Principele Radu, la Gaudeamus: Monarhul nu poate exista dacă nu oferă mândrie; el nu dezbină niciodată, ci uneşte
ASR Principele Radu a avut duminică, la Gaudeamus, o întâlnire cu cititorii Curtea Veche Publishing, unde a purtat un dialog cu directorul Bibliotecii Naţionale a României, istoricul Adrian Cioroianu, şi cu directorul general al editurii, Iren Arsene, prilej cu care şi-a reafirmat convingerea că tipul de leadership monarhic este unul care uneşte, fiind "într-o perfectă complementaritate cu elementul puterii".
"Cred că mai ales în Uniunea Europeană de astăzi este limpede că puterea politică s-a ascuţit atât de mult din cauza disputelor dintre lideri şi partide, încât este limpede că pe cât mai multă democraţie, pe cât mai multă diviziune, pe cât mai multă prezenţă la vot pe atât mai multă dispută politică. Şi, aceasta are aspecte bune, în aceea că nu putem trăi în afara democraţiei şi aspecte mai puţin bune, în aceea că populaţia şi opinia publică încep să piardă din încrederea pe care o aveau în liderii lor", a spus ASR Radu la standul Curtea Veche Publishing.
În opinia sa, "votul nu înseamnă altceva decât încredere că acela care va veni pentru patru ani la putere va fi mai bun administrator al domeniului sau al ţării decât cel dinainte".
"Dar alegerea propriu-zisă nu se face pe temeiul meritului sau al experienţei, aşa cum se face la Academia Română sau la Armată sau în alte instituţii ale ierarhiei, ci se face pur şi simplu pe o încredere pe care o ai, temporară, în cel de la putere. În timp ce 'alchimistul' (Monarhul, potrivit unei întrebări adresate de Adrian Cioroianu - n.r.) care poartă coroană - şi acest lucru s-a văzut limpede în anii noştri la Regina Elisabeta a II-a şi la Regele Mihai - acest tip de leadership nu dezbină niciodată. El nu există decât dacă uneşte", a accentuat ASR Radu.
Principele a explicat că Regele sau Regina ar fi "un alchimist sau o alchimistă, pentru că 'manevrează' virtuţi, substatnţe, valori pe care nimeni altcineva nu le 'manevrează' în acest fel".
"Monarhul nu poate trăi dacă nu este iubit, nu poate exista dacă nu oferă mândrie, dacă nu e crezut şi dacă nu primeşte încrederea celui din faţă. Când lucrezi cu astfel de sentimente atât de delicate, cum e încrederea sau iubirea sau mândria, (...) nu există un curs care să te înveţe cum să păstrezi timp de 70 de ani, în cazul Reginei Elisabeta, sau 90 de ani, în cazul Regelui Mihai, iubirea celorlalţi, încrederea în tine. De aceea cred că acest fel de leadership, care e atât de greu de înţeles azi - o ţară precum Elveţia sau Statele Unite, ba chiar şi altele cum sunt Franţa sau Germania aproape că nu mai înţeleg ce înseamnă acest fel de influenţă - dar aici, în România, sigur, influenţa aceasta e cunoscută şi înţeleasă şi, din fericire pentru Coroană, ea este într-o perfectă complementaritate cu elementul puterii", a afirmat el.
ASR Radu a mai arătat că nici Antonia (o fetiţă de 8 ani aflată la standul Curtea Veche - n.r.), nici cei din generaţia ei, nici cei din generaţia a treia "nu vor face niciodată vreo confuzie între elementul politic şi Coroana Română".
"Vor înţelege de la sine, chiar dacă nu vor putea s-o exprime în cuvinte, de ce una nu seamănă cu cealaltă şi de ce România are nevoie de amândouă. De ce are nevoie cu o parte a fiinţei ei să se simtă mândră, să iubească, să se simtă în confort identitar şi de ce cu cealaltă are setea de libertate şi de democraţie pe care şi-o exprimă şi manifestă prin societatea civilă în fiecare zi", a mai spus Principele Radu.
