logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Peste 20 de evenimente dedicate Artelor scenei - în ultima zi a Festivalului Naţional de Teatru #32

Imagine din galeria Agerpres

Peste 20 de evenimente dedicate Artelor scenei sunt programate în ultima zi a Festivalului Naţional de Teatru - ediţia 32.

Programul zilei se va deschide cu cea din urmă întâlnire-dezbatere dedicată realităţilor teatrale, dintre cele pe care FNT le-a propus în acest an opiniei publice: "Statutul artistului", o conferinţă despre muncă, serviciu public şi generaţia de sacrificiu în cultură.

Evenimentul, care va avea loc de la ora 11,00, la Sala Coloane a ARCUB, îi are invitaţi pe Ilinca Manolache, Alex Radu, David Schwartz şi este moderată de Iulia Popovici.

Maratonul performativ "Graniţe, Riscuri, Urgenţe" este programat la ora 15,00, la Centrul Naţional al Dansului Bucureşti. Artiştii sau artistele din arii diferite vor avea intervenţii de câte 10 minute şi vor aborda o problematică pe care o consideră urgentă pentru zona lor de interes artistic.

Între performeri se vor afla Miki Branişte, Mihai Burcea, Paula Dunker, Alexandru Fifea, Vera Ion, Mihai Lukacs, Mihai Mihalcea, Katia Pascariu, Simona Popescu, Vava Ştefănescu, Andra Tarara, Elena Vlădăreanu.

Ultima zi a maratonului lansărilor de carte în FNT prilejuieşte prezentarea a zece dintre cele mai relevante scrieri destinate teatrului editate recent, cu participarea autorilor, protagoniştilor şi invitaţilor, care vor vorbi publicului la librăria Cărtureşti Verona.

Volumelor care vor fi prezentate între orele 10,45 - 15,45 sunt:

- "Sub vremuri. Teatru şi conflict" / "Sign of the Times. Theatre and Conflict" - volum coordonat de Oltiţa Cîntec, Editura Junimea, 2022

- "Camil Petrescu - Interviuri" de Florica Ichim şi Alexandru Buican - Fundaţia Culturală "Camil Petrescu", 2022

- "TEATRU" de Federico García Lorca, Fundaţia Culturală "Camil Petrescu", 2022

- Revista "Teatrul Azi" nr. 9, 10 / 2022, Fundaţia Culturală "Camil Petrescu", 2022

- "Teatrul ca rezistenţă" de Cristina Modreanu, Editura Polirom, 2022

- "Nod în cinci - Câteva abordări în teatru" de Cristina Rusiecki, Editura Entheos, 2021

- "Teatrul Româno-Canadian - Schimburi culturale şi strategii manageriale" de Simona Hodoş, Editura Universitaria, Craiova, 2022

- "Evrei din România pe scena şi ecranul secolului XX" de Sergiu Laurian Lupu, Editura Rentrop & Straton, 2022

- "Jocul iscusit al dramei" de Anda Ionaş, Editura Eikon, 2022

- "Ce se-aude la a doua vedere / O prezentare muzicală a scenografiei de teatru" de Cosmin Ardeleanu - Editura Eikon, 2021

Spectacolul "Kcezyow (Woyzeck)" de Georg Büchner, regia, coregrafia şi light design-ul semnate de Mike Săvuică, producţie Unfortunate Thespians, în colaborare cu Teatrul Evreiesc de Stat, Universitatea "Hyperion" Bucureşti - Facultatea de Arte şi NIPAI Berlin, va fi prezentat, de la ora 17,00, la Sala Mică a TNB.

Spectacolul de dans contemporan care examinează cultura apocaliptică prin diferite puncte de vedere, "Before The End... (Of The World)" / "Înainte de sfârşitul... (lumii)", conceptul şi realizarea Iva Sveshtarova şi Willy Prager, dramaturgia Ivana Ivcovic, produs de Brain Store Project, în parteneriat cu DNK: Space for Contemporary Dance and Performance - Bulgaria), va putea fi văzut, de la ora 17,00, la Sala Studio a Teatrului Odeon.

Spectacolul este în limba engleză cu traducere în limba română.

"Copiii nopţii" de Andrei Radu, regia Alexandru Weinberger-Bara, producţie a Teatrul Naţional "Mihai Eminescu" din Timişoara, se va juca la Sala Caragiu (Icoanei) a Teatrului Bulandra, de la ora 17,00.

