VIDEO REPORTAJ/Dan Perjovschi, singurul român prezent în Germania la 'Documenta', eveniment devenit centrul lumii artei contemporane
Zecile de mii de spectatori care se bucură zilnic, la Sibiu, de evenimentele Festivalului Internaţional de Teatru (FITS) au ocazia să citească şi un "ziar" unic în municipiu, "Ziarul Orizontal", "tipărit" cu mesajele şi desenele lui Dan Perjovschi, singurul artist român invitat să expună până în 25 septembrie, în Kassel (Germania), la "Documenta", un eveniment major în universul artei contemporane, alături de Bienala de la Veneţia.
Este pentru prima dată când "Ziarul Orizontal" de la Sibiu are un 'frate geamăn' în Germania, la Kassel, 20 de desene care pot fi văzute la FITS pot fi admirate şi la "Documenta", a declarat pentru AGERPRES autorul acestora, Dan Perjovschi.
Perjovschi a fost remarcat şi de jurnaliştii de la New York Times, publicaţie care a prezentat în paginile sale o fotografie care arată coloanele principalului muzeu de artă din Kassel (Germania), "Fridericianum", care sunt îmbrăcate cu lucrări ale artistului român.

Foto: (c) Arhiva personală Dan Perjovschi
Dan Perjovschi este unul dintre cei peste 1.500 de artişti care expun la "Documenta", timp de o sută de zile. La această expoziţie sunt aşteptaţi cel puţin un milion de vizitatori, potrivit AFP.
Foto: (c) Isabela Paulescu/AGERPRES
Dacă în Germania "Ziarul Orizontal" al lui Perjovschi poate fi citit pe jos, în faţa gării principale din Kassel, la Sibiu artistul adaugă texte şi desene în "ziarul" său, care este practic parte exterioară a zidului curţii Teatrului Naţional "Radu Stanca", un spaţiu lung de peste 30 de metri şi înalt de patru metri, aflat pe unul dintre principalele bulevarde din oraş - Corneliu Coposu.
Editorialele desenate de Perjovschi la Sibiu corespund celor concepute de artist în Germania.
"Anul acesta e mai complex, un pic mai profund, este despre regenerare, despre transparenţă, sustenabilitate. Sunt temele marii expoziţii din Germania, 'Documenta', la care particip. Şi eu acolo fac un zid ca aici, dar acolo e chiar pe jos, chiar orizontal şi desenele de acolo, aici, desenele de aici, acolo. Adică le întrepătrund şi urmez liniile astea de concept care sunt foarte frumoase şi foarte actuale acum. Ţin cont de planetă, de societatea noastră, de colectivitate, în sensul nu colectivist. Ţin cont şi de război, din păcate. Dar e o platformă foarte frumoasă de a balansa planeta asta şi de a avea temele acestea extrem de importante. (...) Deci ceva tot trebuie să facem cu toţii. Multe ţări sărace raţionalizează apa. Am auzit acum o ştire că nu-i mai lasă să se spele de două ori pe cap, adică sunt chestii mici, dar care îţi arată că am lovit un zid, nu 'Zidul Orizontal', dar trebuie să găsim cu toţii o soluţie. Deci asta va fi pe zidul de aici, plus la Sibiu, mai mult, am un segment întreg cu Ucraina şi nenorocirea asta care, eu personal, aş fi jurat că nu mai este posibil", a precizat Dan Perjovschi.
El spune că are prieteni artişti ruşi, care au criticat regimul lui Putin şi care acum nu mai sunt invitaţi nicăieri, în contextul războiului din Ucraina.
"Am prieteni artişti şi în Kiev (Ucraina), dar şi la Sankt Petersburg (Rusia) şi e o mare problemă pentru ţara Rusia. Acum, pentru o generaţie, două, îţi dai seama, nu-i mai invită nimeni şi sunt artişti ca şi mine, care au criticat regimul, dar acum accentul e pe prietenii ucraineni. Am făcut desenul ăsta la Kassel (Germania). Eu acolo am exagerat, am zis pentru prima dată sunt mândru de poporul meu, pentru că după ani şi ani de zile a fost un răspuns al oamenilor extraordinar", a spus Perjovschi.
Dacă la Sibiu iubitorii artei pot "citi" mesajele lui Perjovschi pe un zid, în Germania, trecătorii pur şi simplu calcă pe acestea, fiind desenate pe jos, în piaţa din faţa unei gări. Perjovschi spune că, la Kassel, lucrările sale sunt pe jos, "pentru că la ei e complicat pe spaţiu public''. ''Sunt articole pe jos şi vezi că lumea se învârte să le citească", afirmă el.
