Bihor: 18 spectacole în Festivalul ''Infinite Dance'', organizat de Teatrul Szigligeti din Oradea
Teatrul Szigligeti din Oradea organizează, în perioada 20 - 25 octombrie, Festivalul de dans şi multiart "Infinite Dance", în cele şase zile publicul având ocazia să vadă 18 spectacole ale celor mai semnificative ateliere de arta dansului şi a mişcării din România şi Ungaria.
"Este foarte dificil să organizezi un festival acum, dar având în vedere că este foarte dorit de orădeni şi de dansatori, deopotrivă, am luat toate măsurile organizatorice necesare, mai ales că spectacolele nu sunt lungi, au o durată de 50 de minute, cel mult o oră şi zece minute. Din 1 septembrie, am deschis teatrul şi ne-am organizat responsabil, reuşind să funcţionăm fără cazuri care ne-ar îngreuna activitatea. Trebuie să facem tot posibilul ca să oferim cât de cât un pic de frumuseţe în viaţa oamenilor, chiar şi în acest timp mai dificil", a declarat, pentru AGERPRES, managerul general al teatrului, Czvikker Katalin.
Foto: (c) Eugenia Paşca / AGERPRES
Spectacolele festivalului, ajuns la a patra ediţie, au fost selectate în urma unui concurs deschis, la care juriul a primit peste 60 de proiecte din ţară şi din Ungaria. Membrii juriului din acest an au fost coregraful Vava Ştefănescu, managerul Centrului Naţional al Dansului Bucureşti, dansatoarea Lőrincz Katalin, pedagog din Ungaria, şi artistul plastic orădean Jakobovits Márta.
"Scopul acestui festival este, în primul rând, să nu lăsăm pe dinafară iubitorii de artă şi de dans din Oradea şi Bihor. Am dorit apoi ca acest festival să fie de o coloratură cât mai largă. Să avem de la balet clasic până la ultimul răcnet inovativ al dansului contemporan, iar între ele să avem folclor, flamenco, salsa, step dance, chiar şi dans de circ. Şi nu în cele din urmă, vrem ca festivalul să reprezinte creaţia de azi, contemporană, pentru ca publicul să privească inventivitatea şi creativitatea artiştilor care creează azi pentru azi", a declarat directorul festivalului, Dimény Levente.
Foto: (c) Eugenia Paşca / AGERPRES
Din cele 18 producţii, cinci sunt din România, restul din Ungaria. În această ediţie a "Infinite Dance Festival", rolul principal va fi jucat de dansul contemporan. În acest context, au fost invitaţi la festival trupe ungare consacrate la nivel european precum Trupa Frenák Pál, Trupa Duda Éva şi Trupa Pataky Klári, toate din Budapesta, dar şi reprezentanţii dansului contemporan românesc, respectiv trupele independente "Contemporary Creative Dreamers" şi "IndieBox". Din Oradea, vor participa artiştii Ansamblului Nagyvarad.
"Tendinţele din arta dansului contemporan se orientează către a-şi lărgi posibilităţile de exprimare, inventivitatea, tehnicile noi de dans şi tehnologiile noi - digitale, film, muzică, toate au intrat deja în lumea dansului. Şi în acest mod dansul contemporan oferă o gamă foarte largă de discursuri, să spun aşa, către publicul larg", a precizat directorul festivalului.
În programul festivalului a intrat şi "eco-baletul" celor de la "GG Tánc" din Eger, intitulat "Bolero", spectacolul inspirat din folclor "Al zecelea mire" prezentat de Trupa "Duna Táncműhely" şi spectacolul de flamenco al trupei internaţionale "Pirók Zsófia".
Conform tradiţiei din ediţiile anterioare, penultima zi a evenimentului va fi dedicată viitorilor artişti din domeniul dansului. Astfel, în programul Zilei Academiei îşi vor da concursul studenţii Universităţii Maghiare de Arta Dansului, din Budapesta.
