REPORTAJ/Mureş: Moştenirea unei familii din Lunca Bradului, transformată într-un muzeu etnografic
Moştenirea unei familii din Lunca Bradului, constând într-o casă cu anexe gospodăreşti şi numeroase obiecte cu o deosebită valoare etnografică, a constituit baza de plecare a unui muzeu rural, Muzeul "Ciobotă-Petruţ", denumit după cei care contribuie şi au contribuit la punerea în valoare a acestui patrimoniu.

Sursa foto: Muzeul "Ciobotă-Petruţ"
"Ceea ce vedeţi aici a rămas moştenire de la părinţii mei şi am vrut să pun în valoare toate aceste obiecte şi căsuţe. Acolo am crescut şi nu am vrut să le las de izbelişte, fiindcă fiica mea, Andreea Gabriela Petruţ, este interpretă de muzică populară. Astfel, mi-a venit ideea să păstrez tradiţia, să nu arunc lucrurile de valoare din gospodărie. Pe lângă ceea ce am moştenit, am încercat să mai adun câte ceva, de pe unde s-a putut, obiecte de uz casnic şi gospodăresc şi costume populare. Muzeul este compus din trei clădiri. Din grajduri am făcut camere pentru a putea expune tot ceea ce avem, astfel încât lucrurile acestea să poată fi văzute. Când organizăm diferite activităţi legate de tradiţii, îmbrăcăm copiii cu o parte din costumele populare din muzeu, mă refer la Grupul 'La poale de Călimani', înfiinţat în anul 2017. Pe lângă acest grup, prin asociaţia noastră am promovat un proiect cultural, Festivalul 'Lada de zestre', ajuns la ediţia a VI-a. Avem aici cămăşi cu vechime de 60, 70 şi chiar peste 100 de ani", a declarat Rusalina Petruţ.

Foto: (c) DORINA MATIŞ/AGERPRES
Muzeul "Ciobotă-Petruţ" din Lunca Bradului are vizitatori de peste tot, din Statele Unite ale Americii, Finlanda, Olanda sau Republica Moldova.
Despre acest muzeu de pe Valea Superioară a Mureşului a apărut şi o carte la Editura "Constantin Romanu-Vivu" din Târgu Mureş, în anul 2016, intitulată ""Muzeul Ciobotă - Petruţ, Lunca Bradului", sub semnătura autorilor Rusalina Petruţ şi Andreea Gabriela Petruţ.

Foto: (c) DORINA MATIŞ/AGERPRES
"Sunt fiica doamnei Rusalina Petruţ. Deşi are multe pe cap în acelaşi timp, reuşeşte cu dăruire şi hărnicie să păstreze aceste lucruri minunate. Îi mulţumesc, de altfel, că mi-a dat viaţă şi că astăzi sunt Andreea Petruţ, cea care dansează, cântă şi iubeşte tradiţia şi folclorul popular. La vârsta de 7 ani, am mers pe Valea Mureşului Superior. Mai exact, m-am oprit la Deda, într-un ansamblu de seamă, cu colegi dragi, instructor fiind domnul Vasile Gabor, care ne-a călăuzit paşii. Şi, totodată, îi mulţumesc pentru că am reuşit cu mândrie să reactivez în acest ansamblu şi o avem şi pe doamna primar Lucreţia Cadar (primăriţa din comuna Deda - n.r.) care ne ajută să ducem jocul mai departe şi, de ce nu, să insuflăm şi copiilor ceea ce înseamnă frumos, tradiţie, cultură, credinţă. Activitatea didactică o desfăşor în grădiniţa cu program prelungit de la Deda, împreună cu o colegă de la dansuri. Am 26 de ani dar nu mă tentează oraşul, am fost şi în oraşe mari şi la câteva grădiniţe în oraş, dar tot acasă m-am întors", ne povesteşte artista Andreea Gabriela Petruţ.

