Maraton de vaccinare/ Gheorghiu: Ministerul Culturii se implică activ în acest proces şi asigură tot suportul necesar
Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, afirmă că instituţia pe care o conduce susţine vaccinarea, se implică activ în acest proces şi asigură tot suportul necesar, în condiţiile demarării, începând de vineri, la Biblioteca Naţională Bucureşti, a celei de-a treia ediţii a maratonului de vaccinare.
"Vrem ca românii să fie sănătoşi şi să depăşim perioada pandemică ce a lovit puternic sectorul cultural creativ, astfel că susţinem vaccinarea. Ministerul Culturii se implică activ în acest proces şi asigură tot suportul necesar. Cifrele din ultimele zile sunt de-a dreptul alarmante şi ne concentrăm pe soluţia eficientă pe care ştiinţa ne-o oferă, în prezent, în lupta cu virusul SARS-CoV-2: imunizarea prin vaccin. Vă îndemn să ascultaţi doar sfaturile medicilor, să nu mai daţi atenţie persoanelor neavizate şi să vă gândiţi la părinţi, copii, familie, care au nevoie să le fiţi aproape. Doar împreună vom depăşi această perioadă neagră", a declarat ministrul Bogdan Gheorghiu, potrivit unui comunicat al Ministerului Culturii.
La Biblioteca Naţională vor fi organizate 10 cabine de vaccinare: 5 - Pfizer, 1 - Moderna, 4 - Janssen.
La fel ca la ediţiile precedente, persoanele prezente la acest maraton de vaccinare vor avea parte de momente artistice din partea profesioniştilor de la Opera Naţională Bucureşti şi Teatrul Naţional de Operetă şi Musical "Ion Dacian", muzica ambientală fiind asigurată de Centrul Naţional de Artă Tinerimea Română.
Potrivit Ministerului Culturii, programul artistic se va derula astfel: sâmbătă, între orele 14,00-15,00, Adina Cocargeanu - pianistă a Teatrului Naţional de Operetă şi Musical "Ion Dacian", cu un repertoriu internaţional, clasic şi jazz, iar între 15,00-16,00, Trio al Operei Naţionale Bucureşti - Monica Gemene (pian) - Rafael Butaru (vioară) - Mircea Lazăr (vioară) - program instrumental clasic şi romantic; duminică vor fi aceeaşi interpreţi, orele fiind modificate: 12,00-13,00, respectiv 13,00-14,00.
Maratonul de vaccinare din acest sfârşit de săptămână se derulează non-stop în şase centre din Bucureşti, câte unul în fiecare sector, fiind organizat de CNCAV împreună cu Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" Bucureşti, Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti, DSP Bucureşti, Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, Primăria Generală a Capitalei şi Ministerul Culturii.
Începând de vineri, ora 8,00, toate cele patru tipuri de vaccin sunt disponibile populaţiei în următoarele centre:
* Sector 1: ROMEXPO - 8 fluxuri (4 Pfizer, 1 Moderna, 3 Janssen);
* Sector 2: Circul Metropolitan - 7 fluxuri (3 Pfizer, 3 Janssen, 1 AstraZeneca);
* Sector 3: Biblioteca Naţională - 10 fluxuri (5 Pfizer, 1 Moderna, 4 Janssen);
* Sector 4: Palatul Copiilor - 15 fluxuri (8 Pfizer, 2 Moderna, 5 Janssen);
* Sector 5: Liberty Mall/ Centrul Sf. Andrei - 5 fluxuri (4 Pfizer, 1 Janssen);
* Sector 6: Clubul Seniorilor "Mihai Eminescu" - 4 fluxuri (2 Pfizer, 2 Janssen). AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sibiu: Trei documentare de pe lista scurtă a European Film Awards, proiectate la Astra Film Festival
Trei documentare incluse pe lista scurtă pentru European Film Awards vor putea fi văzute la Astra Film Festival (AFF) de la Sibiu, au anunțat organizatorii, iar premiile vor fi decernate pe 16 ianuarie 2027, la Atena (Grecia), potrivit unui anunț publicat pe pagina de socializare a evenimentului. Este vorba despre 'Urme', în regia Marysiei Nikiti
Procesiune în cinstea Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea pe străzile Capitalei; participă Nunțiul Apostolic în România
Arhiepiscopia Romano-Catolică de București organizează, duminică, tradiționala procesiune cu relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea pe străzile Capitalei. Procesiunea va porni de la monumentul Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, situat în apropierea sediului Nunțiaturii Apostolice din București, la intersecția bulevardului Schitu Măgurean
Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, începe duminică
Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, începe duminică și se va încheia pe 28 octombrie. Potrivit Biroului de Presă al Patriarhiei Române, bucuria pelerinajului din acest an va fi sporită de preze
Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial/Ministerul Culturii: Continuitatea unor practici ne definesc cultural
Ministerul Culturii evidențiază că de Ziua Internațională a Patrimoniului Cultural Imaterial, sărbătorită anual pe 17 octombrie, atenția se îndreaptă către oamenii de ale căror cunoștințe și pricepere depinde continuitatea unor practici