Principele Radu şi-a exprimat convingerea că românii înţeleg rolul Coroanei Române, dar unii "aleg să nu se pună de partea celor care vorbesc despre ea".
"Şi în societatea civilă sunt o mulţime de oameni inteligenţi şi care vorbesc despre Coroană, alţii care o ignoră, dar aceasta nu înseamnă că nu înţeleg despre ce este vorba, ci aleg să nu se pună de partea celor care vorbesc despre ea. Nu am absolut nicio îndoială că societatea românească înţelege. (...) Dacă aceasta duce sau nu la o prevedere constituţională în ceea ce priveşte instituţie, aceasta este, desigur, o chestiune mult mai complicată", a susţinut Principele.
ASR Radu a subliniat însă că "nici generaţia Regelui Mihai, nici generaţia Custodelui Margareta nu a aşteptat ca această specificare constituţională să apară", ci "şi-a făcut datoria faţă de ţară".
"Au făcut pentru ţară ceea ce ar fi făcut dacă ar fi fost o prevedere constituţională care să spună că instituţia Coroanei are un caracter constituţional. Până atunci ea are un caracter funcţional şi, uneori, şi-a făcut datoria cel puţin la fel de bine precum şi-o face în ţări în care şeful statului este, în continuare, monarhul, cu mai mult sau mai puţine prerogative", a mai spus Principele Radu. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: George Onea, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Festivalul Național de Teatru #36 începe vineri și va ajunge în 24 de săli de spectacole din Capitală
Festivalul Național de Teatru (FNT), ediția a XXXVI-a, are loc de vineri și până pe 25 octombrie în 24 de săli de spectacole din Capitală. Potrivit Uniunii Teatrale din România - UNITER, în centrul ediției se află selecția oficială de 36 de spectacole, realizată de echipa curatorială formată din criticii Raluca Cî
Taste of Transylvania Boutique Festival - de vineri până duminică, la Muzeul Satului din Capitală
Prima ediție bucureșteană a Taste of Transylvania Boutique Festival are loc, de vineri până duminică, la Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti'. Evenimentul a fost inițiat de mai mulți bucătari, antreprenori HoReCa și producători locali pasionați, care și-au dorit deschiderea unui nou capitol în cultura gastronomică tr
Orchestra Națională Radio deschide noua stagiune sub bagheta lui Cristian Mandeal
Orchestra Națională Radio deschide noua stagiune, a 98-a, vineri, de la ora 19:00, la Sala Radio, sub bagheta lui Cristian Mandeal. Solistul serii va fi violoncelistul Răzvan Suma, care va interpreta Variațiunile pe o temă Rococo de Ceaikovski, una dintre cele mai elegante partituri dedicate instrumentului. Răzvan Suma va cânta varianta originală a lucră
Iași: Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost reintrodusă în Catedrala Mitropolitană
Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost purtată în procesiune și reașezată în Catedrala Mitropolitană, joi seara, după ce numărul pelerinilor așezați la rând s-a redus considerabil. Prin această procesiune urmată de reașezarea în Catedrala Mitropolitană a raclei Sfintei Parascheva se încheie hramul Mi
Ministerul Culturii a pus în consultare publică proiectul Strategiei Naționale a Culturii pentru perioada 2027 - 2034
Ministerul Culturii a anunțat, joi, că a pus în consultare publică proiectul Strategiei Naționale a Culturii pentru perioada 2027 - 2034. 'De aproape două decenii, vorbim despre nevoia unei strategii pentru cultură. Au existat variante, dezbateri, așteptări și multe propuneri. Se căuta, de fiecare dată, documentul care să răspundă tu
Iași/Peste 3.000 de persoane așteaptă să se închine la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria
Peste 3.000 de persoane așteaptă, joi după-amiază, la un rând de doi kilometri pentru a ajunge la baldachinul special amenajat în curtea Catedralei Mitropolitane din Iași pentru a se închina la raclele cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria, conform informațiilor furnizate de organizatori.
