CASE CU AMINTIRI/ Vaslui: În universul lui Emil Racoviţă, la conacul din Dăneşti
La doar 45 de kilometri de Vaslui, în fostul sat Şurăneşti, astăzi Emil Racoviţă, din comuna Dăneşti, se află casa în care a copilărit marele savant român, fondator al biospeologiei.

Ansamblul Conacului Emil Racoviţă, trecut în Lista Monumentelor Istorice 2010, la poziţia 264, având codul LMI VS-II-a-B-06795, este format din corpul vechi (aripa de vest), construit în secolul al XIX-lea de către Gheorghe Racoviţă, tatăl lui Emil Racoviţă, magistrat şi membru fondator al societăţii ''Junimea'', corpul nou (aripa de est), construit de Emil Racoviţă, la începutul secolului al XX-lea, ruine, beciuri şi parcul cu arbori seculari.

Din punct de vedere arhitectural, conacul se înscrie în curentul neoromânesc şi are un plan rectangular cu trei fronturi în rezalit pe faţada principală. O mândrie pentru locuitorii din zonă, care cred că de-a lungul timpului s-ar fi putut face mai mult pentru promovarea acestui obiectiv, conacul a avut o istorie zbuciumată şi păstrează o sumedenie de amintiri legate de viaţa şi activitatea lui Emil Racoviţă, dar şi din memorabila expediţie în Antarctica, pe vasul Belgica: trusa de călătorie, hărţi cu traseul expediţiei, desene, diapozitive şi fotografii realizate de Emil Racoviţă la Polul Sud, fotografii şi obiecte specifice cercetării peşterilor, sabia şi bicornul său de academician, fişe de observaţie privind fauna şi flora arctică, lucrări ştiinţifice.

"Conacul a fost construit de înaintaşii savantului Emil Racoviţă în secolul al XIX-lea. Părinţii săi, Gheorghe şi Eufrosina, aveau în proprietate o moşie formată din 1.000 ha de teren arabil şi 500 de hectare de pădure. În perioada interbelică, devenit proprietar al moşiei după moartea tatălui său şi crezând sincer în ideile socialiste ale vremii sale, Emil Racoviţă a împărţit pământul ţăranilor din Şurăneşti şi a donat pădurea statului, păstrându-şi doar casa şi 12 hectare de teren. Urmare a naţionalizărilor făcute de regimul comunist, după Al Doilea Război Mondial, aceste bunuri au fost trecute în proprietatea statului, iar în conformitate cu prevederile Decretului 409/1955, aceste bunuri au fost transmise Consiliului Popular al comunei Dăneşti. În amintirile profesorului Ionel Coman găsim următoarea mărturie: '...au devastat tot, şi casa, şi gardul. Au furat cărămida şi au făcut sediul CAP Dar, pe lângă asta, au furat şi pianul din muzeu. Nu l-a mai găsit nimeni, probabil a fost pus pe foc. Însă apoi Inspectoratul Şcolar a investit mult în reparare. Ştiu că s-a organizat, la un moment dat, o activitate mare, iar înainte de aceasta s-a schimbat tot interiorul, ba chiar făcuse şi un laborator de biologie pentru elevii şcolii din comună. Fiecare birou era dotat cu microscop, trusă de disecţie, totul ca la carte' ", povesteşte Anca Iordachi, muzeograf la Muzeul Judeţean "Ştefan cel Mare" din Vaslui.

Prin Decizia Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Judeţului Vaslui, nr. 338 din 18 august 1980, Muzeul Judeţean "Ştefan cel Mare" a obţinut dreptul de administrare directă a Casei memoriale "Emil Racoviţă".

Potrivit datelor furnizate de reprezentanţii muzeului vasluian, între 1962-1964, conacul lui Emil Racoviţă a fost reparat de către stat şi urma să fie deschis ca muzeu, cu prilejul apropiatei sărbătoriri a savantului de către UNESCO.

Casa memorială "Emil Racoviţă" a fost deschisă în anul 1964. În noiembrie 1988, cu prilejul împlinirii a 120 de ani de la naşterea lui Emil Racoviţă, un colectiv restrâns din cadrul Muzeului Judeţean "Ştefan cel Mare" Vaslui a reorganizat expoziţia de bază a casei memoriale abordând o tematică structurată pe trei mari secţiuni: viaţa şi activitatea lui Emil Racoviţă, familia, copilăria şi tinereţea (1868-1947), participarea la expediţia antarctică (1897-1899) şi Emil Racoviţă - fondatorul biospeologiei (1900-1947).

