Pavel Şuşară, la Gaudeamus: Albumul ''Ţipoia&Tzipoia'' - un spectacol de text şi de imagine
Criticul şi istoricul de artă Pavel Şuşară a afirmat, la Gaudeamus, că albumul ''Ţipoia&Tzipoia, acasă în lumea umbrelor noastre'', lansat, vineri, la standul Institutului Cultural Român, este un spectacol de sunet şi imagine, fiind scrisă din necesitatea de a stopa timpul şi de a-l prelungi pe cât se poate şi din vocaţia de continuitate.
"Cartea este un spectacol de text şi de imagine. E o carte pe două paliere. Textul se poate susţine în sine prin calităţile lui narative, prin capacitatea de evocare, prin atitudine, prin nivelul lui sapienţial. Nu ar fi avut nevoie de imagine ca să fie înţeles. Iar imaginea, la rândul ei, se putea dispensa de text. Totul este extrem de coerent şi într-o relaţie organică între secvenţele de imagine care sunt în carte, doar că, împreună, ele extind câmpul de referinţă şi extind capacitatea de a-l captiva, de a-l prinde în cursă pe cititor. Şi unul care nu prea înţelege ce citeşte, dar ştie să privească şi unul care nu prea se pricepe să facă ordine în lumea vizuală, dar înţelege ce citeşte, amândoi vor fi cuceriţi de în aceeaşi măsură de această carte", a spus criticul, la lansare.
Pavel Şuşară consideră că George Tzipoia nu scrie din vanitate, pentru că ar dori să arate ce a făcut, cine i-au fost părinţii, bunicii, ci din vocaţia de continuitate.
"Nu există mobiluri exterioare care au determinat scrierea acestei cărţi. Totul vine din necesitatea de a stopa timpul şi de a-l prelungi pe cât se poate şi din vocaţia de continuitate. (...) Totul se petrece în cadrul restrâns al unei familii, (...) Relu Tzipoia, pornind de la nucleul propriei sale existenţe difuzează şi descrie şi dă sens unui întreg univers de oameni, de aspiraţii, de patimi, în sensul hristic al cuvântului, de lucruri, de obiecte care se însufleţesc şi, împreună cu oamenii şi cu detaliile, de multe ori nesesizate, creează un întreg univers", a mai spus Pavel Şuşară.
La rândul său, autorul volumului, George Tzipoia, a declarat pentru AGERPRES, că lucrarea este o carte de amintiri.
"O carte de amintiri de la cea mai fragedă vârstă, până în 2017. Este viaţa noastră în familie, cu tatăl meu, cu bunicii cu toată odiseea vieţii noastre. Pe urmă cu plecarea în exil, în 1982, cu revenirea, cu întâlnirea personalităţilor din afara României. Sunt extrem de multe detalii. E mai mult un album decât o carte normală, pentru că sunt foarte multe fotografii, foarte multe documente fotografice, ceea ce dă lucrării o importanţă specială, aş zice, în contextul în care, trebuie să amintesc, de trei ani am deschis Casa Memorială Alexandru Ţipoia, lucrarea completând, o dată în plus, materialul muzeului", a spus George Tzipoia.
Potrivit ICR, artistul plastic George Tzipoia, fiul pictorului Alexandru Ţipoia (1914 - 1993), expune în acest album memorialistic istoria familiei sale, oferind, totodată, o imagine a societăţii în care au trăit şi au creat protagoniştii. Volumul include o selecţie consistentă de documentele fotografice păstrate în arhiva Ţipoia. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Timiș: 'Trilogia Socială a Banatului', încheiată cu vernisajul expoziției 'Lumea de Ieri. Banatul secolelor XIX-XX' - o expoziție document
Muzeul Național al Banatului (MNB) deschide pentru public, de vineri până în 31 ianuarie, o expoziție-document, 'Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX-XX', încheind Trilogia Socială a Banatului. Iniția
Ultimele trei volume din seria 'Istoria Bibliotecii Academiei Române' - lansate marțea viitoare
Biblioteca Academiei Române lansează marțea viitoare ultimele trei volume din seria 'Istoria Bibliotecii Academiei Române (1867-2025)', care aduc în atenția cititorilor perioada postcomunistă. La eveniment, care se va desfășura în Aula Academiei Române, vor lua cuvântul acad. Marius Andruh, președint
Festivalul Național de Teatru #36 începe vineri și va ajunge în 24 de săli de spectacole din Capitală
Festivalul Național de Teatru (FNT), ediția a XXXVI-a, are loc de vineri și până pe 25 octombrie în 24 de săli de spectacole din Capitală. Potrivit Uniunii Teatrale din România - UNITER, în centrul ediției se află selecția oficială de 36 de spectacole, realizată de echipa curatorială formată din criticii Raluca Cî
Taste of Transylvania Boutique Festival - de vineri până duminică, la Muzeul Satului din Capitală
Prima ediție bucureșteană a Taste of Transylvania Boutique Festival are loc, de vineri până duminică, la Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti'. Evenimentul a fost inițiat de mai mulți bucătari, antreprenori HoReCa și producători locali pasionați, care și-au dorit deschiderea unui nou capitol în cultura gastronomică tr
