Cluj: Cel mai vechi ziar post-decembrist, 'Făclia', sărbătoreşte 30 de ani de existenţă
Ziarul "Făclia" din Cluj, cea mai veche publicaţie clujeană existentă, aniversează 30 de ani de apariţie neîntreruptă, iar evenimentul este însoţit de o expoziţie de fotografie şi de un volum aniversar.
"În contextul aniversării a trei decenii de existenţă, Făclia de Cluj a organizat, luni seară, evenimentul '30 de ani pentru clujeni', în cadrul căruia a fost vernisată expoziţia de fotografie 'Făclia 1989-2019' şi a fost lansat volumul 'Făclia Unirii celei Mari. Gânduri la Centenar'. Multă lume se întreabă de ce Făclia de Cluj este singura publicaţie care a rezistat pe piaţă de la Revoluţie şi până în prezent. Răspunsul este foarte simplu. Miza noastră în toţi aceşti ani nu au fost click-urile, adică nu a fost senzaţionalul. Miza noastră a fost credibilitatea. Pentru noi, aceasta a fost şi rămâne reţeta care duce la continuitatea publicaţiei noastre", a declarat marţi, pentru AGERPRES, redactorul şef al publicaţiei, Comin Puriş.
Expoziţia "Făclia 1989-2019" prezintă momente din istoria ziarului clujean şi a comunităţii clujene, iar proiectul editorial "Făclia Unirii celei Mari. Gânduri la Centenar", apărut la Editura Şcoala Ardeleană şi sub egida Universităţii Babeş-Bolyai, cuprinde peste 20 de articole publicate în ziarul Făclia în Anul Centenarului cu privire la momentele anului 1918 care au dus la Marea Unire.
La vernisajul expoziţiei şi la lansarea volumului aniversar au participat numeroase oficialităţi locale.
Ziarul Făclia de Cluj a apărut pe 23 decembrie 1989 sub numele de ADEVĂRUL, iar din 27 decembrie apare sub numele de ADEVĂRUL în Libertate. În 1991 îşi schimbă numele în ADEVĂRUL de Cluj, iar din 2007 apare, până azi, sub numele de Făclia, în format print şi online. AGERPRES / (A - autor: Marius Septimiu Avram, editor: Marius Frăţilă, editor online: Simona Aruştei)
Sursa foto: Făclia de Cluj / Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Festivalul Internațional de Poezie București - între 14 și 20 septembrie; peste 50 de evenimente, reunite în program
Cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie București (FIPB), un proiect îndrăgit care reunește poeți și artiști din întreaga lume într-un program amplu dedicat poeziei, dialogului intercultural și puterii cuvântului, se va desfășura în perioada 14-20 septembrie în Capitală. Potrivit unui co
Alba: Cercetări în zona în care s-au descoperit ruinele porții prin care a intrat Mihai Viteazul
Arheologii din Alba Iulia au reluat cercetările sistematice în zona în care, anul trecut, a fost identificat nivelul de subsol al turnului medieval al porții prin care Mihai Viteazul a intrat în cetatea Bălgradului în 1599 și a fost descoperită poarta estică a castrului legiunii a XIII-a Gemina. Potrivit unui comunicat
BIBLIOTECA AZI/ Brăila: La Chiscani, roboții prind viață lângă povești, semințe și ii românești
Pe holul Bibliotecii Comunale Chiscani se află o bicicletă neobișnuită, care transformă mișcarea în energie electrică și poate fi folosită pentru încărcarea unui telefon. Este invenția copiilor din Clubul CODE Kids al bibliotecii, premiată în 2024 cu locul I la Târgul Național de Știință CODE Kids. Alături se găsesc roboți construiți din piese
Nume mari pe scena Operei Iași, la Sacrum Art Festival
Nume mari ale muzicii internaționale și scenei lirice vor ajunge în luna octombrie pe scena Operei Naționale Române din Iași (ONRI), pentru a lua parte la evenimente organizate în cadrul Galei Sacrum Art Festival, potrivit reprezentanților instituției de cultură. Conform sursei citate, pe 4 octombrie, de la ora 18:30, î
PF Daniel: Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului - încurajare pentru părinții care au sau doresc să aibă copii
Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului trebuie să fie o încurajare pentru toți părinții care au copii și pentru cei care nu au, dar doresc să aibă, a afirmat, marți, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, la Paraclisul i
Expoziția 'Alexandru și Ion Lapedatu - două destine dedicate României' - din 14 septembrie, la Muzeul de Istorie a României
Expoziția 'Alexandru și Ion Lapedatu - două destine dedicate României', prilejuită de împlinirea a 150 de ani de la nașterea celor doi frați care au avut contribuții remarcabile la dezvoltarea României Mari, va putea fi vizitată la Muzeul Național de Istorie a României în perioada 14 septembrie - 18 octombrie. Potrivit unu
Bistrița-Năsăud: Festivalul tradițional al romilor, organizat în ziua de Sfânta Maria Mică în curtea Complexului Muzeal
Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud găzduiește, marți, ediția cu numărul 25 a Festivalului tradițional al romilor, organizat odată cu sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului. Evenimentul este organizat împreună cu Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud și în colaborare cu sucursala județeană a Partidei Romilor Pro-Europa.
