Documentarul ''Phoenix. Har/Jar'' în regia lui Cornel Mihalache intră în cinematografe din 20 ianuarie
Filmul documentar "Phoenix. Har/Jar" în regia lui Cornel Mihalache, un proiect realizat în 2022 de Televiziunea Română prin Casa de Producţie TVR, va putea fi văzut pe marile ecrane din Bucureşti şi din ţară din 20 ianuarie, informează un comunicat transmis luni AGERPRES.
"Este un film despre oameni, nu despre muzică. Oameni frumoşi cu orgolii mari, bătrâni cu suflet de copil. Stăpânii României, la un moment dat", a afirmat regizorul Cornel Mihalache, citat în comunicat.
"Am întrebat: 'Ce nu aţi vrea să vedeţi în filmul ăsta, domnule Nicu Covaci?'. Răspunsul a fost: 'Realitatea!' Nu l-am ascultat. Am încercat să ajung dincolo de legendă", a mai spus Cornel Mihalache.
"Phoenix. Har/Jar" reuneşte membrii formaţiei din perioada de dinaintea plecării din 1977 din ţară şi punctează momentele importante din cronologia tumultuoasă a trupei, de la primele apariţii din 1962 sub numele de 'Sfinţii', până în prezent, povestind, în premieră, întâmplările prin care au trecut în ţară, relaţia cu Securitatea, momentele în care au hotărât să fugă din România şi cum au reuşit s-o facă, dar şi viaţa pe care au dus-o peste hotare înainte şi după Revoluţia din '89, se arată în prezentarea peliculei.
"Iată în sfârşit un documentar realizat de o echipă absolut profesionistă, care reuşeşte să transmită istoria unei Legende, văzută prin prisma acelora care au creat-o şi trăit-o!", a afirmat Josef Kappl, potrivit sursei citate.
În volumul omonim apărut la finalul anului trecut la Editura Integral se regăsesc transcrierile complete ale interviurilor realizate de Cornel Mihalache şi Claudia Nedelcu Duca, producătorul filmului, în pregătirea documentarului, alături de inserturi grafice din Arhivele Securităţii, deţinute de CNSAS.
"Proiectul a intrat în portofoliul Casei de Producţie TVR în luna iunie 2022 la iniţiativa lui Mişu Predescu, directorul departamentului. Filmul 'Phoenix. Har/Jar' e construit cu multă măiestrie de Cornel ca un dialog, ca o poveste spusă de o singură voce. Tare mult îmi doresc ca şi membrii formaţiei şi presa şi spectatorii obişnuiţi să treacă dincolo de vorbele lor, de gândurile lor şi să vadă emoţiile - singurele a căror sinceritate şi veridicitate nu poate fi negată", a declarat Claudia Nedelcu Duca.
Montajul filmului îi aparţine Roxanei Elekes. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)
Sursa foto: Angelica St/Mihalache Cornel/Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Festivalul Național de Teatru #36 începe vineri și va ajunge în 24 de săli de spectacole din Capitală
Festivalul Național de Teatru (FNT), ediția a XXXVI-a, are loc de vineri și până pe 25 octombrie în 24 de săli de spectacole din Capitală. Potrivit Uniunii Teatrale din România - UNITER, în centrul ediției se află selecția oficială de 36 de spectacole, realizată de echipa curatorială formată din criticii Raluca Cî
Taste of Transylvania Boutique Festival - de vineri până duminică, la Muzeul Satului din Capitală
Prima ediție bucureșteană a Taste of Transylvania Boutique Festival are loc, de vineri până duminică, la Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti'. Evenimentul a fost inițiat de mai mulți bucătari, antreprenori HoReCa și producători locali pasionați, care și-au dorit deschiderea unui nou capitol în cultura gastronomică tr
Orchestra Națională Radio deschide noua stagiune sub bagheta lui Cristian Mandeal
Orchestra Națională Radio deschide noua stagiune, a 98-a, vineri, de la ora 19:00, la Sala Radio, sub bagheta lui Cristian Mandeal. Solistul serii va fi violoncelistul Răzvan Suma, care va interpreta Variațiunile pe o temă Rococo de Ceaikovski, una dintre cele mai elegante partituri dedicate instrumentului. Răzvan Suma va cânta varianta originală a lucră
Iași: Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost reintrodusă în Catedrala Mitropolitană
Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost purtată în procesiune și reașezată în Catedrala Mitropolitană, joi seara, după ce numărul pelerinilor așezați la rând s-a redus considerabil. Prin această procesiune urmată de reașezarea în Catedrala Mitropolitană a raclei Sfintei Parascheva se încheie hramul Mi
Ministerul Culturii a pus în consultare publică proiectul Strategiei Naționale a Culturii pentru perioada 2027 - 2034
Ministerul Culturii a anunțat, joi, că a pus în consultare publică proiectul Strategiei Naționale a Culturii pentru perioada 2027 - 2034. 'De aproape două decenii, vorbim despre nevoia unei strategii pentru cultură. Au existat variante, dezbateri, așteptări și multe propuneri. Se căuta, de fiecare dată, documentul care să răspundă tu
Iași/Peste 3.000 de persoane așteaptă să se închine la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria
Peste 3.000 de persoane așteaptă, joi după-amiază, la un rând de doi kilometri pentru a ajunge la baldachinul special amenajat în curtea Catedralei Mitropolitane din Iași pentru a se închina la raclele cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria, conform informațiilor furnizate de organizatori.