Orchestra Națională Radio deschide noua stagiune sub bagheta lui Cristian Mandeal
Orchestra Națională Radio deschide noua stagiune, a 98-a, vineri, de la ora 19:00, la Sala Radio, sub bagheta lui Cristian Mandeal. Solistul serii va fi violoncelistul Răzvan Suma, care va interpreta Variațiunile pe o temă Rococo de Ceaikovski, una dintre cele mai elegante partituri dedicate instrumentului. Răzvan Suma va cânta varianta originală a lucră
Iași: Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost reintrodusă în Catedrala Mitropolitană
Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost purtată în procesiune și reașezată în Catedrala Mitropolitană, joi seara, după ce numărul pelerinilor așezați la rând s-a redus considerabil. Prin această procesiune urmată de reașezarea în Catedrala Mitropolitană a raclei Sfintei Parascheva se încheie hramul Mi
Ministerul Culturii a pus în consultare publică proiectul Strategiei Naționale a Culturii pentru perioada 2027 - 2034
Ministerul Culturii a anunțat, joi, că a pus în consultare publică proiectul Strategiei Naționale a Culturii pentru perioada 2027 - 2034. 'De aproape două decenii, vorbim despre nevoia unei strategii pentru cultură. Au existat variante, dezbateri, așteptări și multe propuneri. Se căuta, de fiecare dată, documentul care să răspundă tu
Iași/Peste 3.000 de persoane așteaptă să se închine la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria
Peste 3.000 de persoane așteaptă, joi după-amiază, la un rând de doi kilometri pentru a ajunge la baldachinul special amenajat în curtea Catedralei Mitropolitane din Iași pentru a se închina la raclele cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria, conform informațiilor furnizate de organizatori.
Patriarhia: Program liturgic al sărbătoririi Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou în perioada 18-28 octombrie
Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, se va desfășura în perioada 18-28 octombrie. Potrivit Biroului de Presă al Patriarhiei Române, bucuria pelerinajului din acest an va fi sporită de
Isărescu: Volumul lui Nicolae Noica despre clădirile Bibliotecii Academiei - o lucrare excepțională dedicată patrimoniului
Lucrarea 'Istoria clădirilor Bibliotecii Academiei Române, păstrătoare a tezaurului românesc', semnată de prof. ing. Nicolae Noica, director general al Bibliotecii, a fost lansată joi la Banca Națională, guvernatorul Mugur Isărescu subliniind la eveniment că noul volum și-a ocupat deja locul în seria lucrărilor autorului dedicate edificiilor
Brăila: Salonul Internațional de Caricatură, cu peste 300 de participanți din 57 de țări, își premiază câștigătorii
Festivitatea de premiere a câștigătorilor celei de-a XXI-a ediții a Salonului Internațional de Caricatură de la Brăila, competiție la care s-au înscris peste 300 de caricaturiști din 57 de țări, are loc joi, la Casa Tineretului, informează Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Brăila. Fest
CORECTURÃ A fost lansată platforma web a Strategiei Culturale a Municipiului București 2027 - 2036
În știrea cu titlul 'A fost lansată platforma web a Strategiei Culturale a Municipiului București 2027 - 2036' difuzată joi, la ora 13:46, pe fluxurile București, Social și Cultură-Media, în text se va citi corect 'coordonator executiv al proiectului, Elvira Lupșa'. Retransmitem știrea în forma corectă
Arhiepiscopia de Alba Iulia și Făgăraș și Episcopia de Cluj-Gherla, unite 'in persona Episcopi'
Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș și Eparhia de Cluj-Gherla sunt păstorite de joi de același ierarh, respectiv Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, Claudiu-Lucian Pop. Potrivit unui comunicat semnat de Biroul de presă al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș și Biroul de presă al Eparhiei de Cluj-Gherla, publicat joi
Mureș: Realitățile crunte din spatele unei libertăți neprețuite, prezentate de Nina Moica la reîntoarcerea la Reghin
Arestată de Securitate în anul 1959, pe când era elevă în vârstă de doar 15 ani în Reghin, pentru aderarea la o organizație anticomunistă clandestină - 'Uniunea Tineretului Liber', creată de un coleg de liceu, Nina Moica s-a reîntors în orașul natal pentru a-și lansa volumul 'Ce a rămas din tot ce a fost - Povestea nespus
Expoziție dedicată Sfântului Francisc - de săptămâna viitoare, la Muzeul Literaturii Române
Muzeul Național al Literaturii Române găzduiește, în perioada 19-30 octombrie, expoziția de artă contemporană 'I Fioretti di San Francesco. Dalla Parola all'Immagine' / 'Florile Sfântului Francisc. De la Cuvânt la Imagine', dedicată Sfântului Francisc de Assisi. Organizată cu prilejul împlinirii a 800 de