Patriarhia: Program liturgic al sărbătoririi Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou în perioada 18-28 octombrie
Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, se va desfășura în perioada 18-28 octombrie. Potrivit Biroului de Presă al Patriarhiei Române, bucuria pelerinajului din acest an va fi sporită de
Isărescu: Volumul lui Nicolae Noica despre clădirile Bibliotecii Academiei - o lucrare excepțională dedicată patrimoniului
Lucrarea 'Istoria clădirilor Bibliotecii Academiei Române, păstrătoare a tezaurului românesc', semnată de prof. ing. Nicolae Noica, director general al Bibliotecii, a fost lansată joi la Banca Națională, guvernatorul Mugur Isărescu subliniind la eveniment că noul volum și-a ocupat deja locul în seria lucrărilor autorului dedicate edificiilor
Brăila: Salonul Internațional de Caricatură, cu peste 300 de participanți din 57 de țări, își premiază câștigătorii
Festivitatea de premiere a câștigătorilor celei de-a XXI-a ediții a Salonului Internațional de Caricatură de la Brăila, competiție la care s-au înscris peste 300 de caricaturiști din 57 de țări, are loc joi, la Casa Tineretului, informează Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Brăila. Fest
CORECTURÃ A fost lansată platforma web a Strategiei Culturale a Municipiului București 2027 - 2036
În știrea cu titlul 'A fost lansată platforma web a Strategiei Culturale a Municipiului București 2027 - 2036' difuzată joi, la ora 13:46, pe fluxurile București, Social și Cultură-Media, în text se va citi corect 'coordonator executiv al proiectului, Elvira Lupșa'. Retransmitem știrea în forma corectă
Arhiepiscopia de Alba Iulia și Făgăraș și Episcopia de Cluj-Gherla, unite 'in persona Episcopi'
Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș și Eparhia de Cluj-Gherla sunt păstorite de joi de același ierarh, respectiv Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, Claudiu-Lucian Pop. Potrivit unui comunicat semnat de Biroul de presă al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș și Biroul de presă al Eparhiei de Cluj-Gherla, publicat joi
Mureș: Realitățile crunte din spatele unei libertăți neprețuite, prezentate de Nina Moica la reîntoarcerea la Reghin
Arestată de Securitate în anul 1959, pe când era elevă în vârstă de doar 15 ani în Reghin, pentru aderarea la o organizație anticomunistă clandestină - 'Uniunea Tineretului Liber', creată de un coleg de liceu, Nina Moica s-a reîntors în orașul natal pentru a-și lansa volumul 'Ce a rămas din tot ce a fost - Povestea nespus
Expoziție dedicată Sfântului Francisc - de săptămâna viitoare, la Muzeul Literaturii Române
Muzeul Național al Literaturii Române găzduiește, în perioada 19-30 octombrie, expoziția de artă contemporană 'I Fioretti di San Francesco. Dalla Parola all'Immagine' / 'Florile Sfântului Francisc. De la Cuvânt la Imagine', dedicată Sfântului Francisc de Assisi. Organizată cu prilejul împlinirii a 800 de
Patriarhul Daniel, mesaj de felicitare pentru Patriarhul Georgiei, la 1700 de ani de la proclamarea creștinismului ca religie de stat
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, i-a transmis, joi, un mesaj Patriarhului Catolicos al Întregii Georgii, Shio III, la împlinirea a 1700 de ani de la proclamarea creștinismului ca religie de stat, în care subliniază că aniversarea reprezintă un prilej de întărire în credință și de a privi cu speranță și responsabilitate spre vi
Argeș: Recital susținut de patru tineri pianiști japonezi la Casa Memorială 'Dinu Lipatti'
Patru tineri pianiști japonezi vor susține, vineri, un recital la Casa Memorială 'Dinu Lipatti' din localitatea Ciolcești, secție a Muzeului Județean Argeș. Recitalul, programat cu începere de la ora 12:00, este organizat în cadrul Turneului Internațional de Pian 'Aripi'. 'Evenimentul aduce în fața publiculu










