Expoziţie pluridisciplinară: arte vizuale, performance, concerte live - de vineri, la Biblioteca Naţională a României
Biblioteca Naţională a României va găzdui, începând de vineri şi până pe 28 octombrie, expoziţia de artă contemporană "WAS JETZT? Şi, mai departe?", un laborator artistic în care 17 artişti din România, Belgia şi Franţa lansează o invitaţie la reflecţie asupra transformării socio-economice şi culturale în pandemie.
Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, joi, AGERPRES, cele 25 de lucrări expuse - pictură, sculptură, instalaţii video şi audio, fotografie, editare de carte şi performance - aduc în atenţia publicului teme complexe, privite din perspectiva transformării: spaţiul, individul şi identitatea colectivă, relaţia cu universul cotidian, cu Celălalt, limbajul şi fonetica, percepţia asupra propriei existenţe şi asupra mediului.
Majoritatea lucrărilor au fost realizate de artişti pentru proiectul "WAS JETZT? Şi, mai departe?" sau sunt reinterpretări realizate ca replici în dialogul intercultural generat de expoziţie, prin abordarea unui nou mediu de expresie - de la pictura la video, compoziţie grafică la performance interactiv.
Cea mai mare parte dintre artiştii din Belgia şi Franţa au intrat în conexiune, în demersurile lor creative, cu elemente ale patrimoniului cultural românesc: Emmanuel Guise, JolieJulien, Sophie Monroy, Pierrick Debeaussart, Celine Prestavoine, Pierre Van Hulle.
La rândul lor, artiştii români prezenţi propun lucrări ce invită la contemplaţie, la cugetare: Elena Albu, Raluca Băjenaru, Andrei Bîrsan, Gabriel Brojboiu, Cătălina Coşoiu, Adrian Dică, Daniel Alexandru Florea, Laura Niculescu, Răzvan Augustin Radu, Ile Ştefi, Adriana Untilov.
Ca invitat special, Muzeul de Arta Recentă va fi prezent în expoziţie cu o lucrare din colecţia proprie.
Dialogul intercultural generat de expoziţie se va extinde printr-o serie de concerte live, care vor fi susţinute de artişti consacraţi pe marile scene ale României - Mădălina Paşol, Alexandru Anastasiu, Ladislau Csendes, Costin Soare, Ana Maria Galea, alături de tineri muzicieni aflaţi în plină afirmare.
Proiectul "WAS JETZT? Şi, mai departe?" este organizat de UCIMR - Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România, avându-i drept curatori pe Simona Tache Tărtăcuţă şi Pierre Van Hulle. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
BIFF: Eugenia Vodă conduce juriul, alături de Simona Paggi, Kristina Cepraga Goodwin și Antonin Peretjatko
Eugenia Vodă conduce Juriul Internațional al celei de-a XXII-a ediții a Bucharest International Film Festival - BIFF 2026, din care fac parte Simona Paggi, Kristina Cepraga Goodwin și Antonin Peretjatko. Juriul Internațional BIFF 2026 este alcătuit din personalități cu experiență în critică de film, montaj, actorie, regie și cinematograf
MNIR: Accesul în expozițiile permanente și temporare - gratuit, sâmbătă
Accesul în expozițiile permanente și temporare ale Muzeului Național de Istorie a României va fi, sâmbătă, gratuit. 'Cu ocazia celebrării Zilelor Europene ale Patrimoniului, sâmbătă, 12 septembrie 2026, accesul în expozițiile permanente și temporare ale Muzeului Național de Istorie a României va fi gratu
Brăila: Trupe din țară și de la Chișinău, la Festivalul Internațional de Teatru și Arte Performative
Brăila devine, începând din 19 septembrie, scena Festivalului Internațional de Teatru și Arte Performative, cu spectacole aduse de trupe din țară și de la Chișinău, de la comedie și dramaturgie contemporană până la montări după Gellu Naum, Eugene Ionesco, Carlo Goldoni și Arthur Miller. Potrivit unei informări transmise de re
A murit Sorin Mărculescu, poet, istoric literar și traducător excepțional; pe 19 noiembrie ar fi împlinit 90 de ani
Reputatul poet, istoric literar și traducător Sorin Mărculescu a murit, miercuri, la vârsta de 89 de ani, a anunțat scriitoarea Denisa Comănescu, director general Editura Humanitas Fiction. 'A plecat Sorin Mărculescu, unul dintre marii traducători, hispanist renumit și poet doldora de carte și talent. Avea o pasiune pentru T.S. Eliot
Bihor: Actorii maghiari și români ai teatrului orădean pregătesc prima producție comună, premiera 'MaRó'
Actorii maghiari ai Teatrului Szigligeti și cei români ai Teatrului 'Regina Maria' din Oradea pregătesc prima producție comună, spectacolul 'MaRó', după piesa lui Szekely Csaba, o satiră bilingvă despre conviețuirea româno-maghiară, pusă în scenă de regizorul Bobi Pricop, directorul artistic al Trupei 'Iosif Vulcan'.