%20foto%20Dan%20Perjovschi%20arhiva%20personala.jpg)
Foto: (c) Arhiva personală Dan Perjovschi
Perjovschi explică de ce este singurul artist din România invitat la "Documenta" în acest an. Pentru că, spune el, "una dintre temele acestui festival enorm este umorul, asta o dată. Doi, ei se uită la artişti care creează comunităţi, colective, eu nu sunt asta, dar eu am asistat, am făcut parte din tot felul de mişcări, am ajutat cu desene ani de zile. Chiar m-am numit 'drawing provider'. Aveai nevoie de un desen pentru un protest sau pentru un tricou, ţi-l făceam. Exemplu: Crucea Roşie sau aceia care au construit un spital în Bucureşti sau cei de la Herculane. Deci am făcut în zona asta socială cât am putut şi din cauza asta. Adică, activitatea asta a fost remarcată la un moment dat. De aceea sunt acolo şi pentru că nu sunt numai artist, ăsta e adevărul. Ei au un gen de artă din Indonezia, de unde a plecat toată ideea asta, pentru că ei nu pot trăi din artă acolo şi atunci au colectivităţi care produc tricouri, workshopuri, copii, educaţie, deci tot timpul sunt cu picioarele şi în altă părţi decât în muzeul de artă. Şi eu sunt aşa de când cu presa, cu societatea".
La Kassel şi la Sibiu, desenele lui Perjovschi vorbesc despre ce crede artistul referitor la cultură, politică şi societate.
Foto: (c) Isabela Paulescu/AGERPRES
Dan Perjovschi a alocat o sumă din banii câştigaţi din participarea la "Documenta" pentru Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, unde el finanţează expoziţiile de artă contemporană în diverse locuri, cum ar fi la mall sau Grădina Zoologică, într-o platformă de arte vizuale (PAV), un proiect asociat FITS, aflat la prima sa ediţie.
Din 2010, Perjovschi desenează proiectul de artă publică "Ziarul Orizontal" în oraşul său natal, Sibiu. În 2016 a primit Premiul de Artă Rosa Schapire, în 2012 Premiul Prinţesa Margriet al Fundaţiei Culturale Europene (cu Lia Perjovschi) şi în 2004 Premiul George Maciunas.
"Documenta" înseamnă centrul lumii artei contemporane din toată lumea.
În Al Doilea Război Mondial, oraşul Kassel a găzduit un amplu lagăr de muncă forţată, înainte de a fi în mare parte distrus de bombardamentele Aliaţilor. Crearea expoziţiei ''Documenta'' în 1955 a avut scopul de a-i reda Germaniei un loc pe scena culturală după persecuţiile naziste asupra avangardei artistice. ''Documenta'' este astăzi un eveniment major în universul artei contemporane, alături de Bienala de la Veneţia. AGERPRES/(A - autor: Isabela Paulescu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Pelerinajul de Florii - în București; procesiunea va începe la Catedrala Națională
Ierarhi, preoți, monahi, monahii și credincioși mireni din Capitală și din județul Ilfov vor participa, sâmbătă, la Pelerinajul de Florii organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor. Acest eveniment religios-misionar va avea loc în București, cu sprijinul Centrului de Presă Basilica al Patriarhiei Român
Maestrul Cristian Măcelaru va coordona Masterclass-urile Concursului Enescu 2026; în premieră - compoziție
Maestrul Cristian Măcelaru revine la pupitrul formării unei noi generații de artiști, coordonând, în perioada 24-28 august, o nouă serie de masterclass-uri în cadrul ediției a XX-a a Concursului Internațional George Enescu. 'După impactul remarcabil al ediției anterioare, care a redefinit rolul Concursului Internațional G
Sibiul, fostă Capitală Culturală Europeană, nu are galerie de artă comercială și nici hub cultural (curator)
Curatorul Liviana Dan atrage atenția asupra lipsei infrastructurii pentru arta contemporană în Sibiu și afirmă că orașul nu are galerii de artă comerciale, spații alternative sau un hub cultural, în pofida statutului de primul oraș românesc care a fost Capitală Culturală Europeană în urmă cu 19 ani. 'Sunt foarte mul
Mihaela Simion (MNIR): Vă asigurăm că noi suntem primii interesați de autentificarea Coifului de la Coțofenești
Mihaela Simion, director interimar adjunct al Muzeului Național de Istorie a României, a declarat vineri că specialiștii instituției sunt primii interesați și cei mai în măsură să verifice autenticitatea Coifului de la Coțofenești și a celor două brățări dacice recuperate după furtul de anul trecut din Muzeul Drents. 'Lucrurile
Demeter: Raportul Comisiei de control a Ministerului Culturii pentru verificări la Muzeul Enescu - transmis Parchetului
Raportul Comisiei de control a Ministerului Culturii privind verificările efectuate la Muzeul Național 'George Enescu' a fost transmis Parchetului, a anunțat vineri ministrul Culturii, Demeter Andras. 'Raportul de control a fost transmis Parchetului pentru investigarea aspectelor legale de degradarea bunurilor culturale de Tezaur.
