VIDEO Expoziţia ''M.H. Maxy - De la avangardă la socialism'' a fost vernisată la MNAR (GALERIE FOTO)
Expoziţia ''M.H. Maxy - De la avangardă la socialism'' a fost vernisată miercuri în spaţiul expoziţiilor temporare de la parterul Galeriei Naţionale al Muzeului Naţional de Artă al României.
Expoziţia prezintă opera artistului Max Herman Maxy în două secţiuni distincte, urmând firul cronologic al biografiei sale şi reuneşte 95 de lucrări de pictură, 50 de lucrări de grafică şi proiecte de scenografie, obiecte de artă aplicată, o selecţie din revistele de avangardă "Integral", "Contimporanul, unu", "Punct", precum şi o selecţie din filme documentare realizate în anii '40 şi '50 semnificative pentru climatul epocilor respective.
Silviu Vexler, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, a apreciat că expoziţia "M.H. Maxy - De la avangardă la socialism" este deschisă "într-un moment foarte interesant, de loc, de timp şi de spaţiu, nu doar fizic ci şi moral şi sufletesc".
Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO
"Începem în curând să marcăm 145 de ani de la momentul când primul evreu din România a primit cetăţenia, după o perioadă lungă de timp care s-a întins de-a lungul multor secole şi care, din păcate, este marcată în principal de momente dureroase. Una din cele mai emblematice imagini pentru tot acest proces se regăseşte în această clădire şi a fost, de-a lungul timpului, mult prea puţin pusă în evidenţă. Este vorba de un tablou al lui Grigorescu, 'Evreu cu gâsca'. În afară de imaginea acelui evreu, pentru cei care au avut curiozitatea să citească istoria tabloului sau să privească de aproape acea hârtie care a fost desemnată, era o petiţie adresată Parlamentului României pentru a primi cetăţenia", a povestit preşedintele FCER.
Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO
El a spus că expoziţia deschisă în acest moment şi dedicată unui artist evreu "este în primul rând un mesaj de speranţă".
"În acest moment, de timp, spaţiu şi de loc, la finalul unui an şi la începutul unui an nou, faptul că o astfel de expoziţie dedicată unui artist evreu are loc, cred că este în primul rând un mesaj de speranţă. Alături de Marcel Iancu, alături de Victor Brauner, Maxy formează cea mai vizibilă treiadă a artiştilor evrei care au trăit şi creat în România. Cu toate acestea este mult, mult prea puţin cunoscută opera pe care au creat-o. Relaţia lor cu România şi relaţia cu societatea merită descoperită. De altfel, şi toate tablourile din această expoziţie nu pot fi văzute şi înţelese cu adevărat fără a vedea şi contextul în care ele au fost create, simbolismul care este legat de acele momente", a precizat Silviu Vexler.
Călin Stegerean, managerul Muzeul Naţional de Artă al României, a amintit că Max Herman Maxy a fost primul director al MNAR.
"Acesta este un eveniment deosebit pentru că această expoziţie are legătură, nu în primul rând, şi acest lucru cred că este foarte important, cu primul director al acestui muzeu, cel care a condus activităţile de organizare a activităţii muzeului şi a ceea ce a însemnat expunerea, restaurarea şi conservarea operelor de artă. Dar nu cred că am fi făcut această expoziţie dacă acesta era singurul lui merit, deşi multe dintre coordonatele pe care el le-a stabilit în anii '50 au rămas în oarecare măsură valabile şi astăzi. Max Herman Maxy a fost una dintre marile figuri ale culturii din România, fiind ceea ce se cheamă, înainte de orice, un lider", a spus Călin Stegerean.
El a spus că întotdeauna a fost fascinat "de fidelitatea pe care nu numai Maxy, dar artiştii evrei au avut-o pentru România şi pentru cultura din România".
Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO
Max Herman Maxy a fost una dintre figurile excepţionale ale artei secolului XX din România, viaţa sa de artist petrecându-se în două epoci distincte, egale ca durată: în România monarhică din anul 1923, cel al întoarcerii de la studiile urmate la Berlin până în anul 1947 şi cea care a urmat prin instaurarea regimului comunist în acel an şi până la moartea sa în 1971. În ambele perioade a fost o figură de prim rang, fie ca unul dintre liderii mişcării artistice de avangardă din perioada interbelică, fie ca directorul care a condus înfiinţarea şi funcţionarea celui mai important muzeu de artă al României din perioada comunistă (actualul MNAR).
Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO
Expoziţia va fi deschisă până pe 30 aprilie 2023 şi va include activităţi educative şi conferinţe susţinute de academicianul Ion Pop, dr. Alexandra Chiriac şi Călin Stegerean. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: George Onea, editor online: Gabriela Badea)
*Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Festivalul Național de Teatru #36 începe vineri și va ajunge în 24 de săli de spectacole din Capitală
Festivalul Național de Teatru (FNT), ediția a XXXVI-a, are loc de vineri și până pe 25 octombrie în 24 de săli de spectacole din Capitală. Potrivit Uniunii Teatrale din România - UNITER, în centrul ediției se află selecția oficială de 36 de spectacole, realizată de echipa curatorială formată din criticii Raluca Cî
Taste of Transylvania Boutique Festival - de vineri până duminică, la Muzeul Satului din Capitală
Prima ediție bucureșteană a Taste of Transylvania Boutique Festival are loc, de vineri până duminică, la Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti'. Evenimentul a fost inițiat de mai mulți bucătari, antreprenori HoReCa și producători locali pasionați, care și-au dorit deschiderea unui nou capitol în cultura gastronomică tr
Orchestra Națională Radio deschide noua stagiune sub bagheta lui Cristian Mandeal
Orchestra Națională Radio deschide noua stagiune, a 98-a, vineri, de la ora 19:00, la Sala Radio, sub bagheta lui Cristian Mandeal. Solistul serii va fi violoncelistul Răzvan Suma, care va interpreta Variațiunile pe o temă Rococo de Ceaikovski, una dintre cele mai elegante partituri dedicate instrumentului. Răzvan Suma va cânta varianta originală a lucră
Iași: Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost reintrodusă în Catedrala Mitropolitană
Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost purtată în procesiune și reașezată în Catedrala Mitropolitană, joi seara, după ce numărul pelerinilor așezați la rând s-a redus considerabil. Prin această procesiune urmată de reașezarea în Catedrala Mitropolitană a raclei Sfintei Parascheva se încheie hramul Mi
Ministerul Culturii a pus în consultare publică proiectul Strategiei Naționale a Culturii pentru perioada 2027 - 2034
Ministerul Culturii a anunțat, joi, că a pus în consultare publică proiectul Strategiei Naționale a Culturii pentru perioada 2027 - 2034. 'De aproape două decenii, vorbim despre nevoia unei strategii pentru cultură. Au existat variante, dezbateri, așteptări și multe propuneri. Se căuta, de fiecare dată, documentul care să răspundă tu
Iași/Peste 3.000 de persoane așteaptă să se închine la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria
Peste 3.000 de persoane așteaptă, joi după-amiază, la un rând de doi kilometri pentru a ajunge la baldachinul special amenajat în curtea Catedralei Mitropolitane din Iași pentru a se închina la raclele cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria, conform informațiilor furnizate de organizatori.
Patriarhia: Program liturgic al sărbătoririi Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou în perioada 18-28 octombrie
Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, se va desfășura în perioada 18-28 octombrie. Potrivit Biroului de Presă al Patriarhiei Române, bucuria pelerinajului din acest an va fi sporită de
Isărescu: Volumul lui Nicolae Noica despre clădirile Bibliotecii Academiei - o lucrare excepțională dedicată patrimoniului
Lucrarea 'Istoria clădirilor Bibliotecii Academiei Române, păstrătoare a tezaurului românesc', semnată de prof. ing. Nicolae Noica, director general al Bibliotecii, a fost lansată joi la Banca Națională, guvernatorul Mugur Isărescu subliniind la eveniment că noul volum și-a ocupat deja locul în seria lucrărilor autorului dedicate edificiilor
Brăila: Salonul Internațional de Caricatură, cu peste 300 de participanți din 57 de țări, își premiază câștigătorii
Festivitatea de premiere a câștigătorilor celei de-a XXI-a ediții a Salonului Internațional de Caricatură de la Brăila, competiție la care s-au înscris peste 300 de caricaturiști din 57 de țări, are loc joi, la Casa Tineretului, informează Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Brăila. Fest
CORECTURÃ A fost lansată platforma web a Strategiei Culturale a Municipiului București 2027 - 2036
În știrea cu titlul 'A fost lansată platforma web a Strategiei Culturale a Municipiului București 2027 - 2036' difuzată joi, la ora 13:46, pe fluxurile București, Social și Cultură-Media, în text se va citi corect 'coordonator executiv al proiectului, Elvira Lupșa'. Retransmitem știrea în forma corectă
Arhiepiscopia de Alba Iulia și Făgăraș și Episcopia de Cluj-Gherla, unite 'in persona Episcopi'
Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș și Eparhia de Cluj-Gherla sunt păstorite de joi de același ierarh, respectiv Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, Claudiu-Lucian Pop. Potrivit unui comunicat semnat de Biroul de presă al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș și Biroul de presă al Eparhiei de Cluj-Gherla, publicat joi
Mureș: Realitățile crunte din spatele unei libertăți neprețuite, prezentate de Nina Moica la reîntoarcerea la Reghin
Arestată de Securitate în anul 1959, pe când era elevă în vârstă de doar 15 ani în Reghin, pentru aderarea la o organizație anticomunistă clandestină - 'Uniunea Tineretului Liber', creată de un coleg de liceu, Nina Moica s-a reîntors în orașul natal pentru a-și lansa volumul 'Ce a rămas din tot ce a fost - Povestea nespus
Expoziție dedicată Sfântului Francisc - de săptămâna viitoare, la Muzeul Literaturii Române
Muzeul Național al Literaturii Române găzduiește, în perioada 19-30 octombrie, expoziția de artă contemporană 'I Fioretti di San Francesco. Dalla Parola all'Immagine' / 'Florile Sfântului Francisc. De la Cuvânt la Imagine', dedicată Sfântului Francisc de Assisi. Organizată cu prilejul împlinirii a 800 de
Patriarhul Daniel, mesaj de felicitare pentru Patriarhul Georgiei, la 1700 de ani de la proclamarea creștinismului ca religie de stat
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, i-a transmis, joi, un mesaj Patriarhului Catolicos al Întregii Georgii, Shio III, la împlinirea a 1700 de ani de la proclamarea creștinismului ca religie de stat, în care subliniază că aniversarea reprezintă un prilej de întărire în credință și de a privi cu speranță și responsabilitate spre vi
Argeș: Recital susținut de patru tineri pianiști japonezi la Casa Memorială 'Dinu Lipatti'
Patru tineri pianiști japonezi vor susține, vineri, un recital la Casa Memorială 'Dinu Lipatti' din localitatea Ciolcești, secție a Muzeului Județean Argeș. Recitalul, programat cu începere de la ora 12:00, este organizat în cadrul Turneului Internațional de Pian 'Aripi'. 'Evenimentul aduce în fața publiculu