Volumul 'Ecaterina Caradja Cantacuzino - O autobiografie' - lansat joi, la Palatul Cantacuzino
Volumul 'Ecaterina Caradja Cantacuzino - O autobiografie' va fi lansat joi, în curtea Palatului Cantacuzino (Muzeul George Enescu), într-un eveniment dedicat vieții și moștenirii Prințesei Ecaterina Caradja. Apărută la Editura Litera, cartea prezintă povestea unei vieți care s-a întins pe parcursul unui secol și care
Mureș: Concert Symphactory Orchestra la Reghin, în cadrul Concursului Internațional 'George Enescu'
Casa de Cultură 'Dr. Eugen Nicoară' din municipiul Reghin găzduiește, miercuri seară, un concert special susținut de Symphactory Orchestra, în cadrul programului oficial extins al Concursului Internațional 'George Enescu', a anunțat Asociația Artiștilor Lutieri dun România (AALR). Potrivit AALR, evenimentul intitulat 'Magia crea
A început la Chișinău Festivalul European al Artelor Spectacolului; Demeter: Mă bucur nespus de continuitatea evenimentului
Cea de-a XI-a ediție a Festivalului European al Artelor Spectacolului- Reuniunea Teatrelor Naționale Românești a început la Chișinău, ministrul interimar al Culturii, Demeter Andras Istvan, subliniind în cuvântul său importanța continuității acestui eveniment. 'Vin la Chișinău cu oareșce regularitate, încep&ac
CNA: Realitatea Plus - amenzi de 15.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor privind imparțialitatea și echilibrul
Consiliul Național al Audiovizualului a sancționat, miercuri, postul Realitatea Plus cu amenzi în cuantum de 15.000 de lei din cauza nerespectării prevederilor privind obligativitatea asigurării informării, a imparțialității și echilibrului prin favorizarea liberei formări a opiniilor. Potrivit unui comunicat al CNA transmis AGERPRES, întrunit &ici
Cluj: Formația Compact celebrează 50 de ani de activitate printr-un concert special, organizat pe 8 octombrie
Formația rock Compact anunță că va organiza în 8 octombrie, la Cluj-Napoca, un concert special, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de activitate. 'Legendara formație rock COMPACT celebrează 50 de ani de activitate printr-un concert special: COMPACT - 50 DE ANI de rock și prietenie va avea loc joi, 8 octombrie 2026, de la ora 19:00, la Cinematogra
Bihor: TIFF Oradea aduce cinema în vie, 'Faust' live și sunetele naturii
Cinema în vie, un cine-concert 'Faust' cu muzică interpretată live și o experiență audiovizuală construită din sunete culese din natură sunt câteva dintre propunerile celei de-a noua ediții TIFF Oradea, care se va desfășura între 25 și 27 septembrie. Potrivit unui comunicat al Visit Oradea, festivalul își extind
Festivalul Internațional de Poezie București - între 14 și 20 septembrie; peste 50 de evenimente, reunite în program
Cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie București (FIPB), un proiect îndrăgit care reunește poeți și artiști din întreaga lume într-un program amplu dedicat poeziei, dialogului intercultural și puterii cuvântului, se va desfășura în perioada 14-20 septembrie în Capitală. Potrivit unui co
Alba: Cercetări în zona în care s-au descoperit ruinele porții prin care a intrat Mihai Viteazul
Arheologii din Alba Iulia au reluat cercetările sistematice în zona în care, anul trecut, a fost identificat nivelul de subsol al turnului medieval al porții prin care Mihai Viteazul a intrat în cetatea Bălgradului în 1599 și a fost descoperită poarta estică a castrului legiunii a XIII-a Gemina. Potrivit unui comunicat
BIBLIOTECA AZI/ Brăila: La Chiscani, roboții prind viață lângă povești, semințe și ii românești
Pe holul Bibliotecii Comunale Chiscani se află o bicicletă neobișnuită, care transformă mișcarea în energie electrică și poate fi folosită pentru încărcarea unui telefon. Este invenția copiilor din Clubul CODE Kids al bibliotecii, premiată în 2024 cu locul I la Târgul Național de Știință CODE Kids. Alături se găsesc roboți construiți din piese
Nume mari pe scena Operei Iași, la Sacrum Art Festival
Nume mari ale muzicii internaționale și scenei lirice vor ajunge în luna octombrie pe scena Operei Naționale Române din Iași (ONRI), pentru a lua parte la evenimente organizate în cadrul Galei Sacrum Art Festival, potrivit reprezentanților instituției de cultură. Conform sursei citate, pe 4 octombrie, de la ora 18:30, î