"Copiii nopţii" are la bază piesa cu care tânărul actor Andrei Radu - în calitate de dramaturg, de această dată - a câştigat ediţia din 2021 a Concursului Naţional de Dramaturgie, organizat de Teatrul Naţional din Timişoara.

Producţia Teatrului Naţional "Radu Stanca" din Sibiu, "Trei surori" de A.P. Cehov, în regia lui Andrei şi a Andreei Grosu, va putea fi văzută, de la ora 19,00, la Sala Studio a TNB.

Cea de-a treia piesă de teatru a marelui Eugene Ionesco, creată în 1952, "Scaunele / The Chairs", în regia lui Gabor Tompa, producţie a Théâtre National du Luxembourg), va fi prezentată, de la 19,00, la Sala Pictură a TNB.

Musicalul "Cabaret" după piesa lui John Van Druten şi povestirile lui Christopher Isherwood, regia, coregrafia şi costumele Răzvan Mazilu, va putea fi văzut de la ora 20,30, la Sala Majestic a Teatrului Odeon.

"Antonin Artaud. Familia Cenci" după Shelley şi Stendhal, regia Silviu Purcărete, scenografia Dragoş Buhagiar, producţie a Teatrului Naţional "Vasile Alecsandri" din Iaşi, se joacă, de la ora 21,00, la Sala "Ion Caramitru" a TNB.

În secţiunea "Intersecţii în FNT: FNT on air" vor putea fi ascultate spectacolele "Profesorul" de Jean Pierre Dopagne, adaptarea radiofonică şi regia artistică: Attila Vizauer, şi "Over the Rainbow" de Jean Pierre Dopagne, scenariul şi regia: Mihnea Chelariu şi Ion Andrei Puican, de la ora 19,30, pe frecvenţele Radio România Cultural şi pe www.eteatru.ro.

A 32-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru se desfăşoară la Bucureşti între 5 şi 13 noiembrie. Proiectul cultural este produs de Asociaţia UNITER - Uniunea Teatrală din România. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)

Afisari: 33

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Cultura - Media 16-10-2026 10:18

VIDEO Timiș: 'Trilogia Socială a Banatului', încheiată cu vernisajul expoziției 'Lumea de Ieri. Banatul secolelor XIX-XX' - o expoziție document

Muzeul Național al Banatului (MNB) deschide pentru public, de vineri până în 31 ianuarie, o expoziție-document, 'Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX-XX', încheind Trilogia Socială a Banatului. Iniția

Cultura - Media 16-10-2026 08:57

Ultimele trei volume din seria 'Istoria Bibliotecii Academiei Române' - lansate marțea viitoare

Biblioteca Academiei Române lansează marțea viitoare ultimele trei volume din seria 'Istoria Bibliotecii Academiei Române (1867-2025)', care aduc în atenția cititorilor perioada postcomunistă. La eveniment, care se va desfășura în Aula Academiei Române, vor lua cuvântul acad. Marius Andruh, președint

Cultura - Media 16-10-2026 05:30

Festivalul Național de Teatru #36 începe vineri și va ajunge în 24 de săli de spectacole din Capitală

Festivalul Național de Teatru (FNT), ediția a XXXVI-a, are loc de vineri și până pe 25 octombrie în 24 de săli de spectacole din Capitală. Potrivit Uniunii Teatrale din România - UNITER, în centrul ediției se află selecția oficială de 36 de spectacole, realizată de echipa curatorială formată din criticii Raluca Cî

Cultura - Media 16-10-2026 05:20

Taste of Transylvania Boutique Festival - de vineri până duminică, la Muzeul Satului din Capitală

Prima ediție bucureșteană a Taste of Transylvania Boutique Festival are loc, de vineri până duminică, la Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti'. Evenimentul a fost inițiat de mai mulți bucătari, antreprenori HoReCa și producători locali pasionați, care și-au dorit deschiderea unui nou capitol în cultura gastronomică tr

Cultura - Media 16-10-2026 05:11

Orchestra Națională Radio deschide noua stagiune sub bagheta lui Cristian Mandeal

Orchestra Națională Radio deschide noua stagiune, a 98-a, vineri, de la ora 19:00, la Sala Radio, sub bagheta lui Cristian Mandeal. Solistul serii va fi violoncelistul Răzvan Suma, care va interpreta Variațiunile pe o temă Rococo de Ceaikovski, una dintre cele mai elegante partituri dedicate instrumentului. Răzvan Suma va cânta varianta originală a lucră

Culte 15-10-2026 20:21

Iași: Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost reintrodusă în Catedrala Mitropolitană

Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost purtată în procesiune și reașezată în Catedrala Mitropolitană, joi seara, după ce numărul pelerinilor așezați la rând s-a redus considerabil. Prin această procesiune urmată de reașezarea în Catedrala Mitropolitană a raclei Sfintei Parascheva se încheie hramul Mi

Cultura - Media 15-10-2026 17:58

Ministerul Culturii a pus în consultare publică proiectul Strategiei Naționale a Culturii pentru perioada 2027 - 2034

Ministerul Culturii a anunțat, joi, că a pus în consultare publică proiectul Strategiei Naționale a Culturii pentru perioada 2027 - 2034. 'De aproape două decenii, vorbim despre nevoia unei strategii pentru cultură. Au existat variante, dezbateri, așteptări și multe propuneri. Se căuta, de fiecare dată, documentul care să răspundă tu

Culte 15-10-2026 15:25

Iași/Peste 3.000 de persoane așteaptă să se închine la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria

Peste 3.000 de persoane așteaptă, joi după-amiază, la un rând de doi kilometri pentru a ajunge la baldachinul special amenajat în curtea Catedralei Mitropolitane din Iași pentru a se închina la raclele cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria, conform informațiilor furnizate de organizatori.

Culte 15-10-2026 14:50

Patriarhia: Program liturgic al sărbătoririi Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou în perioada 18-28 octombrie

Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, se va desfășura în perioada 18-28 octombrie. Potrivit Biroului de Presă al Patriarhiei Române, bucuria pelerinajului din acest an va fi sporită de

Cultura - Media 15-10-2026 14:25

Isărescu: Volumul lui Nicolae Noica despre clădirile Bibliotecii Academiei - o lucrare excepțională dedicată patrimoniului

Lucrarea 'Istoria clădirilor Bibliotecii Academiei Române, păstrătoare a tezaurului românesc', semnată de prof. ing. Nicolae Noica, director general al Bibliotecii, a fost lansată joi la Banca Națională, guvernatorul Mugur Isărescu subliniind la eveniment că noul volum și-a ocupat deja locul în seria lucrărilor autorului dedicate edificiilor

Cultura - Media 15-10-2026 14:10

Brăila: Salonul Internațional de Caricatură, cu peste 300 de participanți din 57 de țări, își premiază câștigătorii

Festivitatea de premiere a câștigătorilor celei de-a XXI-a ediții a Salonului Internațional de Caricatură de la Brăila, competiție la care s-au înscris peste 300 de caricaturiști din 57 de țări, are loc joi, la Casa Tineretului, informează Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Brăila. Fest

Cultura - Media 15-10-2026 13:46

CORECTURÃ A fost lansată platforma web a Strategiei Culturale a Municipiului București 2027 - 2036

În știrea cu titlul 'A fost lansată platforma web a Strategiei Culturale a Municipiului București 2027 - 2036' difuzată joi, la ora 13:46, pe fluxurile București, Social și Cultură-Media, în text se va citi corect 'coordonator executiv al proiectului, Elvira Lupșa'. Retransmitem știrea în forma corectă

Culte 15-10-2026 13:44

Arhiepiscopia de Alba Iulia și Făgăraș și Episcopia de Cluj-Gherla, unite 'in persona Episcopi'

Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș și Eparhia de Cluj-Gherla sunt păstorite de joi de același ierarh, respectiv Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, Claudiu-Lucian Pop. Potrivit unui comunicat semnat de Biroul de presă al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș și Biroul de presă al Eparhiei de Cluj-Gherla, publicat joi

Cultura - Media 15-10-2026 12:00

Mureș: Realitățile crunte din spatele unei libertăți neprețuite, prezentate de Nina Moica la reîntoarcerea la Reghin

Arestată de Securitate în anul 1959, pe când era elevă în vârstă de doar 15 ani în Reghin, pentru aderarea la o organizație anticomunistă clandestină - 'Uniunea Tineretului Liber', creată de un coleg de liceu, Nina Moica s-a reîntors în orașul natal pentru a-și lansa volumul 'Ce a rămas din tot ce a fost - Povestea nespus

Cultura - Media 15-10-2026 09:54

Expoziție dedicată Sfântului Francisc - de săptămâna viitoare, la Muzeul Literaturii Române

Muzeul Național al Literaturii Române găzduiește, în perioada 19-30 octombrie, expoziția de artă contemporană 'I Fioretti di San Francesco. Dalla Parola all'Immagine' / 'Florile Sfântului Francisc. De la Cuvânt la Imagine', dedicată Sfântului Francisc de Assisi. Organizată cu prilejul împlinirii a 800 de