Clădirea nu a fost supusă niciodată unei reparaţii capitale, lucrările de întreţinere presupunând doar finisaje, spune conducerea Muzeului Judeţean Vaslui. Deoarece apa a acţionat asupra pereţilor exteriori, interiori şi asupra tavanelor, provocând degradări semnificative, s-au efectuat o serie de lucrări de reparaţii ale învelitorii, jgheaburilor şi burlanelor. În tot acest timp, obiectivul, care a funcţionat ca secţie externă a muzeului vasluian, a avut puţini vizitatori.

"În anul 2015 au început demersurile privind restaurarea monumentului şi, după aproximativ doi ani şi jumătate, a venit răspunsul pentru selectare. S-a întocmit proiectul şi s-a câştigat. Astfel, începând din anul 2019, Casa memorială 'Emil Racoviţă' este inclusă în Programul Naţional de Restaurare, axa Cultură, gestionat de Institutul Naţional al Patrimoniului. Proiectul presupune restaurarea, consolidarea şi punerea în valoare a monumentului. Amplasamentul a fost predat către Institutul Naţional al Patrimoniului pentru a se întocmi studiul de fezabilitate, planul de restaurare şi demersurile privind restaurarea, precum şi desemnarea firmei care va realiza lucrările de restaurare. În momentul de faţă se aşteaptă începerea lucrărilor. Bunurile culturale care sunt în clădire vor fi aduse la Muzeul Judeţean 'Ştefan cel Mare' şi depozitate până la finalizarea lucrărilor. Speranţa noastră este că acest important obiectiv, care aminteşte de unul dintre simbolurile acestui judeţ, va fi redat circuitului turistic şi se va bucura de apreciere", a afirmat directorul Muzeului Judeţean "Ştefan cel Mare" Vaslui, Ramona Mocanu.

