigătorilor celei de-a XXI-a ediții a Salonului Internațional de Caricatură de la Brăila, competiție la care s-au înscris peste 300 de caricaturiști din 57 de țări, are loc joi, la Casa Tineretului, informează Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Brăila. Fest
CORECTURÃ A fost lansată platforma web a Strategiei Culturale a Municipiului București 2027 - 2036
În știrea cu titlul 'A fost lansată platforma web a Strategiei Culturale a Municipiului București 2027 - 2036' difuzată joi, la ora 13:46, pe fluxurile București, Social și Cultură-Media, în text se va citi corect 'coordonator executiv al proiectului, Elvira Lupșa'. Retransmitem știrea în forma corectă
Arhiepiscopia de Alba Iulia și Făgăraș și Episcopia de Cluj-Gherla, unite 'in persona Episcopi'
Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș și Eparhia de Cluj-Gherla sunt păstorite de joi de același ierarh, respectiv Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, Claudiu-Lucian Pop. Potrivit unui comunicat semnat de Biroul de presă al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș și Biroul de presă al Eparhiei de Cluj-Gherla, publicat joi
Mureș: Realitățile crunte din spatele unei libertăți neprețuite, prezentate de Nina Moica la reîntoarcerea la Reghin
Arestată de Securitate în anul 1959, pe când era elevă în vârstă de doar 15 ani în Reghin, pentru aderarea la o organizație anticomunistă clandestină - 'Uniunea Tineretului Liber', creată de un coleg de liceu, Nina Moica s-a reîntors în orașul natal pentru a-și lansa volumul 'Ce a rămas din tot ce a fost - Povestea nespus
Expoziție dedicată Sfântului Francisc - de săptămâna viitoare, la Muzeul Literaturii Române
Muzeul Național al Literaturii Române găzduiește, în perioada 19-30 octombrie, expoziția de artă contemporană 'I Fioretti di San Francesco. Dalla Parola all'Immagine' / 'Florile Sfântului Francisc. De la Cuvânt la Imagine', dedicată Sfântului Francisc de Assisi. Organizată cu prilejul împlinirii a 800 de
Patriarhul Daniel, mesaj de felicitare pentru Patriarhul Georgiei, la 1700 de ani de la proclamarea creștinismului ca religie de stat
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, i-a transmis, joi, un mesaj Patriarhului Catolicos al Întregii Georgii, Shio III, la împlinirea a 1700 de ani de la proclamarea creștinismului ca religie de stat, în care subliniază că aniversarea reprezintă un prilej de întărire în credință și de a privi cu speranță și responsabilitate spre vi
Argeș: Recital susținut de patru tineri pianiști japonezi la Casa Memorială 'Dinu Lipatti'
Patru tineri pianiști japonezi vor susține, vineri, un recital la Casa Memorială 'Dinu Lipatti' din localitatea Ciolcești, secție a Muzeului Județean Argeș. Recitalul, programat cu începere de la ora 12:00, este organizat în cadrul Turneului Internațional de Pian 'Aripi'. 'Evenimentul aduce în fața publiculu