Patriarhia: Program liturgic al sărbătoririi Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou în perioada 18-28 octombrie
Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, se va desfășura în perioada 18-28 octombrie. Potrivit Biroului de Presă al Patriarhiei Române, bucuria pelerinajului din acest an va fi sporită de
Isărescu: Volumul lui Nicolae Noica despre clădirile Bibliotecii Academiei - o lucrare excepțională dedicată patrimoniului
Lucrarea 'Istoria clădirilor Bibliotecii Academiei Române, păstrătoare a tezaurului românesc', semnată de prof. ing. Nicolae Noica, director general al Bibliotecii, a fost lansată joi la Banca Națională, guvernatorul Mugur Isărescu subliniind la eveniment că noul volum și-a ocupat deja locul în seria lucrărilor autorului dedicate edificiilor
Brăila: Salonul Internațional de Caricatură, cu peste 300 de participanți din 57 de țări, își premiază câștigătorii
Festivitatea de premiere a câștigătorilor celei de-a XXI-a ediții a Salonului Internațional de Caricatură de la Brăila, competiție la care s-au înscris peste 300 de caricaturiști din 57 de țări, are loc joi, la Casa Tineretului, informează Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Brăila. Fest
CORECTURÃ A fost lansată platforma web a Strategiei Culturale a Municipiului București 2027 - 2036
În știrea cu titlul 'A fost lansată platforma web a Strategiei Culturale a Municipiului București 2027 - 2036' difuzată joi, la ora 13:46, pe fluxurile București, Social și Cultură-Media, în text se va citi corect 'coordonator executiv al proiectului, Elvira Lupșa'. Retransmitem știrea în forma corectă
Arhiepiscopia de Alba Iulia și Făgăraș și Episcopia de Cluj-Gherla, unite 'in persona Episcopi'
Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș și Eparhia de Cluj-Gherla sunt păstorite de joi de același ierarh, respectiv Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, Claudiu-Lucian Pop. Potrivit unui comunicat semnat de Biroul de presă al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș și Biroul de presă al Eparhiei de Cluj-Gherla, publicat joi
Mureș: Realitățile crunte din spatele unei libertăți neprețuite, prezentate de Nina Moica la reîntoarcerea la Reghin
Arestată de Securitate în anul 1959, pe când era elevă în vârstă de doar 15 ani în Reghin, pentru aderarea la o organizație anticomunistă clandestină - 'Uniunea Tineretului Liber', creată de un coleg de liceu, Nina Moica s-a reîntors în orașul natal pentru a-și lansa volumul 'Ce a rămas din tot ce a fost - Povestea nespus
Expoziție dedicată Sfântului Francisc - de săptămâna viitoare, la Muzeul Literaturii Române
Muzeul Național al Literaturii Române găzduiește, în perioada 19-30 octombrie, expoziția de artă contemporană 'I Fioretti di San Francesco. Dalla Parola all'Immagine' / 'Florile Sfântului Francisc. De la Cuvânt la Imagine', dedicată Sfântului Francisc de Assisi. Organizată cu prilejul împlinirii a 800 de
Patriarhul Daniel, mesaj de felicitare pentru Patriarhul Georgiei, la 1700 de ani de la proclamarea creștinismului ca religie de stat
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, i-a transmis, joi, un mesaj Patriarhului Catolicos al Întregii Georgii, Shio III, la împlinirea a 1700 de ani de la proclamarea creștinismului ca religie de stat, în care subliniază că aniversarea reprezintă un prilej de întărire în credință și de a privi cu speranță și responsabilitate spre vi
Argeș: Recital susținut de patru tineri pianiști japonezi la Casa Memorială 'Dinu Lipatti'
Patru tineri pianiști japonezi vor susține, vineri, un recital la Casa Memorială 'Dinu Lipatti' din localitatea Ciolcești, secție a Muzeului Județean Argeș. Recitalul, programat cu începere de la ora 12:00, este organizat în cadrul Turneului Internațional de Pian 'Aripi'. 'Evenimentul aduce în fața publiculu