REPORTAJ Timiș: Incursiune în istorie, la Festivalul Medieval al Castelului Huniade
La Timișoara este în plină desfășurare cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Medieval al Castelului Huniade, timișorenii și nu numai fiind așteptați să pătrundă într-o lume demult apusă. Castelul Huniade reprezintă ''inima'' istorică a Timișoarei, iar Muzeul Național al Banatului, care își are sediul în monumentala clădi
Expoziție de artă sacră - la Muzeul Satului; lucrări pe piatră, sticlă, lemn dedicate Maicii Domnului
Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' găzduiește, de sâmbătă până pe 26 octombrie, în Sala Foaier, expoziția de artă sacră 'Mai Presus Decât Heruvimii', organizată în cadrul proiectului expozițional anual recurent 'Sub Semnul Icoanei', inițiat de Elena Varvara Iurkiewicz. Vernisajul v
Bucureștiul prin Realitate Virtuală - Piața Palatului în monarhie și comunism, sâmbătă, la Muzeul Național de Istorie a României
Proiectul 'București: Memoria în Realitate Virtuală' propune sâmbătă, la Muzeul Național de Istorie a României, două călătorii virtuale prin Piața Palatului Regal, în timpul monarhiei și în comunism, culminând cu Revoluția din 1989. Realizat de Asociația ArtByte, organizație care dezvoltă programe pr
Sibiu: Un chatbot cu inteligență artificială dedicat interpretei de muzică populară Lucreția Ciobanu va fi lansat la un eveniment omagial
Un chatbot dedicat interpretei de muzică populară Lucreția Ciobanu va fi lansat sâmbătă, 24 octombrie, în orașul Ocna Sibiului, în cadrul simpozionului 'Doamna Munților și ecoul viitorului', potrivit unui comunicat de presă. Asistentul virtual este realizat cu ajutorul tehnologiei de inteligență artificială AiRox.
AnulNadia/Teleorman: Miniexpoziția 'Nadia - gimnasta care i-a inspirat pe elevi', deschisă la Muzeul Județean
Miniexpoziția 'Nadia - gimnasta care i-a inspirat pe elevi', în cadrul căreia sunt prezentate lucrări realizate de copii de clasa a V-a și a VI-a de la o școală din municipiul Alexandria, a fost deschisă la Muzeul Județean Teleorman. Miniexpoziția, dedicată performanței sportive și personalității legendarei gimnaste Nadia Comănec
Vrancea: Simpozion dedicat academicianului Valeriu D. Cotea la un secol de la nașterea acestuia, la Focșani
Personalitatea și moștenirea științifică a academicianului Valeriu D. Cotea, unul dintre cei mai importanți specialiști români în viticultură și oenologie, au fost evocate, vineri, la Focșani, în cadrul Simpozionului 'Valeriu D. Cotea 100', organizat la împlinirea unui secol de la nașterea reputatului oenolog originar din județul Vrancea.
Bihor: Muzicieni din şapte țări și premiere muzicale la ORA Jazz Festival de la Oradea
Muzicieni din șapte țări vor participa, timp de patru zile, în perioada 12 - 15 noiembrie, la cea de-a șaptea ediție ORA Jazz Festival, în evenimente organizate la Filarmonica de Stat Oradea și Sinagoga Neologă Sion, a informat vineri, într-un comunicat de presă, Visit Oradea. Prin diversitatea artiștilor și a formulelor muzi
Conferința 'Vitalitate și longevitate prin medicina stilului de viață' - săptămâna viitoare, în Aula Academiei
O conferință privind controlul stilului de viață va fi susținută joi, 22 octombrie, în Aula Academiei Române, de dr. Alina Epure, specialist în biochimia nutriției. Expunerea 'Vitalitate și longevitate prin medicina stilului de viață' va aduce în atenția publicului fundamentele științifice ale medicinei stilului de viață și rolu
VIDEO Timiș: 'Trilogia Socială a Banatului', încheiată cu vernisajul expoziției 'Lumea de Ieri. Banatul secolelor XIX-XX' - o expoziție document
Muzeul Național al Banatului (MNB) deschide pentru public, de vineri până în 31 ianuarie, o expoziție-document, 'Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX-XX', încheind Trilogia Socială a Banatului. Iniția
Ultimele trei volume din seria 'Istoria Bibliotecii Academiei Române' - lansate marțea viitoare
Biblioteca Academiei Române lansează marțea viitoare ultimele trei volume din seria 'Istoria Bibliotecii Academiei Române (1867-2025)', care aduc în atenția cititorilor perioada postcomunistă. La eveniment, care se va desfășura în Aula Academiei Române, vor lua cuvântul acad. Marius Andruh, președint
Festivalul Național de Teatru #36 începe vineri și va ajunge în 24 de săli de spectacole din Capitală
Festivalul Național de Teatru (FNT), ediția a XXXVI-a, are loc de vineri și până pe 25 octombrie în 24 de săli de spectacole din Capitală. Potrivit Uniunii Teatrale din România - UNITER, în centrul ediției se află selecția oficială de 36 de spectacole, realizată de echipa curatorială formată din criticii Raluca Cî