Pentru realizarea lucrărilor de restaurare se vor folosi fotografiile de epocă care prezintă aspecte din interiorul casei şi planurile existente. AGERPRES/(AS - autor: Loredana Ciobanu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)
Foto: (c) Loredana Ciobanu / AGERPRES
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Expoziție de artă sacră - la Muzeul Satului; lucrări pe piatră, sticlă, lemn dedicate Maicii Domnului
Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' găzduiește, de sâmbătă până pe 26 octombrie, în Sala Foaier, expoziția de artă sacră 'Mai Presus Decât Heruvimii', organizată în cadrul proiectului expozițional anual recurent 'Sub Semnul Icoanei', inițiat de Elena Varvara Iurkiewicz. Vernisajul v
Bucureștiul prin Realitate Virtuală - Piața Palatului în monarhie și comunism, sâmbătă, la Muzeul Național de Istorie a României
Proiectul 'București: Memoria în Realitate Virtuală' propune sâmbătă, la Muzeul Național de Istorie a României, două călătorii virtuale prin Piața Palatului Regal, în timpul monarhiei și în comunism, culminând cu Revoluția din 1989. Realizat de Asociația ArtByte, organizație care dezvoltă programe pr
Sibiu: Un chatbot cu inteligență artificială dedicat interpretei de muzică populară Lucreția Ciobanu va fi lansat la un eveniment omagial
Un chatbot dedicat interpretei de muzică populară Lucreția Ciobanu va fi lansat sâmbătă, 24 octombrie, în orașul Ocna Sibiului, în cadrul simpozionului 'Doamna Munților și ecoul viitorului', potrivit unui comunicat de presă. Asistentul virtual este realizat cu ajutorul tehnologiei de inteligență artificială AiRox.
AnulNadia/Teleorman: Miniexpoziția 'Nadia - gimnasta care i-a inspirat pe elevi', deschisă la Muzeul Județean
Miniexpoziția 'Nadia - gimnasta care i-a inspirat pe elevi', în cadrul căreia sunt prezentate lucrări realizate de copii de clasa a V-a și a VI-a de la o școală din municipiul Alexandria, a fost deschisă la Muzeul Județean Teleorman. Miniexpoziția, dedicată performanței sportive și personalității legendarei gimnaste Nadia Comănec
Vrancea: Simpozion dedicat academicianului Valeriu D. Cotea la un secol de la nașterea acestuia, la Focșani
Personalitatea și moștenirea științifică a academicianului Valeriu D. Cotea, unul dintre cei mai importanți specialiști români în viticultură și oenologie, au fost evocate, vineri, la Focșani, în cadrul Simpozionului 'Valeriu D. Cotea 100', organizat la împlinirea unui secol de la nașterea reputatului oenolog originar din județul Vrancea.
Bihor: Muzicieni din şapte țări și premiere muzicale la ORA Jazz Festival de la Oradea
Muzicieni din șapte țări vor participa, timp de patru zile, în perioada 12 - 15 noiembrie, la cea de-a șaptea ediție ORA Jazz Festival, în evenimente organizate la Filarmonica de Stat Oradea și Sinagoga Neologă Sion, a informat vineri, într-un comunicat de presă, Visit Oradea. Prin diversitatea artiștilor și a formulelor muzi
Conferința 'Vitalitate și longevitate prin medicina stilului de viață' - săptămâna viitoare, în Aula Academiei
O conferință privind controlul stilului de viață va fi susținută joi, 22 octombrie, în Aula Academiei Române, de dr. Alina Epure, specialist în biochimia nutriției. Expunerea 'Vitalitate și longevitate prin medicina stilului de viață' va aduce în atenția publicului fundamentele științifice ale medicinei stilului de viață și rolu
VIDEO Timiș: 'Trilogia Socială a Banatului', încheiată cu vernisajul expoziției 'Lumea de Ieri. Banatul secolelor XIX-XX' - o expoziție document
Muzeul Național al Banatului (MNB) deschide pentru public, de vineri până în 31 ianuarie, o expoziție-document, 'Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX-XX', încheind Trilogia Socială a Banatului. Iniția
Ultimele trei volume din seria 'Istoria Bibliotecii Academiei Române' - lansate marțea viitoare
Biblioteca Academiei Române lansează marțea viitoare ultimele trei volume din seria 'Istoria Bibliotecii Academiei Române (1867-2025)', care aduc în atenția cititorilor perioada postcomunistă. La eveniment, care se va desfășura în Aula Academiei Române, vor lua cuvântul acad. Marius Andruh, președint
Festivalul Național de Teatru #36 începe vineri și va ajunge în 24 de săli de spectacole din Capitală
Festivalul Național de Teatru (FNT), ediția a XXXVI-a, are loc de vineri și până pe 25 octombrie în 24 de săli de spectacole din Capitală. Potrivit Uniunii Teatrale din România - UNITER, în centrul ediției se află selecția oficială de 36 de spectacole, realizată de echipa curatorială formată din criticii Raluca Cî
Taste of Transylvania Boutique Festival - de vineri până duminică, la Muzeul Satului din Capitală
Prima ediție bucureșteană a Taste of Transylvania Boutique Festival are loc, de vineri până duminică, la Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti'. Evenimentul a fost inițiat de mai mulți bucătari, antreprenori HoReCa și producători locali pasionați, care și-au dorit deschiderea unui nou capitol în cultura gastronomică tr
Orchestra Națională Radio deschide noua stagiune sub bagheta lui Cristian Mandeal
Orchestra Națională Radio deschide noua stagiune, a 98-a, vineri, de la ora 19:00, la Sala Radio, sub bagheta lui Cristian Mandeal. Solistul serii va fi violoncelistul Răzvan Suma, care va interpreta Variațiunile pe o temă Rococo de Ceaikovski, una dintre cele mai elegante partituri dedicate instrumentului. Răzvan Suma va cânta varianta originală a lucră
Iași: Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost reintrodusă în Catedrala Mitropolitană
Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost purtată în procesiune și reașezată în Catedrala Mitropolitană, joi seara, după ce numărul pelerinilor așezați la rând s-a redus considerabil. Prin această procesiune urmată de reașezarea în Catedrala Mitropolitană a raclei Sfintei Parascheva se încheie hramul Mi
Ministerul Culturii a pus în consultare publică proiectul Strategiei Naționale a Culturii pentru perioada 2027 - 2034
Ministerul Culturii a anunțat, joi, că a pus în consultare publică proiectul Strategiei Naționale a Culturii pentru perioada 2027 - 2034. 'De aproape două decenii, vorbim despre nevoia unei strategii pentru cultură. Au existat variante, dezbateri, așteptări și multe propuneri. Se căuta, de fiecare dată, documentul care să răspundă tu
Iași/Peste 3.000 de persoane așteaptă să se închine la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria
Peste 3.000 de persoane așteaptă, joi după-amiază, la un rând de doi kilometri pentru a ajunge la baldachinul special amenajat în curtea Catedralei Mitropolitane din Iași pentru a se închina la raclele cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria, conform informațiilor furnizate de organizatori.