Cluj: Moștenirea culturală a lui Dumitru Fărcaș va fi digitizată
Moștenirea culturală a maestrului Dumitru Fărcaș va fi digitizată și pusă în valoare în cadrul proiectului 'Anatomia unui sunet. Taragotul - moștenire orientală, identitate românească', proiect finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) cu 266.000 de lei. 'Proiectul a pornit de la ideea: ce se întâmplă
Expoziția MNȚRplusCinci (ani) - de joi, la Muzeul Țăranului Român
O inedită expoziție de grup, MNȚRplusCinci (ani), va putea fi vizitată timp de o lună, începând de joi, la Muzeul Național al Țăranului Român. 'MNȚRplusCinci (ani) va începe pe 10 septembrie 2026, de Zilele Muzeului la Muzeul Țăranului, și va dura o lună. I-am rugat pe artiști să vină cu orice îi reprezintă în acești ult
AnulBrâncuși/Gorj: Expoziția internațională 'Brâncuși. Calea spre Lumină' - un nou popas la Cluj-Napoca
Expoziția internațională itinerantă foto-documentară 'Brâncuși. Calea spre Lumină' și-a continuat parcursul național la Cluj-Napoca, în contextul Festivalului 'Tradiții Clujene în Tezaur Folcloric', au informat, marți, reprezentanții Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Gorj. Verni
PS Varlaam: Orice copil care se naște într-o familie este un dar și o binecuvântare a lui Dumnezeu
Orice copil care se naște într-o familie este un dar și o binecuvântare a lui Dumnezeu, le-a transmis, marți, episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul credincioșilor prezenți la Sfânta Liturghie oficiată la Catedrala Patriarhală, evidențiind importanța educației religioase, 'capabilă să arate copiilor și tinerilor care este scopul și sensul vieți
Buzău: Expoziție la Termele romane de la Pietroasele cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului
Muzeul Județean Buzău organizează, cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului, o expoziție în cadrul Termelor romane de la Pietroasele, unul dintre cele mai importante monumente arheologice ale județului, ocazie pentru vizitatori de a descoperi cum funcționau băile termale, dar și de a afla informații prețioase despre celebrul tezaur 'Cloșca cu puii de au
Bucharest International Film Festival - BIFF: Opt producții în competiția internațională, șapte - în premieră în România
Cea de-a XXII-a ediție a Bucharest International Film Festival - BIFF, care va avea loc între 18 și 27 septembrie, aduce în fața publicului opt filme în competiția Internațională, șapte dintre ele urmând a fi văzute pentru prima dată în România, singura excepție fiind producția româno-moldovenească 'Cercul', de Valeriu Andriu
Expoziția 'Arta băimăreană 130 (1896-2026) - Artiști contemporani' - de marți, la Centrul Cultural Maghiar București
Expoziția 'Arta băimăreană 130 (1896-2026) - Artiști contemporani', dedicată celei de-a 130-a aniversări a coloniei de pictori din Baia Mare, se va deschide, marți seară, la Institutului Liszt - Centrul Cultural Maghiar București. Alături de directorul Institutului Liszt, Kosa András László, la eveniment vor lua parte, încep&
Peste 100 de credincioși au participat la un pelerinaj pe o distanță de aproximativ 20 de kilometri, de la Botoșani la Mănăstirea Vorona
Peste 100 de credincioși au participat, luni, la un pelerinaj pe o distanță de aproximativ 20 de kilometri, de la Botoșani la Mănăstirea Vorona. Evenimentul, care a fost organizat de Departamentul Misiune pentru Tineret al Arh