Foto: (c) DORINA MATIŞ/AGERPRES
Cântăreaţa a spus că le este recunoscătoare bunicilor pentru obiectele valoroase care sunt acum expuse, dar şi părinţilor ei pentru eforturile zilnice pe care le depun să întreţină acest muzeu.
"Vreau să le mulţumesc şi să am un gând de rugăciune asupra bunicilor mei pentru că mi-au lăsat această moştenire. Pe urmă, îi mulţumesc mamei că se ocupă de tot ceea ce înseamnă frumuseţe aici, la muzeu şi întreţine toate lucrurile aşa cum trebuie. Le păstrează foarte, foarte bine. Trebuie să ne ocupăm de ceea ce înseamnă tradiţie, folclor, credinţă. Sunt multe obiecte pe care le-am şi cumpărat împreună cu familia mea, dar sunt multe care le-am şi primit. Fiecare obiect are o poveste, poate pe viitor să reuşim să scriem undeva, la fiecare obiect, povestea. Cred că va fi ceva interesant", a arătat Andreea Gabriela Petruţ.

Foto: (c) DORINA MATIŞ/AGERPRES
De îngrijirea clădirilor unde funcţionează muzeul se ocupă capul familiei, Gavril Petruţ, care lucrează la ocolul silvic din localitate, dar în timpul liber repară tot ce e de reparat.
"Toată munca eu o fac, că oameni nu prea găseşti care să te ajute, iar cei care te ajută, te ajută mai mult cu poveştile. Ce fac eu aici? În mare parte reparaţii, repar garduri, magaziile sunt făcute tot de mine, mă ajută şi ele cu ce pot când pot, când nu pot singur (...). Nu ies bani, că n-au de unde să iasă bani. Punem şi din buzunar mult, acum vrem să mai mărim muzeul, pentru că sunt foarte multe obiecte. Am adunat foarte multe că nu mai avem unde să le punem. Facem ceva pentru comuna Lunca Bradului, pentru că toţi cei care au venit până acum aici au fost foarte încântaţi, le-a plăcut", a spus Gavril Petruţ.