Bihor: Expoziția 'Arta vitraliului la 360 de grade' a Amaliei Verzea a ajuns la Oradea
Expoziția personală 'Arta vitraliului la 360 de grade', semnată de artista orădeană de renume internațional Amalia Verzea, a ajuns, după prezentarea de la București, în orașul natal, la Muzeul Țării Crișurilor, unde poate fi vizitată până în 10 mai, ulterior urmând să fie itinerată la Roma. 'Toată viața mea
Covasna: Benzile desenate și biblioterapia printre noutățile SepsiBook; invitați - Ioana Pârvulescu, Berg Judit și Andrei Dosa
Scriitorii Ioana Pârvulescu, Berg Judit, Dan Coman și Andrei Dosa se numără printre invitații celei de-a cincea ediții a Târgului de carte și Festivalului de literatură contemporană SepsiBook, ce va avea loc în perioada 14 și 17 mai, la Arena Sepsi din Sfântu Gheorghe, sub semnul 'Anului liceenilor'. Potrivit or
Film O'Clock International Festival #6 - în 12 țări din Europa și Africa
Film O'Clock International Festival #6 va avea loc în perioada 16 - 19 aprilie în 12 țări din Europa și Africa, informează un comunicat al organizatorilor transmis, vineri, AGERPRES. Festivalul reunește 12 țări - Lituania, Polonia, Germania, Ucraina, Moldova, Serbia, România, Bulgaria, Cipru, Grecia, Egipt și Africa de Su
Expoziția tematică 'Lumea cetăților dacice: oameni, eroi și zei' - din 20 mai, la Palatul Suțu
Expoziția tematică 'Lumea cetăților dacice: oameni, eroi și zei' se va deschide din 20 mai, la Palatul Suțu. 'Din 20 mai, vă invităm la expoziția tematică 'Lumea cetăților dacice: oameni, eroi și zei', un prilej de a descoperi lumea fascinantă a dacilor și a fortificațiilor lor, privite prin lentila descoperirilor arheologice spectaculoase.
Buzău: Expoziție dedicată tinerilor artiști, organizată în parteneriat cu Fundația Regală Margareta a României
Muzeul Județean Buzău, în parteneriat cu Fundația Regală Margareta a României, organizeză vernisajul expoziției 'Năzuința de zbor', dedicată tinerilor artiști ai generației 2026, eveniment care coincide cu împlinirea a 130 de ani de la inaugurarea clădirii fostului spital 'I. C. Brătianu', transformat într-un centru cultural.
Iași: Scrisoarea Pastorală a episcopului romano-catolic Iosif Păuleț - îndemn la speranță și lumină pentru credincioși
Credincioșii sunt îndemnați să trăiască sărbătoarea Paștelui în spiritul speranței și al bucuriei, potrivit mesajului transmis în Scrisoarea Pastorală de episcopul romano-catolic de Iași, Iosif Păuleț, cu ocazia celebrării Învierii Domnului. Episcopul subliniază că această perioadă este una a luminii și a reînnoirii sufletești, &i
Expoziție cu lucrări ale artiștilor Lia și Dan Perjovschi, de vineri, la ARCUB - Hanul Gabroveni
Două dintre cele mai reprezentative nume ale artei contemporane românești, Lia și Dan Perjovschi, își reunesc lucrările, pentru prima dată în România, în expoziția 'DRAFT pentru o retrospectivă comună', ce va fi deschisă, de vineri până pe 26 iulie, la ARCUB - Hanul Gabroveni. Potrivit unui comunicat
Ovidiu Țentea (MNIR), despre proiectul Ministerului Culturii pentru Programul ''Limes'': Se vede caracterul pe grabă la fundamentare
Ovidiu Țentea, reprezentant al Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) și fost manager interimar al instituției, a criticat joi proiectul Ministerului Culturii privind Programul național ''Limes'', afirmând că documentul ''a fost fundamentat pe grabă'' și prezintă ''incoerență administrativă''.
Patriarhul Daniel, în Pastorala de Paști: Este necesar să fie afirmate cu tărie sfințenia căsătoriei și solidaritatea în familie
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, evidențiază, în Pastorala de Paști, necesitatea afirmării cu tărie a sfințeniei căsătoriei, solidarității în familie și între familii, a demnității maternității și a paternității în fața propunerii unor ''modele'' străine de valorile creștine. ''
VIDEO CGMB: Jurnaliștii nu vor mai beneficia de acces gratuit la teatre și muzee și de parcare gratuită
Jurnaliștii nu vor mai beneficia de acces gratuit la programele instituțiilor de cultură și nici de utilizarea gratuită a parcărilor publice, a decis, joi, Consiliul General al Municipiului București (CGMB).