UNATC "Ion Luca Caragiale" din Bucureşti participă în festival cu câteva înregistrări ce vor rula înainte de începerea spectacolelor.
În festival au mai fost invitaţi artiştii din cadrul programului "Imre Zoltán", Oradea fiind singura locaţie de peste hotarele Ungariei inclusă în programul de burse pentru dansatori debutanţi.
Pe lângă spectacole, în acest interval, se va desfăşura şi un workshop de arta mişcării, cu participarea dansatorilor Ansamblului Nagyvárad şi a studenţilor celor două universităţi participante: Academia de Arta Dansului Budapesta şi Universitatea de Arte Tg. Mureş.
Reprezentaţiile vor avea loc pe scena Teatrului Regina Maria, la Studioul Szigligeti şi la Teatrul Arcadia. Biletele vor fi disponibile în curând la casieria teatrului, dar şi online, pe www.biletmaster.ro. Festivalul este finanţat de Ministerul Culturii din Ungaria şi Fundaţia Bethlen Gabor. AGERPRES/(A-autor: Eugenia Paşca, editor: Diana Dumitru, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Turneul 'Madrigal de Crăciun' - zece spectacole în opt orașe din România
Corul Național de Cameră 'Madrigal - Marin Constantin', dirijat de Anna Ungureanu, va susține în luna decembrie zece spectacole organizate în opt orașe din România, în cadrul turneului 'Madrigal de Crăciun', informează organizatorii într-un comunicat transmis, marți, AGERPRES. Spectacolele, care vor fi susținute al
Ministrul Culturii, Andras Demeter, și-a prezentat bilanțul - patrimoniu, diplomație culturală, investiții, industrii creative
Ministerul Culturii a transmis marți un bilanț al ministrului de resort, Andras Istvan Demeter, aferent perioadei 23 iunie 2025 - 20 octombrie 2026, care prezintă principalele activități dedicate modernizării sectorul cultural din România, printre care cele legate de patrimoniu, diplomație culturală, investiții, industrii creative. Potri
Covasna: Actorul Sergiu Aliuș, cu o carieră de peste trei decenii pe scena TAM, a încetat din viață
Actorul Sergiu Aliuș, care a făcut parte timp de peste trei decenii din echipa Teatrului 'Andrei Mureșanu' (TAM) din Sfântu Gheorghe, a încetat din viață la vârsta de 65 de ani, înmormântarea urmând să aibă loc miercuri la Cimitirul Ortodox din municipiu, a anunțat conducerea instituției. Potrivit su
PF Daniel: 'Istoria Bibliotecii Academiei Române' - o mărturie despre felul în care instituția și-a păstrat continuitatea
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat că lansarea ultimelor volume ale 'Istoriei Bibliotecii Academiei Române' reprezintă o mărturie despre felul în care o instituție fundamentală a culturii românești a traversat schimbarea de paradigmă istorică, inaugurată în Decembrie 1989, și despre modul în care a știu
Brăila: Preoți din trei județe, pregătiți să ajute persoanele dependente de droguri, alcool și jocuri de noroc
Un număr de 28 de preoți din județele Galați, Brăila și Tulcea participă, alături de personal de specialitate, la un curs de formare în domeniul adicțiilor, pentru a putea identifica persoanele afectate de dependența de droguri, alcool, jocuri de noroc sau tehnologie și a le îndruma către servicii specializate de consiliere și recuperare, informează, marț
Bihor: 'Les Films de Cannes a Oradea', în premieră, cu filmul '4 luni, 3 săptămâni...' în deschidere
Festivalul 'Les Films de Cannes a Oradea' va avea prima ediție în perioada 29 octombrie - 1 noiembrie, cu proiecții de filme premiate la Cannes, întâlniri cu invitați și un concert de muzică de film. Potrivit unui comunicat al organizatorilor, evenimentul de deschidere va avea loc pe 29 octombrie, la Muzeul Țării
Editorii cer garantarea unei contribuții 'decisive' la organizarea prezenței României la Târgul de Carte de la Frankfurt 2028
Consiliul Director al Asociației Editorilor din România (AER) solicită garantarea unei contribuții decisive la organizarea prezenței României ca invitat de onoare la Târgul Internațional de Carte de la Frankfurt din 2028 și subliniază că procesul are opt luni de întârziere, din motive neimputabile breslei editoriale.