Foto: (c) DORINA MATIŞ/AGERPRES
Pentru intrarea în muzeu nu se percepe nicio taxă, însă cei care doresc să facă donaţii, pot depune orice sumă doresc într-o cutie frumos sculptată de un meşter popular de pe Valea Gurghiului, amplasată în incintă. AGERPRES/(A - autor: Dorina Matiş, editor: George Onea, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ultimele trei volume din seria 'Istoria Bibliotecii Academiei Române' - lansate marțea viitoare
Biblioteca Academiei Române lansează marțea viitoare ultimele trei volume din seria 'Istoria Bibliotecii Academiei Române (1867-2025)', care aduc în atenția cititorilor perioada postcomunistă. La eveniment, care se va desfășura în Aula Academiei Române, vor lua cuvântul acad. Marius Andruh, președint
Festivalul Național de Teatru #36 începe vineri și va ajunge în 24 de săli de spectacole din Capitală
Festivalul Național de Teatru (FNT), ediția a XXXVI-a, are loc de vineri și până pe 25 octombrie în 24 de săli de spectacole din Capitală. Potrivit Uniunii Teatrale din România - UNITER, în centrul ediției se află selecția oficială de 36 de spectacole, realizată de echipa curatorială formată din criticii Raluca Cî
Taste of Transylvania Boutique Festival - de vineri până duminică, la Muzeul Satului din Capitală
Prima ediție bucureșteană a Taste of Transylvania Boutique Festival are loc, de vineri până duminică, la Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti'. Evenimentul a fost inițiat de mai mulți bucătari, antreprenori HoReCa și producători locali pasionați, care și-au dorit deschiderea unui nou capitol în cultura gastronomică tr
Orchestra Națională Radio deschide noua stagiune sub bagheta lui Cristian Mandeal
Orchestra Națională Radio deschide noua stagiune, a 98-a, vineri, de la ora 19:00, la Sala Radio, sub bagheta lui Cristian Mandeal. Solistul serii va fi violoncelistul Răzvan Suma, care va interpreta Variațiunile pe o temă Rococo de Ceaikovski, una dintre cele mai elegante partituri dedicate instrumentului. Răzvan Suma va cânta varianta originală a lucră
Iași: Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost reintrodusă în Catedrala Mitropolitană
Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost purtată în procesiune și reașezată în Catedrala Mitropolitană, joi seara, după ce numărul pelerinilor așezați la rând s-a redus considerabil. Prin această procesiune urmată de reașezarea în Catedrala Mitropolitană a raclei Sfintei Parascheva se încheie hramul Mi
Ministerul Culturii a pus în consultare publică proiectul Strategiei Naționale a Culturii pentru perioada 2027 - 2034
Ministerul Culturii a anunțat, joi, că a pus în consultare publică proiectul Strategiei Naționale a Culturii pentru perioada 2027 - 2034. 'De aproape două decenii, vorbim despre nevoia unei strategii pentru cultură. Au existat variante, dezbateri, așteptări și multe propuneri. Se căuta, de fiecare dată, documentul care să răspundă tu
Iași/Peste 3.000 de persoane așteaptă să se închine la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria
Peste 3.000 de persoane așteaptă, joi după-amiază, la un rând de doi kilometri pentru a ajunge la baldachinul special amenajat în curtea Catedralei Mitropolitane din Iași pentru a se închina la raclele cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria, conform informațiilor furnizate de organizatori.
Patriarhia: Program liturgic al sărbătoririi Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou în perioada 18-28 octombrie
Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, se va desfășura în perioada 18-28 octombrie. Potrivit Biroului de Presă al Patriarhiei Române, bucuria pelerinajului din acest an va fi sporită de
Isărescu: Volumul lui Nicolae Noica despre clădirile Bibliotecii Academiei - o lucrare excepțională dedicată patrimoniului
Lucrarea 'Istoria clădirilor Bibliotecii Academiei Române, păstrătoare a tezaurului românesc', semnată de prof. ing. Nicolae Noica, director general al Bibliotecii, a fost lansată joi la Banca Națională, guvernatorul Mugur Isărescu subliniind la eveniment că noul volum și-a ocupat deja locul în seria lucrărilor autorului dedicate edificiilor
Brăila: Salonul Internațional de Caricatură, cu peste 300 de participanți din 57 de țări, își premiază câștigătorii
Festivitatea de premiere a câștigătorilor celei de-a XXI-a ediții a Salonului Internațional de Caricatură de la Brăila, competiție la care s-au înscris peste 300 de caricaturiști din 57 de țări, are loc joi, la Casa Tineretului, informează Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Brăila. Fest
CORECTURÃ A fost lansată platforma web a Strategiei Culturale a Municipiului București 2027 - 2036
În știrea cu titlul 'A fost lansată platforma web a Strategiei Culturale a Municipiului București 2027 - 2036' difuzată joi, la ora 13:46, pe fluxurile București, Social și Cultură-Media, în text se va citi corect 'coordonator executiv al proiectului, Elvira Lupșa'. Retransmitem știrea în forma corectă
Arhiepiscopia de Alba Iulia și Făgăraș și Episcopia de Cluj-Gherla, unite 'in persona Episcopi'
Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș și Eparhia de Cluj-Gherla sunt păstorite de joi de același ierarh, respectiv Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, Claudiu-Lucian Pop. Potrivit unui comunicat semnat de Biroul de presă al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș și Biroul de presă al Eparhiei de Cluj-Gherla, publicat joi
Mureș: Realitățile crunte din spatele unei libertăți neprețuite, prezentate de Nina Moica la reîntoarcerea la Reghin
Arestată de Securitate în anul 1959, pe când era elevă în vârstă de doar 15 ani în Reghin, pentru aderarea la o organizație anticomunistă clandestină - 'Uniunea Tineretului Liber', creată de un coleg de liceu, Nina Moica s-a reîntors în orașul natal pentru a-și lansa volumul 'Ce a rămas din tot ce a fost - Povestea nespus
Expoziție dedicată Sfântului Francisc - de săptămâna viitoare, la Muzeul Literaturii Române
Muzeul Național al Literaturii Române găzduiește, în perioada 19-30 octombrie, expoziția de artă contemporană 'I Fioretti di San Francesco. Dalla Parola all'Immagine' / 'Florile Sfântului Francisc. De la Cuvânt la Imagine', dedicată Sfântului Francisc de Assisi. Organizată cu prilejul împlinirii a 800 de
Patriarhul Daniel, mesaj de felicitare pentru Patriarhul Georgiei, la 1700 de ani de la proclamarea creștinismului ca religie de stat
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, i-a transmis, joi, un mesaj Patriarhului Catolicos al Întregii Georgii, Shio III, la împlinirea a 1700 de ani de la proclamarea creștinismului ca religie de stat, în care subliniază că aniversarea reprezintă un prilej de întărire în credință și de a privi cu speranță și responsabilitate spre vi