Mitropolia Basarabiei a desemnat doi candidați pentru funcția de Episcop de Bălți
Sinodul Mitropoliei Basarabiei a desemnat doi candidați pentru slujirea de Episcop de Bălți: arhimandriții Nicodim Petre și Dosoftei Dijmărescu, cele două candidaturi urmând a fi înaintate Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Ședința s-a desfășurat, luni, la sediul Mitropoliei Basarabiei din Chișinău, sub preșe
MNIR: Marți - lansarea site-ului proiectului 'Documenta Historica' și a volumului II de documente istorice din colecțiile muzeului
Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) anunță lansarea site-ului proiectului ''Documenta Historica'' și a lucrării Documente medievale din colecțiile MNIR, vol. II: 1602-1714. Evenimentul va avea loc marți, începând cu ora 13:00, în Sala Lapidarium a Muzeului Național de Istorie a României.
Se lansează ultimele trei volume din seria 'Istoria Bibliotecii Academiei Române'
Biblioteca Academiei Române lansează marți ultimele trei volume din seria 'Istoria Bibliotecii Academiei Române (1867-2025)', care aduc în atenția cititorilor perioada postcomunistă. La eveniment, care se va desfășura în Aula Academiei Române, vor lua cuvântul acad. Marius Andruh, președintele Academ
Expoziție dedicată vizitei Reginei Maria în America - de marți, la sediul Arhivelor Naționale
Expoziția 'De la Atlantic la Pacific. Vizita Reginei Maria în America', dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea fostei suverane în SUA și Canada, unul dintre momentele semnificative ale diplomației și reprezentării internaționale a României în perioada interbelică, se va deschide marți, de la ora 17:00, la sediul centra
Prahova: Ediția a XXI-a a Ploiești Jazz Festival - între 29 octombrie și 1 noiembrie
Ediția a XXI-a a Ploiești Jazz Festival va avea loc în perioada 29 octombrie - 1 noiembrie, evenimentul desfășurându-se sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române. 'Festivalul de Jazz începe în 29 octombrie. Un eveniment care se desfășoară în continuare sub Î
'Metropolis 20 - un teatru de poveste', campanie lansată la două decenii de la înființarea instituției de cultură
Teatrul Metropolis marchează două decenii de la înființare prin lansarea campaniei aniversare 'Metropolis 20 - un teatru de poveste', o inițiativă de suflet dedicată comunității, creatorilor și miilor de spectatori care au transformat fiecare seară într-o filă vie de istorie culturală. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, lu
Bihor: Șase coruri din Oradea și Timișoara, la Festivalul Coral ''Francisc Hubic'' organizat de Episcopia greco-catolică
Șase coruri din Oradea și Timișoara vor participa, vineri, la cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Coral ''Francisc Hubic'', în Catedrala Greco-Catolică ''Sfântul Nicolae'' din Oradea, a informat, luni, Biroul de presă al Episcopiei greco-catolice de Oradea, în calitate de organizator. Potrivit
Concert aniversar ''Alexandru Tomescu - 50'' - miercuri, la Ateneul Român
Sala Mare a Ateneului Român va găzdui, miercuri, de la ora 19:00, concertul aniversar ''Alexandru Tomescu 50'', un omagiu adus îndrăgitului violonist român. Potrivit unui comunicat al Editurii Casa Radio, evenimentul reflectă strânsa legătură a artistului cu publicul spectator, dar și cu muzicieni import












